Tineri trans din România spun că legea care interzice identitatea de gen le poate fi fatală

Doi senatori PMP au venit cu ideea de a salva România de la autodistrugere și-au propus modificarea Legii Educației, astfel încât, să interzică orice teorie sau opinie despre identitatea de gen în școlile și universitățile din România. Mai exact, o lege care să interzică: „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. Alți 81 de senatori au votat pentru, așa că legea a trecut și-a ajuns în curtea președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Nu mai contează rata abandonului școlar, copii care se duc flămânzi la culcare, școlile cu WC în curte, școlile care cad peste elevi, școlile la care un elev ajunge după ce merge pe jos zeci de kilometri, programa școlară încărcată, profesorii obtuzi, segregarea din școli, rezultatele dezastruoase la testele PISA, abuzurile și bullying-ul, rata analfabetismului funcțional. Pe scurt, dezastrul din sistemul de învățământ românesc. Toate astea pălesc în fața pericolului adus de identitatea de gen, au decis senatorii.

Reacțiile nu au întârziat să apară, iar universitățile de stat, mai multe ONG-uri pentru drepturile omului, profesori care predau studii de gen, voci feministe și comunitatea LGBTQ+ și-au exprimat dezacordul cu privire la o astfel de lege. O petiție Declic și Asociația MozaiQ, semnată de peste 40 de mii de oameni, îi cere președintelui Iohannis să respingă legea care „contravine tuturor obligațiilor României față de tratatele internaționale la care țara noastră este parte”.

Legea încalcă dreptul la cunoaștere, libertatea la informație și educație, cenzurează o teorie academică și afectează direct drepturile persoanelor trans, dar și ale femeilor din România. Deși legea ar putea să nu fie promulgată de Klaus Iohannis, ea creează un precedent periculos pentru societatea românească.

În acest context, Asociația Accept a vorbit cu mai mulți adolescenți și tineri trans care vor să arate că o astfel de lege poate avea efecte extrem de grave și chiar fatale asupra vieții lor.

Sunt studentă în cadrul Universității din București și îmi e teamă că această lege va legitima atitudinile negative față de comunitatea trans care deja există în mediul universitar.

Este un atac, o încercare de a nega legitimitatea comunității transgender. Folosirea expresiei „ideologie de gen” are caracter transfob, iar definirea genului prin intermediul sexului biologic obscurează adevărul științific și consensul în comunitatea academică, în legătură cu identitatea persoanelor trans și procesul de tranziție.

Îmi este foarte teamă că această lege, chiar dacă nu este aprobată, stabilește un precedent înfiorător pentru statul român, deschizând calea pentru alte legislații care încalcă drepturile persoanelor trans, asemenea Ungariei, care a oprit recunoașterea legală a genului.

Sunt o persoană timidă care nu poate încă să-și rezolve probleme simple, cum ar fi să merg cu mașina la service. De ce? Sunt o persoană trans înainte de tranziție și în fiecare zi când ies din casă, să mă văd cu alți oameni decât prietenii mei, care mă acceptă și mă respectă, știu că majoritatea o să mi se adreseze greșit. Oricât aș încerca, mereu e ceva și de fiecare dată doare. Faptul că oamenii nu sunt educați legat de identitatea de gen și, mai rău, învățați să atace fizic sau verbal persoanele ca noi, nu îmi face viața doar mie grea, ci și a familiilor noastre.

Când le spunem că suntem trans, că nu ne simțim confortabil cu corpul nostru legat de ceva ce nu putem controla, ne e frica. Nu știm cum vor reacționa, pentru că oricât ne-ar iubi, stigma socială câștigă: ce vor crede cunoștințele? Prietenii de familie? Rudele? Dar noi? Cine se gândește cum ne simțim noi? Nu vrem să convertim persoane de partea noastră, vrem doar să trăim ca orice altă persoană, în pace și în siguranță. Legea asta ar fi ca lămâia pe rană, face ceva deja oribil să fie de nesuportat.

Ca persoană trans, m-am confruntat deseori cu situații în care am fost nevoit să-mi explic identitatea pentru a putea beneficia de anumite servicii sau drepturi fundamentale precum înscrierea într-un ciclu educațional, susținerea unui examen, servicii medicale și chiar votul. Pe buletinul meu apare litera „F”, precum și un nume feminin, lucruri care nu coincid cu felul în care mă prezint și mă identific.

În prezent, nu există legi care să ne protejeze și să ne acomodeze în instituții publice, școli, la locul de muncă etc. Cunosc persoane care nu și-au continuat studiile după ce au început tranziția din cauza agresiunilor din partea colegilor și/sau profesorilor, persoane trans discriminate la locul de muncă etc.

Dacă această lege va fi adoptată, va da frâu liber abuzurilor și discriminării asupra persoanelor trans, deoarece statul român va considera că noi „nu existăm”, ci suntem doar o ideologie. Lipsa de educație în privința identității de gen va pune piedici și mai mari în accesul persoanelor trans la diverse servicii și drepturi și le va descuraja din a și le exersa.

Consider că nu pot duce o viață „normală” ca cetățean „de mâna a doua” în țara mea. Existența mea nu este subiect de dezbatere politică și nici de campanie electorală.

Distincția dintre sexul biologic și identitatea de gen este foarte importantă. De multe ori, cele două coincid, însă nu e întotdeauna cazul. Din păcate, în România, foarte multă lume nu înțelege asta. Suntem un popor conservator și nu ne adaptăm ușor la schimbări, mai ales când acestea contrazic lucrurile cu care am fost învățați până acum.

Ca adolescent nonbinar, pot spune că transfobia este peste tot în jurul meu. Acasă, pe stradă, la liceu, pe internet. Deși sunt și multe persoane open minded, majoritatea încă are prejudecăți când vine vorba de o identitate de gen diferită de ce este considerat „normal”. Cred că un factor destul de important care motivează ostilitatea față de persoanele trans este necunoașterea, iar promulgarea legii acesteia va promova fix asta.

Mai mult de atât, misoginia este și ea extrem de des întâlnită, femeile sunt văzute ca fiind slabe, delicate și supuse, în comparație cu bărbații, care sunt puternici, capabili și dominanți. Legea în discuție ar afecta și progresul pe care l-am făcut până acum în a combate stereotipurile toxice de genul acesta.

Cred că această lege este un pas înapoi și împiedică posibilitatea unui progres pentru femei și pentru persoanele trans.

În România, dacă ești trans, poate fi aproape ilegal să spui asta. De aici ar putea să apară repercusiuni. Dacă ai încerca să vorbești despre asta, automat ai încălca legea. Ne dorim o schimbare, dar schimbarea vine de la noi și din modul nostru de gândire. Cum putem să fim respectați de către familie și prieteni, când noi nu ne regăsim în corpul de la naștere?

Aceasta lege mi-ar schimba viața într-un mod negativ și nu doar mie, întregii comunități trans. Sunt proaspăt absolvent de liceu și îmi doresc să urmez facultatea de Geografie din București. Legea care interzice discuțiile despre identitatea de gen m-ar trimite înapoi la viața pe care o trăiam înainte, sub o realitate falsă. Dacă această lege va fi promulgată, lipsa de informare din școli, licee și universități va aduce de la sine multă ură și discriminare propagată asupra elevilor transgender din România.

Mă tem că, dacă aș deschide discuția în fața profesorilor sau colegilor, faptele mele vor avea consecințe ce vor fi pedepsite. Mă tem că va trebui să duc o viață veșnică în umbră doar din cauza faptului că ne va fi interzis să spunem cine suntem și să devenim cine simțim că suntem. Îmi doresc să devin profesor, iar dacă legea va fi acceptată, va trebui să renunț la acest vis, doar din cauza unor parlamentari care vor să ne reducă la tăcere și vor să ne facă să nu mai existăm.

O să existe violențe, batjocoriri asupra tinerilor din comunitatea LGBTQ+, mai exact a comunității trans. Nu vreau să se ajungă la excluderea ei. Vreau să existe educarea tinerilor.

Niciodată în școala mea nu s-au oferit informații despre oameni ca mine. Mulți profesori sunt contra LGBTQ+, iar eu sunt un fel de anomalie. Când vine vorba de restul elevilor, lucrurile sunt mai complicate, întrucât, în general, cu ei am stat cel mai mult în timpul petrecut la școală. Pe scurt, e destul de greu să vorbesc despre mine, chiar dacă am dreptul să fac asta. Dar dacă dreptul ăsta mi s-ar lua peste noapte, nu știu dacă aș reuși să supraviețuiesc, puterea cuvântului este importantă, iar fără el aș putea să fiu bătut, denigrat, pentru că par un ciudat.

Legea asta îmi încalcă dreptul de a fi liber, să informez oamenii în legătură cu mine, pentru a scăpa cu viață din multe situații. Aud mereu că „toți suntem egali", dar despre mine și alții ca mine nu se vorbește la fel cum se vorbește despre restul oamenilor „normali”. Singura soluție e să ne salvăm singuri, pentru că nu există legi care să ne apere, și acum vine o altă lege care să ne îngrădească.

În primul rand, vreau să menționez că nu văd rostul unei astfel de legi, așa cum nu am văzut rostul referendumului din 2018. Deși nu avem dreptul la căsătorie cu o persoană de același sex, ei totuși vor să schimbe constituția, să mai cheltuiască niște bani, să fie BOR și homofobii satisfăcuți. Și acum se așteaptă să fim de acord cu cenzura, cu dezinformarea? Mi se pare dezgustător, chiar ireal ce se întâmplă în țară, cum Biblia ghidează Parlamentul în proporție mai mare decât Drepturile Omului sau regulile Uniunii Europene, care interzic clar discriminarea.

În al doilea rând, nu știu cum m-aș simți dacă aș reveni la grădiniță, să zicem, și aș fi obligat să fac ceea ce nu mă reprezintă, să mă joc cu păpuși, de exemplu. Mi se pare o absurditate, ținând cont că nu toate persoanele care se joacă cu jucăriile sexului opus sunt transgender. Fetele nu trebuie să se joace cu păpuși, să le placă să împletească sau să accepte insistențele băieților.

Cred că avem foarte mult de lucru în legătură cu educația încă din primii ani de viață, cred că este inadmisibil ca fetele să fie pedepsite, iar băieții încurajați. De asemenea, fetelor nu ar trebui să le fie frică să iasă afară, să poarte fuste, rochii, orice le face să se simtă bine în pielea lor și să aibă mai multă încredere în ele. Cum s-ar simți un bărbat heterosexual, cisgender, dacă ar primi avansuri din partea unui bărbat homosexual, față de care nu simte niciun fel de atracție? Exact cum se simt fetele, de fiecare dată când o persoană de sex masculin nu se poate abține și se lasă ghidat de instincte în loc să își folosească creierul.

Așadar, cred că atât oamenii de rând, cât și psihologii, filozofii sau alți profesioniști au nevoie de o educație adecvată, de informare.

Domnule Președinte,

Eu sunt Patrick Brăila, deși pentru statul pe care îl conduceți, eu nu exist. În actul meu de identitate, prenumele mele sunt feminine, CNP-ul meu începe cu 2, iar câmpul „sex” indică F. Dar, dacă nu aș fi reușit să fiu Patrick, chiar așa cum s-a întâmplat, fără asistență medicală, împotriva familiei și a societății, sunt convins că familia mea ar fi avut un copil în minus. Ca mine, îndrăznesc să estimez, că sunt alte 120 000 de persoane în România.

Atunci când am ales să povestesc public despre identitatea mea trans, am făcut-o din nevoia de a ne aduna împreună și de a ne face auziți. Și fac asta de șase ani: sunt acolo pentru persoanele din comunitatea mea și familiile lor, explic peste tot, acolo unde pot, despre cine suntem. Am povestit și în cadrul universităților, și în cadrul instituțiilor. Am povestit multor și diverselor categorii profesionale care ar trebui să asiste persoane trans. În acest timp, am observat cum persoanele trans din România își caută drumul, cum se luptă pentru viața lor, deși sistemul românesc nu le asigură protecție, deși sunt umiliți în toate mediile în care funcționează.

Mi-aș fi dorit să vă pot spune că în acești șase ani lucrurile au mers doar înainte, dar nu e așa. Au murit oameni. S-a întâmplat, de mai multe ori, în timpul cursurilor pe care le ofeream, ca mai mulți participanți să-mi spună: „Da, am cunoscut și eu pe cineva ca tine când eram în liceu, dar n-a rezistat, s-a sinucis”. Acest „n-a rezistat, s-a sinucis” a devenit realitatea mea și a muncii mele. Cine nu se sinucide este omorât sau e găsit mort pe stradă. Așa s-a întâmplat cu Laura, cu Ioana, cu Raluca, cu Mișu. Alții zac în morminte anonime, în străinătate sau aici, în țară.

O femeie trans a fost omorâtă în Italia de un client furios că ea e trans. E îngropată la marginea unui cimitir dintr-un sat din județul Călărași.

O femeie trans s-a sinucis, în București, prin aruncare de la înălțime și nimeni nu i-a revendicat cadavrul.

O femeie trans româncă a fost găsită moartă în Portugalia și îngropată anonim multe luni mai târziu, pentru ca nimeni n-a aflat cine e.

O femeie trans româncă a fost găsită moartă pe stradă în Germania.

Un bărbat trans s-a sinucis în București. În biletul de adio, a scris că „fiecare zi doare, de ani întregi.” Avea 20 de ani.

Pe crucile tuturor nu le stă scris numele pe care și l-au ales și asumat.

Aveți în față o categorie de oameni extrem de vulnerabili care tinde să fie expusă unor și mai mari violențe, abuzuri și discriminări dacă permiteți să intre în vigoare amendamentele aduse Articolului 7 din Legea educației naționale.

Aș putea să umplu pagini întregi cu abuzurile prin care trec oamenii din comunitatea din care fac parte în fiecare zi, dar bănuiesc că timpul dumneavoastră e limitat. Am ales, în mod asumat, să fac referire la cei care nu mai sunt, pentru că un sistem putred, care nu are grijă de cei mai vulnerabili dintre oameni, la asta duce: la moarte. Vă mor oamenii, Domnule Președinte, și cred că ar trebui să știți! Cred și că ar trebui să acționați, măcar pentru efortul persoanelor trans care au votat, intrând cu rușine și greutate într-o secție de vot cu o carte de identitate care nu îi reprezintă.

Poți urmări activitatea Asociației Accept pe pagina lor de Facebook sau pe site.