Podcast

Cum este să supraviețuiești unui accident aviatic care-i ucide pe toți ceilalți

Crezi că e posibil să supraviețuiești unui accident aviatic și să stai opt zile în deșert?
IG
translated by Irina Gache
supravietuitoare prabusire avion
Imagine din arhiva autoarei

Ascultă și abonează-te la Extremes pe Apple, Spotify sau de unde îți mai iei podcast-urile.

Annette Herfkens avea 31 de ani când s-a urcat la bordul unui avion de la Vietnam Airlines, în noiembrie 1992. Trebuia să fie o călătorie romantică, o escapadă surpriză cu logodnicul ei care lucra ca bancher în Ho Chi Minh City. Dar în loc să ajungă în orașul turistic Nha Trang, așa cum plănuise, avionul a avut parte de turbulențe severe, s-a lovit de un munte și s-a prăbușit în junglă.

Publicitate

Conform lui Annette, accidentul s-a petrecut ca în cel mai urât coșmar pe care poți să ți-l imaginezi. „Se auzea sunetul de accelerare a motoarelor”, își amintește ea. „Apoi am căzut brusc și toată lumea a început să țipe. Ne-am uitat unul la celălalt, el s-a întins și m-a prins de mână, iar apoi totul s-a întunecat.”

Treizeci de oameni și-au pierdut viețile în accident, inclusiv logodnicul ei. Când s-a trezit, Annette era singură între ruinele avionului, înconjurată de bagaje și cadavre. Acolo a stat preț de opt zile, în timp ce aștepta să fie salvată.

Povestea de supraviețuire a lui Annette Herfkens este prima dintr-o serie de podcast-uri VICE numite Extremes. Mi-a povestit despre faptul că s-a gândit la canibalism când aștepta să fie salvată și cum deshidratarea înceată a fost cumva o experiență transformatoare. Cel mai surprinzător e cum o investigație ulterioară a scos la iveală că motivul pentru care a supraviețuit a fost că a refuzat să poarte centura de siguranță.

Logodnicul lui Annette a primit un job ca să lanseze două noi sucursale ING în Vietnam. La început obișnuiau să se vadă în fiecare lună, dar în timp s-au adunat trei luni de când nu se mai văzuseră, așa că au decis să plece într-o călătorie romantică împreună, în Vietnam.

Fiindcă Annette suferă de claustrofobie, inițial nu a vrut să se urce în avion.

„Avionul părea extrem de neîncăpător și am spus că nu există nicio șansă să mă urc în el”, a spus ea. Până la urmă s-a lăsat convinsă, dar odată ajunsă înăuntru, nu și-a putut ține centura de siguranță prinsă fiindcă era similară cu cea a mașinilor și se simțea legată. Ceilalți pasageri au murit din cauza centurilor de siguranță, care le-au perforat plămânii.

Publicitate

„Ce m-a ajutat a fost să accept situația și să rămân în prezent, în conexiune cu realitatea.”

Pe parcursul a șase episoade vei auzi oamenii care au supraviețuit celor mai nebune și periculoase scenarii pe care le-am găsit. Unele povești sunt chiar tragice, în timp ce altele sunt amuzante, dar toate oferă o oglindire a comportamentului uman când toate regulile dispar. Dă click pe linkul de mai jos sau abonează-te la Extremes pe iTunes, Spotify sau de unde îți iei podcast-urile.

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.