FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Cea mai bună muzică din România lansată în 2017

Muzica underground din România sună extraordinar, din păcate, are șanse mai mari să fie apreciată cum trebuie doar la Berlin.

Anul 2017 a fost marcat de mișcarea #metoo. Milioane de femei care au fost hărțuite sexual la locul de muncă și-au găsit o platformă comună prin care s-au putut exprima deschis împotriva unui astfel de comportament. S-a întâmplat și în România, după ce mai multe femei s-au plâns de mesaje și întâlniri dubioase cu Rimaru, publicitarul și solistul de la RACLA.

Ai crede că în 2017 putem să respectăm sexul feminin mai mult decât o mașină de spălat, dar nu e întotdeauna așa. Prin #metoo, am reluat discuții despre tot felul de probleme cu care se confruntă femeile în prezent, de la diferența de salarii și până la bătaie.

Publicitate

Ce legătură are treaba asta cu cele mai bune piese românești din 2017? Păi sunt opt femei la voce sau producție în lista asta. Opt din cincisprezece. E important de specificat treaba asta, pentru că în 2017 am realizat că nu respectăm femeia cât ar trebui. Dar fără ele noi nu am exista. Și fără ele nu ar există nici o bună parte din muzica asta:

1. Șatra BENZ – Dubai

Foarte puțini artiști reușesc să-și transforme haterii în fani. Șatra BENZ a reușit asta în 2017. Cu albumul OSOD II, lansat independent prin martie, băieții au scos cel mai bun material de trap de până acum din România. Piesa care iese în evidență e „Dubai”, pentru că are un beat produs de Jakoban cu o percuție excelentă și versuri despre cât de bine le merge, pentru că au bani, curaj și valoare. Apropo, în 2017 valoarea celor de la Șatra BENZ poate fi exprimată doar în bitcoin. Se știe.

Băieții de la Șatra BENZ fac o afirmație coioasă aici: „nivelul Șatra tu nu-l ai.” Dar care e, de fapt, nivelul? Și de ce nu-l ai? Nivelul e înalt ca la Dubai. Nimic nu e clar, așa că lasă-mă să-ți explic. Imaginează-ți „nivelul” ca fiind o forță supremă, la fel ca „Forța” din Star Wars. Dar spre deosebire de „Forță”, care e o chestie la care nu au acces toți pulăii din galaxie, „nivelul” poate fi accesat de toți. Tot ce trebuie să faci e să asculți piesa. Nu o să ai nivelul, dar o să simți nivelul.

2. Golan – Zenith

Până să aud „Zenith”, cea mai bună piesă scoasă de Golan era „Abel”. Era clară treaba. Acum totul s-a dat peste cap. Într-un fel, „Zenith” e continuarea firească de la „Abel”, dar e o piesă mult mai bine lucrată. Se simte o evoluție clară în sunetul celor de la Golan, din punct de vedere al producției. Dar există o asemănare mai puțin evidentă între cele două piese. În ambele cazuri găsim un efect pe vocea solistului Mihai Ristea. Sunt diferite, evident, dar alegerea asta de a modifica cuvintele îi dă piesei un caracter aparte. Miști trei butoane și se schimbă complet filmul. Majoritatea artiștilor fac asta, nu e ceva special, dar la Golan se potrivește cel mai bine.

Publicitate

Parcă e o voce străină, care nu mai e a solistului, ceea ce duce la o exprimare corectă a mesajului din piesă. Motivul pentru care Golan e o trupă atât de faină e că reușesc mai bine decât oricine să exprime sentimente personale într-un mod general. Când auzi o piesă Golan, nu auzi lamentările unui artist. Auzi propriile tale lamentări. Chestia asta nu ar fi mers fără un efect de reverb sau echo pe voce, care îl dezbracă pe solist de orice caracteristică personală și îi dă un sunet în care ne regăsim cu toții. E ceva străin și familiar în același timp. Un mesaj care atunci când e transmis cu o muzică excelentă în spate, devine ușor de relaționat.

3. Helen – Under

Prin definiție, electro-pop-ul ar trebui să fie accesibil și catchy. În România, nimeni nu a înțeles treaba asta mai bine decât Helen. În timp ce mulți încearcă tot felul de combinații, Helen vine cu „Under”, unde totul rezidă în simplitate. E cea mai catchy piesă pe care o scos-o până acum. E un hit, de fapt. Nu are nevoie de multe elemente să fie apreciată de fani și muzicieni în aceeași măsură.

Bine, în același timp partea cea mai faină rămâne vocea ei. Ai putea să pui și o orchestră de 30 de oameni în spate, să le spui să cânte în 30 de genuri muzicale diferite, inclusiv grindcore la vioară, și tot ar suna bine cu Helen la voce. Deci „Under” ar suna genial și în varianta acustică, asta vreau să zic.

4. Cardinal – Not From Around

Cardinal reprezintă generația nouă de artiști din România. Uită-te la clipul de la piesa „Not From Around”. Nu pare o trupă comună de garage/stoner rock. Parcă e compusă din oameni care au stat toată viața în dormitor ascultând o tonă de muzică. Apoi s-au decis să-și cumpere instrumente și să repete până le pică degetele. Când au terminat cu treaba asta, au înregistrat și au început să cânte live. Scurt și la obiect. Cardinal e una dintre puținele trupe din România care reprezintă cel mai bine esența rock-ului. Și piesa „Not From Around” are tot distorsul de care o să ai nevoie vreodată în viață.

Publicitate

5. Silent Strike – It’s Not Safe To Turn Off Your Computer

Piesa asta a apărut în mai, dar sună fresh și în decembrie. Fac pariu că va suna la fel de bine și peste un an. Și în decembrie 2019, 2020 și tot așa. E foarte greu să faci o bucată care rezistă în timp. Mai ales dacă te cheamă Silent Strike și ești activ pe scena din România de la începuturile timpului, cu materiale excelente în fiecare an. Unele lucruri nu se schimbă.

Altele da, și mă refer la noua lui colaborarea cu EM de pe „It’s Not Safe To Turn Off Your Computer”. Mi-e foarte greu să-mi imaginez cum ar fi sunat piesa asta fără ea. Tot era ce trebuie, dar parcă îi lipsea zeama. Nu faci nimic fără zeamă. E bine că și-a dat seama de asta și Silent Strike care a decis să o pună pe EM la voce. În versiunea asta, „It’s Not Safe To Turn Off Your Computer” are atâta zeamă încât dă pe afară.

6. Omelette – Sadie

Dacă valoarea celor de la Șatra BENZ se măsoară în bitcoin, atunci valoarea celor de la Omelette se măsoară în ouă. Și pentru că un ou a ajuns să valoreze în jur de zece mii de euro, dacă te iei după părinți, e cam tot pe acolo. „Sadie” e despre o amibă care nu se fute, se divide. Mare tristețe în lumea microscopică. Sadie împarte microorganismelor blue balls cu stil.

Nu știu foarte multe despre biologie, dar cred că amibele au stat la baza evoluției vieții pe pământ. Exact așa cum Omelette stă la baza evoluției scenei de synth-pop de la noi. Totul se leagă în natură, maaaaaan.

Publicitate

7. YellLow – Spaceships

Piesa începe așa: „Would you wanna know if we ll survive / before you breath in?”. E o întrebare pe care o pui înainte să bagi în tine ceva substanțe ilegale pe cale nazală. Nici restul versurilor nu sunt foarte ortodoxe. Videoclipul e filmat în pădure, unde omuleții se plimbă cu ochelari de soare pe față. Absolut totul e ciudat la piesa asta, mai puțin refrenul, care e cât se poate de liniștitor. YellLow nu e un proiect care poate fi definit foarte ușor. Așa că cel mai bine să le apreciezi munca fără să o pui într-o categorie.

8. Macanache – Non Stop

Toată lumea știe care-i stilul lui Macanache. O atitudine lejereanu, rime haioase și muncă în prostie. Anul trecut a scos două albume. În 2017 a revenit cu încă unul. Output-ul lui îi trădează imaginea de om care o freacă toată ziua cu o țigară în gură. „Non Stop” e cea mai bună piesă de pe Macadopere, un album pe care o să găsești și o latură mai sentimentală a rapperului pe „Diana” sau „O Mamă”. Macanache e un drăguț. Dar pe „Non Stop” iese în evidență talentulul lui, mai ales atunci când zice „sunt la mare căutare / mai ales între picioare” peste un beat cu un sample de la The Prodigy. Poetul derbedeu, clar.

9. Temple Invisible – Burn The Waters

Tragedia trupei Temple Invisible e că filmul lor nu a prins cu adevărat la români. Mă mir că nu sunt mult mai apreciați. Măcar în agenții, știi ce zic? Suferă de boala aia numită „ar fi mult mai apreciați la Berlin”, destul de răspândită prin underground-ul românesc. Și probabil că-și vor face bagajele și se vor muta în străinătate, unde vor ajunge mari și toți compatrioții vor ieși cu impresii de genul: „ce muzică bună facem noi”. Sau poate vor rămâne aici și vor scoate în continuare materiale excelente ca „Burn The Waters”. În ambele cazuri, cât timp o dau cu talent, nu are ce să fie rău.

Publicitate

10. Thy Veils – In Brightness

„In Brightness” e o piesă lansată în 2017 care descrie cel mai bine sunetul anului 2018. Când pui o trompetă și o tipă la voce peste sunete electro-ambient, și reușești să scoți ceva cât se poate de original, cel puțin în scena locală, nimeni nu te poate atinge. Proiectul timișoreanului Daniel Dorobanțu e într-o continuă evoluție. Parcă încearcă să-și găsească un stil anume. Noi suntem martori la toate experimentele astea. Nu poți defini clar ce înseamnă Thy Veils. Nici eu nu știu sigur care-i faza. Poate în viitor o să știm mai bine ce-i în capul lui Daniel. Momentan ne mulțumim cu „In Brightness”.

11. Theory Of Mind – I Can Only Be Myself

Acceptarea de sine e o chestie complicată, mai ales când trebuie să întreții șase profiluri de social media în speranța că cineva va crede că ești o persoană OK. Întotdeauna a fost greu, dar în prezent parcă toată lumea are o problemă gravă cu treaba asta. Videoclipul vorbește despre acceptarea de sine prin perspectiva unei tipe care se baza pe un supererou să o salveze din căcat. Ajunge să-și dea seama că e doar o cârjă. Nu e o atitudine cinstită pentru un adult. Cel mai bine e să te accepți pe tine și să mergi mai departe. Sună ușor în teorie, în practică e mai greu. De aceea ai nevoie de piesa asta să-ți dea un șut în ego.

12. Ion Din Dorobanți – Orfei

Mă așteptam la ceva nou de la Ion din Dorobanți cu Renato din Sălaj, dar nu a fost să fie. Mi-e dor de vocea lui Renato. Poate la anul. Până atunci avem „Orfei”, o colaborare cu Nicu Chinezu, care te face să te întrebi cum pula mea îi găsește? Mi-l imaginez pe Ion ca pe un wedding crasher, care în loc să se bucure de mâncare, băutură și femei, încearcă să combine muzicieni să cânte cu ei. Parcă-l și văd cum încearcă să le explice ce-i manelelectronics în timp ce cântărețul de manele se chinuie să strângă toți banii de la invitați. Ion știe care-i manevra.

Publicitate

13. Alexandrina – Viberi Menya

Îți imaginezi reacția fanilor Alexandrinei când au auzit piesa asta? S-au obișnuit cu chestii mult mai romantice. Piese numai bune de ascultat în timp ce îți aranjezi colecția de broșe. „Viberi Menya” e altă șmecherie. Nu știu exact despre ce-i vorba în piesă, pentru că e în limba lui Putin, dar nici nu contează. Trebuie apreciat efortul. Limba rusă nu e cea mai melodică din lume. Alexandrina o face mai mult decât suportabilă, care în combinație cu muzica electronică de pe fundal mă face să mă simt de parcă tocmai am ieșit dintr-un club underground din Moscova cu cea mai faină nevastă pe care mi-aș putea-o permite vreodată.

14. Saluna – Grace

Dacă ai probleme cu somnul și nu știi ce să faci când te trezești în toiul nopții fără chef de viață, ascultă piesa asta. E perfectă pentru insomniaci. Sau pentru somnambuli, după cum ne arată și regizorul videoclipului. Cred că e nasol să te plimbi aiurea-n tramvai noaptea prin București. E greu să o faci și ziua când ești treaz. Ar trebui să asculți mai des „Grace” când ești prin trafic. Parcă totul devine mai suportabil cu Saluna în fundal.

15. IV-IN – Mantra

Spre deosebire de materialele anterioare ale lui IV-IN, „Mantra” e o piesă mai diferită. Să zicem perversă. Da, perversă. E un act curajos din partea producătorului. România e o țară destul de pudică. Mi se pare că nu avem destule piese hot. Adevărul e că e greu să faci o piesă de genul care să nu sune ca un film porno regizat de un expert în merceologie. Și nu mă refer doar la artiștii din România. Rapperii din SUA au obiceiul de a scoate cel puțin o piesă în care vorbesc despre cum fut. IV-IN nu scoate un cuvânt despre asta. El se exprimă prin muzică. Producătorul român: 1, rapperii americani: 0.