Lumea nevăzută a vrăjitoarelor din România

Vrăjitoria este o afacere importantă în țară, iar fotografa asta i-a documentat ascensiunea magică timp de șapte ani.

de Isaine Blatry; translated by Irina Gache
08 Aprilie 2019, 4:00am

Toate fotografiile realizate de Lucia Sekerková 

Fotografa Lucia Sekerkova a preferat mereu arta în locul publicității, dar s-a apucat de fotografie după ce a dat de un video al unei vrăjitoare pe nume Rodica Gheorghe. Pe atunci, Sekerkova era studentă la fotografie publicitară, într-un program de schimb în fostul stat URSS. „Am fost fascinată de bogăția care o înconjura”, a spus Sekerkova pentru Broadly. „Am început să mă întreb dacă asta se datora jobului ei de vrăjitoare.”

Această întâlnire online a dat naștere la seria fotografică a lui Sekerkova, Vrăjitoare, acum expusă la Muzeul Culturii Rome din Cehia. În 2013 a început să fotografieze vrăjitoare românce și ritualurile lor („vrăjitoare” este un termen valabil şi pentru ghicitoare și vindecătoare). Majoritatea vrăjitoarelor din țară sunt de descendență romă, d-aia mulți români cred că femeile rome pot avea puteri mistice, chiar supranaturale, transmise de-a lungul generațiilor. „Este o imagine plină de stereotipuri”, spune Sekerkova.



A vrut să analizeze aceste stereotipuri prin fotografiile făcute vrăjitoarelor din România. „Am decis să colaborez cu etnoloaga slovacă, Ivana Susterova, care se ocupă de viața și cultura romilor valahi.” Vrăjitoare este o fuziune dintre un proiect fotografic și un studiu etnografic.

Fiindcă a crescut într-o familie creștină, mediul religios a avut o influență importantă în proiectul ei. „Eram interesată de separarea ciudată dintre creștinism și păgânism în lumea vrăjitoriei”, explică ea. „Religia este o parte din identitatea mea, iar prin fotografie încerc să o înțeleg.”

Modernizarea a avut un impact major asupra vrăjitoriei din România. Sub regimul comunist, magia era interzisă, iar practicanții erau arestați dacă erau prinși. După revoluția din 1989 și căderea lui Nicolae Ceaușescu, vrăjitoarele au început să ofere deschis servicii magice și de ghicit. Conform cercetărilor conduse de sociologul Vintilă Mihăilescu, patru din zece oameni din București consultă o vrăjitoare în mod regulat sau ocazional.

1554225476264-4
O vrăjitoare pe nume Danusia, acasă la ea. Toate fotografiile sunt realizate de Lucia Sekerkova

„Există atât de multe practicante ale vrăjitoriei datorită internetului”, explică Sekerkova. „În special, ritualurile transmise live sunt incredibil de populare, deși obișnuiau să fie ținute în privat. Acum poți găsi instrucțiuni pentru ritualuri și vrăji pe site-uri sau paginile de Facebook ale vrăjitoarelor. Oricine poate învăța practica și să-și facă propria afacere.”

Să-ți faci o programare este destul de ușor, explică Sekerkova. Tot ce ai nevoie este să știi puțină română și să ai un telefon. (Prietena lui Sekerkova, Diana Dobrescu, ne-a asistat ca translator.) „Tot ce ai de făcut este să suni și să stabilești o întâlnire”, spune Sekerkova. „Unele dintre ele sunt obișnuite să fie vizitate de fotografi și jurnaliști din jurul lumii.”

De fapt, Broadly a urmărit un clan de vrăjitoare pe parcursul a două documentare. Dar Sekerkova atenționează că ai nevoie de răbdare pentru o întâlnire fructuoasă. „Dacă nu ești un potențial client sau nu ești interesant pentru ele, atunci se poate întâmpla câteodată - cum am păţit şi noi- să fii refuzat.” O vrăjitoare a invitat-o pe Sekerkova la ea acasă, doar ca să-i ceară 1 400 de lei pentru interviu. „După ce am refuzat să o plătim, ne-a dat afară.”

1554225499905-012
Vrăijoarele din România sunt obișnuite să sacrifice animale - în cazul ăsta o găină neagră - ca să dezlege vrăjile de magie neagră

Vrăjitoarele pe care le-a întâlnit Sekerkova i-au spus că erau motivate să-și folosească abilitățile speciale ca să ajute oamenii. Dar, în același timp, mai există și escroci. „Cei mai în vârstă ne-au spus sincer că nu toate femeile care se prezintă ca vrăjitoare au «un dar» și că nu toate l-au învățat de la generațiile mai vechi din familiile respective, iar activitățile lor sunt motivate în principiu de profit.”

Nu a vrut să-și dea cu părerea dacă aceste femei sunt înzestrate cu puteri magice adevărate şi nu considera că era treaba ei. Fiindcă a stat printre ele și-a dat seama de ce se tot întorc clienții. „Sunt foarte vorbărețe și pline de înțelepciune. Au spirit antreprenorial și talent pentru psihologia populară.”

Sekerkova a fotografiat vrăjitoarele cum ajutau femeile care treceau printr-un divorț, sprijineau părinții copiilor care sufereau de coșmaruri și-i sfătuiau pe oameni când treceau prin despărțiri. Chiar dacă crezi sau nu în magie, vrăjitoarele ofereau sprijin multor clienți: „În vremuri anevoioase, pot să-i elibereze de greutatea responsabilității, să-i asculte și să le ofere ce nu primesc din partea celor dragi”.

1554225529068-5
1554225546466-011
Monika, o tânără vrăjitoare, își face un selfie cu o cruce înainte de începerea unui ritual
1554225599786-7
Doua tinere adună flori în grădina din spatele casei lor din centrul Bucureștiului
1554225576693-015
O vrăjitoare pe nume Elena în casa ei din București, România
1554225655864-010
1554225638161-017
O vrăjitoare faimoasă, pe nume Brăţara Buzea, își binecuvântează nepotul înainte să înceapă ceremonia de logodnă
1554225672183-018
Fiica unei vrăjitoare pe nume Vanessa se uită la un videoclip pe care l-a filmat pentru pagina de Facebook a mamei sale

Articolul a apărut iniţial pe VICE US.