Videochat

Cea mai puternică lecție în videochat am învățat-o după o țeapă dată de un studio românesc

Bianca s-a dus la un studio de videochat cu speranța că o să facă mai mulți bani decât pe cont propriu, dar a dat de abuzuri și exploatare.
videochat model studio cati bani videochat online internet
Să fii model de videochat poate fi încântător, când te gândești la banii pe care îi poți face. Cum te descurci 

Dacă te iei după declarațiile patronilor de studiouri de videochat, în România există peste 100.000 de modele de videochat, dintre care jumătate lucrează în studiouri și jumătate de acasă.

Pentru cineva la început de drum, prima variantă sună mult mai glam – nu ești a nimănui, ci ai în spate o echipă profi, care te promovează și-ți asigură trafic pe platformă, îți asigură un decor cum trebuie și un trainer care te ajută când n-ai cuvintele la tine.

Publicitate

Doar că, așa cum videochatul e ușor doar în teorie – jos textila și în trei luni îți iei apartament –, așa și relația unui model cu studioul e roz doar pe hârtie. Asta am aflat de la Bianca (pe Twitter aici), o tipă de 23 de ani, pe care am cunoscut-o după ce a jucat ca dominatrix în clipul unui prieten.

Bianca s-a apucat de videochat după o poveste pe care o consideră clasică: a plecat de acasă la 18 ani, pentru că avea probleme cu ai ei, și pentru că un salariu de call center nu i-ar fi permis să-și plătească o chirie, s-a îndreptat către această industrie.

URMĂREȘTE ȘI VIDEOUL ĂSTA DESPRE VIAȚA CA MODEL ONLYFANS

În cei cinci ani de experiență în domeniu, dintre care unul ca trainer, Bianca a bifat inclusiv cea mai renumită franciză de studiouri din București.

E specializată pe dominare și a fost desemnată ca „modelul anului” la un summit de profil din 2022. Acum, spune că nu mai e dispusă să lucreze decât independent, așa că și-a mutat munca la ea în dormitor. A ajuns la decizia asta după ce s-a trezit că studioul la care lucra era mai preocupat să o exploateze în loc să o ajute să se promoveze.

Câți bani ajung propriu-zis la tine când faci videochat

În primul rând, ce trebuie să știi e că în contractul dintre model și studio se stipulează că studioului îi revin între patruzeci și șaptezeci la sută din câștigurile modelului. Din banii respectivi, platforma deja și-a tras partea ei. Procentul depinde de la studio la studio, dar și de numărul de ore lucrate.

Publicitate

De lucrat, se lucrează în general șase zile pe săptămână, opt ore pe zi. Orele astea le stai în fața camerei și nu contează dacă ești pe ciclu și tu ești unul dintre acele modele care câștigă din show-uri, mai exact conținut PG-18.

Să-ți arăți vaginul pe cameră deși porți tampon sună, pentru cineva din exterior, ca un motiv destul de bun să scutești o zi de muncă pe lună. Pentru studio, poate fi motivul pentru care te mai scutesc de niște bani

Mai exact, o oră sub numărul total pe care l-ai semnat poate însemna că studioul mai reține încă zece la sută peste. Alte studiouri îți opresc plata până recuperezi, iar dacă tura în care lipsești pică într-o zi de weekend, nu ai de recuperat una, ci două. Dar Bianca evita, în principiu, să ajungă în situația asta.

800–900 de dolari pe zi, deci ajungea la 19.200–21.600 de dolari pe lună.

În general, fetele merg la studio cu gândul că faci mai mulți bani decât pe cont propriu. Bianca povestește că făcea, în medie, 800–900 de dolari pe zi, deci ajungea la 19.200–21.600 de dolari pe lună. Din banii ăștia, doar jumătate îi intrau în cont. Dar nu împărțeala asta a făcut-o să-și dea demisia, ci atitudinea toxică a conducerii studioului.

De multe ori, cei care te sabotează sunt chiar patronii studiourilor de videochat

„Ei știu un tipar de tipă care face bani și se chinuie să le facă pe toate să devină acel tipar”. Deși Bianca avea deja încasări frumușele îmbrăcată în latex, studioul a insistat să o dea pe zâmbete, lenjerii roz, tanga și dat din cur în fața camerei. Ca să nu fie considerată rea voință, a făcut ca ei, deși nu se simțea confortabilă cu această schimbare.

Publicitate

În prima zi a câștigat doar zece dolari, din care ei îi reveneau cinci, așa că s-a dus la șefi să le spună că e clar că noua poziție nu o avantajează. I s-a reproșat că nu și-a dat suficient interesul, așa că a mers o lună pe varianta lor. În timpul ăsta, a scăzut de la zece dolari pe zi, la trei și de la opt ore lucrate, la doișpe în picioare.

După „orice vrei tu, iubire”, n-a mai răspuns nimic.

În luna aia, Bianca și-a pierdut mulți dintre clienții vechi, ceea ce era și normal – dacă tu ai un „sclav” care vine să-ți bage bani zilnic și descoperă ca dominatoarea de ieri s-a transformat în prințesa care dă totul pe tavă, pentru ce s-ar mai întoarce? Deja pierduse niște membrii fideli și plătitori la intervențiile studioului, cum ar fi unul atras de umilire, căreia trainerul ei s-a apucat să-i scrie într-o zi. După „orice vrei tu, iubire”, n-a mai răspuns nimic.

Dar a lăsat în spate astfel de momente, pentru că ești penalizată dacă nu cooperezi cu staff-ul. Chiar dacă cei din staff sunt cei care și-au făcut jobul prost în anumite situații.

În perioada în care a lucrat ca trainer, Bianca a ajuns la concluzia că majoritatea fetelor care nu câștigă bine nu fac bani pentru că studioul nu știe să le valorifice. Pentru că a făcut cinci ani fetiș, asta transmite și de asta nu prea are sens s-o pui în alt context. „Oricât de personaj îți propui să fii pe cameră, tot din tine vine”.

Studiourile își bazează tot profitul pe acele cinci fete care fac peste zece mii pe lună

Publicitate

Problema e că cei mai mulți dintre traineri nu au și experiență pe teren – știu o teorie și, când văd că nu merge să i-o „explice proastei”, încep să se frustreze, fără să ia în considerare că fiecare fată are senzualitatea ei și fără să înțeleagă că oricât i-ai spune cum să se atingă, pe cameră răspunzi altfel. Lucrând ca trainer, Bianca a aflat că studiourile își bazează tot profitul pe acele cinci fete care fac peste zece mii pe lună, iar pe restul, care rămân la câțiva dolari pe zi, nici nu se obosesc să le ridice, atât timp cât lor le iese media. 

Și Bianca s-a numărat printre fetele care făceau mulți bani, dar ajungeau să lucreze ore suplimentare și să fie duse cu vorba că vor primi concedii sau chiar să li se propună să-și pună silicoane pe firmă sau să-și ia prima casă în rate cu ajutorul studioului, doar ca să nu plece. Dar pentru asta, te poți aștepta să fii muncită peste măsură.

Chiar dacă te gândești sau ți se spune că poate fi rău, nu crezi că se ajunge la atât de rău.

După Bianca, dacă te angajezi la 18 ani și ți se propune să faci rate pe firmă, normal că nu ai în primul rând experiența de viață necesară ca să știi cum funcționează de fapt. Și chiar dacă te gândești sau ți se spune că poate fi rău, nu crezi că se ajunge la atât de rău.

Cel mai toxic comportament din partea studioului l-a întâlnit în pandemie. După ce mai multe fete au ieșit pozitive la Covid, au fost toate carantinate în studio. Două săptămâni au dormit câte trei într-un pat și nu au fost lăsate să plece acasă.

Publicitate

Decât să piardă două săptămâni de încasări, conducerea a preferat să le țină acolo, de unde puteau să le spună oricând să intre online, dacă tot nu aveau altceva de făcut. 

Chiar dacă nu era legal să le oblige să stea în izolare la studio, nicio fată nu a depus plângere, cu gândul că au avocați buni și suficienți bani să ducă procesul sau pentru că erau deja prea legate de studio.

Când ai vrea să-ți dai demisia, dar nu poți

După luna în care a ajuns să facă doar trei dolari pe zi, Bianca s-a hotărât să-și dea demisia. I s-a spus că lucrurile n-au mers pentru că și-a adus problemele de acasă pe cameră. Realitatea era că aducea acasă problemele de la muncă, pentru că ajungea obosită, neplătită și nemâncată.

Până nu îți făceai toate recuperările, nu ți se dădea drumul la bani.

După ce a intrat în preaviz, ar fi trebuit să mai lucreze doar două săptămâni, dar spre finalul celor două săptămâni, s-a trezit cu foarte multe ture anulate. Asta însemna recuperări, după care au urmat tot mai multe recuperări.

Politica studioului era că, deși ai stat toate cele opt ore pe tură, ți-o pot anula dacă ei consideră că nu te-ai implicat suficient. Iar până nu îți făceai toate recuperările, nu ți se dădea drumul la bani.

Slăbise foarte mult, avea cearcăne, plângea în fiecare zi și deja era pe zero cu banii.

Din decembrie până în martie, Bianca a avut banii blocați în contul studioului, în timp ce relua ture pe care, în realitate, deja le făcuse. Acum, când se gândește la asta, crede că era metoda lor de a o forța să rămână acolo până se răzgândește.

Publicitate

Slăbise foarte mult, avea cearcăne, plângea în fiecare zi și deja era pe zero cu banii, așa că a trebuit să se mute la niște prieteni. De fiecare dată când se ducea să vorbească cu managerul, acesta o refuza și-i spunea că are treabă. Când a rugat pe altcineva să îi transmită că nu mai poate și are nevoie măcar de o parte din banii lucrați, l-a auzit spunând „Las-o să vorbească”. 

Atunci a înțeles că tot așa ar fi ținut-o și în continuare, așa că la finalul turei s-a hotărât să plece direct acasă și să nu se mai întoarcă ziua următoare. După multe insistențe, i s-au făcut primele două plăți, dar când a întrebat și de restul de bani, managerul i-a spus că dacă dădea drumul la toate deodată, rămâneau banii blocați în bancă. Nici până astăzi nu și-a primit toate încasările. 

În prezent, Bianca lucrează de acasă, după propriile condiții.

Nu-i pare rău că a renunțat la promovarea studioului, care, în multe cazuri, se rezumă la o poză, un caption și niște hashtag-uri postate pe social media.

Între timp, au apărut tot mai multe platforme de amatori, pe care unii membrii au ajuns să le prefere, pentru că acolo știu că au un contact direct cu modelul de videochat și nu le răspunde altcineva. Altfel, și-a demonstrat că poate să facă aceeași bani pe care îi făcea în perioadele bune la studio, dar pe care să nu îi mai împartă.