De ce nu recunoaște Biserica Ortodoxă Română că a urât evreii

Antisemitismul este încă un subiect tabu pentru Biserica Ortodoxă Română care nici până acum nu și-a asumat în mod oficial o vină pentru acțiunile sale împotriva evreilor din perioada interbelică. În jurul acestei teme controversate, istoricul Ion Popa a organizat o dezbatere împreună cu Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România.

Ion Popa este specializat în problematica Holocaustului din România. Atât lucrarea sa de master cât și cea de doctorat au avut ca subiect de cercetare rolul nefast jucat de Biserica Ortodoxă Română în persecutarea evreilor, ambele susținute la University of Manchester din Marea Britanie. Ultima sa carte, The Romanian Orthodox Church and the Holocaust, are la bază teza sa de doctorat și a fost publicată la Indiana University Press în anul 2017. Cartea nu a fost încă tradusă în limba română.

Popa explorează politicile antisemite susținute de BOR prin Patriarhul Miron Cristea care a avut și funcția de premier (februarie 1938-martie 1939), atât în plan statal, cât și bisericesc. Scoate în evidență mesajele antisemite din articolele publicate în revistele religioase și arată că inclusiv pe tema cererilor evreilor de convertire la ortodoxie, pentru a-și salva viața, BOR nu s-a arătat deschisă.

Totodată, Ion Popa arată în cartea sa cum împletirea dintre credință și cauza naționalistă s-a răsfrânt în mod tragic asupra evreilor.

Am stat de vorbă cu istoricul despre tenebroasa relație a Bisericii Ortodoxe Române cu statul în perioada Holocaustului.

VICE: Cum v-a venit ideea acestei cercetări?
Ion Popa: Eram în perioada masterului la University of Manchester, trebuia să predau eseul de final și eram interesat de Holocaustul din România. Tot timpul am fost preocupat de relația dintre biserică și stat și m-am gândit că ar fi interesant să mă uit la modul în care Biserica s-a comportat în perioada Holocaustului. Când mi-a venit ideea, nu mă așteptam ca nimeni să nu fi făcut asta. Știam că sunt studii despre antisemitismul Bisericii în perioada interbelică și mă gândeam că, devreme ce atâția istorici menționează rolul Bisericii în mișcarea legionară, că e imposibil ca nimeni să nu se fi uitat ce s-a întâmplat și mai departe.

Am avut marea surpriză că aproape nimeni nu a mers mai departe de 1939. Așa am început să mă uit la perioada 1939-1945 într-o măsură mai mică pentru master, iar apoi am vrut să aprofundez, să văd ce s-a întâmplat în perioada războiului, dar mai ales să văd modul în care Biserica s-a raportat și după perioada 1945.

Cercetarea dumneavoastră are la bază documentente de arhive. Ați încercat să și discutați cu anumiți prelați pe această temă?
Lucrarea se bazează în principal pe documente de arhivă. Eu urmăresc atitudinea Bisericii din 1938 până în 2014. Au fost cărți publicate deja care mi-au fost de mare folos. Lucrări scrise despre antisemitismul Bisericii în perioada interbelică precum cele scrise de Mirel Bănică, Leon Volovici, Jean Ancel și alții.

Arhive însemnând nu arhivele Bisericii, pentru că nu sunt deschise, ci presă religioase, atât cea centrală cât și cea locală, unde am găsit documente fascinante, mai ales în revistele din Bucovina, Basarabia și Transnistria. Dar am citit și documente ale diverselor instituții, de la Guvern la cele ale serviciilor secrete.

Ați urmărit modul în care antisemitismul unora era justificat de cauza politică? Știm că în perioada ascensiunii fasciste, mulți evrei au virat spre stânga, spre comunism.
Pentru perioada 1938-1939 abordez subiectul acesta destul de des. Este adevărat că în România mitul iudeo-bolșevismului era foarte pronunțat. Și apare și în presa religioasă. De fiecare dată când este un atac în revistele Bisericii împotriva evreilor este asociat cu ideea că ei sunt bolșevici. Chiar și într-o pasaj al Patriarhului Nicodin, publicat în 1942, găsim evreii zugrăviți drept „mercenari ai bolșevismului”.

Se pleacă de la ideea bolșevismului dar se merge mult mai departe. El nu spune numai că luptăm împotriva evreilor pentru că sunt bolșevici, el merge mai departe și îi numește „fii ai Satanei”, apoi apare antisemitismul de tip religios care îi prezintă pe evrei drept blestemați pentru că l-au răstignit pe Iisus.

Care sunt cele mai reprobabile acte ale Bisericii împotriva evreilor?
Patriarhul Miron Cristea a fost unul dintre liderii de seamă ai antisemitismului interbelic. El a fost un mastermind al antisemitismului interbelic și chiar un mastermind al politicilor antisemite care vor fi practicate de guvernele României din decembrie 38 în continuare. El a fost unul dintre cei mai mari suporteri ai acestor politici. Patriarhul Cristea vorbește deschis nu o dată, ci în multe rânduri, într-un mod virulent împotriva evreilor pe care îi numește „paraziți”, care sug măduva poporului român și propune deschis, înainte de a deveni prim-ministru, eliminarea evreilor din țară.

Era pentru ceea ce în istoriografie se numește the first solution. Se vorbește mult de final solution dar a existat și un first solution, acela al expulzării. Cristea este unul dintre promotorii de seamă ai ideii de expulzare. El vorbește poate pentru prima dată foarte deschis despre românizare, că sunt prea mulți evrei care ocupă slujbele românilor și că ei trebuie eliminați pentru a se face loc românilor. El chiar propune pași concreți pentru românizare.

Primul aspect pe care Biserica ar trebui să îl facă e să recunoască rolul nefast pe care Patriarhul Miron Cristea l-a avut în promovarea politicilor antisemite.

Există vreo cercetare realizată de teologi sau înalți prelați români cu abordare critică asupra viziunilor lui Miron Cristea?
Nu există. Însă ce observ este o tăcere interesantă. În timp ce alte persoane despre al căror antisemitism se știe vag sunt promovate fără probleme, de pildă Visarion Puiu sau Valerian Trifa, despre Cristea nu se prea vorbește. Și asta mă face pe mine să cred că ei înțeleg. Chiar și pentru Visarion Puiu, deși el este comemorat în plan local, Biserica nu a demarat niciun plan pentru a-l aduce în țară. El a murit la Paris. Probabil ei știu că dacă ar face astfel de demersuri ar reînvia discuțiile despre cine a fost Visarion Puiu.

Însă există articole din anul 1945, pe care le-am menționat în carte, care încearcă să spele rolul Bisericii în Holocaust prin semnătura lui Antim Nica care era un cleric al Bisericii. Antim vorbește despre faptul că măsurile antisemite au fost puse în aplicare în 1938. El nu spune că Miron Cristea a făcut asta, dar faptul că menționează că încep să fie puse în aplicare din 1938 mie îmi indică că a existat din partea lui cel puțin o încercare de a recunoaște că Cristea a avut un rol nefast.

Cristea nu a fost însă singurul. A mai fost atitudinea Bisericii de neacceptat față de convertiți. Nu mi se pare normal ca un om care s-a convertit la ortodoxie, iar mulți dintre ei erau convertiți cu ani în urmă, să fie tratați cum au fost tratați. Biserica are o datorie morală față de acele persoane care erau creștin ortodoxe, de etnie evrei.

Și, totuși, i-au persecutat.
Nu au vrut să îi ajute în niciun fel.

Discursul antisemit regăsit în revistele religioase semănă în argumente cu cele ale lui Nae Ionescu, recunoscut pentru antisemitismul său?
Poate cele de la nivel central putem spune că semănau. Cele publicate în revista Apostolul care era revista Patriarhiei.

Erau dese aceste articole sau accidentale?
Nu erau foarte dese. Dar trebuie ținut cont și de alte aspecte. Eu am argumente destul de serioase să susțin că în timpul dictaturii lui Carol al II lea a fost cenzură. În timpul lui Cristea, când era prim-ministru, au mai publicat articole antisemite.

Nu erau frecvente, dar în momentul în care apăreau erau de o virulență extraordinară și induceau ideea că evreii, pentru că sunt comuniști, sunt dușmanii noștri de moarte.

În timpul războiului, articolele care au fost publicate în revistele regionale ale Bisericii erau fără subtilități intelectuale. Erau foarte directe. E un articol intitulat „Impotriva Simoniei”, publicat în anul 1942 într-o revistă din Bucovina, Cuvântul Preoțesc, în care autorul îi critică pe preoții care iau bani ca să-i convertească pe evrei, pentru că în felul ăsta îi scapă de moarte. Citează un text biblic în care evreii sunt reprezentați ca porcii care mănâncă mărgăritarele, mărgăritarele fiind botezul creștin.

Aceste lucruri trebuie asumate, oricine le poate citi și nimeni nu a spus că îi pare rău pentru ele.

Nu a existat o antologie a rușinii, așa cum există una despre comunism?
Nu există așa ceva.

În perioada sovietizării, Biserica s-a delimitat de discursul antisemit?
A existat o schimbare de discurs. Imediat după 23 august 1944, Patriarhul, iar apoi și Sinodul BOR, au schimbat macazul. Dacă cu câteva luni înainte prezentau războiul din Est ca pe un război de apărare împotriva bolșevismului, dintr-odată s-au văzut în situația ca vechii inamici să fie noii stăpâni și a trebuit să schimbe discursul. Dar l-au schimbat atât de suspect și atât de transparent - Rusia devenise vecinul nostru îndrăgit de la Est.

Iar în legătură cu evreii…
În 1945, și-au dat seama că în momentul în care discuți despre ce s-a întâmplat înainte, trebuie să discuți și despre ce s-a întâmplat cu evreii. Și în două articole din decembrie 1945, publicate în jurnalul oficial al Bisericii Ortodoxe, unul este scris de Antim Nica, celălalt este scris de Teodor Manolache, discută deschis problema comportamentului Bisericii față de evrei.

Antim Nica discută la modul general, pornește din secolul XVII, atinge și tema convertirilor, dar, spre final, se uită la perioada 1938-1945. El recunoaște faptul că evreii au avut de suferit, recunoaște Transnistria, el a fost secund al Misiunii ortodoxe în Transnistria, inclusiv în timpul lui Scriban, care a fost primul cap al Misiunii și în timpul lui Visarion Puiu, cel care a fost al doilea cap. Narațiunea pe care el o creează este una în care ascunde aspectele negative. Nu vorbește de niciun element compromițător din activitatea Bisericii. Nu spune nici de Patriarhul Cristea, nici de atitudinea iudeo-bolșevism, nici de atitudinea față de convertiți, nici de tăcerea Bisericii în privința cererilor de ajutor. În schimb creează această narațiune alternativă care prezintă Biserica drept salvator. Se leagă de câteva exemple, în opinia mea dubioase, exemplele sunt alese prost, pe a-și susține teza.

În perioada în care antisemitismul a fost curent în societate, el a fost dominant și în interiorul BOR? Au existat preoți care s-au opus antisemitismului, care nu au fost de acord cu pozițiile lui Miron Cristea?
Au fost și excepții. Din păcate nu la nivelul ierarhiei înalte. Sunt situații în care Gala Galaction în timpul războiului își manifestă înțelegerea față de evrei, sunt alți preoți care au avut de suferit. Unul din cazurile celebre, din păcate puțin cunoscute, iar mie îmi pare rău pentru asta, pentru că Antim Nica folosește niște argumente slabe în 1945 și nimeni nu mai vorbește de preoți ortodocși care într-adevăr au ajutat. De pildă, preotul Răzmeriță de la Iași care, în timpul pogromului din 1941, a ieșit din casă ca să apere un grup de evrei care erau urmăriți de o bandă de extremă dreaptă și a fost omorât. Există supoziția că el a fost confundat cu un evreu, pentru că avea barbă. Avem un preot care a fost omorât încercând să apere evreii.

Și nu știm nimic despre el?
Nu știm mare lucru. Eu îl menționez puțin în carte. Biserica ar trebuie să facă mult mai multe, pe de o parte în a-și recunoaște vinovăția, iar de pe altă parte, în a prezenta cazurile chiar serioase de clerici care au ajutat.

Narațiune care există și acum.
În mintea Patriarhului Teoctist, de pildă, lucrurile erau mult mai confuze, el spunea că românii în general au avut o atitudine perfectă față de evrei. Ideea aceasta era anacronică pentru anul 2004, când declara asta.

Mulți dintre ei au avut tinereți legionare. Asta să fie cauza pentru care BOR evită să-și asume vreo vină?
Da.

Nici pe partea colaborărilor cu Securitatea Biserica nu s-a arătat foarte deschisă. Însă am impresia că acestă temă este una și mai sensibilă. Dacă se distanțează total de trecutul legionaroid, e ca și cum ai înfige un cui în inima ortodoxiei.
Colaborarea în timpul comunismului poate fi mai ușor acceptată, pe când atitudinea din timpul Holocaustului este mai problematică. Analizând colaborarea din timpul Holocaustului lovești în una din temele de bază ale Bisericii Ortodoxe din secolul al XX-lea, care este naționalismul. Biserica s-a identificat cu ideea de națiune, în timp ce dezbaterea despre colaborarea cu regimul comunist, nu provoacă discuții pe tema asta.

De ce nu, pentru că și comuniștii au fost naționaliști?
O discuție despre Holocaust ar scoate la iveală contribuția nefastă pe care naționalismul ortodox a avut-o pentru moartea a mii de oameni. Și aici mi se pare că este punctul sensibil. Colaborarea cu comunismul nu scoate la iveală efectele nocive ale naționalismului, colaborarea în timpul Holocaustului pune Biserica la zid, pentru că arată cât de importantă a fost contribuția Bisericii prin naționalismul pe care l-a susținut.

Încă mai există acest curent. S-a simțit cu ocazia referendumului pentru modificarea Constituției
Așa este. Din punct de vedere politic și după 1945 a mai existat antisemitism sub diferite forme. După 48, antisemitismul politic în România capătă o nuanță, devine antisionistă, împotriva statului Israel. Însă din 67, Ceaușescu decide să fie singular și să aibă o politică diferită, el a fost singurul dintre țările comuniste care nu a condamnat Războiul de șase zile.

În privința Bisericii, există un alt fel de antisemitism, eu îl numesc antisemitism latent care abia aștepta să izbucnească. Și acest antisemitism este datorat reîntoarcerii atât a Bisericii cât și lui Ceaușescu la naționalismul de tip interbelic. Din 1974 Ceaușescu dă semne clare că se întoarce la acest tip de naționalism.

A fost reabilitat Octavian Goga și lăudat în revistele Bisericii deși nu se preciza că a fost antisemit. Asta pregătea terenul pentru ceea ce s-a întâmplat după 90. Antisemitismul care explodează în România după ‘90 nu a fost o întâmplare.

Biserica Catolică a fost mai tolerantă decât cea ortodoxă în privința evreilor?
Sunt nuanțe multe aici. Sunt diferențe majore înainte de 1939 între atitudinea romano-catolicilor și greco-catolicilor față de evrei. Spre marea mea surpriză neplăcută, greco-catolicii erau uneori mult mai antisemiți decât ortodocșii. Am citit reviste greco-catolice cu un antisemitism virulent și de limbaj și de conținut. Plecau de cele mai multe ori de la ideea iudeo-bolșevismului, dar mergeau foarte departe. Tot ce mișca pe pământul ăsta era din cauza evreilor.

Romano-catolicii nu. Au fost mai reținuți.