Sunt expat român în Scandinavia și-mi iau mâncarea din tomberoane ca să salvez planeta

Cu toate că risipa de mâncare e o problemă globală care se află de ani buni pe agenda Națiunilor Unite, dumpster diving-ul e în continuare o practică terifiantă pentru opinia publică și pentru autorități. Cazul studentelor germane care au ajuns la tribunal după ce au colectat alimente nedorite din spatele unui supermarket, obsesia că cineva „fură din gunoi” ca să se hrănească, cât și porția de bullying pe care mi-am luat-o când am explicat cum îmi reduc costurile în jurnalul de salariu publicat pe VICE m-au făcut să mă întreb de ce acest subiect rămâne tabu.

M-a fascinat cât de adânc sunt înrădăcinate stereotipurile conectate cu ceea ce rămâne în urma actului de consum și cât de vehementă e disocierea de gunoi, după ce l-am produs și ne-am debarasat de el. Teama profundă de a depăși această barieră a „normalului”, separarea generală de sărăcie sau de un statut social considerat inferior mi-au adus instant în comentarii etichetări arhicunoscute în cultura populară drept „tomberonez”, „boschetar”, „boschet”, „gunoier”, „ratat” și „maidanez”, când am menționat că fac dumpster diving intensiv.

M-a incitat ideea că aș putea deveni atât de ușor un paria, acest concept neaoș de „ultimu’ om”, care a îndrăznit să caute acolo unde ceilalți doar aruncă. După ce le-am povestit câtorva amici danezi reacțiile cititorilor români față cu reacțiunea dumpsterului, au râs și m-au sfătuit să fac un mic ghid de folosire. Așa că i-am ascultat.

În România, tot ce e asociat cu gunoiul - de la oamenii defavorizați care nu au alte alternative decât resturile altora, până la cinstitul job de gunoier -, e considerat josnic și chiar condamnabil. În Scandinavia, e absolut acceptat social să practici dumpster dive pe propriul risc. Totuși, mulți nu o fac, de teama alimentelor expirate sau de a fi intruzivi într-un spațiu de depozitare privat sau public.

Am descoperit dumpster diving-ul și freeganismul (termenul folosit pentru cei care au o dietă bazată majoritar pe dumpster diving) pe vremea studenției, în orașul Aarhus, din Danemarca, și de atunci nu m-am mai oprit. Prima experiență am avut-o prin 2013, când am aflat despre inițiativa socială Folkekøkken (Bucătăria pentru oameni). Pe scurt, o gașcă de tineri danezi și francezi salva alimentele aruncate înainte de termen și organiza seri sociale de gătit. Am fost uimit să aflu că în spatele supermarketurilor poți găsi, pe gratis, ciuperci champignon, pătrunjel, struguri sau ardei gras, toate în condiții perfecte, ambalate așa cum trebuie.

De aproape șapte ani, practica asta a devenit parte din viața de zi cu zi și-mi provoacă o combinație interesantă de sentimente, mai întâi furie față de politicile marilor lanțuri de magazine alimentare, care aruncă fără discernământ mâncare în stare perfectă, apoi mulțumirea de-a putea folosi gratuit resurse care altfel ar ajunge la gunoi. În plus, mai e și adrenalina pe care mi-o oferă fiecare descindere în spațiile de depozitare ale prăzii.

De atunci am făcut dumpster dive călătorind prin toată Scandinavia, mai întâi în Danemarca, apoi în Norvegia și în Suedia, iar acum în Finlanda. Deși există mici diferențe în ceea ce privește modalitatea de depozitare și accesibilitatea alimentelor aruncate (în Suedia și Finlanda se presează în containere mari, în Danemarca și Norvegia tomberoanele sunt mai mici și accesibile), cantitățile și mărcile produselor sunt cam aceleași.

Dacă-n România, să refolosești alimente expirate, ambalate în plastic și aruncate la gunoi, e o practică despre care n-am auzit prea des, dumpster diving-ul se practică în State și în Europa de Vest de prin anii ‘70 și e o formă de luptă anti consumerism. Asta dincolo de avantajele imediate pe care le oferă celor faliți sau celor din categorii sociale de risc.

Termenul de dumpster diving a pornit de la denumirea designului de tomberoane Dempster Dumpster, din 1937, popular în Statele Unite în contextul contraculturii hippie, și a fost menționat prima dată în Oxford English Dictionary acum 37 de ani. Mișcarea activistă a colectivelor Food Not Bombs , din anii ‘80, din Massachusetts, se numără printre primele inițiative care au avut dumpster divingul la baza acțiunilor de salvare a alimentelor.

După toți anii în care mi-am format mâna în căutări, am ajuns și eu la concluzia că trebuie să-ți placă să fii jefuit, dacă alegi să-ți cumperi anumite produse de pe rafturile supermarketurilor, în condițiile în care majoritatea legumelor și fructelor de bază se află frecvent aruncate în spate, în stare bună și protejate de folii de plastic. La fel se-ntâmplă cu croissantele sau cu alte produse de patiserie la finalul fiecărei zile, așa că au devenit nelipsite la cafea sau la micul dejun, alături de fructe.

Ai nevoie doar de flexibilitate și de imaginație atunci când vine vorba de gătit, iar o bucătărie bine utilată și timpul investit pentru gătit acasă vor ajuta și mai mult. Dacă te împaci cu ideea că meniul săptămânii nu e niciodată prestabilit, ci se adaptează în funcție de surprizele pe care le rezervă dumpsterul, totul va fi bine.

Pentru mine, „Taste the Waste”, sloganul dumpster diver-ilor de pretutindeni, a devenit echivalentul uneia dintre poruncile biblice pentru creștini. Iar după ani de pelerinaj la sfintele tomberoane scandinave, cam așa sună cele zece porunci ale unui dumpster diving divin:

• Caută legume și fructe și nu vei avea dezamăgiri! Știu c-a mai spus-o și Gandalf, dar ai încredere în nasul tău când ochii nu te pot ghida: data expirării nu contează prea mult când vânezi ardei. Comportă-te ca atunci când îi alegi pe cei mai arătoși din piață.
• Vegetarienii sunt mai avantajați. Dacă nu poți să renunți la fripturi, nu te sfătuiesc să iei carnea din spatele supermarketului. Astfel de produse se strică cel mai repede și au potențial de infestare.
• Cele mai sigure produse pe care le poți consuma sunt ambalate în vid și au la dată „Best before”, nu „Expiry date”. Dacă data expirării a trecut deja de cinci zile, nu consuma. „Best before” e un mit, așa că ia cu încredere! Vorbim aici de produse precum brânză, iaurt, dulciuri, salată, conserve sau cafea. Cred că cele mai multe dintre ele ar rezista și dacă le-ai lăsa moștenire nepoților.
• Dacă găsești vin (da, ești binecuvântat/ă!), ai grijă să nu fie organic. S-ar putea să bei oțet, așa că revino la prima poruncă și ascultă-ți nasul înainte de degustare!
• Colectează după ora de închidere a programului cu clienții, dacă nu vrei să deranjezi și să fii deranjat, după 22:00 sau spre miezul nopții. Ah, și lasă curat în urma ta, așa e frumos pentru lucrătorii supermarketului, dar și pentru că vrei să găsești curat mâine seară.
• Dacă dai peste mai multe produse decât poți duce, fă-ți stoc și trimite-ți prietenii să termine treaba. Două sute de borcane cu unt de arahide nu sunt de aruncat, dar e greu să le duci acasă pe toate pe bicicletă (true story, mi s-a întâmplat la un Lidl din Danemarca).

• Esențial în ritualul de dumpster diving, cu sau fără amenințarea coronavirusului, e să speli bine cu apă alimentele și cu dezinfectant ambalajele care au fost depozitate în tomberon. Folosirea mănușilor medicinale e recomandată.
• Planifică bine meniul săptămânal, odată ce-ai aflat ce se află în tomberoane! O să te scutească să iei produse din impulsivitate. Nu e OK să fii tu ăla care a luat așa de multe alimente încât s-au stricat prin bucătărie, uitate cu săptămânile.
• Creează un spațiu de depozitare safe în casă și folosește frigiderul! Va prelungi durata de viață a alimentelor. De obicei, ai la dispoziție două, trei zile să consumi fructele și legumele până se strică cu adevărat.
• Bucură-te de pradă și de economii. Bun venit în lumea freegan.

Totuși, când urmezi Poruncile, nu uita că multe dintre supermarketuri decid să pună lacăt pe tomberoane, dacă găsesc resturi de ambalaje sau fructe aruncate pe lângă coș. Nu face asta! Dumpster diving-ul curat, făcut cu etică, aduce avantaje tuturor. Dacă ești prins și atenționat de angajați că nu e ok sa faci dumpster acolo, e bine să le explici politicos ceea ce făceai, iar dacă reacționează prost, cere-ți scuze și schimbă locația. Dacă e necesar, renunță pentru moment la „pradă”.

România pierde anual o treime din alimente, 2,55 milioane de tone de mâncare sunt risipite, adică echivalentul a 127 500 de tiruri aliniate în coloană din București până în Munchen, arăta studiul România fără risipă în mai, 2017. La aceste cantități nu contribuie doar supermarketurile, ci fiecare român care aruncă mâncare în fiecare zi, pe motiv că nu a depozitat corect alimentele, a cumpărat mai mult decât era necesar sau debarasează frecvent resturile de mâncare din farfurie.

Prin comparație, danezii sunt novici la aruncat: 247 de mii de tone de alimente au fost risipite în 2017, cu mențiunea că acest consum e redus cu 24% față de 2012, în urma unor campanii de informare și unor măsuri luate de Guvern în parteneriat cu supermarketurile, precum WeFood - despre care am scris pe VICE la lansarea din 2016. Asta în condițiile în care majoritatea danezilor se simt aparent preocupați de risipa de mâncare și adoră să economisească bani și să salveze mediul, în același timp.

Lucrurile nu par să se fi schimbat cu mult în ultimii trei ani. România a reglementat abia anul trecut legea ce oferă facilități fiscale operatorilor economici care donează alimente neperisabile în ultimele zece zile de valabilitate. În Scandinavia, legi similare sunt adoptate și aliniate cu politicile UE, dar cu toate acestea, ce se vede „în teren” nu arată diferit față de acum șapte ani, când am început să fac dumpster diving.

Și asta pentru că statutul dumpster divingului în Scandinavia nu e reglementat riguros prin lege. Teoretic, e ilegal să iei alimente din spațiul privat în care magazinul își ține tomberoanele. Pe de altă parte, supermarketurile plătesc resturile organice pe care le aruncă per kilogram, ceea ce înseamnă că dumpster diverii le reduc din costuri când selectează alimentele nedorite. Asta face ca politicile lor să fie permisive cu diverii, iar angajații să dea impresia că nu te văd când ești în acțiune. Toleranța depinde, evident, de la o locație la alta, cât și de la angajat la angajat.

De-a lungul timpului, am aflat că nici angajații nu sunt de acord cu risipa de alimente, dar sunt nevoiți să se conformeze regulilor jobului pe care îl fac. Motivele pentru care se aruncă, în general, alimente bune de consum sunt absurde: omisiunea imprimării unor ingrediente pe etichete (cum ar fi posibilii factori alergeni, ca alunele sau glutenul), neînțelegeri între producător și distribuitor sau pur și simplu pentru că magazinul decide să reînnoiască stocul.

E cunoscut faptul că în țările dezvoltate economic se aruncă, zilnic, aproape o treime dintre alimentele perfect comestibile. Mie asta îmi sună a ecocid și mă deranjează că legile protejează un lanț de producție și de consum pe fast forward, construit în așa fel încât să permită risipă și lipsă de sustenabilitate față de mediu.

Pe de altă parte, cum campaniile de conștientizare ale Guvernelor sau ONG-urilor nu atacă destul de radical problema încât să simt o schimbare reală în atitudinea societății și în statistici, am decis să combin pirateria cu oportunismul și să salvez cât pot la nivel personal, prin dumpster diving.

Mi-ar plăcea ca această practică să iasă din zona gri a pirateriei și să fie legalizată, dar și mai minunat ar fi dacă ar fi mai puțin social judecată.