Sănătate

Cele mai nasoale lucruri pe care le-am auzit după ce am slăbit

„Oamenii îmi cereau sfaturi. Asta m-a făcut să mă înfometez și mai tare.”
6.1.21
regim de slabit, anorexie, bulimie, sanatate mintala
Fotogra: Panthermedia/ Colaj: VICE

Dacă dai un search pe Google cu „Adele slăbit”, ajungi într-o zonă foarte tulburătoare a internetului. Se spune că muziciana a slăbit 45 de kile după ce a divorțat – veste prezentată de presă ca o realizare „incredibilă”. 

Când prezinți slăbitul ca pe o realizare glorioasă, perpetuezi mitul nociv că întotdeauna e mai bine să fii slab și că oricine slăbește trebuie felicitat. Apoi, neglijezi faptul că oamenii pot slăbi și de la alte lucruri decât antrenamentele și dieta, cum ar fi probleme de sănătate fizică sau mintală sau tulburări alimentare. În unele cazuri, când lauzi pe cineva că a slăbit, îi poți afecta grav sănătatea mintală.

Publicitate

Dar suntem în ianuarie, luna în care toate reclamele de pe Instagram și toate revistele glossy te încurajează să faci asta. Am rugat cinci femei să îmi spună poveștile lor cu slăbitul și consecințele comentariilor oamenilor asupra lor.

Jessy, 32 de ani, freelancer din Viena

Acum trei ani, am avut primul episod depresiv major din viața mea și, din cauza asta, am slăbit mult. Abia mă dădeam jos din pat. Dar când ieșeam din casă, toată lumea comenta despre silueta mea. Ori îmi spuneau că arăt rău, ori că arăt mult mai bine – ambele mă făceau să mă simt nasol. Mă uram, dar, în același timp, astfel de comentarii mi-au tăiat și mai mult pofta de mâncare. Îmi plăcea să fiu percepută drept frumoasă fără să fac mare lucru. Eram tristă, dar măcar mă observa lumea. Cel mai absurd a fost că oamenii au interpretat lipsa mea de apetit ca pe o atitudine pozitivă în fața vieții.

Câteva luni mai târziu, a murit tata. A fost o perioadă traumatizantă și am slăbit vreo zece kilograme. Am primit un feedback incredibil. Mă simțeam atât de vinovată. Deși mă simțeam oribil în interior, mă bucuram că arăt extraordinar la exterior. Prietenii mă încurajau să rămân așa. Deci să sufăr pe viață, nu?

Am început să mă îmbrac astfel încât să nu mai vadă lumea că am slăbit, pentru că deja îmi dădeau lacrimile la fiecare comentariu. Cel mai nasol e că mi se părea că îl trădez pe tata, ca și cum toate complimentele alea îmi negau suferința și doliul. Unii au zis că sunt de nerecunoscut. Nici eu nu mă mai recunoșteam, sinceră să fiu.

Tammy, 23 de ani, asistentă din Aachen

Am avut mereu o relație disfuncțională cu mâncarea. Când eram mică, mâncam din frustrare și m-am îngrășat.

Acum nouă ani, am hotărât să nu mai mănânc așa. Nu mâncam zile în șir, iar când mâncam, mâncam foarte puțin. Am început să fac și sport. Evident, am slăbit rapid și toată lumea a observat. Primeam complimente din toate părțile. Oamenii îmi cereau sfaturi. Asta m-a încurajat să mă înfometez și mai tare și am devenit tot mai deprimată, pentru că nimeni nu observa durerea din spatele slăbitului meu.

Publicitate

Până la urmă am ajuns la spital. Tulburarea alimentară mi s-a îmbunătățit, dar am probleme și azi.

Bea, 32 de ani, podcaster din Viena

În 2012, mi-am scris teza de master în șase săptămâni. A fost o perioadă stresantă în care am mâncat puțin și am dormit și mai puțin. Chiar și după ce am terminat, am rămas stresată, cu nervii întinși la maximum. A început să-mi cadă părul, să am probleme cu pielea și dinții. 

Relația mea cu corpul e una dificilă, pentru că în copilărie eram hărțuită pentru că eram grăsuță. Mi se zicea „scroafă”. După ce am slăbit, toată lumea m-a lăudat. Nimănui nu-i păsa că am încheiat masterul cu brio, toți erau interesați de faptul că am slăbit. M-am bucurat să nu mai fiu „scroafa”, dar știam că slăbisem din cauza problemelor mintale și că nu era sănătos.

E clar că majoritatea oamenilor sunt de părere că o femeie are datoria să fie slabă. Nu contează cum se simte în interior, important e cum arată corpul. 

Ena, 23 de ani, studentă din Viena

Am avut cancer la oase când aveam 17 ani. Arătam ba umflată, ba slabă moartă, din cauza tratamentelor cu cortizon. Nu îmi plăcea nici una, nici alta. Încă nu mănânc cum ar trebui. Mă uit toată ziua la emisiuni culinare și îmi imaginez ce o să mănânc într-o bună zi.

De curând i-am spus unei prietene despre problemele mele. I-am zis că am slăbit zece kilograme. Ea mi-a răspuns: „Deci are și boala o parte bună”. Încă nu înțeleg ce e bun la înfometare. Din cauza experienței mele, nu comentez niciodată despre aspectul oamenilor, ca să nu le cauzez probleme. Pentru că știu ce înseamnă. Sunt mereu foarte prudentă.

Julia, 22 de ani, studentă din Gelsenkirchenâ

Sufăr de depresie de la vârsta de 12 ani. Anul trecut a fost greu de tot, m-a pus la încercare. 

Am început să nu mai pot mânca deloc. Și am slăbit periculos de mult. Dar, de când am problema asta, primesc încontinuu complimente. Încerc să îmi ascund corpul cum pot, dar oamenii tot mă laudă că am slăbit. Nu le mulțumesc niciodată. Nu am slăbit intenționat. Nu mi se pare o realizare.

Publicitate

A fost o provocare să merg acasă de Crăciun. Știam că toți prietenii vechi o să mă laude că arăt bine și mă frustrează asta. Realizarea mea cea mai importantă e faptul că lupt cu depresia. Când cineva mă laudă că am slăbit, trebuie să mă lupt de fiecare dată cu ideea că greutatea e singurul lucru pe care îl pot controla în viața mea. Mă întreb dacă toți oamenii ăștia o să creadă că arăt rău când o să fiu din nou sănătoasă și o să ajung la greutatea mea normală.

Articolul a apărut inițial în VICE Germania.