Acum ceva vreme, am făcut un experiment în cadrul căruia m-am închis voluntar într-o cameră complet izolată fonic sau cameră „surdă”. Am stat în ea 48 de minute, până am început să am halucinații auditive și am cerut imediat să ies afară. Cel mai interesant efect pe care l-a avut experiența asupra mea a fost că, după o vreme, am început să apreciez sunete pe care înainte le uram - de exemplu, lătratul câinilor sau plânsul bebelușilor. M-a ținut doar vreo două zile, dar am realizat cât de puțină importanță dau în viața de zi cu zi simțului auzului.
Caroline Gudme, 39 de ani, e una dintre cele patru mii de persoane surde din Danemarca – o mică fracțiune din totalul de 360 de milioane de persoane de pe glob care și-au pierdut auzul total sau parțial. Caroline a câștigat medalia de argint și de aur la campionatul de handbal pentru surzi și a reprezentat Danemarca la campionatul european de fotbal pentru surzi.
Am vorbit cu Caroline prin e-mail ca să aflu cum a fost pentru ea să fie surdă toată viața, care e trupa ei muzicală preferată și dacă ar fi de acord să renunțe la unul dintre simțuri ca să audă.
VICE: Poți descrie cum e să fii surd?
Caroline: E o tăcere totală. E ca atunci când stingi toate luminile și rămâi în beznă. Aud un pic când îmi pun aparatul auditiv, dar de multe ori prefer să nu-l port, pentru că îmi place liniștea.
Ce auzi când porți aparatul?
Aud orice peste un nivel de 85 de decibeli, adică traficul sau oameni care strigă. Când îl port în casă, aud telefonul sau soneria. Dar dacă mai mulți oameni vorbesc în același timp, nu înțeleg nimic din ce se spune. Și nu disting conversațiile de alte sunete din fundal, aud doar zgomot alb.
Am primit primul aparat auditiv la vârsta de zece ani. Era cât un pachet de țigări și trebuia să-l port în buzunarul din față al cămășii. Mama mi-a povestit că am fost foarte supărată atunci când am auzit primul sunet. Am plâns ore în șir. Nu mi-a plăcut prea mult să-l port, mă loveam cu el când jucam fotbal. În plus, e enervant și pentru cei din jur pentru că uneori face un țiuit. Odată, am mers cu trenul până la ai mei și, când am ajuns, mi-au zis că aparatul țiuia foarte enervant. M-am simțit foarte prost pentru că mi-am dat seama că probabil îi sâcâisem pe toți cei din vagon.
„VICE” în limbajul semnelor.
Cum agățai tipi înainte să te căsătorești?
Cel mai important e contactul vizual, după care limbajul trupului și energia personală. Dar poate fi destul de greu. Soțul meu nu e surd și cea mai mare provocare într-un cuplu e să unești două culturi diferite – combinarea comunicării verbale cu cea non-verbală, mai ales în creșterea copiilor.
Care e trupa ta preferată?
Îmi plac Safri Duo pentru că au bass și tobe puternice și simt ritmul în corp. Când eram mai mică, îmi plăcea Whitney Houston. „I will always love you” e unul dintre cântecele mele preferate.
Poți citi pe buze?
E mai greu dacă nu cunosc persoana de pe ale cărei buze încerc să citesc. De multe ori ghicesc ce vrea să spună cineva. Dar toată familia mea cunoaște limbajul semnelor, așa că îmi e ușor să comunic cu ei.
Ce lucru nu poți face din cauză că ești surdă, dar ți-ar plăcea să-l poți face?
Am fost surdă toată viața, așa că nu știu cum ar fi să pot auzi. Când eram mică, voiam să fiu polițistă, dar nu era deloc o opțiune realistă pentru mine. În general, mi-ar plăcea ca mai multe lucruri să fie traduse pe înțelesul surzilor, mai ales pe internet. La TV poți porni subtitrările, dar multe platforme online nu au subtitrări la conținutul video.
Ai renunța la un alt simț ca să poți auzi?
N-aș suporta să-mi pierd vederea. Să zicem că aș putea renunța la miros.
Care e tipul tău preferat de divertisment vizual?
Îmi place să merg la teatru, dar îmi place mult și serialul Desperate Housewives.
Ai idee ce zgomote faci în timpul sexului?
Nu vorbesc prea mult în viața de zi cu zi, dar când fac sex îmi dau drumul și fac zgomote. E un mod de a experimenta plăcerea și de a elibera tensiunile din corp. Mă simt la fel și când râd.
Ce sunet ți-ar plăcea cel mai mult să auzi?
Sunetele naturii.