Spectacolul ăsta îți arată cum incendiul din Colectiv a schimbat viața unei generații

„Cine a votat cu Iliescu și a fugit două luni mai târziu din România?”. „Cine nu a luptat destul?”. „Cui îi este frică să vorbească despre Colectiv ca să nu se pună rău cu autoritățile?”. Astea sunt întrebările care răsună ca din surdină pe scena Centrului Național al Dansului din București.

Sunt la repetițiile pentru ultimul performance al regizoarei Ioana Păun. Ea a pornit de la povestea unei supraviețuitoare a incendiului din Colectiv și a vrut să vorbească despre blocajul unei generații, a celor născuți și crescuți cu promisiunea libertății de la Revoluție.

Acum trei ani, 153 de secunde au schimbat pentru totdeauna viața celor din Colectiv. Însă schimbarea nu s-a oprit în ușa prea mică a containerului portocaliu, așa cum s-a întâmplat cu trupurile celor care au încercat să fugă de flăcări. Moartea și durerea au învățat o întreagă generație că tăcerea are consecințe imposibile. 153 de secunde este și numele piesei performance-eseu despre tragedie, care are premiera pe 27 și 28 octombrie la Centrul Național al Dansului.

În timp ce televiziunile rulează de o săptămână aceleași imagini cu resuscitările de pe caldarâm, 153 de secunde nu este doar despre durere, suferință și pierdere. E, în același timp, un performance despre cum ar putea să arate vindecarea individuală și ce înseamnă responsabilitatea colectivă. Asta pentru că, odată o generație trezită, nu ar trebui să mai doarmă niciodată cum o făcea în 2015.

În sine, spectacolul este despre noaptea tragediei, dar nu prin lumina suferinței fizice de nedescris. E mai degrabă o înșiruire de gânduri pe care le-au avut supraviețuitorii în noaptea incendiului, o înșiruire de reacții pe care le-au avut când au văzut agitația de lângă scenă, o înșiruire de ce a reușit să treacă de ușa containerului de la Colectiv.

În piesă, de noaptea tragediei sunt lipite două momente: o ilustrare vizuală a diluării unei substanțe roșii și moartea unei pisici urmată de neasumare și pasarea responsabilității. Asta pentru că tragedia nu s-a terminat după cele 153 de secunde, ea continuă prin toate abuzurile și neregulile la care încă închidem ochii la trei ani după Colectiv.

Ca să înțeleg cum și ce mișcă acest performance, i-am întrebat și pe doi dintre actori cum s-a schimbat imaginea pe care o aveau despre incendiu după 153 de secunde.

Denisse Moise era prinsă în lumea ei, în anul II de facultate la Cluj. Implicarea ei s-a oprit la prea puțin în urmă cu trei ani, dar acum este protagonista piesei Ioanei Păun.

„După ce am ascultat mărturiile supraviețuitorilor, după ce am mai citit ceva despre proteste și scandalul dezinfectaților, mi-am dat seama că puteam să fac mai mult. Dacă e să privești prin prisma meseriei de artist, importanța noastră e să punem degetul pe o rană, pentru ca alții să o trateze. Asta mă liniștește puțin, pentru că simt că fac ceva”, spune Denisse.

Povestea e spusă de 14 actori care dansează și se transformă pe scenă. Printre ei se numără și Sorin Dobrin pentru care performance-ul înseamnă și că nu trebuie să uite spiritul Colectiv.

„Au trecut trei ani. Totuși nu trebuie să uităm spiritul Colectiv. Și nici nu trebuie să-l luăm în râs, pentru că ăștia suntem cei care au curaj să iasă și să spună că ceva nu este OK. Am fost obișnuiți să facem liniște, să nu spunem cine e vinovat, să nu vorbim”, zice Sorin.

Importantă este și trezirea pe care am căpătat-o după Colectiv. „Nu s-a terminat aici, despre asta este vorba. Abuzurile sau neregulile continuă și vor continua. Cred că Ioana vrea să vorbească despre o generație care s-a trezit cât a putut în acel moment și care trebuie să se trezească de fiecare dată”, crede Sorin.

Chiar dacă responsabilitatea este una colectivă, ceea ce putem învăța este o lecție individuală. Dacă vrei să vezi cum și ce s-a schimbat, atunci premiera e pe 27 și 28 octombrie la Centrul Național al Dansului din București.

Vezi mai jos fotografii din timpul repetițiilor.