Cum e când accepţi ca iubita sau iubitul tău să se culce cu alţii

Intuiția s-ar putea să nu-ți spună că oamenii care preferă să fie monogami ar alege să fie cu o persoană poliamoroasă. La urma urmei, dacă vrei pe cineva doar pentru tine, pare că ți-ai crea tot felul de drame inutile. Dar, cum se-ntâmplă uneori, există mai mulți oameni pe lumea asta în astfel de relații hibrid decât ai putea să-ți închipui.

A fi cu cineva care nu-i în același punct ca și tine pe spectrul mono-poli poate să-nsemne că trebuie să-ți reprimi niște porniri despre care simți că-s parte din identitatea ta, să porți discuții constante pe tema sensibilităților fiecăruia și, uneori, să te alegi cu sentimente rănite. Dar, pe de altă parte, e valabil și când te combini cu o persoană care are viziuni politice opuse față de-ale tale sau țeluri diferite-n viață.

VICE a contactat oameni care-au fost în relații hibrid poli-mono, ca să afle care-s cele mai mari provocări pentru ambele părți și cum se descurcă lumea când partenerul iubește altfel.

Aranjamentul actual e că eu sunt poli, el e mono; pot să am relații emoționale, dar nimic fizic. Am ajuns la asta după multe ore de discuție și câteva certuri. El știa că sunt poli din prima zi – a fost un proces destul de complex să ajungem unde suntem. Sunt în continuare foarte apropiată de fostul meu partener și o ardem împreună în trei din când în când – lui i-a luat ceva să se simtă confortabil în combinația asta.

Cea mai mare provocare a fost comunicarea și lupta mea cu pornirea de a da curs dorințelor pe care le am. Principalul meu limbaj afectiv e fizic, deci a fost greu să nu pot să-mi exprim iubirea așa. A trebuit să învăț să accept că trebuie să le arăt iubire în alte feluri partenerilor mei emoționali. Pentru el, cea mai mare provocare a fost să înțeleagă de ce există și cum funcționează poliamorul.

Am ales să trăiesc monogam cu prietenul meu, după o noapte de coșmar în care-am luat o hotărâre la repezeală, care l-a afectat grav. Celălalt partener al meu din perioada aia nu putea să ducă relația cu mine mai departe decât era deja, iar prietenul meu se afla într-o situație care-i permitea asta. N-am vrut să-mi periclitez viitorul cu prietenul meu și nici să-l duc de nas pe fostul meu partener, în timp ce-mi așteptam prietenul să înțeleagă aspectul fizic al poliamorului pe care-l practic eu. M-am hotărât să pun punct relației cu fostul meu partener, ca să fiu corectă față de el și față de prietenul meu.

A fost o luptă și încă e, dar asta-i realitatea. Am ajuns să înțeleg că, deși iubesc poli-, îmi doresc siguranța unei relații monogame. Prietenul meu îmi oferă asta – și-ncă mult mai mult de-atât. Știe că o să iubesc întotdeauna și alți oameni și acceptă asta, îmi acceptă legăturile emoționale. A ajuns departe în șase luni și continuă să se îmbunătățească în timp.

Au existat momente în care m-am simțit prinsă-n capcană, dar, de obicei, o discuție lungă și deschisă ajută la disiparea senzației ăsteia. În ultima vreme, m-am simțit neajutorată, pentru că fostul meu partener se mută, din cauza unor circumstanțe din viața lui. S-ar putea să nu-l mai văd niciodată, așa că mă roade tare să-i mai cer o ultimă noapte împreună. – Brittany, 27

Ambele mele partenere sunt mono: soția mea, cu care sunt căsătorit de mai bine de 17 ani, și logodnica mea, cu care sunt de 15 luni. Am fost poli- dintotdeauna, numai că nu știam până acum zece ani că există și-un termen pentru asta. Tot timpul mi-am închipuit pur și simplu că sunt altfel sau ciudat – sau defect.

Soția mea a trăit dintotdeauna în zone conservatoare și rurale: Dakota de Sud și Minnesota. A fost greu s-o conving măcar să stea de vorbă cu mine pe tema asta. În cele din urmă, am ajuns să ne citim unul altuia cu voce tare, în fiecare noapte, din Opening Up și The Ethical Slut și am discutat fiecare paragraf în parte, pe măsură ce citeam. La început, nu cred că soția mea m-a crezut că pot să-mi găsesc o altă parteneră dispusă să se bage în așa ceva.

În martie 2011 mi-am cunoscut prima parteneră pe termen lung, care era mono. La finalul celei de-a doua întâlniri, a plecat cu ochii în lacrimi, spunându-mi că nu poate să fie cealaltă femeie… În mai, anul acela, și-a bușit jeep-ul și era foarte aproape să moară. Când a ieșit din spital m-a sunat – era prima oară când mă suna – și m-a rugat să vin s-o iau. Am ieșit la o a treia întâlnire și mi-a explicat că simte că ea și soția mea trebuie să se-ntâlnească și să vorbească despre asta, fără ca eu să fiu de față. Ceea ce au și făcut. A fost partenera mea timp de patru ani după aceea. În iulie 2015, o luasem de la ai ei și ne întorceam la Spokane cu mașina. Pe drum, mi-a dat un inel și mi-a promis c-o să-și petreacă tot restul vieții cu mine. A murit în somn peste patru zile, pe canapeaua din sufrageria ei. Avea 48 de ani.

Peste două luni, eram pe motor cu soția mea, mergeam din Dakota de Sud la Spokane. A ieșit în decor într-o curbă, cu 110 la oră și acum e paraplegică… Următoarele nouă luni au fost sinistre pentru mine, deși soția mea spune că a fost minunat, pentru că eram din nou numai al ei.

În iunie 2016 am cunoscut-o pe Mary. Lucrase cu soția mea acum 20 de ani, înainte ca eu s-o cunosc pe soția mea. Am început să ne vedem și am constatat că suntem făcuți unul pentru altul. Nevastă-mea o place pe Mary și Mary o adoră pe nevastă-mea. (Nevastă-mea n-o plăcea prea tare pe fosta mea parteneră.)

Am întrebat-o [pe Mary] dacă nu vrea să-mi fie parteneră de viață în octombrie și-mi poartă inelul de logodnă. Vrem ca Judy [soția mea] să participe la ceremonia noastră de logodnă. Judy încă își dorește să fiu monogam – e visul ei. Mary e perfect ok cu ideea că trebuie să mă împartă cu Judy, pe care-o vede ca pe o nevastă-soră. — Mike, 59

Am cunosut-o pe un grup de chat de pe Yahoo pentru juggalos acum 14 ani. Am vorbit pe net, la telefon, prin webcam, timp de șase luni. Mi-a luat bilet de avion, m-a adus la San José, în California. Ne-am mutat împreună în aceeași zi în care-am ajuns. Eram ok împreună – mai aveam probleme, dar cea mai nasoală a fost când m-a înșelat prima oară cu un fost acum șase ani. În cele din urmă a recunoscut tot căcatul și nu s-a mai văzut cu el.

Pe repede-nainte, ajungem acum vreo patru luni: i-a dat alt fost mesaj pe Facebook. Cu el a fost înaintea mea. Apoi dă lovitura cu: „A, eu și nevastă-mea suntem poli."

O-ntreabă dacă se bagă… Apoi ea îmi spune mie de chestia asta. La-nceput am fost rezervat. Dar înainte să vină cu căcatul ăsta, eram în moarte clinică cu fututul. Așa [a început] manipularea sexuală. Am trecut de la sex o dată pe săptămână (dac-aveam noroc) la sex de nouă ori pe zi. M-a durut pula trei zile. Pe ea a dus-o de la zero la 1 000.

Cu câteva săptămâni înainte să plece la Las Vegas să se vadă cu el, îi zic: „Hei, de ce nu te duci doar să te vezi cu el, o ardeți împreună, nu trebuie să vă futeți. Nu cred că mi-ar conveni asta." Mi-a supt pula și mi-a dat să-i mănânc pizda până am ajuns să-i zic: „Pula mea, faci ce vrei tu."

Se duce în Las Vegas, se fut… În același timp, pe mine mă ignoră. Pe mine chestia asta mă enervează. Mă-mbăt și-o bombardez cu SMS-uri nasoale. Ea se-ntoarce acasă cu mașina și cu un plan să-mi facă niște chestii anale de la care-mi dau drumul cu găleata. Ajunge acasă și-mi zice: „Ne despărțim și-o să fim prieteni de futai." Mă doare, dar, pula mea, tre' să-mi dau drumul cu găleata.

Acum două săptămâni și-a plănuit altă excursie, să stea două nopți. Atunci mi-am dat seama de chestia care mă distruge, în pula mea: or să adoarmă și-or să se trezească unul lângă altul. În ultimii 12 ani doar eu m-am trezit lângă ea. O întreb: „Nu se poate să se ducă el acasă noaptea și să nu adormiți împreună?" Mai băgăm niște manipulare sexuală. Las de la mine.

[După o grămadă de drame între noi în timpul excursiei ei], se dă jos din avion și-mi zice că o rupe cu mine… Ghici cine mă sună peste o oră să-mi spună că nevastă-sa nu mai suportă atâtea drame și nu mai are voie să vorbească cu ea niciodată?

Dac-o faci ok din punct de vedere etic [poliamorul] poate să fie ceva superb… Numai că ea nu voia decât să se reapropie de el. A trecut niște limite ca să obțină intimitatea aia cu el.

Sincer, cea mai nasoală parte e că o iubesc profund și-o s-o iubesc toată viața, probabil. — Justin, 32

Eu sunt mono, soțiorul e poli. Suntem împreună de opt ani, căsătoriți de cinci. El se vede cu altele, fără obligații. Dar la ora actuală, într-o lume perfectă pentru el, și-ar dori să se vadă cu altcineva pe termen lung. Întotdeauna punem problema în termeni de „la ora actuală" în relația noastră – peste zece ani, s-ar putea să vrea să fie cu încă două persoane. E prima [mea relație cu o persoană poliamoroasă].

Îi știam povestea și știam că a crescut cu asta [părinții lui sunt și ei poli]. Cumva, a spus dintotdeauna că dacă ar cunoaște persoana potrivită, n-ar mai avea nevoie de poliamor. Eu cam asta credeam c-o să se-ntâmple. La final de 2012, a menționat că a văzut pe cineva când era plecat într-o drumeție și c-ar fi fost mișto dac-ar fi putut s-o invite în oraș, dar n-a putut, pentru că nu discutaserăm noi niciodată despre asta. Așa a început. La-nceput a fost crâncen, super, super dificil. A fost, probabil, una dintre cele mai grele chestii pe care le-am făcut vreodată… Inițial am discutat că orice-ar hotărî el să facă, am și eu voie să fac. Așa că mi-am zis: „A, trebuie să-ncep să mă văd cu alții…" Am început să intru pe grupuri [de sprijin pentru poliamor]. Era ceva complet străin de mine, gen cineva zicea: „Vreau să fiu cel mai bun prieten cu câinii" sau faze de genul.

Mi-a luat nouă luni să accept și un an și jumătate ca chiar să fiu ok cu asta… La început, când treceam prin asta, i-am spus că dacă nu pot să mă-mpac cu situația va trebui să ne separăm, pentru că-mi doream să poată fi iubit total. Simțeam că o parte din jurămintele noastre de la nuntă spun că trebuie să-l accept cu totul. Dacă nu puteam să accept asta, nu-l acceptam pe el cu totul… A fost un du-te-vino, în care fiecare dintre noi încerca să-l înțeleagă pe celălalt.

El s-a descurcat de minune să o ia extrem de încet și nu s-a mișcat deloc mai rapid decât puteam eu s-o duc. În primul an doar am stat mult de vorbă despre asta. Eu m-am documentat mult. Anul trecut, a avut o chestie un pic mai serioasă cu cineva… În general, a fost bine. Dar au fost și câteva momente când „am luat-o razna", cum spunem noi.

Eu asta i-am spus când l-am cunoscut: el a fost dintotdeauna un om extrem de independent, deloc pretențios sau unul care să se-agațe. Nici eu nu sunt așa… Toți oamenii cu care fusesem înainte aveau tot timpul nevoie de mine. Eu mă simt dorită, dar nu simt că are nevoie de mine. Pot să mă duc să fac ce vreau eu, el să-și vadă de treaba lui și nu trebuie să facem totul împreună. E super reconfortant.

Cred că e foarte important ca persoana poli să-i acorde persoanei mono spațiul și timpul de care are nevoie ca să se adapteze, pentru că procesul poate să dureze. Până-n ziua de azi, eu tot nu-nțeleg poliamorul… Cumva doar îl accept și recunosc că nu-s îndeajuns pentru el – dar nu sunt îndeajuns pentru el fiindcă e el poli. Nu e de la mine. — Andrea, 36

Sunt căsătorită de șapte ani cu soțul meu și sunt cu iubitul meu de doi ani încoace. I-am mărturisit că sunt poli la scurt timp după ce mi-am cunoscut iubitul. La început am fost monogamă în virtutea inerției. Așa că a fost o problemă uriașă faptul că n-am știut de la începutul căsniciei. Începusem să citesc despre asta fix în perioada în care mi-am cunoscut iubitul. Nu era ceva de care să fiu îndeajuns de sigură încât să iau o poziție față de soțul meu.

Când m-am împrietenit cu iubitul meu, el mi-a menționat că e poli și mi-a explicat mai pe larg. Au început să se lege lucrurile. Numai că soțul meu e 100% monogam. Când i-am explicat și lui, a înțeles că se face și n-a avut nicio obiecție din punct de vedere moral, dar nu putea să priceapă. Am primit replicile clasice: „Înseamnă că nu mă iubești" și „De ce nu-s destul pentru tine?" Nu înțelege; nu e ceva ce-și dorește, așa că, în general, nu vrea să se confrunte cu problemele care decurg din asta, ceea ce, în sine, e o problemă.

[Pe soțul meu] îl deranjează în mod special că locuiesc cu iubitul meu și-n general dacă aș locui cu oricine altcineva. Mie mi-ar plăcea enorm să locuiesc într-o casă mare cu toți prietenii mei apropiați, în care-aș putea să mă trezesc în fiecare dimineață și să-i văd pe toți oamenii pe care-i iubesc.
El vrea intimitate, să fim doar eu și cu el. Dacă am avea aceleași idei despre relații și aranjamente de locuit, lucrurile ar fi mult mai simple. Faptul că locuim separat provoacă o groază de probleme meschine, de tipul că-mi caut cămașa preferată și-mi dau seama că e la cealaltă casă – sau că nu pot să fiu cu animalele mele în fiecare zi.

Momentan funcționează, pentru că soțul meu se străduiește din greu să mă accepte, iar eu mă potolesc, uneori cu prețul propriei sănătăți psihice, ca să se poată adapta el. Cu toate astea, multe dintre nevoile soțului meu mă incomodează și e important să simt că evoluăm spre o chestie mai sustenabilă pentru mine, ceva ce mă face cu adevărat fericită. Simt că-mi văd adevărata fericire cu ochii și că de la un punct încolo, el n-o să mai poată ține pasul. Atunci va trebui să mă uit în jur și să-mi dau seama dacă-s suficient de aproape. Dacă nu, atunci acceptăm că s-ar putea să nu ne meargă. Dar măcar o să știm că am încercat. — Carrie, 38

Nu mai fusesem niciodată cu o persoană poli. Am avut o combinație scurtă cu un cuplu, care nu s-a sfârșit cu bine, înainte să-l cunosc pe Kevin. El m-a invitat în oraș, înainte să discutăm de chestia cu poliamorul. Mi-a dat mesaj pe OkCupid. Am vorbit câteva săptămâni, m-a invitat în oraș la sushi și eu i-am spus: „Putem să vorbim despre chestia asta cu poliamorul? Îmi caut o relație pe termen lung și nu mă interesează să-mi fac un prieten."

Mi-a explicat că și el își caută o relație pe termen lung, că logodnica lui are un iubit și că i-ar plăcea să ne vedem, dacă-mi e și mie comod așa. Și eu mi-am spus: „Mna, ce-o fi: niște sushi și-o bere cu tipul ăsta drăguț?" Și atunci m-am îndrăgostit.

Era un teritoriu complet necunoscut pentru mine. Eu ieșisem dintr-o relație de vreo doi ani; fusese pe termen lung și nu se sfârșise bine. Credeam c-o să mă căsătoresc cu persoana respectivă. Așa că îmi doream mult să încerc ceva diferit, ce n-aș fi încercat în alte circumstanțe. N-am de gând să fac copii. Am casa mea. Chiar am viața pusă la punct. Deci de ce să nu încerc ceva nou? Nu știam dac-o să fie o chestie pe termen lung.

Mai cred că e și greu, din perspectiva unei persoane monogame, să înțelegi că un om se vede cu tine pentru ceea ce ești și că trebuie să uiți de celălalt partener al partenerului tău, pentru că amândoi sunteți unici, speciali și minunați.

Eu și Lauren [logodnica lui] suntem prieteni foarte buni. Am ieșit la cină cu Lauren și cu Kevin ca să ne cunoaștem toți trei. Kevin n-a mai putut să ajungă atunci. L-am întrebat pe Kevin dacă e ok să mă duc doar eu să mă văd cu Lauren, pentru că abia așteptam s-o cunosc. A zis că e absolut în regulă. M-am cunoscut cu Lauren. Eu eram super stresat, dar ea a fost caldă și primitoare, avea acest râs molipsitor și ne-am înțeles de minune. Chiar i-am trimis lui Kevin o poză cu noi doi.

N-aș fi om dacă nu [m-ar apuca gelozia din când în când]. De cele mai multe ori e invidie, gen: „Mamă, ce mi-aș dori să fiu acum cu Kevin și Lauren, par că se distrează de minune…" De obicei, încerc să-mi fac planuri pentru zilele în care se văd ei doi și eu mă simt în plus. Îmi place, totuși, și să petrec timp de unul singur.

Poliamorul clar mi-a deschis mintea și mi-a arătat câte posibilități ai în viață. N-am mai iubit pe nimeni niciodată cum îl iubesc pe Kevin. Mi-am făcut o mică familie, cu Kevin, Lauren și Dan [partenerul lui Lauren]. Îi iubesc pe toți cu sufletul. E drăguț să ai comunitatea ta. Mă gândesc la fostele mele relații și văd cum multe dintre problemele de-atunci se rezolvă mult mai eficient în noua mea relație: trebuie să fii deschis și sincer, bun și corect și deschis din punct de vedere sexual. — Jamie, 32

Interviurile au fost editate pentru lungime și claritate