Toate întrebările pe care ai vrut mereu să i le pui unui astronom din România
interviú

Toate întrebările pe care ai vrut mereu să i le pui unui astronom din România

„Ar trebui să colcăie Universul de viață! Trebuie să fie miliarde de extratereștri.”
ED
fotografii de Eli Driu

Se spune că dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă de tine, povestește-I planurile tale de viitor. Momentan, oamenii de știință nu l-au găsit pe Dumnezeu, dar au descoperit că Universul este, de ceva vreme, în continuă expansiune. Se umflă, se umflă și se tot umflă de câteva miliarde bune de ani. Și, odată cu el, noi toți. Așa că dacă vrei să faci întregul Univers să râdă în hohote de tine, povestește-i de cura ta de slăbire și de mersul la sală. Oricum, Universului nu o să-i pese prea mult de tine, ți-a demonstrat asta și Stephen Hawking.

Publicitate

Pentru că un univers static ar fi la fel de plictisitor precum Raiul din viziunea unor teologi săraci cu duhul. Dar și aici am o veste bună pentru credincioși: Raiul, dacă există, e și el în expansiune. E, practic, loc pentru toată lumea.

Despre cât de mare (și de aglomerat) e, de fapt, Universul ăsta, ce beneficii poți avea de pe urma holbatului la stele, de ce mai cred oamenii în zodii și astrologie, am aflat din discuția cu astronomul Adrian Șonka, coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București. Un om de știință care, deși e cu capul în nori, conform fișei postului, în realitate are picioarele bine ancorate pe pământ.

VICE: De fapt, cum e corect să spui acum: astronom sau astrofizician?
Adrian Șonka: Corect e astrofizican, în prezent. Practic, nu e o diferență enormă între ei, dar acum astrofizicienii sunt pe val. Astronomii de-acum fac cam ce fac și astrofizicienii. În mod normal, astronomii se ocupă mai mult cu descrierea pozițiilor, cum se mișcă obiectele, unde o să fie ele în viitor. Astrofizicienii se ocupă de observații mai detaliate asupra unor obiecte. Practic, astrofizicienii studiază datele, astronomii sunt cei care sunt în stare să găsească obiectele. Bine, contează facultatea pe care o termini. Dacă termini matematica, ești astronom. Dacă termini fizica, astrofizician.

Există specialități de astronomie/astrofizică la facultate în România?
Există, dar e foarte ciudat. Nu auzi nimic de astronomie și astrofizică până când termini liceul și apoi te duci direct la facultate. E ca și cum te faci vatman de metrou în Botswana. Ai o specializare la facultate să conduci metroul, dar tu n-ai metrou. Toți copiii care se fac astronomi sau astrofizicieni sunt deja pasionați de treaba asta. Singura șansă e s-o faci, la început, ca amator. Să-ți placă, să studiezi, să te uiți pe cer. Și apoi, într-adevăr, dai la facultate, la fizică sau la matematică. De-abia acolo începi să înveți.

Publicitate

Ca astronom, cum vezi astrologia?
E o vrăjitorie legală, ca să zic așa. E simplu. Oamenii se simt bine când știu că planetele sunt făcute pentru ei. Toate stelele alea care sunt pe cer sunt făcute ca eu să mă cert cu prietena. Mă cert din cauza planetelor, nu din cauza mea. Eu sunt centrul universului! Totul se învârte în jurul meu, se aranjează pe cer și mă face pe mine să mă comport în așa fel.

Deci, astrologia e o șmecherie de marketing?
Într-adevăr. Ei îți vând numai lucruri bune. Lucrurile rele sunt difuze. Rar ți se spune ceva rău. Totul e să te simți bine. Să se simtă oamenii bine și să nu se simtă singuri. Noi suntem șapte miliarde de oameni și ne simțim singuri. E ca-n bancul ăla, cu doi care merg pe stradă și dau peste ei doi hoți: „Bă, ce facem, ei sunt doi, noi suntem singuri?”. Cam așa și aici: șapte miliarde de oameni se simt singuri.

În cazul lor: nevoia omului de a i se spune ce să facă în viață. Pentru unii, e mai bine să le spună Soarele „du-te, bă, la școală!” decât să le spună un om același lucru. Trebuie să se alinieze planetele ca să meargă la școală.

Astrologia are măcar vreun aspect pozitiv?
Nu, nici vorbă! Am fost odată cu două astroloage pe câmp, la observații. Am îndreptat telescopul spre Jupiter și le-am arătat: acolo e Jupiter și stelele alea sunt constelația Leului. Mi-au spus că aia nu e Jupiter, că Jupiter e în Constelația Virgo, nu în Leu. Ele, practic, nu au crezut ce au văzut prin telescop, ci ce scria pe o hârtie un alt astrolog. Tot ce folosesc ei e greșit.

Publicitate

Deci constelațiile alea, chiar dacă există, ele sunt în cu totul alte locuri, de fapt?
Da. Dacă tu te duci să cauți Soarele pe cer, conform calculelor astrologilor, tu nu o să te uiți la Soare, ci așa, mai la stânga de el. Mă rog, trecem peste faptul că ei consideră Soarele planetă…

Uite, eu sunt în zodia Berbecului.
Sigur nu ești. Baza e greșită. 99% din oameni sunt, de fapt, în altă zodie.

În viitor, vom avea probabil coloniști pe Marte. Ăia în ce zodie vor fi?
Când o să se întâmple asta, la început vor ajunge zugravii, instalatorii, faianțarii, că ei trebuie să construiască orașele. O să se facă un fel de domuri, fiecare crater cu religia lui. O să fie urât de tot, ce mai contează astrologia? Soarele va trece, oricum, prin aceleași constelații, nu se schimbă mare lucru. Doar pe Pluto dacă mergi, o să vezi că Soarele o ia razna. Dar astrologii oricum nu găsesc Soarele pe cer, așa că ce mai contează?

Apropo de Pluto: mai e planetă sau e definitiv retrogradat?
Nu e definitiv retrogradat. Era planetă până în 2006, până când au descoperit pe Eris, un alt obiect la fel de mare ca și el și care ar fi trebuit atunci să fie și el planetă. Așa că s-a inventat o categorie specială: „planete pitice”. Iar Pluto este, acum, o planetă pitică.

Există fake-news pe specialitatea astronomie/astrologie. SuperLuna, de pildă. Cum le contracarăm?
Asta cu SuperLuna e greu de contracarat. Că SuperLuna a fost inventată de un astrolog prost. În astrologie nu se ține cont de distanță. Nu contează unde e Luna. Să fie pe cer! SuperLuna e de fapt o lună plină apropiată de Pământ. Poți să o contracarezi, punând sistemul Lună-Pământ, la scară. Exemplu: iei un grepfrut – ăsta e Pământul și o nucă – Luna. Nuca o pui la 30 de grepfruturi distanță de Pământul-grepfrut. Când Luna e „mai aproape” de Pâmânt, o mai miști cu 5 milimetri. Aia e SuperLuna. Nu-ți dai seama de asta cu ochiul liber.

Publicitate

A, și să știi că anul ăsta o să fie nebunie cu Marte. Se apropie Marte de Pământ: o să fie știri cu Marte mare cât Luna de pe cer. Așa e din 2003, o dată la doi ani și șase luni. Evident că nu are cum să fie Marte cât Luna, dar o să apară și acum știrea asta.

Cam cât de mare e Universul? Cât vedem noi din el?
Cu cât e telescopul mai mare, cu atât câmpul vizual ăsta e mai mic. Hubble, de pildă, care e un telescop măricel, are un câmp foarte, foarte mic. De-abia îți încape o galaxie mică. El e folosit ca un teleobiectiv. Dacă ai folosi telescopul Hubble să cartografiezi Universul, ți-ar lua milioane de ani.

Interesant e și la exoplanete – planetele care se rotesc în jurul altor stele – dintr-o dată vezi o zonă cu mii și mii de planete – zici că ești în Bangladesh sau în tramvaiul 41 dimineața. Acolo e, de fapt, un câmp observat de un telescop. Ani de zile s-a uitat numai în direcția aia. Dar oamenii trebuie să înțeleagă că nu putem vedea tot cerul. Dacă vrei detalii, ele există doar în anumite direcții, unde s-au folosit mari telescoape. Avem cam 45% din cer cartografiat, în materie de galaxii. Probabil că o să mai dureze 50-100 de ani până o să cartografiem și galaxiile îndepărtate. Treaba asta e făcută de americani, cu un telescop de prin 2000. Noi, recent, avem însă cel mai mare clopot. Am intrat în lumea astrofizicii moderne: ne-am luat un clopot. O tablă care scoate sunete și care costă cât un telescop.

Publicitate

Cerul există?
Nu există cer. Cerul e, de fapt, mic. Atmosfera noastră se oprește pe la vreo 20-30 de kilometri. Orice s-ar întâmpla în ceruri, se întâmplă pe o înălțime de 35 de kilometri în jurul Pământului. Foarte, foarte, puțin. Noi, când ne uităm la cer, de fapt, ne uităm în Univers.

Suntem singuri în Univers?
În primul rând, noi nu avem cum să găsim pe cineva, că nu căutăm. Nu avem programe spațiale avansate. Dacă vrei să cauți extratereștri, îi poți căuta și în sistemul nostru solar. Nu trebuie să fie neapărat ființe conștiente, dar trebuie să te duci până acolo. Noi trimitem sonde spațiale. E extraordinar că se întâmplă asta, dar e ca și cum ți-ai trimite telefonul în concediu. Îl trimiți să-ți facă o poză, o panoramă și după aia descarci pozele. Așa explorăm noi acum universul. Te aștepți să găsești și un extraterestru? Nu se poate!

Sondele astea trimise pe Marte s-au plimbat foarte, foarte puțin, într-un interval de timp foarte mare: zeci de kilometri în zeci de ani. Un om poate să facă asta în doar câteva zile. Dar ar trebui să colcăie Universul de viață! Trebuie să fie miliarde de extratereștri. Pentru că sunt foarte multe stele. Avem minimum 200 de miliarde de stele în galaxia noastră.

Ar trebui să ne fie frică de extratereștri?
Dacă ar veni niște extratereștri, d-ăștia mai expansioniști, ce să ne facă? Să ne declare război pe resurse? Ce resurse avem noi și nu sunt în restul Universului? Vrei apă, te duci pe Uranus și extragi câtă apă vrei. De milioane de ori mai multă decât aici.

Când vă uiți la cer de la observator, cum vă descurcați cu luminile orașului, noaptea?
Ne-am învățat cu răul. Noi, aici, avem un telescop de juma de metru, alții, cu obiectiv de 20 de centimetri, fac, în afara orașului, același lucru pe care-l facem noi în oraș. Și nu e doar lumina de vină. Mai există ceea ce noi numim turbulență atmosferică – tot asfaltul din București, noaptea, emană căldura înmagazinată în timpul zilei. Din tot Bucureștiul ies bule d-astea în aer. Noi ne uităm prin bulele alea, iar imaginea e blurată, nu putem vedea detaliile pe care ni le permite telescopul. Dar n-ai cum să stingi lumina în oraș.

De unde se văd stelele atunci cel mai bine?
Trebuie să mergi undeva unde e cel mai senin. Cel mai bine e la mare. La munte o prostie. Munții noștri sunt fix acolo unde se formează norii, la 2000 de metri. Dacă vrei nopți senine la munte, trebuie să fii la peste 3000 de metri altitudine. La noi, cel mai senin e în zona Medgidia, acolo sunt 170 și ceva de nopți senine pe an.