Ce te ajută să nu mai crezi în teoriile conspirației

Pe vremea când era camionagiu prin Illinois, pe la jumătatea anilor 2000, Dave conducea camionul noaptea și asculta Coast to Coast AM, o emisiune radio despre fenomene paranormale. Își iubea jobul și era bun la asta; familia lui avusese o companie de camioane și mereu i se păruse firesc să lucreze în domeniu. Apoi a fost diagnosticat cu o boală de inimă și a fost nevoit să-și încheie cariera.

La 42 de ani, Dave se simțea confuz și nu știa ce să facă cu atâta timp liber. Fusese mereu interesat de lucrurile ciudate și neobișnuite, așa că a intrat într-o spirală în care petrecea între zece și 12 ore pe zi pe forumuri conspiraționiste și asculta emisiunile live ale lui Alex Jones. În această comunitate și-a găsit o casă. „De unde aveam o carieră care îmi plăcea, m-am trezit că nu mai contribui cu nimic la societate”, a zis el. „Dar prietenii mei conspiraționiști nu știau asta. Puteam ascunde părțile din mine care nu-mi plăceau. Și mă simțeam apreciat.”

De obicei, ne imaginăm personajul conspiraționist ca pe un caraghios cu o pălărie de staniol pe cap. Asta deși credința în teorii extreme ale conspirației e foarte rară, iar majoritatea oamenilor cred în cel puțin o teorie. Pentru Jospeh Uscinski, profesor de științe politice la Universitatea din Miami și co-autor al cărții American Conspiracy Theories, lucrul ăsta complică definiția pe care o avem despre conspiraționiști. El suspectează că, de fapt, toți oamenii sunt adepți ai teoriilor conspirației măcar uneori, dar că unele persoane sunt predispuse în special să vadă lumea astfel. Și, deși se spune că trăim în era conspirațiilor, Uscinski accentuează că nu există informații care să arate că astfel de credințe sunt în creștere. Totuși, conspiraționiștii au primit multă atenție în ultimii ani, mai ales după ce în SUA a fost ales un președinte care promovează teoria rasistă legată de locul de naștere a fostului președinte Obama.

Conform spuselor lui Michael Barkun, profesor emerit de științe politice la Universitatea Syracuse, majoritatea teoriilor conspirației sunt caracterizate prin trei principii de bază. În primul rând, credința că nimic nu se întâmplă aleatoriu sau prin coincidență. În al doilea rând, că nimic nu e ceea ce pare: trebuie să suspectăm mereu lucrurile care par inocente. Apoi, credința că totul e conectat printr-o rețea ascunsă. Există și conspirații adevărate și e sănătos să existe un anumit nivel de scepticism în societate. Dar, așa cum notează cercetătorul John Cook și psihologul Stephan Lewandowsky, acestea sunt rareori descoperite de gândirea conspiraționistă. În plus, conspiraționismul e îmbrățișat adesea de persoane care se simt lipsite de putere; e felul lor de a face față amenințărilor și de a explica anumite evenimente.

Uscinski o spune direct: „Teoriile conspirației sunt pentru loseri”. S-a grăbit să specifice că nu o spune peiorativ, ci descriptiv, e vorba de oameni care simt că au pierdut în viață sau se simt neputincioși. Toeriile conspirației sunt promovate, de obicei, de persoanele aflate la putere, indiferent de alianțele lor politice. Cercetările despre factorii demografici sunt amestecate: studiul lui Uscinski a descoperit că aproape nu există diferențe la nivel de gen, rasă sau clasă socială. Socializarea pare să joace un rol în dezvoltarea predispozițiilor care îi fac pe unii oameni mai vulnerabili la astfel de teorii.

Richard, 27 de ani, mi-a zis că a crescut într-un mediu în care era ușor să cazi pradă teoriilor conspirației și își amintește că procesul a avut loc treptat. „În copilărie, a fost crescut cu credința creaționistă, iar asta i-a facilitat tranziția spre conspiraționism. Ca să fii creaționist, trebuie să crezi că tot sistemul educațional și științific e incompetent și chiar malițios.”

În adolescență, Richard și sora lui, din British Columbia, au fost introduși în lumea conspirațiilor de mama lor, care le arăta pe YouTube videoclipuri despre apocalipsa inevitabilă, dar și despre societăți secrete cu tendințe antisemite și anti-catolice. Richard crede că înclinația mamei lui spre conspirațiile tradiționale – genul care vin de pe YouTube și nu din studiul Bibliei – erau încercarea ei de a face față realității duble în care trăia. „Pentru fundamentaliștii ultra-conservatori precum mama mea, poate fi greu să împace credința lor cu ce se petrece în lume”, a zis Richard, cu referire la separarea dintre stat și biserică în America de Nord. A zis că printre ultimele ei fixații se numără, evident, și pandemia de coronavirus.

Barkun e de acord cu această teorie. În Cultura Conspirației: Viziuni apocaliptice în America contemporană, acesta scrie: Cu cât sunt mai confuze vremurile, cu atât e mai tentant să dai vina pe puteri secrete malefice, fie că e vorba de capitaliști sau sataniști. „Conspiraționismul explică eșecul, atât la nivel de organizații, cât și la nivel de planetă.”

Când Richard a început să meargă la un job unde era înconjurat pentru prima oară de oameni din afara bisericii lui, viziunea lui despre lume i-a fost zdrobită. „Adventismul necesită o perspectivă de tipul noi versus ei, chiar și pentru cei care nu sunt conspiraționiști”, a zis el. „Adeventiștii sunt învățați de mici că fac parte dintr-o comunitate mică și specială care există în mijlocul maselor de oameni malefici.” Fusese la niște școli private adventiste și avusese doar prieteni din cadrul bisericii, iar accesul la internet și media îi fusese restricționat. „Când ești înconjurat doar de oameni care cred același lucru, e foarte ușor să accepți credința respectivă drept adevăr.”

Expunerea la oamenii pe care fusese învățat să-i considere suflete pierdute și rele a fost un punct de turnură pentru sistemul lui de credințe. „Nu a durat mult să-mi schimb complet viziunea cu care fusesem crescut. Am realizat că oamenii ăștia erau buni, morali și generoși, țineau la cei din jur.”

Deși viziunea anterioară îi dădea sentimentul că are un scop și e special, totuși îl izola de mulți dintre prietenii lui. „Fusesem învățat să consider inferior pe oricine nu gândește ca noi. Ceilalți erau oi.” În ciuda faptului că îi gâdila egoul, Dave s-a îndepărtat tot mai mult de comunitate de-a lungul timpului și a devenit frustrat de o temă care se tot repeta: nimic nu se întâmpla natural, prin coincidență sau din întâmplare. Dave are un copil și mi-a zis că a fost scârbit de teoriile conspirației din jurul masacrului de la Sandy Hook. 

Cu toate că atât Dave, cât și Richard cunosc care au fost punctele de turnură în care și-au schimbat perspectiva asupra lumii, e important de menționat că nu știm cât de tipice sunt aceste povești. Sunt doar niște povești dintr-o lume despre care nu avem multe informații academice. Richard spune că nu a avut vreun moment de iluminare, a fost nevoie să iasă din lumea cu care era obișnuit ca să-și poată schimba perspectiva.

Multe dintre persoanele implicate în mișcare încearcă să explice cumva lucrurile rele care se întâmplă, crede Dave. „Se gândesc că, dacă lucrurile rele se întâmplă cu un motiv, atunci n-o să-i atingă și pe ei. Conceptul că viața de zi cu zi e relativ întâmplătoare e înfricoșător, chiar și pentru o persoană rațională.” Consideră mișcarea conspiraționistă o mutație a tendinței naturale a omului de a vedea tipare acolo unde nu sunt. Barkun a zis că, deși asta duce la pesimism, e confortabil să găsești un sens în tot haosul din jur.

Când am vorbit cu Jonathan, 29 de ani, mi-a povestit dezavantajul acestui confort. După ce a studiat politica la facultate și s-a desprins de lumea conspirațiilor, a devenit depresiv și a avut o cădere nervoasă la gândul că și-a irosit câțiva ani din viață cu teorii despre 11 septembrie și chemtrails, printre altele. A zis că i-a fost mai ușor să se desprindă pentru că a fost în lumea asta doar doi-trei ani, dar pentru majoritatea conspiraționiștilor asta e un fel de religie. E mult mai greu să renunți la un sistem de credințe, când acesta face parte din identitatea ta.

Timp de doi ani Jonathan a distribuit online informații prin comentarii pe YouTube, acum are un blog în care distruge mituri și teorii ale conspirației, ca să-i ajute și pe alții să iasă din asta. Deși demitizarea prin gândire logică e eficientă pentru publicul larg, cercetările arată că ea nu are un efect atât de puternic când vine vorba de deradicalizarea oamenilor. În orice caz, mesajele contra sunt primite mai bine când vin din partea unor foști membri ai comunității.

Lupta împotriva conspiraționismului e complexă. Barkun a zis că reacția potrivită depinde de cât de atașat e individul de teoria respectivă. Cu cât e mai puțin atașat, cu atât ai șanse să-l ajuți să se desprindă de ea. Dar poate fi imposibil să ajuți pe cineva aflat la celălalt capăt al spectrului, o persoană a cărei perspectivă asupra vieții se bazează pe respectiva conspirație.

De obicei, dovezile contrare sunt considerate capcane plantate chiar de conspiraționiști. Multe teorii ale conspirației sunt sisteme închise care rezistă bine împotriva oricăror dovezi logice. 

În prezent, Dave are alt stil de viață. „Mental, sunt într-un loc mult mai bun. Nu există un bau-bau la fiecare colț. Nu mai simt mereu paranoia. Pot crede că 2+2=4. Se mai întâmplă cutremure, mai mor oameni. Nu există întotdeauna un plan malefic în spate.”

Urmărește-o pe Clea Skopeliti pe Twitter.

Acest articol a apărut inițial pe VICE UK.