FYI.

This story is over 5 years old.

Politică

Toate veștile proaste din Justiție pe care PSD ți le dă la sfârșit de an

Sunt și alte metode prin care poți să-i ajuți pe corupți decât să-i grațiezi.
tudorel toader
Tudorel Toader, într-un moment inocent. Fotografie de Alexandru Dobre

După ce Guvernul a anunțat că va modifica codurile penale prin ordonanță de urgență, pentru că prin lege ar fi mult mai complicat, toată lumea s-a speriat că în spatele acestei decizii s-ar ascunde, de fapt, amnistia și grațierea care i-ar scăpa pe Dragnea, Vâlcov și pe alții de pușcărie. Deocamdată nu știm dacă asta urmărește PSD, dar planul este mult mai vast. Adică sunt mai multe lucruri periculoase pe care partidul lui Dragnea vrea să le facă în acest sfârșit de an. M-am gândit să ți le trec în revistă.

Publicitate

Ordonanță de urgență pe codurile penale

Chestia asta e o noutate chiar și pentru România: să adopți prin ordonanță de urgență numai articolele declarate constituționale din Codul penal și Codul de procedură penală. În primul rând, trebuie să știi că cele mai multe modificări operate de majoritatea PSD-ALDE-UDMR (că și reprezentanții ungurilor au votat cot la cot cu Dragnea și Tăriceanu) au fost respinse de Curtea Constituțională.

Spre exemplu, la Codul Penal aproape jumătate dintre articolele revizuite de Comisia Iordache au fost declarate neconstituționale, iar la Codul de procedură penală aproape două treimi din modificări au picat. Îți dai seama cât de prost au legiferat pesediștii, dacă până și prietenii lor de la Curtea Constituțională au simțit nevoia să le dea cu codurile în cap.

Au fost însă și modificări care, deși au fost declarate constituționale de curte, sunt profund imorale. Spre exemplu, articolul care spune că achitarea integrală a prejudiciului în cazul infracțiunilor de corupție va constitui circumstanță atenuantă în proces. Chestia asta îl poate ajuta pe Darius Vâlcov, omul care a gândit programul de guvernare al PSD și care publică documentele medicale ale adversarilor pe internet.

Vâlcov a fost acuzat de procurori că lua șpagă 20% din valoarea contractelor publice acordate ca primar al Slatinei.

În primă instanță, Vâlcov a fost condamnat la opt ani cu executare. Dacă acest articol din Codul penal este adoptat prin OUG și, până la sentința finală Vâlcov achită prejudiciul, judecătorul va fi obligat să-i dea o condamnare mai mică, pe motiv de circumstanță atenuantă.

Publicitate

Condamnații pot ieși mai repede din închisoare

Pentru pedeapsa cu închisoarea mai mică de zece ani se poate aplica liberarea condiționată dacă s-a executat jumătate din pedeapsă în loc de două treimi, cum stipulează legea este în prezent. Să-l luăm ca exemplu tot pe Vâlcov: să presupunem că fostul primar rămâne condamnat definitiv la opt ani cu executare. Poate fi liberat condiționat după doar patru ani, nu trebuie să mai bifeze două treimi (cinci ani și patru luni). Iar dacă mai scrie și câteva cărți, plus că va da dovadă de „bună purtare”, în mai puțin de trei ani e acasă, unde-l așteptă lingourile de aur și tablourile scumpe agățate în sufragerie.

De asemenea, condamnații care au împlinit 60 de ani pot fi eliberați dacă au executat doar o treime din pedeapsă, față de jumătate, cum cere legea în momentul de față. Cu condiția ca pedeapsa primită să fie mai mică de zece ani.



Magistrații pot ajunge la pușcărie dacă dau informații din dosare

Divulgarea de informații confidențiale din dosarele penale de către un magistrat se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă. E modalitatea prin care PSD încearcă să intimideze procurorii cu scopul de a nu le mai oferi jurnaliștilor informații din dosare, în special cele ale politicienilor.

Darea de mită denunțată în termen de maximum un an de la producerea infracțiunii nu se mai pedepsește, cu o condiție: mituitorul să denunțe fapta înainte ca procurorul să fi fost sesizat. Practic, e o formă de autodenunț ca să scape de pușcărie cel care a oferit mita, în timp ce procurorii îl pot cerceta în continuare pe cel care a primit mita.

Publicitate

O faptă de corupție se prescrie (adică nu mai e pedepsită) mai repede decât până acum

Scad termenele de prescripție, miza fiind infracțiunile de corupție. Să-ți explic cum se stabilește un termen de prescripție. Mai întâi ne uităm la infracțiunea săvârșită de un inculpat, așa cum a fost ea încadrată de procuror. Dacă pentru fapta săvârșită Codul penal prevede o pedeapsă între cinci și zece ani, atunci termenul de prescripție va fi de șase ani. Așa a stabilit PSD.

Ce trebuie tu să știi e că infracțiunile de corupție au prevăzute pedepse între cinci și zece ani. Vezi cazul Vâlcov, cu opt ani în primă instanță. Așadar, cum termenul de prescripție e de numai șase ani, procurorii nu vor mai putea ancheta posibile fapte de corupție săvârșite înainte de 2013. Deci cine a furat până în 2013 poate dormi liniștit în continuare. PSD veghează pentru el.

Nu mai există infracțiunea de neglijență în serviciu

PSD a eliminat din Codul penal infracțiunea de neglijență în serviciu, iar ordonanța de urgență va consfinți această modificare. E adevărat, nu e o miză extrem de importantă: pedepsele pentru neglijență în serviciu erau mici. Infracțiunea de neglijență în serviciu era conexată de obicei cu cea de abuz în serviciu, mult mai gravă. Pentru abuz în serviciu a primit Liviu Dragnea trei ani de închisoare în primă instanță. Ce crezi, juriștii PSD au încercat să modifice și definiția abuzului în serviciu din Codul penal astfel încât să-l salveze pe șefu? Sigur că au făcut-o, dar a picat la CCR.

Vor fi sau nu agățate amnistia și grațierea de ordonanța pe care vrea s-o dea guvernul?

Sursele VICE spun că există în mod real posibilitatea ca Guvernul să includă în ordonanța pe codurile penale și un articol privind amnistia și grațierea unor fapte de corupție, astfel încât Liviu Dragnea să scape de pușcărie (grațiere) și, în plus, să rămână și cu cazierul curat, deci fără condamnarea cu suspendare din dosarul Referendumul (amnistie).

Despre această variantă a vorbit public și Adrian Țuțuianu, fost vicepreșdinte PSD, proaspăt exclus din partid.

Publicitate

Pe de altă parte, alți lideri PSD pregătesc terenul pentru o ordonanță de urgență separată pentru amnistie și grațiere, care să fie adoptată în paralel cu ordonanța pe codurile penale. Întrebată dacă ar trebui date amnistia și grațierea, Lia Olguța Vasilescu a fost fermă.

„Din punctul meu de vedere, categoric da. Pentru că nu mai există căi de atac pentru persoane judecate şi condamnate, multe dintre ele, de completuri de judecată declarate ilegale. Nu mai vorbesc de protocoalele SRI şi DNA, care au fost ilegale. Aceşti oameni trebuie să aibă măcar o procedură prin care să se apere.”

Olguța Vasilescu nu a vorbit întâmplător despre protocoale.

Sute de dosare penale grele ar putea muri dacă CCR declară neconstituționale protocoalele cu SRI

Liderii PSD așteaptă cu sufletul la gură decizia Curții Constituționale privind protocoalele încheiate între SRI și Parchetul General. Sursele VICE susțin că, în cazul în care curtea va declara protocoalele neconstituționale, Guvernul va avea fundament pentru amnistie și grațiere.

Oficial, ordonanța va fi ambalată ca „reparație morală pentru nedreptățile comise în justiție“, după cum susțin surse politice pentru VICE. O astfel de ordonanță ar „curăța“ toate probele obținute de procurori cu ajutorul tehnicii SRI, deci mii de dosare, aflate fie în fază de judecată, fie în stare incipientă, ar fi omorâte înainte de a fi judecate. Pe scurt, un fel de amnistie mascată.

Publicitate

În această cauză, Curtea Constituțională a fost sesizată de Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea i-a delegat atribuțiile de președinte al Camerei Deputaților. De ce nu a făcut-o chiar Dragnea? Pentru a nu explica apoi de ce a folosit Camera Deputaților în scop personal. CCR a amânat decizia pentru 13 decembrie, după mai multe amânări, semn că dezbaterile sunt aprinse și între judecătorii CCR.

Și ultima veste proastă

Ordonanța de urgență e singura cale prin care Liviu Dragnea și alți lideri PSD s-ar putea salva de pușcărie. Aceasta va intra în vigoare imediat, iar efectele sale în materie juridică sunt ireversibile.

E suficient să fie publicată în Monitorul Oficial doar pentru un minut ca porțile pușcăriilor să fie deschise. Asta că în justiție se aplică legea penală mai favorabilă. Și odată adoptată de Guvern, pleacă direct spre Monitorul Oficial, deoarece nicio instituție nu o poate contesta la CCR înainte de intrarea în vigoare. De aceea PSD insistă pentru varianta ordonanței de urgență, deși amnistia și grațierea ar putea fi adoptate teoretic prin lege, în condițiile în care PSD (încă) mai are majoritate în Parlament.

Editor: Gabriel Bejan