10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei persoane care oprește sinucideri

Elisabeth are 22 de ani și vrea să fie preot. Studiile sale teologice sunt foarte teoretice, iar Elisabeth ar vrea să ajute oamenii în mod direct. Tocmai de asta a făcut un curs de consiliere telefonică anul trecut. De atunci face voluntariat ca să ajute oamenii în situații de urgență acute la telefon. Este de departe cel mai tânăr preot din echipa ei. 

I-am schimbat numele ca prietenii și cunoștințele care nu știu că face voluntariat să poată continua să sune fără ezitare la serviciul de consiliere prin telefon. Conversația cu Elisabeth este despre suicid, printre alte lucruri. Dacă subiectul ăsta e dificil pentru tine, n-ar trebui să citești acest interviu. 

VICE: Care a fost cel mai groaznic apel de până acum?
Elisabeth: A fost de la o adolescentă în lacrimi care avea gânduri suicidare. A fost greu de îndurat. 

Cum ajuți o astfel de persoană?
Abordăm cu mare grijă situația și întrebăm cât de acute sunt gândurile. Ai mai încercat să faci asta până acum? Oamenii spun des că au gânduri suicidare, dar nu sunt așa. Unele persoane care ne apelează se tem că le vom închide telefonul imediat dacă n-au o problemă aparent imensă. În majoritatea dăților îți dai seama că de fapt persoana doar se simte singură. Cu toate astea, dacă observăm că există pe bune o astfel de intenție și că persoana deja stă pe un pod și vrea să sară, atunci putem să ne oferim să sunăm pentru ajutor. Dacă persoana ne spune unde este și că are nevoie de ajutor, folosim un al doilea telefon ca să sunăm la poliție sau la salvare. Dacă persoana nu ne spune unde este, nu prea avem ce face. Atunci stăm la telefon atâta timp cât vrea acea persoană. 

Cum gestionezi persoanele deprimate?
Depresia este cel mai comun subiect. În majoritatea cazurilor, apelanții nu spun „sunt deprimat” ci „sunt singur”. Ambele merg adesea mână în mână. Oamenii care sunt deprimați n-au de obicei cu cine să vorbească. Uneori, oamenii sună din nou și din nou ani de zile. Mă face să realizez ce înseamnă de fapt depresia.

Aud de la colegi că sunt oameni care sună de 20 de ani și nu se simt mai bine. Mi se pare ciudat când oamenii spun că depresia e un moft. Iau în derâdere ceva atât de serios și asta e nasol. Dacă sună cineva și spune „Iar nu m-am putut ridica din pat și n-am făcut nimic”, e trist și nu ar trebui să îți pierzi răbdarea cu aceste persoane. Sigur, uneori se întâmplă să vorbești cu acea persoana preț de jumătate de oră și să nu se amelioreze nimic. Asta e frustrant. Dar cât de frustrant este când tu te simți așa? Sunt oameni care nu găsesc nimic care să-i ajute ani de zile. 

Cât de des trebuie să accepți că nu poți ajuta pe cineva?
Destul de des. Mai ales persoanele singure și deprimate. Vorbesc cu ei, dar după acel apel sunt din nou singuri. Nu am ce face mai mult. Nu suntem o linie telefonică cu soluții, ci una cu urechi care să asculte. Trebuie de asemenea să ne eliberăm noi înșine de gândul că putem ajuta pe toată lumea. Nu ne putem permite asta. Ce putem face este să fim acolo pentru toți care ne sună. 

E uneori bine să vezi că alți oameni se simt mai rău decât tine?
Uneori, după ce am avut o zi foarte nasoală, răspund la telefon și spun că sunt bine. Devii mai recunoscătoare pentru propriile probleme - mai ușoare - și pentru lucrurile care funcționează bine în viața ta. 

Care a fost cea mai groaznică infracțiune care ți-a fost spusă la telefon?
Am auzit de la colegi că au fost oameni care au declarat infracțiuni. Eu am avut un singur apel cu o persoană care a spus că va răni pe cineva. Am întrebat-o dacă vorbește serios și ce anume plănuiește. Iar femeia a spus atunci „Nu, nu, doar spun și eu”. Chiar dacă cineva ne zice de o infracțiune serioasă, nu ne dă detalii exacte și nu avem ce face. În cazul mai puțin probabil în care aș avea mai multe informații, aș informa mai întâi etajul executiv. Asta ca să nu încalc confidențialitatea. Trebuie să te întrebi des: Ce aud este adevărat? Unele lucruri care mi se spun sunt inventate. 

Te enervează apelanții care n-au probleme reale?
Subiectul ăsta tot apare intern. Multe persoane ne tot sună. Uneori de-a lungul anilor și în principiu fără nicio dezvoltare notabilă. Mai avem și o persoană care ne sună mereu să ne spună bancuri. E o schimbare, dar suntem o linie de urgență. Trebuie să luăm în considerare cât de mult timp oferim oamenilor care nu sunt în nevoie acută. Dar cred că poți oferi oricui zece minute. Cum am spus, în spatele majorității e de obicei o persoană singură care nu are cui să spună bancurile - în cazul de față de exemplu. De asta oferim glumețului timp și-l ascultăm, chiar dacă doar pentru puțin timp. Poate că astea zece minute sunt cea mai bună parte din zi pentru oamenii ăștia. 

Nu ar fi mai potriviți niște psihologi pentru mulți dintre oamenii care caută ajutor?
Suntem un serviciu cu prag redus, oricine poate suna 24 de ore pe zi. Ca să ajungi la un psiholog e mai greu și uneori trebuie să aștepți luni de zile pentru o programare. În multe cazuri, oamenii care ne sună nu au neapărat nevoie de terapie, doar de cineva care să-i asculte în acel moment. 

Cât de tare te enervează oamenii care te sună să facă o farsă?
Majoritatea cred că s-au plictisit prea mult. Nu pot înțelege asta. De obicei tinerii sunt cei care sună și zic „Ah, cred că sunt gay”. Îmi dau seama imediat că nu e un apel real: poți auzi în vocea lor și de obicei se aud și alte persoane care râd pe fundal. Atunci încerc să rămân serioasă și întreb: „De ce e asta o problemă și cum te simți?” De obicei închid foarte rapid. Este pur și simplu enervant și o pierdere de timp. Și mai enervanți sunt oamenii care mă insultă la telefon sau cetățeni furioși care vor să vorbească cu mine despre obligativitatea vaccinării sau să mă poziționez împotriva situației politice actuale. Trebuie să le spun că serviciul de consiliere telefonică nu este persoana de contact potrivită pentru asta. 

Cât de mult te afectează consilierea odată ce termini munca?
Asta a fost principala parte din cursul meu: Cum să mă detașez? Cum să observ care subiecte sunt dificile pentru mine? Care sunt punctele mele slabe? Când trec printr-o despărțire grea, mi-e greu să ascult povești de despărțire la telefon. Trebuie să știu dinainte. Atunci pot spune apelantului: „Te rog să suni din nou și vei ajunge la un alt coleg care e mai potrivit pentru subiectul ăsta.” Fiecare dintre noi are propriul mod de a nu duce munca asta cu ei acasă.

O colegă ia notițe în timpul apelurilor și apoi le aruncă după ce termină. Rupe notițele după tură și asta funcționează pentru ea. Cam așa fac și eu acum. Scriu totul într-un caiet fiindcă am povești pe care vreau să le păstrez cu mine. Caietul e în siguranță într-un sertar acasă și numai eu am acces la el. Mi se pare valoros să învăț ceva atât de intim de la alte persoane. Dar când închid caietul, înseamnă și că am terminat ziua și nu mă mai preocupă problemele alea. Dacă se întâmplă ceva foarte nasol și nu pot să mă eliberez singură, pot întotdeauna să apelez la colegi. Ei mă ajută să gestionez situația. O dată pe lună avem un grup de supervizare în care putem discuta experiențele dificile. În general, suntem întrebați dacă suntem bine. Trebuie să spunem ceva doar dacă avem ceva de discutat. 

În caz de episoade depresive, anxietate și atacuri de panică, poți apela gratuit 24/7 helpline-ul depreHub la numărul de telefon 0374 456 420.