Film

O listă de filme și seriale de pe Netflix care să te țină-n casă pe caniculă

Ce poate fi mai plăcut decât răcoarea casei și un sezon nou din „Stranger Things”?
04 Iulie 2019, 4:00am
Stranger Things
Foto via Netflix 

Ah, sezonul estival, ce binecuvântare: conduci pe autostrada aglomerată sub soarele arzător, ajungi în mijlocul unei mulțimi care se bălăcește și mănâncă porumb fiert printre copii care urlă, după care stai blocat ore în șir în trafic alături de ceilalți șoferi care se întorc înapoi acasă. Nu mersi.

Dacă nici tu nu mergi la mare weekendul ăsta, uite o listă de seriale și filme care apar pe Netflix în iulie, plus câteva selecții din iunie care merită. Berea și pizza sunt opționale.

Stranger Things, sezonul 3

Serialul nemaipomenit de popular apare chiar azi. Încă nu știu prea multe despre noul sezon, dar Netflix a anunțat că gașca din Hawkins a crescut și se vor înfiripa câteva povești de dragoste. În sezonul doi, Eleven și prietenii ei au aflat că răul nu dispare niciodată, ci evoluează, așa că cine știe ce monștri îi mai așteaptă în sezonul trei.

The Hangover

Acest gen de film clasic nu mai are nevoie de nicio introducere, dar e ocazia perfectă pentru tine și prietenii tăi să vă îmbătați acasă în loc să vă drogați la mare și să vă distrugeți viața.

Taxi Driver

Dacă ai chef de ceva mai sumbru, această capodoperă de Martin Scorsese, cu Robert de Niro și Jodie Foster, e o opțiune ideală. Se pare că producția a evitat să fie încadrată în categoria filmelor prea explicite după ce a desaturat sângele câteva nuanțe, sau cel puțin așa a zis Tarantino. Poate că va apărea în curând și-n România.

Paul Blart: Mall Cop

Apropo de capodopere, asta e ocazia ta să-l vezi pe Kevin James în rolul unui polițist într-un mall din New Jersey. Deși are cea mai stupidă premisă din lume, filmul are de toate: trotinete electrice, conspirații, Black Friday și o nuntă la mall. Dacă nu e destul de convingător pentru tine, măcar uită-te ca să te poți bucura de meme-urile care s-au făcut după el.

Lady in the Water

Merită să te uiți la filmul lui M. Night Shyamalan care ne-a făcut pe toți să evităm piscinele toată vara. Filmul e foarte dubios; Bryce Dallas Howard e în rolul unei nimfe, Paul Giamtti joacă excelent, iar M. Night Shyamalan apare ca un personaj numit... Autorul. Autorul scrie o carte care va aduce binele umanității, motiv pentru care nimfa trebuie să-l găsească. Poate și cu puțin noroc, în România.

Cloverfield

Acest film sinistru o să apară pe Netflix luna asta, dacă vrei să te uiți cum un monstru distruge New York-ul în loc să te gândești la problemele reale din viața ta.

În caz că le-ai ratat, acestea sunt cele mai bune seriale și filme care au apărut pe Netflix în iunie:

Spider-Man: Into the Spider-Verse

Filmul premiat cu Oscar spune povestea lui Miles Morales, primul SpiderMan negru/latino, și e surprinzător de bun, având în vedere că există o grămadă de alți Spidermani (Tobey Maguire, Andrew Garfield, Tom Holland). Să sperăm că va apărea și-n România, în curând.

Neon Genesis Evangelion

Acest anime clasic a fost refăcut de Netflix, care l-a introdus unui public nou. Poate că tu poți deveni unul dintre noii fani?

3% sezonul 3

Acest serial brazilian distopic a fost foarte neglijat până acum. Serialul urmărește tentativa unor oameni de a scăpa de sărăcia din „Inland” printr-o serie de provocări, ca numai 3% dintre ei să ajungă în idilicul tărâm „Offshore”. După sezonul doi, conflictele s-au schimbat și personajele principale au murit. E palpitant și suficient de înduioșător cât să nu-ți mai vină să ieși din casă.

UPDATE: În prima variantă a articolului era specificat și noul sezon din Grey's Anatomy. Din păcate, serialul nu-i încă disponibil pe Netflix România.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.