Iubitul meu stătea în capătul celălalt al patului, privindu-mă cu o atenție extremă, așa cum te uiți când anticipezi o despărțire. După ce ne-am întors dintr-o excursie de weekend în care ne certasem, i-am zis lui Brad că trebuie neapărat să vorbim în ziua următoare. Pentru că nu locuiam împreună, asta a însemnat că am fost amândoi la joburile noastre și ne-am frânt mâinile timp de opt ore pentru că nu știam ce o să iasă din discuția respectivă. Când am deschis documentul de pe laptop intitulat „Subiecte de discuție”, încă nu știam ce o să se întâmple.
Voiam să închei relația? Plânsesem în baie la birou de șase ori în ziua aceea. Știam că urmează să vină la mine mai târziu, dar tot nu eram sigură ce ar trebui să fac. I-am dat mesaj celei mai bune prietene: „Nu știu ce să fac, ăsta e sfârșitul? S-o încheiem și gata?”.
„Te susțin orice decizie ai lua, dar mai întâi aș zice să ai totuși o discuție. Scrie într-un document ce vrei să-i spui.”
Nu aveam un argument solid pentru încheierea relației, așa că am deschis un Google Doc și am adăugat notițe în el pe parcursul zilei – câteva la muncă, altele în metrou, altele cu puțin timp ca Brad să ajungă la mine. Mă așteptam să-mi iasă un discurs de despărțire, dar a ieșit o listă cu probleme minore care se adunaseră în timp:
- Uneori, când suntem în excursie sau ies cu tine la întâlnire, pari blazat – ca și cum nu te distrezi deloc. Mi-e greu să trec peste replicile tale seci pe care le livrezi când ești stresat.
- În general, mă doare foarte tare când te răstești la mine, chiar dacă nu e personal. Nu înțeleg de ce trebuie să fii morocănos dacă nu există vreun risc imediat să pierdem un avion sau ceva de genul ăsta. De ce ești așa stresat chiar și când suntem în vacanță?
- Când repet, din greșeală, o poveste pe care o știi, mi-o retezi destul de scurt și mă faci să mă simt prost.
- Îmi spui cele mai drăgălașe lucruri în mesaje, dar când ne vedem, îmi e foarte greu să te citesc și nu știu ce simți, de fapt, față de mine.
Chiar aveam de gând să mă despart de tipul care mi-a înrămat, de ziua mea, un citat de pe Ask Polly, pentru că știa cât de mult îmi plăcea rubrica aia de sfaturi? Doar pentru că a avut un ton iritat când mi-a zis „Nu știu ce vrei” în timpul unei vacanțe la New Orleans? Chiar era persoana asta, care îmi dădea mesaje atât de des și știa totul despre mine, incapabilă să asculte cele mai importante lucruri pe care le aveam de zis? Deși îl iubeam, concluzia naturală părea să fie Na, măcar am încercat.
Încă lucram la listă când a ajuns Brad la mine. Am observat niște tipare care se repetau: Nu mă simțeam mereu iubită în felul în care voiam să fiu iubită. Eram chiar furioasă și asta de mult timp. Ne-am așezat amândoi pe pat și l-am întrebat dacă îi pot citi lista fără să mă întrerupă. A dat din cap și s-a ținut de cuvânt. Când terminasem de citit, deja plângeam în hohote, mai tare decât o făcusem vreodată în relația asta.
Dar, oricât de tulburător a fost, întocmirea acestei liste și citirea ei în fața lui Brad m-au liniștit foarte mult. Simțeam nevoie să vorbesc cu adevărat despre lucrurile care mă deranjau.
Când am terminat, ne-am îmbrățișat, dar el părea tot tensionat. „Și eu am o listă”, mi-a zis și a scos telefonul. În mod ciudat, argumentele lui păreau niște răspunsuri directe la ale mele:
- Când ne certăm, mi se pare că te închizi în tine și nu știu ce să fac să repar lucrurile. Ca și cum o greșeală a stricat totul și nu mai putem face nimic.
- Uneori sunt într-o dispoziție proastă când ne întâlnim pentru că te-am așteptat 15-20 de minute și am impresia că nu-mi respecți timpul.
- În vacanțe, încerc din greu să fac să fie distractiv. Îmi spui că vrei să călătorești undeva, dar nu-mi dai prea multe idei despre ce ar trebui să facem, așa că preiau eu sarcina asta și mă întreb dacă îți plac ideile mele atunci când spui că orice e ok. E scump să călătorim și n-am niciun chef să ne irosim timpul și banii.
- Mi-e greu să mă deschid în situațiile în care, în primele cinci secunde de la întâlnire, îmi spui că n-am părut suficient de bucuros să te văd și te bosumfli. Mi se pare că mereu fac ceva greșit.
„Și”, a încheiat el, „te întrerup să-ți spun că mi-ai zis deja o poveste doar ca să-ți arăt că te-am ascultat și prima oară când ai zis-o. Dar n-o s-o mai fac dacă te simți prost. Înțeleg.”
Dacă ne-am pune listele una lângă alta, probabil am putea trage niște linii prin care să conectăm punctele mele cu punctele lui. După ce am revizuit tot ce am zis, am realizat amândoi că micile noastre certuri erau inevitabile. O mică situație o alimenta pe alta, așa că până și perioadele fericite erau umbrite de îngrijorări și devenisem experți în a ne interpreta greșit unul pe celălalt.
Ne-am îmbrățișat din nou, de data asta mai strâns. În sfârșit înțelegeam cum trebuie discutată o problemă – nu e de ajuns să te bosumfli timp de două minute și să strici toată ziua.
Listele nu ne-au vindecat instant toate problemele. Încă aveam dubii și mă temeam că toate aceste probleme arată că suntem, totuși, incompatibili, și nu vrem să acceptăm asta. Dar am simțit și că relația noastră era afectată de multe probleme mici, și nu de o lovitură fatală.
Un an mai târziu, locuim împreună și știu că asta înseamnă că au crescut șansele ca micile probleme să devină mari. Am avut conflicte, dar dacă unul dintre noi face ceva care îl rănește pe celălalt, vorbim despre asta, oricât de superficială pare problema – pentru că, de fapt, nu e niciodată superficială. Când i-am zis lui Brad că nu suport că își lasă pantofii peste tot, ne-am așezat pe pat și am vorbit pe larg despre asta. Când m-am frustrat că nu mai ieșeam în oraș atât de des ca înainte, ne-am așezat pe canapea, am vorbit și, apoi, el a început să vină cu mine la jogging dimineața.
Tratarea cu seriozitate a unei probleme aparent minore mă face conștientă că orice relație înseamnă muncă. Și sunt recunoscătoare că facem amândoi eforturi ca să putem rămâne împreună. Când ne întrebăm reciproc ce ne supără și ce avem nevoie mi se pare o iubire mai mare decât atunci când lucrurile merg de la sine, fără niciun conflict. Se pare că listele pe care le-am făcut amândoi nu erau neapărat unele de reclamații, ci ghiduri care ne-au ajutat să ne cunoaștem mai bine și să ne iubim mai mult în felul în care are nevoie fiecare dintre noi.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.