Publicitate
SEXISM

Am fost la un casting care mi-a arătat cât de misogină-i lumea de la Hollywood

Deși industria a făcut niște pași în direcția bună, schimbarea e lentă și tot ai de-a face cu bărbați scârboși și neprofesioniști.

de Ingrid Haas; translated by Oana Maria Zaharia
24 Decembrie 2018, 5:00am

Ingrid Haas/ Imagini din arhiva autoarei.

Am fost la mii de castinguri până acum, în cariera mea de actriță. Mii, serios. Actorii au atât de puțin control asupra traiectoriei carierei, încât oricine ar lua-o razna în locul lor. Eu una m-am mai salvat cu ajutorul terapiei sau, cel puțin, așa cred. Doar terapeuta mea poate să confirme. Sătulă de sentimentul de neputință, am încercat să preiau puțin frâiele. Acum vreo zece ani, am rugat-o pe agenta mea să nu mă mai trimită la niciun casting de reclame pentru alcool, pentru că nu eram „fata sexi” potrivită pentru astfel de roluri, iar încercarea de a fi fata sexi îmi distrugea complet stima de sine. Nu mai voiam mizeria asta.

Până săptămâna trecută... N-am avut un an prea bun din punct de vedere al carierei, așa că am zis să îmi încalc un pic propriile reguli. Agenta m-a sunat în legătură cu un casting la care li se cerea femeilor să poarte costum de baie. Mi-a descris reclama un pic stresată, dar mie mi-a plăcut să aflu că nu eram doar niște fete sexi, ci aveam și replici! Reclama părea destul de amuzantă, iar eu mă simt în sfârșit bine în pielea mea, așa că am hotărât că pot să-mi expun corpul fără să simt că mă degradez. În plus, eram sigură că lucrurile s-au mai schimbat după mișcarea #metoo. Și s-au schimbat, într-adevăr, apropo. Săptămâna trecută, pe platoul de filmare s-a făcut un anunț înainte să începem: „Acesta e un spațiu safe și nu vom tolera niciun fel de hărțuire sexuală”. A fost atât de clar și concis, încât m-am simțit mult mai confortabil după ce l-am ascultat.

Așadar, eram pregătită să fiu pozitivă la acest casting. M-am ras la subraț, mi-am pus un costum de baie cu buline, mi-am făcut părul și machiajul, am recitat niște mantre de liniștire în mașină și am ajuns! Gata să-mi fac treaba.

Iată ce s-a întâmplat apoi.

Am ajuns cu cinci minute mai devreme și în hol erau mai multe femei care exersau dialogul. Reclama era pentru femei amuzante. Voiau femei amuzante în bikini. În fine, să nu ne stresăm tocmai acum, mi-am zis. După aproximativ 25 de minute de așteptare, directorul de casting a ieșit să ni se adreseze. Nu și-a cerut scuze că ne-a făcut să așteptăm pentru că... nu e stilul lui. Era relaxat și părea ceva mai plăcut decât sunt directorii de casting de obicei. Avea părul lung și prins într-un coc. De acum, îi voi zice acestei persoane Bărbatul cu Coc (BC).

BC a zis că fetele vor trebui să-și rostească numele în fața camerei, îmbrăcate în costum de baie. Simt un nod în piept. Mă uit la celelalte fete, dar niciuna nu pare alarmată. Multe dintre ele par să fie modele, așa că poate o fi normal ce se întâmplă.

Mă liniștesc singură. „Ingrid, știai că o să se întâmple asta, vor să-ți vadă corpul. Joci rolul unei sirene, sirenele au scoici pe sâni. Ești o femeie sănătoasă. N-ai de ce să-ți faci griji. Tu ai ales să fii aici.” Revin la realitate și BC încă vorbește relaxat. Mă irit, nu știu exact de ce.

BC spune: „După ce vă prezentați, o să pun niște muzică și veți dansa timp de treizeci de secunde”. Relaxat, ne spune că va trebui să dansăm în costume de baie fără niciun motiv. În reclamă nu există niciun moment de dans. Îmi pare rău, dar SĂ DANSEZ? DE CE?!

BC ne explică că acești doi regizori fac mereu chestia asta pentru toate reclamele pe care le regizează. O zice ca și cum n-ar fi o cerință absurdă. O reacție normală al unui director de casting ar fi fost: „Da, știu, e super dubios. În reclamă nici măcar nu se dansează. Îmi cer scuze că vă cer să faceți asta. Dacă vă simțiți inconfortabil, puteți să refuzați.” Dar n-a făcut asta.

Directorii de casting sunt cei care triază actorii în industria asta. Văd mii de persoane și aleg cui să-i dea jobul. Castingul nu e un domeniu foarte recunoscut, dar pot spune că au existat câțiva directori de casting care mi-au schimbat viața. Sunt oameni deschiși, iertători, non-misogini și dispuși să facă orice e nevoie ca procesul să decurgă cât mai confortabil. Un director de casting bun (sau măcar decent) le-ar fi spus regizorilor că nu e adecvat să le ceară femeilor să danseze în costum de baie fără niciun motiv.

Dacă acești regizori nemaipomeniți căutau actrițe cu personalități unice, ar fi putut să ne ceară să improvizăm dialogul. Sau să spunem o poveste sau să recităm un monolog. Orice intră în fișa postului unui actor. Dar dacă regizorii vor să vadă țâțe care saltă în sus și-n jos, le cer actrițelor să danseze îmbrăcate în costume de baie.

Reminder: trebuia să fim sirene sub apă. Să-mi spună cineva cum dansează o sirenă, că eu una n-am văzut așa ceva niciodată. Ca să vezi ce lipsește cu desăvârșire în industria asta!

Se pare că acești doi regizori cer chestia asta la orice reclamă pe care o regizează. Am întrebat din nou, și mai alarmată: „Dar de ce?” Niciuna dintre celelalte fete nu voiau să aibă de-a face cu mine. Asta pentru că regulile nescrise ale castingului nu permit să pui întrebări sau să refuzi ceva… de obicei, nici măcar nu ai voie să-ți iei vacanță în caz că ratezi vreun casting și superi pe cineva. Așadar, nimeni nu voia s-o susțină pe fata în costum de baie care avea o problemă cu scena de dans.

BC mi-a răspuns sec: „Bine ai venit în America corporatistă. Așa se vând lucrurile”. Nu vă mint, zici că era un tip din ăla malefic din filme. Apoi s-a ridicat, a intrat în camera de casting și a trântit ușa după el. Era clar că nu-i place când actorii spun „nu”.

Am făcut ce ar fi făcut orice actor într-o astfel de situație: am postat un story pe Instagram despre asta. O prietenă mi-a scris imediat: „Am fost și eu acolo ieri! Am refuzat să dansez!” Am întrebat-o stresată: „Avem voie să refuzăm?” Oscilam între încredere în mine și groază. Mi-a zis că ea și colega ei de dialog au decis amândouă că nu se simt confortabil să facă asta. Mi-a zis că BC îi spusese ieri: „A trecut ceva vreme de când am avut casting în costum de baie, așa că e o zi norocoasă pentru mine”. Bleah. Tipul era de-a dreptul scârbos.

1545249321460-image1-1

Mi s-a făcut rău. Am întrebat-o care ar fi scuza potrivită să nu dansez. Îmi dispăruse tot curajul. Îmi era frică. Nu voiam să pierd ocazia să lucrez. Ador să lucrez! M-am înfuriat. M-am gândit să plec, dar asta înseamnă să-ți strici reputația și deja semnasem că rămân. Oare să-mi tai numele de pe listă, să-mi sun agenta și să plec? Vreau un job. Știu că sunt bună la ceea ce fac. Prietena mi-a sugerat să le spun: „Mi-am făcut deja încălzirea și sunt pregătită pentru casting. N-am nevoie să dansez”. Mi-a plăcut asta. Am început să mă liniștesc. Mi se părea un mod ok de a ieși din beleaua asta. Și chiar eram încălzită, era al cincilea casting pe ziua aia, plm.

A venit rândul nostru. Eram în pereche cu o tipă care nu părea să aibă mai mult de 24 de ani. L-am întrebat pe BC: „Deci ne dăm jos bluza?” A zis da. Mi-am dat jos cămașa, încercând să proiectez încredere în mine. Inima îmi bătea foarte tare, dar am încercat să-mi păstrez calmul. BC ne-a zis să ne prezentăm pe rând. Am reușit să falsez un zâmbet în timp ce-mi spuneam numele.

S-a dus să apese butonul de la combină și m-am trezit că-i spun direct: „A, eu n-o să dansez”. Eram așa de nervoasă că n-am putut nici măcar s-o zic pe un ton mai blând. BC a întrebat: „Serios?” Mi-am amintit ce îmi spusese prietena mea și i-am răspuns: „Sunt deja încălzită, n-am nevoie să dansez”. Încrederea se reîntorsese. Mă simțeam bine să-mi susțin principiile, chiar dacă eram îmbrăcată în costum de baie și se vedea clar că o enervez pe colega mea de filmare.

BC a zis: „Eh, asta este, toți facem alegeri în viața asta”, pe un ton care sugera clar că n-o să primesc jobul. A început muzica, eu am rămas pe loc, iar colega mea a început să danseze lângă mine, plină de entuziasm. Era piesa „Milkshake” a lui Kelis. Tipa se mișca foarte bine, chiar am lăudat-o. M-am întrebat de ce îi e atât de ușor și mie atât de dureros să fac asta.

Apoi am dat replicile. Nu ne-a dat niciun feedback. A zis „mulțumesc”, la fel și noi. Mi-am pus cămașa și am ieșit cu capul plecat. Mă simțeam furioasă și dezgustată. Simțeam că mă trădasem. De ce nu plecasem mai devreme? Am ieșit în hol. Între timp, apăruseră alte zece actrițe care așteptau la rând. Le-am aruncat o privire care spunea: „Ce dracu’ e mizeria asta?” Unele mi-au zâmbit solidar, altele n-au reacționat. O blondă m-a privit speriată și m-a întrebat: „Și intrăm așa și ne scoatem bluza direct?” Era speriată că urma să se dezbrace în cameră, și mi se pare normal, pentru că de obicei nu ne dezbrăcăm la castinguri. I-am zis: „Da... și trebuie să dansezi fără niciun motiv, așa degeaba.”

1545249359846-unnamed-6-1

În timp ce plecam, BC a ieșit și a întrebat-o pe colega mea de scenă dacă vrea să intre cu altcineva să repete scena. Voia să-i dea o altă șansă, cu o tipă mai curajoasă, nu o pișăcioasă ca mine. Foarte generos din partea lui.

Ce să zic, procesul de schimbare a industriei e foarte lent. Va fi nevoie de mulți agenți care să spună nu, de mulți actori care să plece de la casting și de mulți regizori care să-și schimbe stilul.

Pot să garantez că dacă regizorii sau directorii de casting ar fi fost de sex feminin, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. La acest job nu existau femei în funcții de conducere sau femei care să aibă curajul să spună: „Nu, nu putem să le cerem actrițelor să facă asta”.

Nu ne putem aștepta ca BC să evolueze peste noapte. Și oricât de mult am sperat că industria a progresat în ultimii zece ani, nu e așa. Am realizat că singurul lucru pe care pot să-l controlez e reacția mea la toate astea. Pot spune nu pentru că, așa cum mi-a zis odată un manager: „Câștigi putere când refuzi un rol.” Așa e, câștig putere de câte ori refuz să accept misoginisme de căcat.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.

Tagged:
casting
nuditate
discriminare
costume de baie
#metoo