mediu

Nu e deloc uşor pentru muzicieni să vorbescă despre schimbările climatice

Ce poate face industria muzicală ca să contribuie la împiedicarea acestei catastrofe globale?

de Ryan Bassil; translated by Ioana Pelehatăi
19 Aprilie 2019, 4:00am

Imagine via Pixabay

Zâne, monștri, trimiterea omului definitiv pe Marte: indiferent în ce prostii crezi, n-o să mai conteze când o să ne prăjim mortal, ceea ce o să se întâmple mai repede decât credem, din cauza schimbărilor climatice. În clipa asta, oamenii de știință spun că avem un pic peste un deceniu ca să ne băgăm dracului mințile în cap. Sau mai exact, 12 ani până când Pământul începe să se transforme într-un cuptor uriaș, lipsit de recolte și plin de și mai multă sărăcie.

Până în punctul ăsta, a fost relativ ușor să îţi bagi capul în pământ. Stratul de ozon a părut mereu un fel de glumă de copii și cu siguranță cineva de la putere - un lider mondial, poate - avea să repare toate problemele de mediu despre care ai învăţat la școală, dar erai încă prea mic să le procesezi. Cu toate astea, nu prea s-a întâmplat mare lucru, dincolo de câteva angajamente imposibil de pus în practică, agreate prin Acordul ONU de la Paris din 2015 (din care Trump a anunțat că va încerca să scoată Statele Unite). Astăzi nu mai poţi ignora semnele. Valul canicular din Marea Britanie de vara trecută. California în flăcări (care a fost denumită „Noua Normalitate”). Dezastrele catastrofice din Indonezia, din 2018. Literalmente toți oamenii de știință (alias „experții”) care îți spun că e futută rău treaba.

Momentele de genul ăsta, când lumea se clatină pe marginea prăpastiei, sunt de obicei cele în care arta reacționează puternic. Protestatarii anti-război de la Woodstock, festival care a avut o grămadă de formații anti-război pe afiș. Miriam Makeba, protestând împotriva apartheidului în Africa de Sud. Cântece umanitare sau care se pișă pe președinți. Dar când vine vorba despre schimbările climatice, muzicienii au cam tăcut, în general. Nu există niciun șlagăr de proporții, niciun cap de lance recognoscibil, decât dacă, desigur, îi iei în calcul pe Bono sau Chris Martin care, puși cap la cap, sunt atât de pompoși încât ăsta s-ar putea să fie motivul pentru care nimeni nu vrea să-și asume o poziție. Și, ca să fiu corect față de restul lumii, schimbările climatice au fost un subiect atât de plictisitor în trecut încât nu e o jignire faptul că alea sunt cele două nume contemporane care-ți vin în minte. Deci, ce pot face muzicienii, acum că știi clar că Pământul moare?

Prima chestie e să vorbească, fie în interviuri, pe rețelele sociale sau prin referințe la încălzirea globală în piesele lor. Desigur, mulțumită eforturilor anterioare ale lui Bono și ale tipului cu decuplarea conștientă, gesturile astea riscă să pară siropoase și excesiv de sincere. Sau chiar moralizatoare. BBC a abordat subiectul ăsta într-un material din 2015, intitulat „Unde sunt toate cântecele despre schimbările climei?”, în care au trecut prin toate piesele pe subiectul ăsta, de la „Big Yellow Taxi” a lui Joni Mitchell la „Love To The Earth” a lui Paul McCartney, un cântec sub egida ONU lansat anul acela, cu Sean Paul, Sheryl Crow, Leona Lewis, Fergie și alții. Imaginează-ți „All Of The Lights” al lui Kanye, cu o distribuție de BBC Radio 2. Dar asta a fost acum trei ani și acum e diferit. Deși ar fi naiv să te gândești că melodiile despre încălzirea globală ar putea fi mai puțin decât greu de digerat, problema e mai presantă ca oricând.

Grimes este unul dintre muzicienii care au ales să plonjeze în subiect cu capul înainte. Într-un interviu acordat The Washington Post săptămâna trecută, a anunțat că următorul ei album, al cincilea, va fi unul conceptual despre „Zeița antropomorfă a schimbărilor climatice”. În practică, s-ar putea să nu fie un îndemn atât de direct la ecologie, dar cel puțin se concentrează pe problemă. Se aplică și în cazul Foals, care vorbesc despre starea lumii pe cel mai recent album al lor, Everything Not Saved Will Be Lost Part 1. Când ne-a vorbit despre problemele care au alimentat albumul, liderul formației, Yannis Phillipaki, a spus: „Ce mă sperie acum e și ce te sperie pe tine, nu?... Populația de albine care moare, criza mediului, criza biodiversității, faptul că, la nivel estetic, o flotilă de plastic de dimensiunile Franței plutește în Oceanul Pacific.”

La un anumit nivel, e minunat să vezi muzicieni ca ei care aduc problema în lumină, mai ales că ambii dețin poziții relativ vizibile în nișele respective. La un alt nivel, după cum au demonstrat-o anii trecuți, nu e suficient doar să vorbești, Bjork încearcă să facă oamenii (și guvernele) atenți la schimbările climatice de mult mai mult timp decât cei doi (vezi cum face asta, în acest interviu). Titlul albumului ei din 2011, Biophilia înseamnă „dragoste de natură”, cel al albumului din 2017, Utopia, în fine, înțelegi și singur ce înseamnă asta. În esență, nu cântă explicit despre încălzirea globală, ci își infuzează melodiile cu ideea de respect față de planetă. Mă gândesc că e și asta o metodă de a face melodiile ecologiste mai puțin moralizatoare.

Dar, dincolo de înregistrat albume, ce se-ntâmplă când te gândești la metode practice pe care le pot urma muzicienii în privința asta? Dacă vorbim despre aceleași lucruri pe care le poți face și tu, cel care nu ești muzician, pentru a minimiza efectul personal asupra planetei, atunci, da, există niște puncte de plecare. Poți să folosești paie de hârtie, becuri care economisesc curent electric, să încerci să închiriezi o dubă electrică atunci când îți iei mașină pentru turnee, toate chestiile care au fost promovate în ultimii ani și acum încep să fie de bun simț. Dar problema mai amplă pică și pe umerii celor care sunt mai sus în lanțul trofic. Ajungi să-ți dai repede seama că identificarea problemei la nivelul organizatorilor, locurilor de desfășurare a concertelor și-așa mai departe chiar necesită investiții din partea guvernelor și a multinaționalelor.

De exemplu: locurile de concerte au cum să-și reducă efectul negativ asupra mediului, fie că asta înseamnă eliminarea tuturor paharelor și paielor de plastic sau ceva mai dramatic, cum ar fi alimentarea cu energii regenerabile? Ar putea organizatorul care deține locul să susțină un astfel de plan? Chestia e că situația se complică atunci când vine vorba de infrastructuri pentru energie regenerabilă, pentru că necesită avize de planificare și permise de construcție din partea consiliilor locale. Apoi există costuri, birocrație și verificări ulterioare care trebuie întreprinse. Așadar, deși nu e imposibil, ar fi un proces de durată. Un loc care a reușit deja toate astea e Village Underground din estul Londrei, care se descrie drept „proiect ecologic” și funcționează 100% pe energie verde.

Firește, când vine vorba de turnee, mai există și problema călătoritului. Formațiile internaționale mari zboară adeseori nu doar cu membrii, ci și cu tone de echipament. Deci, de unde pleacă problema asta? Și cine o poate rezolva? Nu există răspunsuri simple. Nu poți cere formațiilor să nu mai facă turnee, pentru că piratarea CD-urilor, descărcările, streaming-ul le-au redus toate veniturile din vânzarea de muzică înregistrată. Turneele și produsele promoționale au devenit surse vitale de venituri. Așa că formațiile care încep să se extindă dincolo de circuitul local clar nu-și pot cumpăra avioane personale, alimentate cu energie electrică, în timp ce caută metode de a face destui bani cât să supraviețuiască ca artiști. Iar companiile aeriene încă nu au reușit să afle cum să transporte o baterie care nu e prea grea pentru avion, dar poate duce o sarcină suficient de mare cât să-l transporte. Poate cea mai nasoală parte e că experții nu cred că se va inventa așa ceva pentru zboruri lungi în următorii douăzeci de ani. Compania americană Wright Electric spune că dezvoltă un avion electric care să poată întreține zboruri EasyJet nu mai lungi de două ore, însă nici măcar ei nu cred că avioanele astea vor fi gata să decoleze prea curând.

Așa că melomanul obișnuit s-ar putea să se gândească: „Ok, păi acțiunile imediate pentru încălzirea globală chiar țin de formații”, care ar trebui să poarte povara responsabilității, în timp ce guvernele și actorii principali din industria aviatică dau din umeri și se uită în altă parte. Dacă formațiile n-ar mai zbura deloc, locurile de concerte și organizatorii ar trebui să fie de acord cu structura „turneelor lente”, cu date de concert mai distanțate unele de altele. Sau, na, formațiile mari ca U2 ar trebui să renunțe la avioanele personale, care, în cazul lor, sunt atât de personalizate încât au logo-ul formației pe ele (și tu credeai că lui Bono îi pasă de planetă!).

Dar de ce să pice pe umerii muzicienilor și nu ai politicienilor? N-ar trebui să fie așa. Politicile guvernamentale despre climă eșuează sau nu fac decât să trâmbițeze problema în prea multe feluri. Președintele Trump se duce atât de departe în direcția opusă rezolvării problemei, încât cel mai recent discurs al său despre starea uniunii a fost aspru criticat de cercetătorii pe schimbări climatice, întrucât a ignorat complet problema. În plus, giganții din industria petrolului și cea a gazelor cheltuiesc milioane pe lobby guvernamental pentru a bloca orice politici pentru încălzirea globală. Companiile BP, Shell și ExxonMobil sunt toate implicate.

Schimbările practice sunt responsabilitatea altcuiva, indiferent că e vorba de guverne la scară largă sau despre companiile aviatice și de energie, la nivel macro. Sigur, te-ai bucura să vezi mai mulți artiști care vorbesc despre schimbările climatice în muzica lor, dacă ai simți c-o pot face la modul autentic. Am văzut cum arta poate să contribuie la conștientizarea altor probleme, deci chiar s-ar putea să ajute să vezi formațiile, artiștii și rapperii vorbind pe subiect. Nu trebuie să fie despre cum muzica salvează lumea sau copacii. Doar ceva care să atingă subiectul. Sau, nu știu! Ar trebui să așteptăm tăți să ardă lumea, până când face cineva ceva pe tema asta!

Articolul a apărut iniţial pe VICE UK.