De ce femeile devin dependente de pornografie altfel decât bărbații

Rebecca avea 13 ani când a primit primul ei computer. Tatăl ei murise recent și mama ei își revenea dupa o operație de bypass gastric. În acea perioadă a descoperit pornografia online. În cele din urmă, a devenit parte din rutina ei zilnică. „Săream peste micul dejun și cină si-mi petreceam toată noaptea uitându-mă la filme porno, doar de dragul de a mă uita la ele”, a zis Rebecca, care are acum 20 de ani și refuză să-și dezvăluie tot numele pentru a se proteja de atacurile activiștilor anti-pornografie. „Adormeam așa și apoi mă trezeam ca să continui să mă uit.”

Ideea că cineva ar putea fi dependent de pornografie este controversată, și nu sunt foarte multe dovezi care să demonstreze că e pe bune. „Nu ar trebui să numim asta dependență”, spune Laurie Mintz, autoare a Becoming Cliterate: Why Orgasm Equality Matters, And How To Get It. După spusele lui Mintz, care face parte din Asociația Americană a Educatorilor, Consilierilor și Terapeuților pe Sex, cuvântul „dependență” nu este un termen acceptat și recunoscut pentru consumul de pornografie.

Deși, spune ea că este cu siguranță mai comun la bărbați, unele femei se luptă cu consumul de pornografie – și experiențele lor pot fi destul de diferite. Consumul excesiv, zice ea, este definit ca o activitate din care individul își dorește să se oprească, dar nu simte că o poate face, sau o activitate care interferează cu reponsabilitățile de la muncă, obligațiile familiale și relațiile sexuale cu alte persoane.

Experiențele femeilor cu consumul excesiv și compulsiv de pornografie sunt adesea prost înțelese sau respinse pe baza neînțelegerilor în privința sexualității și excitației feminine, iar asta face ca unele femei să creadă că sexualitatea sau interesele lor sexuale nu sunt „normale”, spune Mintz. „Toată lumea presupune că bărbații se excită vizual mai mult ca femeile, dar femeile se excită vizual de la o gamă mai variată de stimuli decât bărbații”, spune Mintz, referindu-se la un studiu din 2007, publicat în The Journal of Personality and Social Psychology care a înregistrat reacția genitală a femeilor în timp ce se uitau la stimuli video inclusiv sex de natură homosexuală și masturbare solitară.

Legat de cercetare, Mintz spune că „excitația vizuală a bărbaților este în general limitată la orientarea lor sexuală”, pe când femeile participante la sondaj au avut un răspuns genital la o varietate de stimuli vizuali. S-ar putea să nu identifice mereu excitația la stimulii vizual pe care i-ar considera ciudați, neconvenționali sau prea perverși, de frică să nu fie ceva în neregulă cu ele, adaugă ea.

Consumul compulsiv de pornografie poate funcționa ca un imbold pentru explorarea intereselor sexuale sau a nevoilor nesatisfăcute pe care femeile nu se simt confortabil să le împărtășească cu un partener sau ca să evite conflictele în relație. „Când am realizat prima oară că aveam o problemă cu pornografia, o foloseam ca pe o fugă de la stres și emoții pe care nu știam cum să le gestionez într-un mod sănătos”, spune Erica Garza, eseist și autor al Getting Off: One Woman’s Journey Through Sex and Porn Addiction. Garza spune că a folosit pornografia „ca să evit intimitatea, ca pe o fugă și ca pe un mecanism de autoapărare în loc să mă confrunt cu problemele care apăreau.”

Deși studiile arată că urmărirea filmelor porno împreună poate să crească satisfacția în relație, „unii oameni care devin furioși pe partenerul lor sau triști în legătură cu relația lor vor începe să se masturbeze mai des ca să evite sexul cu partenerul – sau să evite presiunea pusă pe el”, spune Nicole Prause, un neurolog al cărui interes de bază este comportamentul sexual uman, adicția, și fiziologia răspunsului sexual. „Uitatul la filmele porno apare în discuțiile din terapia de cuplu ca un dezacord despre valori. De exemplu, unii oameni cred că a te uita la pornografie este o formă de infidelitate. Alții o văd ca pe o respingere a partenerului, cum ar fi cea cauzată de lipsa de atracție sexuală.”

Rușinea legată de sex care-i înrădăcinată social – în special stigma socială și tabuurile legate de masturbarea feminină – joacă un rol important pentru femeile care simt că au devenit dependente, chiar mai mult decât se întâmplă pentru bărbați de la care ne așteptăm la asta sau care sunt încurajați să se masturbeze.

„De când aveam 14 ani, m-am masturbat uitându-mă la filme porno timp de aproape opt ani”, spune Kelly, acum în vârstă de 25 de ani, care recunoaște că îi e frică de expunerea online și preferă să-și păstreze numele de familie privat. „M-am simțit îngrozitor de vinovată de fiecare dată, dar nu știam de ce – fără să am vreun fel de educație religioasă”, spune ea. „Problema mea s-a înrăutățit odată ce nu m-am mai simțit vinovată și am început să caut scene mai intense pentru emoții mai profunde.”

În mod similar, Garza spune că a început să se uite la chestii normale, „vanilla”, dar spune că după o vreme nu au mai satisfăcut-o, așa că a căutat lucruri mai explicite și mai nișate. „Mereu am crezut că asta se datora faptului că am fost desensibilizată de ceea ce ar fi normal din punct de vedere sexual, și cred că o parte din asta e adevărată”, spune ea. „Dar în același timp mă întreb cât de mult din uitatul la acele scene explicite era doar o parte normală a sexualității mele, iar mie mi-era doar rușine că eram atrasă de genul ăla de scene.”

În timp ce pornografia în sine nu este problema, Mintz spune că „prin consumul de pornografie, oamenii încearcă să-și însușească lucruri care nu sunt tocmai corecte sau plăcute. Oamenii rămân cu o percepție distorsionată a ce este normal.” Mintz este de părere că efectele unor mesaje distorsionate din pornografie despre sexul real au fost studiate mai amănunțit la bărbați, dar femeile care cred că gusturile lor în materie de filme porno sunt anormale sau extreme se simt adesea rușinate.

Din păcate, unele femei care caută ajutor de la un terapeut sunt judecate și făcute de rușine, spune Nicole Prause, un neurolog interesat de comportmentul sexual uman, adicția și fiziologia răspunsurilor sexuale. Garza spune că pornografia a devenit un obstacol în productivitatea sa și nu i-a fost deloc ușor să schimbe modul cum se uita și consuma pornografia. La începutul procesului său de recuperare, a abandonat total pornografia. „A trebuit să caut foarte mult sprijin. Am început să merg la întâlnirile de 12 pași, să fac terapie, yoga și meditație doar ca să îmi dau seama ce se întâmplă în capul meu și să-mi folosesc corpul în alt fel.”

„Aveam multe granițe pe care voiam să mi le setez în jurul sexualității mele ca să nu o iau iarăși pe aceeași rută”, spune Garza, „dar asta s-a simțit foarte neautentic și nu mi-a plăcut. A fost ca și cum aș fi tăiat o parte din sexualitatea mea și nici asta nu mi s-a părut ok.”

De abia după acea realizare, Garza a început să-și ofere mai multă compasiune și să încerce să își dea seama de ce a recurs la pornografie inițial. „Își avea rădăcina în sentimentele de respingere, nesiguranță și singurătate pe care le trăiam când aveam în jur de 12 ani”, spune ea. „Aveam scolioză și atunci am început să folosesc pornografia și masturbarea ca mecanisme de autoapărare.” Apoi a readus în viața ei lucrurile astea, doar că într-un mod pe care ea îl consideră mai sănătos. „Acum sunt în punctul în care mă uit la pornografie din când în când, dar nu simt că trebuie să mă uit. Nu mai râvnesc la ea ca pe vremuri.”

Kelly spune că nu se mai uită atât de des la filme porno, dar încă se luptă să reconcilieze ceea ce ea crede că sunt mesaje conflictuale pe care ne învață masa de pornografie heterosexuală despre sexualitatea femeilor – și cum se leagă asta de propria ei exprimare sexuală. „Fac tot posibilul să nu mă urăsc, dar în schimb urăsc lumea care mi-a zis: Chestia asta este ok și dacă nu ești de acord, atunci ești o pudică idioată.”

Pentru Garza, să folosească pornografia ca unealtă pentru explorarea sexualității a ajutat-o să facă față unei părți din rușinea pe care o simțea cândva. „Aș zice să fii mai curioasă în privința a ceea ce te excită și să îți permiți să explorezi asta ca să vezi dacă îți place sau nu și să nu te judeci, pentru că atunci cred că încep adevăratele probleme. Cea mai distructivă parte a dependenței mele a fost rușinea – să mă simt prost față de mine mereu și să mă judec pentru lucrurile care mă excitau în loc să îmi permit să mă bucur de asta.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.