Economie

Scriu doctoratele altora pe bani grei și nu dau greș (aproape) niciodată

Am scris o groază de lucrări, inclusiv disertații, pentru oameni cu titluri simandicoase din medii prestigioase.

de Anonymous; consemnat de Allie Conti; ilustrat de Annie Zhao; translated by Irina Gache
17 Iulie 2019, 4:00am

Asta e povestea unui absolvent al unui colegiu privat de arte liberale, în vârstă de 31 de ani, care spune că a scris cel puțin 40 de lucrări ca să ajute oamenii să-și ia doctoratele.

Am obținut diploma în retorică în 2009, în plină criză economică. Voiam să fac ceva pe scris, însă multe din companiile unde voiam să lucrez nu erau interesate. Asta m-a făcut rapid să caut orice alt job, dar nu am găsit nici măcar unul într-un fast-food, deși mai făcusem asta trei ani pe vremea liceului. Pentru aproape patru sau cinci săptămâni am locuit în mașina mea, însă nu voiam ca familia să știe că mi-era greu sau să se îngrijoreze, fiindcă aveau și ei propriile probleme financiare.

Când eram în facultate, un profesor mi-a sugerat să lucrez la un centru didactic cu colegii din ultimii ani, care aveau de terminat lucrări sau trebuiau să scrie eseuri ca să treacă anul. Am realizat că eram chiar bun la asta, din moment ce primeau note bune pe recomandările mele sau intrau la medicină, în centre ca Mayo Clinic. Și doi amici de-ai mei din frăție au intrat la școli bune datorită mie. Mai veneau unii care erau în ultimul an și lucrau la o lucrare, dar aveau nevoie de încă o pereche de ochi. După aceea, primii clienți au venit pe baza recomandărilor. Editam și făceam sugestii.

Apoi mi-am făcut reclamă pe site-uri ca CraigsList și Reddit pentru același serviciu. Așa am ajuns la clienți care se chinuiau și le spuneam „Uite, ai un deadline și eu pot face atatea pagini pentru tine, dacă poți lucra la cealaltă secțiune în schimb”. Până la urmă, majoritatea oamenilor nu vor cere cuiva să le facă toată lucrarea, ca să nu pară dubioși și pentru că știu că din punct de vedere moral nu e ok. De obicei, oamenii când mă caută îmi spun că vor să scrie ei lucrarea, iar eu doar să o revizuiesc. Sigur. Odată ce ne apucăm de ea și văd ce pot să fac, îmi spun ceva de genul: „Poate ar fi mai bine să preiei tu inițiativa”.

Cei care apelează la mine sunt de regulă într-o situație disperată. Un tip s-ar putea să fie în Forțele Aeriene și să aibă trei copii și un job full-time, deci nu are timp să-și facă lucrarea și, dacă nu o termină, trebuie să plătească bani serioși ca să continue încă un semestru. Sau mai sunt studenți care trebuie să-și amâne absolvirea și adună mai multe datorii. Le mănâncă zilele, iar unii dintre ei chiar nu au capacitatea necesară ca să scrie o lucrare întreagă sau o disertație.

Domeniile de care m-am ocupat cel mai mult au fost educația și psihologia. Am scris de exemplu multe lucrări despre bullying-ul din școală. Au mai venit la mine trei sau patru oameni de la medicină, însă i-am refuzat pentru că nu voiam ca cineva să moară pe baza unei lucrări scrise de mine. A venit unul la mine care încerca să facă un stent. Dacă cineva îmi propune un subiect la care chiar nu mă pricep sau poate avea repercusiuni asupra altcuiva în funcție de ce job ar primi clientul, atunci nu o fac.

Îmi amintesc de o disertație în psihologie de acum câțiva ani. O femeie, care lucra cu copiii și spera să devină psiholog pentru ei, făcea un studiu pe cei care proveneau dintr-un divorț și elementele care le influențau viețile. I-am spus de mai multe ori că nu voi aduna informații pentru ea, mai ales că avea toate documentele necesare ca să obțină datele de la un centru psihologic. Într-o zi i-am amintit că trebuie să facă acele sondaje rapid ca să termine la timp, dar până la finalul zilei, mi-a trimis vreo zece chestionare pe care evident că le completase ea. Femeia asta urma să lucreze cu copii cu stări fragile. Nu am mai vrut să am de-a face cu ea, așa că i-am spus că va trebui să o termine singură fiindcă aveam o urgență în familie.

Am scris și o disertație care avea în jur de 450 de pagini. A fost oribil. Calitatea ei a fost destul de bună, „oribil” a fost că mi-a luat doi ani să o fac. Asta era pentru o universitate din top 15, deși nici măcar nu sunt sigur cum a ajuns tipul ăla la facultate. Cel mai probabil a dat bani. Lucrarea era despre o anumită companie și felul în care și-a organizat afacerea pe decenii, începând cu anii 1910. M-a plătit cu 25 de mii de dolari. De obicei cer 80 până la o sută de dolari pe pagină, deci a primit o ofertă bună.

Dintre toate lucrările pe care le-am scris, a fost o singură persoană care s-a întors la mine pentru că nu a trecut examenul de diserație. Nici măcar nu citise lucrarea pe care o scrisesem pentru el. Era despre bugetul Transportation Security Administration (TSA). Probabil că părea un prost când profesorii îl tot întrebau diverse. S-a întors după două săptămâni și a reușit până la urmă. Deci bănuiesc că a funcționat într-un final.

Tot ce scriu este mereu sută la sută original și în limbajul subiectului respectiv. Știu că sunt tot felul de site-uri care rescriu unele lucrări. Dar așa mă mențin cu capul pe umeri: fiindcă știu că ce fac eu este măcar de bună calitate. Deși probabil că făceam în jur de 70 de mii de dolari în vremurile bune, acum lucrez cu un singur client fiindcă sunt în propriul program pentru studenți acum.

De fapt chiar am dat peste un fost student la o petrecere recentă. Mi-a spus că lucra cu nu știu ce politician care era acolo ca să se întâlnească cu primarul. Era un tip leneș. Nu prea se întâmpla mare lucru în viața lui personală. Asta m-a făcut să mă gândesc: Uită-te la mine cum încă mă chinui și scriu lucrări pe lângă job și tipul ăsta avansează fără niciun fel de efort.

Nu m-a făcut să mă simt vinovat, fiindcă tipul ăsta avea pile și cam tot ce a făcut era pe meritul altora. În cazul de față, poate că mă simțeam indignat. Nu știu.

Articolul a fost editat și condensat pentru claritate.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.