Cea mai periculoasă și dificilă fotografie pe care a trebuit să o fac în viața mea

Fotografia de natură sălbatică poate părea jobul ideal pentru unii, să călătorești prin lume în căutarea celei mai exotice flore și faune pe care le are planeta de oferit, și să le întâlnească de aproape într-un mod cum alții nu pot. Oricât de incitant ar putea suna, jobul vine la pachet cu încercările și necazurile de rigoare. De la așteptatul în poziții inconfortabile ore în șir ca să faci o fotografie perfectă, la impactul emoțional de a observa conflictele dintre om și natură, la defecarea ocazională în casolete, fotografia de natură sălbatică nu este o sarcină ușoară. Ca să-mi fac o idee despre cele mai dificile și enervante aspecte ale profesiei, am rugat fotografi din jurul lumii să împărtășească cu tine care a fost cel mai dificil cadru și cum au făcut fotografia.

„Cea mai grea fotografie a fost în timpul unei sesiuni extraordinare de vânătoare în natura sălbatică din Delta Okavango din Botswana. A început cu zeci de lei puternici care atacau bivolii în mijlocul zilei. Scena era deja puțin dificilă de captat fiindcă atacul a fost foarte intens, iar lupta dintre lei și bivoli dramatică, cu mult sânge și răgete terifiante.

Dar asta e ceva normal în natură, deci nu de asta zic că a fost cea mai grea.

Cea mai mișto parte abia urmează. În toiul nopții următoare, leii au fost atacați de aproape 30 de hiene care încercau să le fure prada. A fost o scenă rară și crudă de care eu, ghidul safariului, și clienții nu mai avusesem parte. Ferocitatea, sunetele de teroare venite de pretutindeni și întunericul intens au făcut dificilă fotografierea.

În următoarea dimineață un leu mare s-a întors să roadă ce se mai găsea pe oase. Așa am făcut portretul ăsta. Atunci am simțit puterea regelui în inimă.” Poți vedea și alte lucrări ale lui Laskarakis aici. 

„Am văzut pentru prima oară un tigru la un televizor alb negru când aveam zece ani. BBC difuza un documentar despre tigri care m-a impresionat profund. Am fost atât de fascinat încât n-am putut nici descrie în cuvinte măreția animalului.

Impactul pe care l-a avut asupra mea prin măreția și comportamentul lui mi-a trezit un interes avid să văd cumva tigrul în habitatul lui natural. Am început să mă plimb prin mai multe păduri să văd tigrul așa cum l-am văzut la TV, dar timp de un deceniu nu am dat de niciunul.

În 2012, câțiva ani târziu, eram în Mudumalai (în sudului statului indian Tamil Nadu) și fotografiam elefanți, când am primit un mesaj din Valparai că un tigru a intrat în oraș. După 25 de ani de așteptare în sfârșit s-a ivit oportunitatea să văd tigrul. Am mers la Valparai imediat, bucuros să văd tigrul.

Era o seară ploioasă când am ajuns la locație cu echipajul veterinar. Locul era plin cu aproape 50 de lucrători forestieri și mai mult de cinci sute de civili, înarmați cu bâte și arme ca să ucidă tigrul.

În mijlocul unei mulțimi imense am văzut tigrul atacat de civili cum zăcea în noroi în spatele unei case. Nu pot uita scena în care sute de oameni se pregăteau să atace tigrul cu furie. Entuziasmul meu să văd mărețul animal, pe care îl așteptasem aproape 25 de ani, s-a prăbușit într-o dezamăgire profundă.

Acele scene m-au făcut să realizez partea întunecată a tigrului și ecologia contemporană. Acea pasiune și căutare m-au determinat să încep o poveste fotografică despre conflictul dintre tigri și oameni. Îl documentez de opt ani.” Poți vedea și alte lucrări ale lui Kumaran aici. 

„Pe oriunde mă duc întreb mereu dacă a văzut cineva ciuperci fosforescente în pădurile din jur. Când am pus aceeași întrebare ghidului meu în timpul Planet Fungi în Mawlynnong din nord-estul Indiei, mi-a răspuns că da. Așa am descoperit ciupercile astea bioluminescente pe care localnicii le numesc ciuperci strălucitoare. Sunt înregistrate 80 de specii de fungi luminoși în lume, dar astea nu mai fuseseră documentate. Emit o lumină verde fantomatică, dar numai din tulpini, nu și din pălării.

Să le fotografiez a fost cel mai dificil, fiindcă sunt foarte mici. Fotografierea lucrurilor foarte mici este deja dificilă fiindcă profunzimea de câmp scade odată cu creșterea zoom-ului. Așa că aproape întotdeauna încerc să prind cât mai mult din subiectul meu în focus ca să am o profunzime de câmp cât mai mare posibil. Pe lângă asta, imaginile trebuie făcute noaptea și numai cu lumina de la ciuperci. Cred că am fost norocos cu ciuperca asta, fiindcă este mai luminoasă ca altele. În final provocările tehnice au fost multe, dar rezultatele destul de bune.” Poți vedea și alte lucrări ale lui Axford aici. 

„Când am început să fac voluntariat la Parcul Național Sanjay Gandhi (SGNP) din Mumbai ca cercetător în natură sălbatică în 2012, a trebuit să monitorizez locațiile unde aveam montate camere pentru fotografierea leoparzilor. Am văzut un loc la înălțime unde am crezut că va fi grozav să fotografiez un leopard cu orașul Mumbai în fundal.

Cu toate astea, camerele fotografiază fără să fii prezent. Folosesc senzori de căldură și mișcare, așa că imaginea este captată atunci când există mișcare în jurul locului. Deci a fost o provocare pentru mine să-mi imaginez că voi prinde cadrul perfect, mai ales cu tehnologia limitată disponibilă pe atunci. Dar am putut identifica câteva urme care să-mi permită să fac fotografia pe care o aveam în minte.

Apoi am plecat la master, înainte să mă întorc în Mumbai. În 2015 lucram la propriul proiect și cercetam densitatea pradei și tiparele alimentare ale leoparzilor. Identificasem deja câteva urme potrivite pentru imagine, dar a fost dificil să setez camera la un unghi ca să capteze și orașul și leopardul în același timp.

Așa că am folosit un trepied și am setat camera mai sus decât se face de obicei. A fost un proces riguros; am făcut și câteva cadre de test în care am mers prin locație să văd ce fel de fotografii făcea camera.

Leoparzii sunt foarte nocturni, deci nu mă așteptam la o fotografie pe timp de zi. Eram atât de entuziasmat încât în fiecare dimineață verificam ce captase camera și mă întorceam dezamăgit. Am reușit să surprind alte animale, precum civete, dar nu și pe cel pe care-l speram.

Pe atunci se apropia festivalul hindus Holi. Trepiedul meu era suspendat la înălțime și legat de niște pietre. Nu voiam să fie stricat de oamenii care treceau prin zonă cu ocazia celebrării. Am renunțat și mi-am luat camera de acolo.

Dar când am verificat imaginile am descoperit că am reușit să captez imaginea asta de vis. Eram entuziasmat, căutam cadrul ăsta de atâția ani.

Asta a fost prima fotografie pe care am făcut-o cu un leopard și orașul în fundal, și arată perfect cercetările mele. A fost și copertă pentru multe dintre rapoartele mele”. Poți vedea și alte lucrări ale lui Surve aici. 

„Asta este una dintre fotografiile preferate făcute de mine cu natură sălbatică, o femelă leopard adultă. A fost făcută în regiunea Sabi Sands din Africa de Sud în iunie 2019, în partea îndepărtată de nord-vest a țării, în apropiere de Parcul Național Kruger. Nu a fost ușor să fac fotografia asta. A trebuit să plec într-o călătorie lungă și obositoare din Canada în Africa de Sud și apoi către Sabi Sands. Pe lângă asta, a trebuit să ne trezim zilnic înainte de răsărit, preț de două săptămâni, ca să căutam cadre. 

Leoparzii sunt secretoși și nocturni, deci cea mai bună perioadă să-i fotografiezi ca lumea este după răsărit sau înainte de apus. Am fost îndeajuns de norocoși să întâlnim leopardul ăsta dis-de-dimineață cu ghidul nostru, Rhein. Pe lângă dificultatea de a găsi un leopard, lumina de dimineață a făcut dificil procesul de fotografiere. Toate astea fac fotografia asta foarte specială pentru mine.” Poți vedea și alte lucrări ale lui Fisher aici. 

„Imaginea cu o căprioară în săritură este foarte specială pentru mine, dar a fost și dificilă din multe puncte de vedere. A fost făcută în apropiere de orașul meu natal din Saxonia, într-o perioadă numită Setzzeit care cade între mai și iunie. E perioada în care căprioara fată puii. În primele zile iezii zac pe iarbă toată ziua, fără să se miște deloc. Nici nu prea miros în primele zile, deci prădătorii nu îi localizează ușor. 

Cu toate astea, în ziua aia, când am intrat pe câmp, am văzut mama căprioară cum alerga frenetic. M-am gândit că s-a întâmplat ceva ieșit din comun, din moment ce comportamentul ăsta nu era normal la o căprioară, mai ales în perioada aia a anului.

După ce m-am plimbat pe câmp am descoperit rămășițele unui pui care fusese călcat de o mașină de recoltat furaje care tăia iarba din zonă. Traumatizată de moartea puiului, căprioara alerga toată ziua, fără nicio frică și inconștientă de împrejurimi, ca să țină la distanță ciori și alte păsări necrofage care simțeau mirosul de cadavru.

A fost foarte trist să văd iedul mort, dar tot am rămas acolo toată ziua ca să văd ce s-a întâmplat și am fost recompensat cu fotografia asta. Mai târziu i-am arătat cadavrul puiului tipului care conducea mașina. I-a părut rău, dar până la urmă trebuie să golească câmpurile astea imense cât mai rapid, deci nimănui nu-i prea pasă de un singur pui.

În ultimii ani grupurile conservaționiste au început să caute prin iarbă pui de căprioară și au drone termale care zboară deasupra câmpului ca să marcheze zona unde stau puii și să prevină astfel de decese. ” Poți vedea și alte lucrări ale lui Ludwig aici.