Publicitate
Chestii

De ce tinerii de 20 de ani se bucură de viață, în loc să-și cumpere case și mașini ca tine

Flyboarding, karaoke, căutări de comori: bun venit la noul cool.

de Angus Harrison; translated by Ioana Pelehatăi
20 Octombrie 2017, 4:00am

Fotografie de  Scooter Lowrimore via Flickr

Știu ce-ai făcut weekendul trecut: ai fost la o degustare de vinuri cu fetele de la facultate, ai făcut sushi cu echipa de fotbal în cinci, ai fost la un workshop de design de lampadare cu fratele tău, care aleargă la curse cu obstacole cu Sean de la contabilitate. Exiști doar ca să trăiești clipa. Te bucuri de viață. Va apune soarele peste weekendul ăsta, e drept, dar o să mai fie și altul. Weekendul următor, de fapt, când știi deja ce-o să faci: un curs de tras cu arbaleta de 90 de minute la Eltham. Așa se trăiește viața.

În ultimul an, cercetătorii au observat o schimbare de atitudine la nivel de generație: oamenii nu mai vor să aibă lucruri, ci să consume activități. Un studiu întreprins de Harris Group sugerează că peste 3 din 4 mileniali (78%) ar alege să dea bani pe o experiență sau un eveniment mai degrabă decât să cumpere ceva tangibil. Numele dat fenomenului e „economia experiențială" și ori de câte ori te duci în baruri sau îți cumperi un bilet la un festival, în loc să-ți iei haine sau cărți, participi și tu la ea. Companiile din retail au sesizat că le scad profiturile de la an la an, în timp ce se cheltuiesc din ce în ce mai mulți bani pe vacanțe și mâncat în oraș.

Mulți consideră salutară tendința asta, pe care o văd ca pe o respingere a materialismului. Majoritatea tinerilor din ziua de azi s-au resemnat la gândul că n-o să dețină niciodată o casă, așa că ideea de proprietate și-a pierdut mare parte din însemnătate. Într-o lume în care se pune mai mult preț pe călătorit decât pe economii, „trăitul clipei" a devenit o ideologie pentru o generație care simte că nu are mare lucru pentru care să trăiască. Ceea ce, la prima vedere, sună bine, sau măcar romantic - copiii recesiunii care au întors spatele materialismului în favoarea noului. Numai că nu-i chiar așa, nu?

Oricât de „carpe diem" ar suna economia experiențială, realitatea e foarte diferită. Workshop-urile de făcut săpun, jocurile de escape room, color run-urile, ședințele de înregistrări, lecțiile de mers sfoară, fly-boarding-ul, karaoke, căutările de comori, labirinturile de cristal și simulatoarele de golf - un nou tip de viață socială care-și schimbă locul și activitatea în fiecare weekend.

Economia experiențială a dat naștere unui fel complet nou de cultură a tinerilor: un stil de viață provizoriu, bazat pe noutate și fantezie.

Fotografie de Einalem, Flickr

Am devenit conștient pentru prima oară de economia experiențială prin intermediul părinților mei. Cam acum cinci ani, după ce mă chinuisem zeci de ani să-mi aduc aminte care-i parfumul preferat al maică-mii de la Estee Lauder, tata a mărturisit că se poate scoate ușor din necaz dacă-i cumpără vouchere la ceai pe la hoteluri scumpe. În fiecare dimineață de Crăciun sosea un mail printat care promitea o nouă oportunitate luxoasă. Era destul de evident că experiențele astea marșau pe dorința profundă a maică-mii de a face ceva „mai bun" decât ar fi putut în mediul de clasă de mijloc-spre jos. Nu-și permit o noapte la Ritz, dar cumpărarea voucherelor ăstora le permite să se prefacă, fie și pentru o oră, că nu-i așa. De-atunci, au devenit dependenți de zilele marcate cu roșu: tratamente la spa, degustări de brânzeturi, pachete turistice de excursii la Londra la cină și la un spectacol.

În ultima vreme, hype-ul Groupon s-a extins și la generația mea și i-a permis să deguste relaxarea burgheză la un preț rezonabil. Poți să-ți petreci o seară întreagă degustând vinuri contra unei singure plăți de 20 de lire sau să faci un curs de preparare de dim sum cu două pahare gratis de prosecco pentru 36 de lire - probabil cam aceeași sumă pe care-ai cheltui-o pe o pereche nouă de blugi sau o vineri prelungită la bar. În plus, ai și ce să postezi pe tema asta; în fiecare weekend îți expui spiritul liber din teritorii noi, neexplorate, numai bune de pus pe Instagram: un atelier de făcut terrarii în Camberwell sau o piscină cu bile din Stoke Newington.

Citește și Fotografii intime cu femei și cupluri care-ți arată de ce e superb să fii tânăr

Termenul de „economie experiențială" se poate referi și la mișcarea mai amplă care s-a distanțat de proprietate și s-a apropiat de experiență, dar o seară dintr-asta singulară, pe voucher, e cea mai vie manifestare a sa. Noua modă a socializării cu hobby-uri inventate și baruri de ping pong.

Evident, nu încerc să atac ideea de a încerca chestii noi. Trebuie să fii un anumit gen de cinic care stă închis în casă ca să crezi că practicarea yogăi sau lecțiile de cântat la pian te fac un căcănar. Și nu sunt nici eu imun la asta. Am fost și eu reperat la viața mea la un curs de gătit - un tip super de treabă din Bermondsey m-a învățat cum să toc o vânătă - și mi-aș cheltui întotdeauna mult mai repede banii pe vacanțe decât pe cumpărarea unei mașini. Ce mă deranjează sunt efectele răspândirii acestei culturi experiențiale, iar consecințele vieților sociale sunt construite în jurul ideii de a „încerca totul măcar o dată."

Fotografie de UrbanPromise, Flickr

Sunt convins că războinicii de pe Wowcher o să-și dea ochii peste cap la cinismul meu. Lumea se distrează, care-i problema? Și, da, deși majoritatea evenimentelor ăstora sunt intrinsec kitchoase, majoritatea par, în general, inofensive - dincolo de excursiile pe la restaurante cu pui prăjit sau barurile tematice cu închisori. În general, sunt un pic mai mult decât activitățile generice pe care le-ai face la o petrecere de burlaci. Ce e îngrijorător e cât de importantă devine cultura asta experiențială. Go Ape e un joculeț simpatic pentru o petrecere de burlăcițe, dar de-ndată ce devine formula dominantă de socializare, situația începe să arate destul de sumbru.

Dacă o să tot punem pe piedestal chestiile diferite și noi, o să ajungem să neglijăm importanța investițiilor și-a consistenței. Subculturile, scenele, identitățile și comunitățile nu au fost construite pe parcursul unei seri. Dacă tot ce prețuim e ce e nou, atunci cum poate ceva să existe îndeajuns de mult timp cât să și crească? Ascensiunea economiei experiențiale indică un viitor în care locurile și ritualurile alunecă pe locul doi după artificiu. În care oamenii nu-și mai cumpără garsoniere și devin artiști, ci, în schimb, fac cursuri rapide de trei ore de olărit, cu două pahare de șampanie din banii ăștia. Evident, nu toată lumea vrea să se facă artist, dar se-aplică același lucru și pentru barurile de cartier sau serile DJ-ilor rezidenți din cluburile de noapte. Nu-i întâmplător că aceste lucruri nu mai domină aspecte din cultura tinerilor. Economia experiențială ne încurajează să renunțăm și să încercăm altceva imediat ce ne-am plictisit. Zburdăm din club în club, ne ducem cu turma după cea mai tare programare și schimbăm cârciumile în fiecare vineri, bazat pe ce spune Time Out c-o să ne coafeze cel mai tare săptămâna asta. Restaurantele noastre stau în containere de mărfuri, gata să fie împachetate și aruncate imediat ce se duce strălucirea.



Dacă tot ce facem e să „experimentăm" - fără să prindem rădăcini nicăieri, în nimic - riscăm să ajungem turiști în propriile vieți. Să patinăm din hobby în profesie, parc-am fi niște drogați care se târăsc prin jungla amazoniană. Ce faci în timpul liber? „Chestii. Experimentez chestii." Economia experiențială are ceva nesincer și nesigur. Generația noastră e rătăcită în mai multe feluri. Nu ne permitem proprietăți, așa că ne mutăm odată la un anumit număr de ani dintr-un cartier într-altul, ne ducem după chiria mai mică și cârciumile și mai ieftine. Ne lipsește o identitate culturală diferită, ne alegem și ne selectăm gusturile la îmbrăcăminte și artă din tot ce ni se pune la dispoziție. Economia experiențială e pur și simplu extensia în lumea reală a chestiei ăsteia. De ce să ai identitate locală, de ce să ai ritualuri, când poți să faci ceva nou și să fii altcineva în fiecare weekend?

Poate concluzia e că economia experiențială e bună pentru individ, dar nu pentru cultură. În sensul ăsta, pare să fie o bulă care-o să explodeze în cele din urmă - acum, pe bune, există ceva care spune mai mult „capitalism târziu" decât să plătești 40 de lire ca să împletești coșuri în timp ce bei șampanie? Până atunci, ar trebui să avem grijă cu obsesia noastră cu experiențele. „A trăi clipa" și a „încerca ceva nou" sunt, la ora actuală, niște catedrale imposibil de distrus. A insinua că există dezavantaje în a-ți vrea să-ți extinzi orizonturile pare o erezie, dar n-ar trebui neapărat să fie. Întoarcerea la aceleași locuri și aceiași oameni e metoda prin care putem construi ceva mai mare decât noi înșine - ceva ce durează.