Ce-i cu mișcările anti-avort finanțate cu sute de milioane care fac victime din România până-n SUA

Există momente în care te îndepărtezi suficient de ce-a fost în deceniile din urmă și crezi că generația ta, sau generațiile noi, nu vor mai trăi ce-au avut altele de înfruntat. Uite, așa e cazul României. Acolo unde decretul 770 din 1 octombrie 1966 a pus pe hârtie planul de-a crește populația ca grâul la hectar, abrogarea lui prin decretul-lege numărul 1 din 26 decembrie 1989 a fost ca o gură de libertate pentru milioane de femei. Și a fost, mai ales, o șansă la o viață care să nu fie periclitată prin practici periculoase de avort. 

Uite însă cum în perioada pe care o trăiești acum sunt făcute demersuri ca viitorul să fie o repetiție a trecutului – poate nu sută la sută la fel, dar, cel puțin în cazul avortului, să se apropie considerabil de legi date sub regimuri autoritare și absurde. Un moment din anul de altfel zbuciumat al lui 2021 mi-a arătat că, în timp ce încă încerc să înțeleg semnele trecutului, apar indicii ale unui viitor ultraconservator, cu limitări de drepturi, și strategia e finanțată cu sute de milioane de dolari pe axe mai mult sau mai puțin vizibile trase din Europa de Est, în trecere prin Vest, până în America. 

Am ajuns în subiectul în care și tu ești acum în septembrie. Mai precis, chiar pe 1 septembrie 2021, când milioane de americance s-au trezit cu statul în uter. Atunci a intrat în vigoare în Texas o lege în urma căreia avortul devine ilegal dacă sarcina depășește șase săptămâni, când majoritatea femeilor nu știu că sunt însărcinate. Violul sau incestul nu sunt considerate excepții. 

Asta înseamnă, printre altele, că multe femei vor trebui să cheltuiască sute și mii de dolari ca să facă întreruperi de sarcină în alte state americane – sunt alese atât statele apropiate, cât și unele mai îndepărtate – sau vor fi nevoite să facă avort în condiții precare, iar unele dintre ele nu vor mai avea posibilitatea de a face avort deloc.

În 2020, mai mult de 55 de mii de femei au făcut avort în Texas. Și numărul ăsta poate fi oricând răstălmăcit după cum vrea cineva care țintește să existe lege anti-avort. Înțelegi acum de ce situația asta mi-a adus aminte de perioada decretului din România comunistă, când tot un număr a putut fi folosit pentru justificarea deciziei – și fără să fie analizate cauzele. În 1965, cu un an înainte de decret, numărul de avorturi la cerere era de peste 1,1 milioane. La acea vreme, avortul la cerere era legal prin decretul 463 din 30 septembrie 1957, iar idei ca educația sexuală sau introducerea unor mijloace contraceptive nu existau pe masă. Decretul a picat la fix pe politica naționalistă a regimului Ceaușescu. 

Românii conservatori își pot sprijini agenda legislativă și pe ce se întâmplă în alte țări văzute drept mai dezvoltate. Așa că n-am putut să nu mă întreb: poate decizia din Statele Unite ale Americii să aibă influență și în țara noastră?.

În America, avortul a devenit legal în 1973 prin cazul Roe v Wade. De atunci și până acum au existat însă nenumărate încercări de a limita accesul la întreruperi de sarcină prin diferite tertipuri. Acum, legea SB 8, denumită meschin de tabăra pro-life „heartbeat bill”, se află într-un tăvălug legislativ-administrativ prin curțile de justiție americane, dar produce efecte.

Precedentul Roe v Wade interzice avorturile după ce fătul ajunge la viabilitate, adică în jur de 24 de săptămâni, însă SB 8 interzice avortul după primele șase săptămâni de sarcină. Asta obligă femeile să meargă în alte state ca să aibă acces la întreruperi de sarcină. Așa cum călătoresc femeile poloneze în Belgia ca să facă avort.

Un judecător a reușit să suspende legea, dar minunea a ținut doar 48 de ore. Pe 18 octombrie, administrația Biden a cerut explicit Curții Supreme să blocheze legea, pentru că încalcă drepturile constituționale a milioane de femei din Texas. Curtea Supremă a refuzat blocarea imediată, dar a fost de acord să o re-examineze pe 1 noiembrie. Până acum, majoritatea judecătorilor de la Curtea Supremă sunt mai degrabă înclinați să blocheze legea.

Ce-i nou în abordarea statului – și mi-a făcut părul măciucă? Legiuitorii texani știau prea bine că administrația nu poate acționa împotriva propriilor sale legiferări federale, așa că i-au împuternicit pe cetățeni să țină de șase – sau să fie turnători, cam cum a făcut regimul comunist român cu zeci de mii de români transformați în informatori activi în vremea de glorie a Securității și-a ceaușismului. 

Ce presupune asta mai exact? Gândește-te la scenariul în care rămâi însărcinată cu partenerul tău, o să-i zic Stelică, dar nu e un moment bun să deveniți părinți, așa că decizi să faci avort. Doar că în momentul în care-l rogi pe Stelică să te ducă la clinică pentru întreruperea de sarcină îți dai seama că îl expui. De ce? Din cauza noii legi, vecinul Dumitru îl poate pârî pe al tău Stelică, pentru că statul – în acest caz cel texan – i-a promis lui Dumitru o recompensă de cel puțin zece mii de dolari. Dumitru poate da în judecată pe oricine te ajută să întrerupi sarcina – partenerul, șoferul, recepționerul, asistentul, anestezista sau doctorița – și e perfect okay. În cazul în care pierde procesul, pârâtul va plăti costurile de judecată. Pentru că ești o femeie gravidă, nu vei fi dată în judecată, dar cei care vor să te ajute sunt expuși. 

E important de subliniat în acest context că de aplicarea legii se ocupă cetățenii, și nu un reprezentant oficial. Astfel, statul nu poate fi dat în judecată, pentru că legea ar fi neconstituțională. Asta e, de fapt, șmecheria. 

Conform noii legi din Texas, care se aplică strict la nivel statal, nu federal, orice persoană cu cetățenie americană, din oricare stat, poate denunța orice persoană din Texas suspectată că a ajutat o femeie să avorteze. Ca să ușureze procesul de „vigilență comunitară” – sau cum o știi prea bine din România: miliție –, grupul evanghelic Texas Right to Life a creat un site pentru acești oameni denumiți eronat avertizori de integritate. Platforma ProLifeWhistleblower.com n-a rezistat însă mult pe internet. 

În primă fază, o mulțime de utilizatori TikTok și Reddit au copleșit platforma cu raportări false ca să supraîncarce sistemul și să-l facă să cedeze, apoi cei de la serviciul de hosting GoDaddy au reziliat contractul cu grupul religios. Atunci au intrat pe fir cei de le Epik, cunoscuți pentru găzduirea unor grupuri de extremă de dreaptă, dar până și ei au făcut un pas în spate și i-au spus proprietarului domeniului că nu poate colecta informații despre terți fără consimțământ.

Ce se întâmplă acum în Texas nu-i un caz izolat, ci un fenomen politic constant de când avortul a devenit legal atât în Statele Unite, cât și în lume. 

De exemplu, în SUA, într-o singură săptămână din aprilie 2021, statele au adoptat 28 de restricții anti-avort. Conform unui studiu făcut de Guttmacher Institute, din ianuarie până în prezent au fost adoptate 561 de restricții legate de avort. 

Pentru a pune aceste cifre în context, până la aceeași dată din 2011 – anul considerat anterior drept cel mai ostil drepturilor de avort de la Roe v Wade – au fost adoptate 70 de restricții. De la legalizarea avortului în 1973, statele americane au adoptat 1 313 restricții împotriva avortului, iar 566 dintre ele au fost adoptate doar în ultimii zece ani. 

Dacă e să te uiți la clipul celor de la Centrul pentru Drepturi Reproductive, care îți arată cum au stat lucrurile în ultimii 25 de ani în ceea ce privește drepturile reproductive ale femeilor, ai putea spune că lucrurile stau bine. Majoritatea statelor europene permit întreruperea sarcinii la cerere, mai puțin Andorra, Malta și Vatican. Printre victoriile recente ale taberei pro-choice se numără legalizarea avortului din Irlanda în 2018, înlesnirea accesului la avort în Belgia și legalizarea avortului în San Marino la finalul lui septembrie. 

Există, în continuare, diferite reglementări limitative, care diferă de la țară la țară și care îngreunează accesul la întreruperile de sarcină. De exemplu, unele țări permit avortul la cerere până la 12–14 săptămâni, altele până la 22. Mai e și cazul celor care obligă persoanele care vor să facă întreruperi să participe la consiliere pre-avort sau să privească o ecografie a fetusului. Ca să nu mai zic de statele în care femeile trebuie să aștepte câteva zile după prima discuție avută cu personalul medical despre intenția lor de a avorta; și tot așa.

În ultimii ani, trendul conservator a devenit însă din ce în ce mai vizibil, iar momentul culminant din România a fost organizarea referendumului anti-gay a celor de la Coaliția pentru Familie. Pare că oriunde întorci capul dai peste niște oameni de bine care vor să-ți salveze copilul de vaccinuri, homosexualitate și educație sexuală. Dar, dincolo de habotnicie pur-sânge, e vorba, ca în orice lucru din lume, de bani. Și nu puțini, după cum am aflat cât căutam ce impact poate avea o decizie din SUA asupra femeilor din România. 

Ca să înțeleg mai bine cine finanțează rețelele conservatoare din Europa, am vorbit cu Neil Datta, fondator și secretar al Forumului Parlamentar European pentru Drepturile Sexuale și Reproductive. În cercetarea „Tip of the Iceberg. Religious Extremist Funders against Human Rights for Sexuality and Reproductive Health in Europe 2009–2018”, Neil arată cum 54 de organizații – ONG-uri, fundații și organizații religioase, dar și partide politice – au alimentat rețelele anti-gender cu 707,2 milioane de dolari timp de opt ani.

Pe cifre, lucrurile stau așa — 81,3 milioane de dolari au venit de la zece entități conservatoare și creștini din SUA; 188,2 milioane de dolari de la organizații asociate cu oligarhi ruși; iar cea mai mare parte a banilor – 437,7 milioane de dolari – de la aproape 20 de entități europene. Banii ăștia s-au dus în așa numitele rețele anti-gender, religioase conservatoare, care, printre altele, militează împotriva drepturilor comunității LGBTQI și a avortului. 

În cei peste 20 de ani de experiență, Neil Datta a văzut cum întreruperile de sarcină la alegere stau la baza crezului acestor tip de rețele anti-gender. „În ultimul deceniu au apărut noi alianțe transnaționale cu ONG-uri: o federație paneuropeană anti-avort; un model european de campanie anti-LGBTQI; un partid creștin la nivel European (European Christian Political Movement); o platformă de social media ultraconservatoare; și o serie de entități pseudo-catolice, de extremă dreapta, interdependenți. Alte organizaţii includ instituţii religioase şi partidele fasciste paneuropene”, după cum scrie scrie în „Tip of the Iceberg”.

Ca să înțelegi cum arată lucrurile în practică, imaginează-ți că ești parlamentar european. Ești pe punctul de a vota o rezoluție pentru a asigura dreptul la avort legal – sigur, și pentru a îmbunătăți sănătatea sexuală și reproductivă a femeilor din UE. Pentru asta ești comparat cu Hitler și ți se trimit păpuși în formă de fetuși la birou. Asta i s-a întâmplat în iunie 2021 lui Predrag Fred Matić, un europarlamentar croat, membru în Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților Europeni, care a inițiat „Rezoluția privind situația sănătății și a drepturilor sexuale și reproductive în UE”.

Din fericire, Rezoluția Matić a Parlamentului European a fost adoptată cu 378 de voturi pentru, 255 împotrivă și 42 de abțineri.

Dacă te întrebi cum au votat europarlamentarii români rezoluția lui Matić, află că doar șapte au votat moțiunea, în timp ce 14 s-au opus, șapte n-au votat și trei s-au abținut. Probabil ai văzut ieșirea europarlamentarului Cristian Terheș, PNȚCD, în care nu recunoștea dreptul la sănătate reproductivă a persoanelor transgen și încerca să-și sperie suporterii spunându-le că acest tip de inițiativă va duce la o „cultură a morții prin avort, dar inclusiv și prin eutanasiere și sinucidere asistată”. Terheș e și singurul europarlamentar român care e membru în partidul creștin european ECPM. 

Statele mai bogate, în general cele vestice, au început legalizarea avortului prin anii ‘70–‘80, iar asta a adus schimbări majore în modul în care ne raportăm astăzi la diferite forme de abuzuri asupra femeilor. 

La mijlocul anilor ‘90, au avut loc două conferințe internaționale majore: International Conference on Population and Development din 1994 la Cairo și a patra Conferință a Mondială a Femeilor din 1995 la Beijing. „Ambele conferințe au înaintat conceptul de sănătate sexuală și reproductivă și drepturi reproductive în cadrul Națiunilor Unite. De aici, aceste noțiuni au intrat în limbajul ONU și apoi s-au filtrat prin statele membre, apoi au urmat două decenii și jumătate de schimbări ale politicilor publice la o mulțime de niveluri”, explică Neil Datta pentru VICE. 

„De exemplu, faptul că acum recunoaștem violul în cadrul căsătoriei ca o infracțiune e rezultatul acelor conferințe. La fel și cu mutilarea genitală, care înainte era văzută din perspectiva excepționalismului cultural. A fost un câștig mare pentru cei care lucrau în domeniul drepturilor omului. În același timp, a fost și o înfrângere pentru alte categorii ale societății, care erau conservatoare, în principal Vatican, câteva țări musulmane și câteva grupuri creștine din lume”, adaugă el.

Din perspectiva lui, mișcările anti-avort apărute odată cu reformele de legalizare a acestuia n-au fost atât de puternice până pe la finalul anilor ‘90–2000. Atunci, completează el, intelectualii catolici din Europa și America Latină au început să se întrebe de ce pierd teren și au găsit „vinovatul”: ideologia de gen – văzută drept o conspirație oribilă a feministelor radicale, grupurilor LGBTQI și ateilor. Avort, contracepție, fertilizare in vitro, drepturi LGBTQI, studii de gen sau orice nu-i pe placul Bisericii Catolice? Bam! Ideologia de gen!

Neil consideră că după crearea acestui inamic comun a început o perioadă de regenerare a ceea ce numește uncivil civil society. În loc să fie doar împotriva avortului, și-a extins plaja de inamicii. „Entități din zona asta stabilesc relații cu politicieni și partide politice pe care le influențează și, în anumite cazuri, partidele ajung la putere. De aici, pot aduce influența statului în această dinamică, cum vedem în Polonia, Ungaria și Rusia. Încă nu știm cum să ne confruntăm cu asta.”

Pericolul există însă și în țările europene care nu se joacă cu democrația de ieri–de azi. Neil amintește de o propunere legislativă din 2013 prezentată de ministrul de justiție din Spania, care ar fi permis avortul doar în caz de viol sau dacă mama sau fătul prezentau probleme de sănătate. 

În timp ce și în democrațiile pe care le-ai crede mai stabile ajung să fie astfel de demersuri, Neil ține să precizeze că mișcările conservatoare nu sunt un export de peste ocean. Americanii vin însă cu multă experiență.

Americanii au know-how, iar rușii și europenii au banii care să aducă ideile la viață. 

Deși avortul e legal în țara noastră, acesta nu este reglementat suficient, iar asta deschide portița către tot felul de situații care blochează sau îngreunează accesul femeilor la avort.

Conform informațiilor culese de Centrul Filia în 2020-2021, din 802 medici specialiști în obstetrică–ginecologie, care lucrează în cele 171 de spitale care le-au răspuns la cereri în baza legii 544/2001, doar 275 fac întreruperi de sarcină la cerere, adică 34 la sută. Alte 59 le-au comunicat că fac întreruperi la cerere, în schimb 69 de spitale nu fac deloc, iar în nouă spitale se practică avortul medicamentos. Ca motivație, 51 dintre instituții au invocat chestiuni religioase, 20 de natură etică sau morală, iar nouă dintre ele contextul epidemiologic. 

În ultimul an, în cel puțin cinci județe din țară, au fost femei care și-au făcut avorturi empirice, adică au fost asistate de cineva, în condiții nesterile, conform informațiilor primite de Centrul Filia. „Când faci un avort empiric, nu-ți bagi un obiect ascuțit în colul uterin, încerci să spargi sacul gestațional și asta e. Trebuie să stai cu obiectul ăla ore întregi, până când ți se face o infecție destul de puternică, astfel încât să-ți provoace un avort spontan. De obicei, femeile care se regăsesc în astfel de situații folosesc sonde pe care și le bagă până în colul uterin și ajung la spital cu hemoragii puternice. De multe ori nu sunt trecute în evidența spitalului ca paciente care au suferit un avort empiric, ci ca paciente care au suferit septicemii”, îmi povestește activista pentru drepturile femeilor Andrada Cilibiu de la Filia.

Invocarea motivelor religioase sau de etică reprezintă un impediment pentru femeile care vor să avorteze, în special dacă în unitatea medicală respectivă nu mai există alt medic ginecolog căruia să i se adreseze. Sunt și cadre medicale care refuză să facă avorturi la cerere în timpul jobului la stat, dar n-au o problemă să facă asta în cabinetele private. Și mai dificil este când în orașul sau județul în care se află femeia respectivă nu există personal medical care să facă această procedură.

Una dintre cele mai mari probleme pe care le-a observat Andrada e că România n-are o strategie sau procedură pe care ar trebui s-o urmeze spitalele când refuză întreruperile de sarcină la cerere. Așa că fiecare spital decide cum să restricționeze accesul la avort. „Dacă declari ca manager că în spitalul tău nu se fac avorturi e absolut ilegal, spre deosebire de situația în care medicii refuză în baza codului deontologic. Asta nu e ilegal, e doar imoral” adaugă Andrada.

Codul deontologic spune că un medic poate refuza orice procedură care contravine convingerilor lui morale, dar menționează și că în acest caz medicul e nevoit să îndrume pacienta în altă parte. În 2019, cei de la Colegiul Medicilor i-au spus Andradei că acest lucru nu e însă valabil în cazul avortului la cerere. Pentru că e vorba de o procedură la cerere, medicul poate refuza fără nicio explicație. 

Andrada mai spune că motivarea refuzului actului medical din motive etice, religioase sau de conștiință e o chestie recurentă și în alte state UE, dar că în Suedia, de exemplu, unitățile medicale sunt obligate să aibă un medic care să asigure procedura respectivă. Ea e de părere că ce i-ar mai putea convinge pe medici să facă întreruperi de sarcină la cerere ar fi includerea avortului în asigurarea de malpraxis.

Daniela Drăghici, activistă pentru sănătate sexuală și reproductivă, cu o experiență de aproape 30 de ani în domeniu, își amintește de evaluarea strategică a avortului și contracepției în România pe care a făcut-o în 2001, după metodologia OMS.

Medicii nu aveau aparatura necesară și mulți practicau întreruperi cu dilatare și chiuretaj. „Undeva în Iași era coadă de femei, iar avorturile erau făcute după o perdea, fără niciun pic de confidențialitate. Dreptul femeilor e ultimul lucru care îi interesează pe unii medici. Cei tineri poate mai țin cont, dar altfel – mie să-mi fie bine, ca furnizor”, detaliază Daniela. 

Am căutat pe YouTube „adevărul despre avort” și „avort” și primele chestii peste care am dat au fost niște articole explicative decente. Însă după primele opt rezultate mi-a apărut un clip denumit „Adevărul despre avort: uciderea copiilor în pântecele mamei” de la Biserica Evanghelică Reformată București, urmat la alte două clipuri distanță de un șuvoi de videouri de la Trinitas TV, Constantin Necula, Doxologia, Moldova Creștină TV. Abia după câteva scrolluri sănătoase am dat și peste un clip de la SEXUL vs BARZA. 

„Ce ar putea face statul român ar fi să meargă după modelul Republicii Moldova. Dacă cauți avort.md, site coordonat de Centrul de Instruire în Domeniul Sănătăţii Reproductive din Republica Moldova, găsești informații validate științific despre cum să faci avort, unde te duci, cu oameni, care sunt riscurile, surse pentru consiliere etc.” completează Andrada. 

Pe lângă campaniile de comunicare online, influențele descrise de Neil Datta se mai văd și prin centrele de consiliere anti-avort unde femeile sunt manipulate să păstreze sarcina nedorită. Practica poate ajunge chiar și în spitale, cum e, de exemplu, cazul de la Maternitatea Bega, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara. „E o rețea mai mare care nu implică doar bisericile neoprotestante, preoții lor și organizațiile antiavort, ci și spitalele. De exemplu, în Piatra Neamț, până acum câțiva ani, trebuia să mergi să vorbești cu preotul spitalului înaintea unui avort”, mai spune Andrada. 

În martie 2021, cât încă lucrau la Strategia Națională pentru Sănătate Reproductivă alături de Ministerul Sănătății, dar care a rămas în aer după demiterea lui Vlad Voiculescu și demisia Ioanei Mihăilă din guvern, Andrada spune că a fost martoră și la discuții despre consilierea pre-avort. E însă în dezacord profund cu ideea asta, pentru că nu crede că România e pregătită să pornească aceste programe. „Asta pur și simplu ar deschide ușa organizațiilor anti-choice să facă consiliere cu femeile în spitale”, adaugă ea.

Chiar dacă România n-a avut inițiative legislative precum cea din Spania, în 2012 a existat un proiect de lege inițiat de Sulfina Barbu și Marius Dugulescu care prevedea consilierea pre-avort a femeilor și zile de așteptare înainte de intervenție în cazul avortului terapeutic. Din fericire, nu a trecut, iar Dugulescu nu a mai fost deputat ulterior.

Mai rămân însă un pic la cazul lui Marius Dugulescu, acum consilier local PMP Timișoara. Și aici e interesantă afilierea acestuia cu ECPM, partidul creștin paneuropean de care-ți spuneam mai sus, în care a fost membru al board-ului de consilieri, dar și că, atunci când era deputat în legislatura 2008–2012, era parte a Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Ţărilor de Jos (Olanda). Totodată, este și fiul lui Petru Dugulescu, co-inițiatorul Grupului Ecumenic din Parlament, alături de Ioan Alexandru, fondatorul Asociației Pro-Vita.  

Petru Dugulescu era și cel care semnala într-o intervenție din 1997, la grupul de rugăciune din Parlamentul României, că în America cei mai fideli prieteni ai României sunt congresmanii Frank Wolf, senatorii Dan Coats, Christofor Smith şi alţii, care aparţin grupului de rugăciune din Senat şi Camera Reprezentanţilor. 

De ce contează asta? Conform cercetărilor lui Neil Datta, aceste rețele de influență se manifestă în România prin două canale: cel ortodox, estic, și cel baptist evanghelic, introdus la noi pe filieră olandeză și americană, a căror intrare pare să fi fost facilitată în țară printr-un grup religios din Timișoara, unde ECPM avea și un birou regional, Dugulescu era pastor și om politic și lăsa o viziune ca moșternire de familie. 

„Ce am observat e că actorii români sunt parte din diferite rețele la nivel european sau internațional care lucrează pe tematica anti-gender”, spune Neil Datta. „Actorii români sunt implicați în Agenda Europe – o rețea internațională de advocacy conservatoare. Știm, de exemplu, că Bogdan Stanciu e implicat în Agenda Europe, conduce și Asociația „Pro Vita”, a fost membru Noua Dreaptă și e implicat în European Christian Political Movement, care avea un birou Timișoara.

Au organizat întâlnirile grupului de rugăciune din parlamentul României care servesc ca eveniment de socializare pentru elita politică asupra unei agende conservatoare. România a fost și un soi de sediu subregional pentru alte țări est-europene. Am văzut activitățile unor actori anti-gender, de exemplu olandezi din ECPM, stabilit prima oară în România, apoi în Republica Moldova, Serbia, Ucraina și alte țări estice. Pe parcurs am observat și apariția întâlnirilor de mic-dejun parlamentar și în alte țări din Europa de Est, care nu existau înainte de asta.” 

Ca rezultat al acestor conexiuni, beneficiază cel puțin de know-how, dacă nu și de bani. E networking creștin. „Majoritatea fondurilor sunt dark money. E foarte greu de văzut câți bani sunt acolo, de fapt, deși am încercat să arăt asta”, adaugă Neil. „România a imitat ceea ce se întâmpla în Slovacia, Croația și Polonia legat de inițiative cetățenești despre căsătoriile între persoanele de același sex – equal marriage – și așa a apărut campania Coaliției pentru Familie. Au obținut trei milioane de semnături, asta e impresionant, e mai mult de zece la sută din populație. Nu mai e o altă țară în care au reușit să ajungă la un procent atât de mare al populației.”

Nu în ultimul rând, Neil amintește de petiția anti-avort „One of us” care, deși a circulat în fiecare țară membră UE, a reușit să strângă doar 1,7 milioane de semnături. În România, Coaliția pentru Familie a strâns trei milioane de semnături pentru schimbarea definiției căsătoriei din Constituție. „O să spun doar că au fost în stare să ajungă la mai mulți oameni decât în orice altă țară. Fie că asta înseamnă că sunt mai bine organizați sau mai bine sponsorizați, nu știu, dar numerele vorbesc de la sine. Ei au fost în stare să facă ceva ce nicio altă rețea anti-gender nu a făcut și nici nu are capacitatea de a face”, conchide acesta.

La un protest din 2016 față de politicile anti-avort din Polonia, o femeie mai în vârstă a venit cu mesajul care, de la an la an, dă semne că ar putea defini strigătul unui generații: „Nu pot să cred că încă trebuie să protesteze pentru căcatul ăsta.” Eu încă nu pot să cred că întreruperile de sarcină nu sunt reglementate suficient, cu o metodologie clară de aplicare în teritoriu, deși știm că avorturile empirice, la care femeile au fost nevoie să recurgă în perioada ceaușistă când statul le-a interzis dreptul la sănătate reproductivă, a omorât cel puțin zece mii dintre ele.