Nu te obligă nimeni să asculți rapperi care bat femei

Al doilea album de studio al rapperului din Florida de Sud, XXXtentacion, ?, tocmai s-a clasat pe primul loc în topul Billboard 200. 17, albumul lui de debut, lansat în luna august a anului trecut, a intrat în top pe locul doi. Ascensiunea din ultimii doi ani a rapperului în vârstă de 20 de ani a mers în paralel cu acuzațiile că-și bătea iubita însărcinată în 2016. În timp ce a fost închis în primele luni ale anului 2017 pentru furt și atac cu o armă letală, atmosfera de mister și venerație și controversa care l-au înconjurat au făcut din persoana lui un subiect discutat săptămânal pe rețelele sociale. Fanii rap au dezbătut dacă să-i mai asculte sau nu muzica – sau, măcar, dacă s-o mai promoveze în public. În mod ironic, toate discuțiile astea au avut loc în același timp cu propagarea mișcării #MeToo, în urma căreia acuzațiile de abuz au sfârșit carierele multor bărbați cu influență și decizie precum Harvey Weinstein, Patrick Demarchelier și Steve Wynn. Dar în ciuda tuturor acestor controverse, XXXtentacion și câțiva dintre acoliții lui, care au fost acuzați de comportament abuziv, au rămas în continuare figurile importante ale noului val de rap. Dar cum ar trebui să se comporte fanii odată confruntați cu aceste acuzații?

Chiar anul trecut, după lansarea albumului 17, Pitchfork a scos la iveală niște detalii ale relației tumultoase dintre X și o fostă iubită care era însărcinată în timpul incidentelor. Printre acțiunile lui s-au numărat și o lovitură cu capul aplicată femeii pentru fredonarea unui vers al unui artist cu care a colaborat la o piesă, ruperea de umerașe de plastic pe picioarele ei și strangularea ei, până în punctul în care și-a pierdut cunoștința. Chiar săptămâna asta a apărut o filmare în care XXXtentacion bate o femeie. În 2016, un alt rapper din Florida, Kodak Black, a fost condamnat pentru că a hărțuit sexual o femeie în Carolina de Sud, continuând s-o muște de gât și piept, în ciuda împotrivirii ei. 6ix9ine, rapperul din Brookyln, care este privit adesea ca un măscărici pentru cascadoriile lui de pe Internet, a pledat vinovat pentru folosirea unui copil într-un act sexual în 2015, asta după ce a apărut în fața camerei de filmat cu o fată de 13 ani, sumar îmbrăcată, în poală. Adolescentul YoungBoy Never Broke Again, din Baton Rouge, care se pregătește să-și lanseze albumul de debut, a fost acuzat recent de atac deosebit de grav și răpire, după ce a ieșit la iveală un clip cu el, în care o trântea pe iubita lui în hol unui hotel, înainte de a forța să se întoarcă în cameră.

Hip-hop-ul a fost mereu o cultură care a prosperat pe spinarea artiștilor tineri și controversați. Dar cu informațiile care sunt disponibile despre aceștia, fanilor le este imposibil să-i asculte în necunoștință de cauză. Pentru a evalua corect rolul pe care-l jucăm în succesul lor, trebuie să nu le mai dăm apă la moară și să nu le mai ascultăm muzica.

Asta a fost o provocare și pentru mass-media, căci publicațiile sunt puse față-n față cu decizia morală de a scrie sau nu despre artiștii care au astfel de condamnări la activ. La Noisey, i-am evitat intenționat – avem chiar și dezbateri săptămânale în cadrul întâlnirilor noastre editoriale despre cea mai bună cale prin care putem vorbi despre locul lor în cultură și hip-hop ca întreg. Dar numărul lor de fani continuă să crească și viteza cu care se propagă mărunțișurile pe Internet ne fac să uităm. Trebuie să fim atenți și să avem în vedere experiențele femeilor și ale victimelor care au suferit abuzuri în cadrul comunității hip-hop, care se extinde în permanență.

Într-o recenzie lungă pe Twitter, din 2015, a filmului biografic Straight Outta Compton, regizoarea Ava Duvernay a adăugat un comentariu sfâșietor, în timp ce-l lăuda pentru portretizarea unei perioade cruciale în istoria hip-hop-ului: „Să fii o femeie care iubește hip-hopul înseamnă să fii îndrăgostită de agresorul tău”, a spus ea. „Pentru că muzica a fost și este în continuare despre asta. Și, totuși, cultura este a noastră”. Povestea culturii hip-hop transmisă mai departe nu ar trebui să fie familiaritatea cu trauma. Noi, ca ascultători, trebuie să ne impunem să fim mai buni și să nu-i mai ascultăm pur și simplu pe artiștii ăștia.

Cel mai îngrijorător e că, în ciuda notorietății acestor acuzații, X, 6ix9ine, Young Boy și Kodak au în continuare o capacitate mare de influențare. Toți patru – în vârstă de 21 sau chiar mai tineri – au avut proiecte în top 25 în Top Billboard 200. Și asta nu dintr-o întâmplare. Produc muzică ce pare, la prima vedere, calitativă, fie din punct de vedere al energiei debordante (6ix9ine), povești cu însemnătate despre viața petrecută pe străzi (Kodak și YoungBoy) și vulnerabilitate autentică (XXXtentacion).

Ascultătorul obișnuit nu vrea să se gândească la detaliile condamnărilor atunci când își ascultă artiștii preferați, indiferent de cât de strigătoare la cer sunt. Este de asemenea crucial să avem în vedere faptul că majoritatea celor care îi consideră modele demne de urmat sunt copii mai tineri decât ei. Succesul lor, chiar și în toiul tuturor acestor acuzații, arată că cei care au un comportament violent nu trebuie să se teamă de nimic. D-asta artiștii precum R. Kelly – care a fost acuzat sau condamnat pentru infracțiuni de la pornografie infantilă până la ținerea femeilor ostatice – și Chris Brown – vinovat de violență domestică – au putut să-și continue cariera și să prospere, fără o susținere din partea instituțiilor și fanilor.

Modul în care ascultăm muzică în 2018 face într-adevăr boicotarea artiștilor puțin mai complicată decât ar fi fost în epoca albumelor fizice. În loc să refuze să cumpere pur și simplu albumul unui artist, ascultătorii sunt forțați să se muleze după algoritmi care le analizează gusturile muzicale; și în fiecare zi, playlist-urile noi de muzică includ cele mai trendy melodii într-un singur loc. Youtube și Soundcloud rulează automat muzică din cadrul aceluiași gen pe care îl selectezi intenționat. Chiar dacă nu le asculți muzica, ești predispus să le vezi numele în titlurile publicațiilor, pe Twitter și în secțiunea de explorare de pe Instagram. Asta îngreunează ignorarea acestor artiști, mai ales în cazul ascultătorului ocazional care încearcă să fie mereu la curent cu melodiile noi care apar.

Mai mult decât atât, cariera lui X este în ascensiune. Au fost vândute 131 000 de exemplare doar în prima săptămână. Este a doua săptămână cu cele mai mari vânzări pe anul acesta, prima fiind cea în care Migos a vândut 150 000 de exemplare din albumul Culture II. Diferența dintre cei doi rapperi este că Migos este perceput ca făcând parte din fruntea clasei mainstream de rap, în timp ce X reprezintă scena provocatoare underground, cu toate că nu este mare diferență între cei doi din punct de vedere al numerelor înregistrate. Și acum, în timp ce preia controlul asupra propriei povești printr-un discurs relativ limitat și prin distribuirea mesajelor pozitive, percepția publicului – sau bunăvoința de a-și exprima adevăratele sentimente – începe să se schimbe. O simplă căutare a lui X pe Twitter va scoate la iveală o varietate de postări în care oamenii se plâng despre faptul că iubesc muzica lui XXXTentacion, dar se simt vinovați din cauza asta.

Nici eu nu sunt complet lipsit de vină. Săptămâna trecută, în timp ce mă îndreptam spre muncă, am făcut un screenshot în care se vedea că ascultam melodia „Tunnel Vision” a lui Kodak Black și l-am încărcat pe Instagram Stories. O prietenă mi-a atras atenția. Mi-am dat seama că avea dreptate și am șters postarea. Precum mulți alții, mi-am permis să fiu un ascultător leneș, neglijent. Este ușor să pui pauză la gândirea critică atunci când asculți muzică și, în cele mai multe dintre cazuri, este OK. Dar în cazul ăsta, mizele sunt mult mai mari. Artiștii sunt niște agresori cunoscuți și nu putem să ignorăm asta. Mai ales acum.

Este greu să facem distincția dintre artă și artistic în 2018, când suntem conștienți de atât de multe detalii despre viețile personale ale artiștilor pe care îi ascultăm și când muzica pare să fie o reflexie a persoanelor care sunt de fapt în realitate. Cum putem să le deconectăm pe cele două când ideea de transparență este atât de folosită de către artiști, tocmai ca să-i facă pe fani să-i simtă aproape? N-ar trebui să fie suficient să produci muzică bună ca să rescrii istoria sau să arăți compasiune unei persoane care a încercat din răsputeri să facă viața altcuiva un iad. Singura metodă prin care putem să combatem această problemă e să încetăm să-i ascultăm odată pentru totdeauna.