Anul trecut, fotografa Rebecca Rütten a petrecut trei luni într-un hostel izolat pe o insulă tropicală, unde un grup de călători și-au găsit propria utopie. A documentat excesele zilnice ale acestor spirite libere și dezbrăcate, majoritatea occidentali și suficient de privilegiați cât să-și permită să evadeze din viața normală timp de câteva luni. Rütten a încercat să păstreze o distanță obiectivă ca fotograf, dar nici n-a vrut să rateze distracția. Singurul mod prin care s-a putut apropia de subiecții ei a fost să intre în acest grup de hedoniști care încearcă să găsească sensul vieții prin jocuri de băut și mult futai.
Publicitate
Fotografa a transformat aceste luni într-o carte numită Never-Never Land, care începe cu fotografii idilice cu pădurea ecuatorială virgină și un porc care se bălăcește în mare. Următorul cadru e cu două persoane care întorc spre cameră fundurile proaspăt tatuate cu întrebarea „De ce nu?”. Rütten nu ne-a divulgat locația exactă a hotelului, pentru că vrea să-l protejeze de o eventuală invazie de turiști.Am vorbit cu ea despre cum a ieșit acest proiect.VICE: Deci ai ajuns împreună cu niște puștani într-un paradis izolat, departe de lumea reală, și v-ați făcut praf încontinuu pe fundalul unei dinamici de grup posibil toxică. Ți-ai făcut griji în legătură cu ce o să se întâmple pe insulă?
Rebecca Rütten: Nu, deloc. Prima oară când am ajuns la hostel a fost în ianuarie 2014. Toată lumea era aranjată, muzica era mișto și tare, oamenii păreau palpitanți și totul era intens. Simțeam că e o adevărată comunitate. Pentru proiectul Never-Never Land, m-am întors să văd dacă acest stil de viață e chiar așa de lipsit de griji precum pare. Dar poate ar fi trebuit să-mi pun niște întrebări despre excesele la care am asistat când am fost acolo prima oară.
Rebecca Rütten: Nu, deloc. Prima oară când am ajuns la hostel a fost în ianuarie 2014. Toată lumea era aranjată, muzica era mișto și tare, oamenii păreau palpitanți și totul era intens. Simțeam că e o adevărată comunitate. Pentru proiectul Never-Never Land, m-am întors să văd dacă acest stil de viață e chiar așa de lipsit de griji precum pare. Dar poate ar fi trebuit să-mi pun niște întrebări despre excesele la care am asistat când am fost acolo prima oară.
Din jurnalul tău, se vede clar că pierzi distanța obiectivă tot mai mult în fiecare zi.
N-am uitat nicio clipă că e un proiect fotografic, dar mi-a fost dificil să păstrez distanța. Internetul funcționa intermitent, așa că nu am prea avut contact cu prietenii și familia. Mulți din gașcă erau acolo de multă vreme, iar nou-veniții deprindeau repede regulile. Cel mai important era să simți că aparții. Toată lumea participa la jocuri de băut și bineînțeles că era încurajat sexul fără obligații.
N-am uitat nicio clipă că e un proiect fotografic, dar mi-a fost dificil să păstrez distanța. Internetul funcționa intermitent, așa că nu am prea avut contact cu prietenii și familia. Mulți din gașcă erau acolo de multă vreme, iar nou-veniții deprindeau repede regulile. Cel mai important era să simți că aparții. Toată lumea participa la jocuri de băut și bineînțeles că era încurajat sexul fără obligații.
Publicitate
Cum ai reușit să surprinzi totul când nici tu nu erai lucidă?
Întotdeauna aveam aparatul foto după mine. Era greu să fac poze, pentru că voiam să mă bucur și de distracție. Dar am început să nu mă mai simt bine când am văzut ce repetitiv era totul. Și mi-am dat seama că mulți dintre ei nu se simțeau tocmai bine și păreau că încearcă să-și amorțească sentimentele. Similar cu ce se întâmplă în cluburi sâmbătă seara – oamenii vor să-și dea în cap și să-și piardă mințile.
Întotdeauna aveam aparatul foto după mine. Era greu să fac poze, pentru că voiam să mă bucur și de distracție. Dar am început să nu mă mai simt bine când am văzut ce repetitiv era totul. Și mi-am dat seama că mulți dintre ei nu se simțeau tocmai bine și păreau că încearcă să-și amorțească sentimentele. Similar cu ce se întâmplă în cluburi sâmbătă seara – oamenii vor să-și dea în cap și să-și piardă mințile.
Rütten
Hostelul e localizat în mijlocul pădurii tropicale. Cum e acolo?
E tropical – sunt mulți scorpioni, papagali și maimuțe. Odată am călcat pe un boa constrictor. Peisajul era incredibil, dar și foarte periculos. Oamenii se făceau praf și începeau să sâcâie animalele. Și eram foarte izolați, era greu să ajungem la spital în caz de ceva. Majoritatea petrecăreților luau analgezice și sperau să le treacă de la sine.Poți să-mi spui câte ceva despre fragmentele din jurnal pe care le-ai publicat în carte?
Am intervievat câteva personaje interesante pe care le-am întâlnit acolo și le-am cerut să-mi scrie răspunsurile în jurnal. E incredibil cât de naiv își percepeau unii dintre ei timpul petrecut acolo. Scriau chestii de genul „cea mai tare experiență din viața mea”, și apoi vezi fotografii cu oameni care borăsc și-și îndeasă scrotul peste fața cuiva.
E tropical – sunt mulți scorpioni, papagali și maimuțe. Odată am călcat pe un boa constrictor. Peisajul era incredibil, dar și foarte periculos. Oamenii se făceau praf și începeau să sâcâie animalele. Și eram foarte izolați, era greu să ajungem la spital în caz de ceva. Majoritatea petrecăreților luau analgezice și sperau să le treacă de la sine.Poți să-mi spui câte ceva despre fragmentele din jurnal pe care le-ai publicat în carte?
Am intervievat câteva personaje interesante pe care le-am întâlnit acolo și le-am cerut să-mi scrie răspunsurile în jurnal. E incredibil cât de naiv își percepeau unii dintre ei timpul petrecut acolo. Scriau chestii de genul „cea mai tare experiență din viața mea”, și apoi vezi fotografii cu oameni care borăsc și-și îndeasă scrotul peste fața cuiva.
„Ca să fie important trebuie să aibă valoare, ca să aibă valoare trebuie să câștigăm ceva din asta. Ce câștigăm din călătorii? Înțelegere. Cunoaștere. Eliminarea influențelor externe care ne încețoșează adevărurile personale. Realizare.”
Ce părere ai despre pasionații de călătorii după experiența asta?
Mă întreb de ce tot timpul e vorba de tineri albi din clasa de mijloc care își construiesc utopiile astea escapiste în țările în curs de dezvoltare, fără să implice populația locală. De ce aleg să meargă în țări nedezvoltate politic – doar pentru vremea bună? Sau e din cauză că simt că nimeni n-o să-i deranjeze acolo?
Mă întreb de ce tot timpul e vorba de tineri albi din clasa de mijloc care își construiesc utopiile astea escapiste în țările în curs de dezvoltare, fără să implice populația locală. De ce aleg să meargă în țări nedezvoltate politic – doar pentru vremea bună? Sau e din cauză că simt că nimeni n-o să-i deranjeze acolo?
Publicitate
Înainte mersul în excursii era o religie pentru mine, mi se părea singurul mod de viață autentic. Dar acum sunt ceva mai critică. Atunci când călătoresc, vreau să fac schimb de experiență cu oameni pe care încă nu îi înțeleg – vreau să ies din bulă. Hostelul e o bulă.O găsești pe Rebecca pe Instagram.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.