Chestii

De ce e sinistru că în România încă se publică articole cu bancuri rasiste despre romi

Nu mă deranjează bancurile pe seama nimănui, dar e penibil să permiți răspândirea unor astfel de mizerii într-un ziar comercial. Mai ales că păreau mai prăfuite ca alea de Felix Rache.
14.9.17
Fotografie de Răzvan Băltărețu via Am fost la petrecerea cu manele din Ferentari, ca să văd ce înseamnă viața de cartier în București 

Adevărul a publicat recent o încercare de umor, bazată pe clișee și stereotipuri rome, culese de pe un website de bancuri sub titlul „Zece super-bancuri despre țigani. Reacția romului când, după război, găsește acasă cinci copii în loc de trei". L-au șters după jumătate de zi de reacții negative.

Nu mă deranjează bancurile pe seama nimănui, spre deosebire de generațiile trecute, care au crescut cu umor aprobat de Partidul Comunist Român, eu am crescut cu reprezentațiile lui Bill Hicks, George Carlin, Dave Chappelle sau Richard Pryor. Nu cred că mă poți acuza că-mi lipsește conceptul incorectitudinii politice.

Totuși, mă frapează trei lucruri la articolul cu pricina: amatorismul care presupune să aduni glume de pe un website de freaking bancuri, faptul că o publicație comercială precum Adevărul permite astfel de alunecări în 2017 și glumele care sunt atât de prăfuite încât zici ca le face Felix Rache.

Citește și: Toate crimele împotriva evreilor, romilor și civililor făcute de mareșalul Antonescu

În țările occidentale, astfel de ieșiri se lasă cu concedieri și amenzi grele. Noi, pe de pe altă parte, încă ne substituim complexul de inferioritate cu o falsă superioritate față de ciudatul „țigan", iar obositele stereotipuri din bancurile articolului arată o lipsă de creativitate cruntă a mentalului colectiv. Clișeul „țiganului" leneș, care de fapt fură sau pleacă în război, în ciuda faptului că e leneș, îmi amintește de paradoxul lui Schrödinger: „țiganul" e destul de prost, dar în același timp reușeste să îi păcălească pe toți.

Stereotipul pornește de la un adevăr particular și devine unul general despre mase întregi de indivizi. Asta ar fi o explicație rațională, dar în cazul romilor, majoritatea glumelor, bancurilor și vorbelor din popor au o cauză istorică destul de sumbră.



Cu bancurile noastre proaste, reproducem concepte adânc înrădăcinate în perioada robiei romilor în țările române. De exemplu, cu toți o știm sau o folosim pe aia cu „te-ai înecat ca țiganul la mal", proiectând din prima imaginea că „țiganul" eșuează înainte de a termina ceva. La un moment dat o fi fost adevărată și asta într-un anumit context particular, nu? Da, dar nu cum ai crede că a fost. Momentul zero pornește din robie, atunci când boierii înecau romii fugari la mal, lăsându-i să plutească, un semn de avertizare către ceilalți robi.

La fel, alte expresii populare mult mai corecte din punct de vedere politic, precum „frecatul mentei" au rădăcinile tot în perioada robiei romilor. Chiar dacă expresia a devenit sinonim pentru a pierde timpul, originar, „frecatul mentei" pleacă de la robii boierilor. Ori de câte ori era un festin sau o petrecere în curtea boierului, mesele din lemn se împuțeau atât de tare de alcool și mâncare, că era nevoie ca robii să frece mesele cu mentă, pentru a acoperi mirosul.

Astfel, în cazul nostru, rațiunea glumelor sau expresiilor populare nu pleacă de la particular, pleacă dintr-o logică istorică. Avem o populație, cea romă, pe care am proiectat astfel de stereotipuri prin raporturi de putere, nu prin relații individuale. La sfârșitul zilei, niște glume proaste nu sunt ceva trivial, ci rezultatul unor instituții fundamentale ale statului.

Cum am precizat și mai sus, înțeleg rațiunea și logica umorului într-o societate, o consum zilnic, dar în cazul nostru, umorul e o formă brutalizată a unor adevăruri istorice destul de concrete, nimic născut întâmplător în viața cotidiană.