18+

Am avut orgasm la sală și așa am descoperit că nu-i nimic dubios cu asta

Știința care explică ce e aia un „coregasm”.
10.6.17
Hillary Fox / Stocksy

Aproape toată lumea e familiară cu povestea asta: un băiat de 12 ani dintr-un oraș de provincie stă în banca lui, la ora de matematică. El nu se gândește la ceva anume (sau poate visează cu ochii deschiși cataloage de la Victoria's Secret, habar n-am). Deodată, înainte să-și dea seama de ce se întâmplă, el se trezește cu o erecție. „E OK", se gândește el. „O să stau aici până trece". Dar, exact în momentul ăla, profesorul îl cheamă la tablă și este obligat să treacă cu erecția lui adolescentină, pe lângă colegii lui de clasă care râd pe înfundate.

Publicitate

Pentru că m-am născut cu o anatomie feminină, nu am trecut niciodată prin situația în care să se vadă că sunt excitată. Însă lucrurile s-au schimbat complet într-o după amiază la sală, când antrenorul meu m-a constrâns să fac 30 de exerciții diferite intense la aparatul The Captain's Chair, o invenție care-ți permite să stai atârnat, în timp ce ridici picioarele.

Mi-am împins coatele în cotierele căptușite, mi-am ridicat picioarele și m-am gândit la mai multe lucruri: moarte iminentă, cât de mult îmi detestam antrenorul, hamburgerul mâncat cu o seară înainte. Am mârâit, transpirat, înjurat și m-am chinuit cu tot setul de exerciții, până când dintr-odată am simțit o senzație plăcută de amorțeală la baza abdomenului.

Antrenorul meu, care nu observase schimbarea stării mele, mă îndemna să continui să lucrez picioarele. Între plăcerea care mi-a acaparat partea inferioară a corpului și că exercițiile erau chinuitoare în continuare (nu contează de câte ori ai orgasm), eu nu am înțeles din prima că, de fapt, aveam un orgasm. Doar am simțit plăcerea, înfiorarea și un sentiment ciudat în același timp. Într-un moment mă chinuiam cu exercițiile și deodată mușchii abdomenului s-au relaxat și am avut un orgasm vaginal în toată regula. Nici măcar nu a fost unul mic, a trebuit să cobor de pe aparat, să-mi încrucișez picioarele, să-mi aplec capul și să-mi mușc buza ca să mă abțin să gem.

Citește și: Cum să ai orgasm vaginal

Publicitate

Acum pot să empatizez cu băiatul de 12 ani de la ora de matematică. Dar eu sunt o femeie adultă, cu abilitatea de a avea orgasm în secret la sala de fitness, iar asta pare un punct culminant dintr-o viață relativ normală.

Să explic mai pe îndelete: orgasme induse de exerciții fizice, cunoscute și ca „coregasmuri", sunt un fenomen destul de comun printre femei (și unii bărbați). Debby Herbenick, profesoară la Universitatea Indiana, Școala de Sănătate Publică, și autoarea cărții The Coregasm Workout: The Revolutionary Method for Better Sex Through Exercise, a descoperit că aproximativ 10% din populație a experimentat plăcere sexuală în timpul exercițiilor fizice. Deși Herbenick consideră că încă nu se știe cauza coregasmurilor, ea suspectează că se întâmplă în timpul exercițiilor intense, atunci când oboseala mușchilor abdominali ar putea induce o presiune mai mare asupra clitorisului.

„Nu știm dacă sunt relaționate de exerciții care forțează mușchii abdominali", mi-a spus Herbenick. „De exemplu, încă nu am dat de niciun caz în care cineva are coregasm după două sau trei abdomene, ci mai degrabă după zeci de abdomene sau după o serie de exerciții intense." Ah, antrenamentul intens: o altă unealtă a patriarhiei care mă face să depun mai mult efort decât necesar doar de dragul plăcerii.

Deși Herbenick spune că majoritatea oamenilor sunt destul de încântați de capacitatea de a avea coregasmuri, ea spune că „unii oameni ar vrea să le poată controla mai mult, pentru a preveni asta, de exemplu, în fața antrenorului sau în timpul testelor de exerciții militare sau antrenamentelor atletice de performanță". Presupun că e de bun simț.

Publicitate

Todd Feinkind, un terapeut fizician și director de reabilitare de la Complete Wellness din New York a lucrat cu clienți care au avut coregasmuri pe bilele medicinale (care sună un pic ca un coșmar). El spune că e normal ca oamenii să se simtă rușinați, dar el încurajează pe oricine care are un orgasm spontan din cauza exercițiilor să-și păstreze calmul și să se asigure că menține o poziție corespunzătoare chiar și pe valurile plăcerii. Bine jucat Feinkind. Dacă te poți concentra pe o poziție corectă în timpul unui orgasm, probabil că ești pregătit pentru competițiile de Cross Fit.

„Corpul tău trece prin experiențe asupra cărora nu ai întotdeauna controlul", spune Feinkind „Dacă e o situație constantă și te face să te simți rușinat, poți încerca să cauți și alte exerciții intense, care nu declanșează același răspuns."

Deși mie mi s-a întâmplat decât o singură dată, orgasmele normale de la sală nu sunt așa fabuloase. Cercetările lui Herbenick sugerează că multe femei care au experimentat coregasmuri, le-au avut mai mult de 11 ori și multe dintre ele au raportat că erau capabile să le inducă oricând doreau. Aceste femeie au raportat că foloseau mult mai puțin aplicații precum Tinder (glumesc). Exercițiile care lucrează mușchii principali, cum ar fi mersul pe bicicletă, yoga, jogging, întinderi și abdomene par a avea cel mai mare impact. Nu știam nimic de genul atunci când am avut orgasm, așa că am încercat să-i explic antrenorului meu prin ce trecusem.

„Asta e nasol", am spus eu jenată, „Dar în același timp, se simte destul de bine."

„Așa e, nu?", a aprobat antrenorul meu, dar mi-am dat seama că nu știa că tocmai făcusem dragoste cu aparatul lui de abdomene. După sesiunea mea de fitness, am stat în mașină cu o apă într-o mână și cu telefonul în cealaltă. Am trimis mesaj la toți cunoscuții despre experiența mea („Asta e cea mai fericită zi din viața mea. Cred că am avut un orgasm la sală"). După ce am primit o avalanșă de glume ca răspuns, am consultat Google și am descoperit că orgasmul meu fusese real și nu era ceva ciudat de care să mă simt stânjenită.

„Până la urmă, coregasmul nu e o problemă sau o leziune, ci o chestie de sensibilitate și contracție a mușchilor", mi-a explicat Feinkind. „Eu sper să amplifice încrederea în client". Nu pot să vorbesc în numele tuturor, dar cu siguranță eu m-am implicat mai mult în exercițiile mele de fitness.

Citește mai multe despre orgasm:
De ce bărbații nu pot avea orgasm multiplu
Câțiva bărbați mi-au povestit cum cred ei că se simt femeile când au orgasm
Ce sunt orgasmele din timpul somnului și cum poți obține așa ceva?