Mai ții minte lățeii? N-au dispărut așa cum credeai

În secolul 20, de câte ori se vorbea despre riscurile asociate cu sexul, se discuta și de păduchii pubieni, cunoscuți sub numele de lăței. Paraziții, care se agață de rădăcinile părului corporal – în special cel pubian – ca să se înmulțească, să îți sugă sângele și să provoace mâncărimi intense, au fost asociați cu sexualitatea păroasă și virilă de tip hipiot, conform entomologului medical Ian F. Burgess.

Circulau zvonuri despre armate de lăței care populau toaletele publice și abia așteptau să infesteze organe genitale nevinovate. Au fost și un subiect popular de comedie: în 2004, când Dave Chappelle a lansat Kneehigh Park, o parodie la Sesame Street, în care păpușile îi învățau pe copii despre bolile cu transmitere sexuală, iar el și echipa lui au făcut versiuni de păpuși Muppets pentru trei afecțiuni foarte cunoscute: gonoreea, herpesul și lățeii.

„Păduchii lați sau lățeii, cum le zice lumea, erau considerați, la un moment dat, una dintre cele mai contagioase infecții cu transmitere sexuală”, a scris entomologul medical australian Cameron Webb în 2016. Și totuși, în ciuda faptului că au ocupat un rol atât de important în cultura pop și discuțiile despre sexualitate, lățeii au dispărut din conștiința mainstream și cea medicală în ultimii ani.

În 2013, la mai puțin de zece ani de la parodia lui Chappelle, comedianta Jessica Williams i-a numit o relicvă a unei ere trecute, iar John Waters s-a plâns într-o emisiune Daily Show că lățeii au dispărut. Lui i se păreau o boală romantică din trecut, pentru că îi împărțeai cu o persoană iubită și nu erau prea periculoși, doar enervanți. Acum doi ani, când VICE a postat un articol despre detectarea și tratarea lățeilor, oamenii au comentat: „Cine mai are lăței în 2017?”.

Așadar, ce s-a întâmplat cu lățeii? Cum au ajuns din subiect de umor, zvonuri sexuale și educație, o maladie obscură, aproape uitată?

O teorie ar fi că lățeii au ieșit din radarul public pentru că oamenii nu se mai infestează atât de des de când au început să se epileze. Această credință izvorăște dintr-o serie de studii publicate din 2006 încoace, în care doctorii au notat că au observat mai puține cazuri de lăței în clinicile lor, dar mai multe de chlamydia și gonoree, din 2000 încoace, pe măsură ce epilatul a devenit un fenomen la modă. În studiul din 2014 intitulat „Păduchii lați, o specie pe cale de dispariție?”, o echipă de doctori britanici a notat că, între 2003 și 2013, a observat o scădere a cazurilor de infecții cu lăței la pacienții lor, de la 1,82 la 0,07 procente. În același timp, au observat o creștere a fenomenului de epilare printre pacienții lor de la 33,2 la 87,1 procente. Această legătură te face să tragi o concluzie intuitivă: dacă lățeii nu au de ce să se agațe, nu pot trăi pe tine.

Dar ideea că un val de epilări poate șterge lățeii de pe fața Pământului nu prea stă în picioare, oricât de mult ar fi susținută de unii din experții în sănătate sexuală. În primul rând, nu e prima oară când omenirea a îmbrățișat epilatul pubian. În primăvara acestui an, o analiză a mai multor texte antropologice și istorice a identificat zeci de societăți non-occidentale care au practicat epilatul. Și există multe alte dovezi istorice despre epilat în Occident din antichitate până în secolul 19, uneori ca măsură de combatere a lățeilor. E posibil ca aceste practici să fi avut un oarecare efect asupra ratelor de transmitere a păduchilor lați. Dar în niciun caz nu au putut elimina acești paraziți pe termen lung; lățeii trăiesc alături de noi de trei milioane de ani. Iar majoritatea trendurilor, precum epilatul pubian, până la urmă se demodează. Deja există mai multe dovezi că părul pubian a revenit la modă în ultimii cinci ani, deci oricare ar fi fost efectul mărunt al acestui trend asupra lățeilor, e pe cale să dispară.

Și oricum, e foarte posibil ca efectul epilatului asupra păduchilor lați să fi fost mult exagerat. E adevărat că mai multe studii au descoperit că majoritatea femeilor și un număr tot mai mare de bărbați din Occident și-au epilat, la un moment dat, părul pubian. Dar numai o parte dintre persoanele care se epilează își elimină tot părul, ca să se poată spune că sunt mai puțin vulnerabili în fața unei infecții cu lăței. Iar majoritatea studiilor despre obiceiurile legate de părul pubian îi întreabă pe oameni dacă s-au epilat vreodată, fără să ceară detalii despre cât de constant fac asta pe perioade lungi de timp.

Majoritatea organizațiilor de sănătate publică nu colectează informații despre rata infestărilor cu lăței la scară largă. O reprezentantă a Centrelor de Prevenire și Control al Bolilor, Michelle Hutchinson, mi-a zis că asta e din cauză că lățeii nu transmit boli. Iritațiile și mâncărimile cauzate de ei pot duce la infecții secundare, dar lățeii sunt mai mult niște paraziți personali decât un motiv de îngrijorare pentru sănătatea publică. Majoritatea studiilor despre lăței se bazează pe informații de la una sau mai multe clinici. Aceste clinici sunt frecventate disproporționat, din cauza factorilor culturali sau economici, de către segmente din populație care se epilează mai des. (Femeile albe, tinere, cu studii superioare, din clasa de mijloc sau de sus, se epilează genital mult mai des decât alte categorii.)

Într-un studiu, două cincimi dintre persoanele care s-au epilat au spus că au făcut asta special înainte de vizita la doctor. Peter Leone, specialist în boli cu transmitere sexuală la Universitatea North Carolina, a notat că, pentru a detecta un caz de infecție cu lăței, un doctor trebuie să examineze organele genitale ale pacientului. Asta se întâmplă mai rar astăzi, pentru că există și metode de detecție mai indirecte precum testul de urină sau de piele. Deci sunt mare șanse ca studiile care au răspândit mitul să fie greșite.

Probabil că ratele de infecție nu s-au schimbat prea mult în ultimele câteva decenii, a zis Leone. Majoritatea sugerează că, în orice moment, între două și zece procente din întreaga populație au păduchi lați, în funcție de regiune și demografie. În Statele Unite apar milioane de cazuri noi în fiecare an.

Deși lățeii au fost un subiect de conversație și umor de când face sex omenirea, unii suspectează că interesul nostru pentru ei ar fi fost exagerat artificial în anii ’70, din cauza unor cazuri medicale care au sugerat că lățeii ar putea indica prezența altor boli cu transmitere sexuală.

După cum a indicat Leone, în ultimele trei decenii, am descoperit multe alte probleme letale de sănătate care ne preocupă, precum HIV/SIDA sau revenirea unor epidemii de sifilis și gonoree. „Nimeni nu moare din cauza lățeilor, așa că au început să fie ignorați”, a zis Leone.

Acum putem căuta orice pe Google, iar lățeii sunt ușor de detectat (le găsești ouăle prin părul pubian, fecalele de culoare neagră în chiloți și simți mâncărimi puternice în zona genitală) și de tratat (de obicei cu șampoane medicinale).

Leone susține că e posibil să fi renunțat la discuția despre lăței pentru că ne scârbesc prea tare: sunt niște paraziți care trăiesc pe corpul nostru și sunt asociați cu sexul, deci reprezintă prea multe tabuuri. Oamenii abia au așteptat să găsească motive să nu mai vorbească despre ei în lumea reală.

Totuși, Leone crede că n-ar trebui să-i uiți atât de ușor. Oricine poate să-i contracteze, iar asta nu are legătură cu caracterul unei persoane, viața ei sexuală, igiena sau epilatul. Desigur că e mai ușor să-i iei printr-un contact intim cu o persoană care îi are. Dar lățeii pot supraviețui până la 36 de ore în haine sau în lenjeria de pat și se pot răspândi astfel. Mai trăiesc și în bărbi, gene sau sprâncene.

Menținerea lățeilor în discursul public la un mod neutru, non-jovial și non-amenințător îi poate pregăti pe oameni pentru posibilitatea de a-i întâlni sau contracta și poate reduce rușinea care îi împiedică pe unii să meargă la doctor să se trateze.

Așa că hai să vorbim despre lăței, fraților. Chiar dacă nu te gândești la ei sau vrei să crezi că aproape am reușit să-i eradicăm, ei sunt printre noi și se târăsc prin colțurile lumii sexuale. Nu ai niciun motiv bun să ignori această realitate cu excepția unui sentiment infantil de silă.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.