Cocaina rătăcită în Marea Neagră îți arată că războiul drogurilor e aproape pierdut

De ceva vreme, un ciudat fenomen se petrece, sub ochii noștri, pe litoralul românesc al Mării Negre. Într-un vast și inexplicabil gest de mărinimie, marea continuă să aducă la mal colete cu droguri. E ca și cum rugile și jertfele pe care strămoșii noștri geto-daci și romani le-au adus zeilor mării în urmă cu mii de ani, se întorc în sfârșit, la noi, după o lungă noapte. Dar nu sub formă de capturi de pește, ci într-o formă de agregare mai adaptată păcatelor timpurilor moderne: cocaină pură, gata ambalată.

Pe litoral se desfășoară ample acțiuni de căutare, iar Poliția Română reînvie glumele din nemuritoarea serie BD prin apelurile de tipul: „Ce faci atunci când descoperi un portofel, un portmoneu, un portvizit ori colet de droguri pe malul mării?”.

Ar putea fi un gest de mărinimie divină, o consecință a încăzirii globale sau, pentru cei cu surse mai bune și cu picioarele mai bine înfipte pe pământ, doar rezultatul unei breșe în sistemul de securitate maritimă.

Fenomenul e cu atât mai ciudat cu cât vine în siajul ultimei mari capturi – mai degrabă norocoase – reușite de polițiștii anti-drog: este vorba despre cele opt sute de kilograme de cocaină, în valoare de trei sute de milioane de euro, găsite într-o șalupă abandonată din Delta Dunării.

„Record” au titrat, pe loc, știrile, în timp ce benzile jurnalelor TV s-au îngălbenit, iar ecranele au fost invadate de mascați echipați ca-n filmele americane, care descărcau din dubele cu girofar, saci plini cu făină sud-americană. Imagini care deja fac parte dintr-un puzzle global.

De aproape jumătate de veac, șefi de stat, de servicii secrete, polițiști, militari, profesori, medici, părinți ori elevi se află angajați în cel mai formidabil, lung și inepuizabil război mondial din ultima jumătate de veac: războiul contra drogurilor.

E un război mondial desfășurat, în toată splendoarea sa, pe toate continentele și pe care drogurile, cumva, îl câștigă: ultima decadă a înregistrat, pe de o parte, milioane de morți, dispăruți, execuții, adicții luate razna, încarcerări în timp ce, de cealaltă parte, avem creșterea producției și a consumului de droguri.

Probabil că de vină sunt politicile publice, strategiile, corupția ori, pur și simplu, natura umană. Sau poate că, după ani de căutat prin stele civilizații superioare, războiul ăsta ne-a adus cu picioarele pe pământ ca să îți arate că, cel puțin în cazul de față, drogurile sunt mai inteligente decât noi, oamenii.

România e și ea implicată în acest conflict și nu o duce prea bine: cumva, drogurile se dovedesc a fi mai inteligente chiar și decât noi, românii.

Iar Poliția și DIICOT-ul se raliază politicii mondiale, practicate de toate agențiile și secțiile de poliție din lume: raportarea, „la hectar”, a capturilor-record, ca unică dovadă că instituțiile statului „luptă” cu acest flagel. Capturăm, deci existăm.

Până la șalupa cu cocaină și căutările febrile de pe țărmul Mării Negre, ultimul astfel de „record”, raportat de către DIICOT s-a petrecut în septembrie 2018, când într-un sat din Mehedinți a fost descoperită o întreagă plantație de cannabis. Au fost confiscate, cu acest prilej, două tone. „Record” au titrat, pe loc, știrile vremii.

În urmă cu aproape trei ani, România intra în elita țărilor respectabile care se laudă cu astfel de capturi de ordinul tonelor: 2,5 tone de cocaină pură, în valoare de peste 625 de milioane de euro, confiscate în Constanța în iulie 2016. În urmă cu câteva luni, polițiștii și procurorii DIICOT au mai bătut un record, la Nădlac, unde au înhățat de la traficanți cinci tone de precursori de heroină. Din această cantitate, conform șefului DIICOT, s-ar fi putut obține o tonă de heroină.

Ca în orice război, avem și victime colaterale: consumatorii de canabis. Ocazional, aceștia sunt fluturați pe la TV, mai ales când subiectul este un personaj public suficient de controversat ca să dea bine pe sticlă. După care se așterne o dulce liniște până la următoarea captură „record”. Sau consumator-vedetă.

Cât de periculos, ori cât de bun pentru sănătate este canabisul e un subiect care se va epuiza, practic, odată cu rezervele de hidrogen din Soare. Cert este că fanii marijuanei se găsesc în mijlocul acestui conflict, pe care băieții răi cu cagule îl poartă cu băieții buni cu cagule și veste negre pe care scrie „Poliția”.

Dacă arunci o privire peste statisticile din ultimii ani, în cazul canabisului, vorbim de „capturi-record” care cresc în spirală: în urmă cu cinci ani, 70 de kilograme de canabis, indiferent că se întâmpla la Piatra-Neamț ori la Arad, erau considerate „capturi-record”. În 2015, „recordul” consta deja în trei sute de kilograme de „masă verde” și era atins, în august, la Mureș.

Un an mai târziu, în 2016, presa deja vorbea despre o „captură uriașă” de canabis, la Cluj, sub forma a șase sute de plante și o sută de kilograme de canabis bine mărunțit. Stocurile adunate de poliție au depășit, apoi, pragul de 150 de kilograme, la Bihor pentru ca, un an mai târziu, în 2017, să se atingă, în Mehedinți, un record ce părea greu de bătut: două tone de canabis confiscate odată cu depistarea unei veritabile plantații ilegale.

Recordul a fost bătut peste câteva săptămâni, când, în octombrie 2017, s-au capturat 2,5 tone de canabis, în altă plantație ilegală din județul Timiș.

E ca o progresie aritmetică, a cărei rație crește de la an la an. Cu cât cresc cantitățile capturate de polițiști, va crește proporțional și traficul și consumul.

Cu asemenea cantități pantagruelice, ai zice că se mișcă ceva, măcar pe plan național, în războiul contra drogurilor. Măcar la noi. Măcar în combaterea „traficului de canabis”.

Astfel, dacă arunci un ochi pe acest raport DIICOT, vei afla că, în 2017, au fost confiscate peste două tone de droguri de risc și alte peste două tone de droguri de mare risc.

Patru tone - o cantitate care pare imensă, la prima vedere, dar, dacă stai să te gândești puțin, vorbim aici de echivalentul încărcăturii unui camion. Pe an. În condițiile în care, după cum bine vezi, traficanții nu se mai încurcă și le transportă en-gros, cu vaporul, ori își fac direct culturi de câteva hectare.

Invariabil, se naște o întrebare: dezincriminarea consumului de canabis ar ajuta autoritățile în războiul contra drogurilor? Măcar să obțină o victorie „de etapă”?

Aici trebuie să înțelegi că polițiștii antidrog și procurorii DIICOT funcționează, și ei, după cele mai capitaliste principii. Ei sunt ca niște funcționari într-o uriașă corporație care, la final de an, trebuie să prezinte un raport cu „cât mai multe realizări”. În raportul ăla sunt prezentate cifre – nimeni nu are răbdare să afle contextul din spatele fiecărui număr.

Să aruncăm, de pildă, o privire pe raportul DIICOT pe anul 2018.

Apoi, nu poți să nu zâmbești când citești, în raportul DIICOT, expresii precum:

„Cu privire la Canabis (culturi/plante), în cursul anului 2018 au fost indisponibilizate în vederea confiscării un număr de 5 785 plante.”

„Din experiența mea, știu că sunt destul de multe dosare aflate pe rolul instanțelor sau pe rolul organelor de urmărire penală”, este de părere avocatul Adrian Nănuț.

Practic, pentru organele de urmărire penală e mult mai ușor să depisteze un banal consumator de canabis la un festival de muzică electro-dance, comparativ cu un traficant greu. Sigur, un traficant de cocaină nu e pus pe picior de egalitate cu un amărât care trage joint-ul vieții – legea prevede pedepse diferite, dar polițiștilor și procurorilor le e mult mai simplu să raporteze „la hectar” „destructurări” de rețele compuse din studenți, comparativ cu o rețea din aia ca la carte, cu traficanți tatuați și degrabă vărsătorii de sânge.

Treaba asta ține, cumva, de natura umană: zece dosare „rezolvate” cu niște consumatori de canabis ajută mai bine la promovare decât un dosar rămas încă „nerezolvat” de trafic de heroină ori cocaină.

Chit că un gabor adevărat, care se respectă, nu se obosește să te aresteze pentru un cui.

Acest lucru duce însă la încărcarea instanțelor de judecată. O decriminalizare a consumului de canabis ar ajuta la degrevarea instanțelor de astfel de cazuri. Inclusiv judecătorul Cristi Danileț spune, pe șleau, că „urmărirea consumatorilor încarcă procurorii și instanțele”.

Iată o întrebare legitimă: merită să pui un magistrat să-și bată capul cu zeci de dosare pe „posesie și consum”, în care e vorba de cantități mici de canabis, sau îl lași să-și bată capul cu rețele babane, traficanți periculoși, nu glumă, din liga superioară a cocainei și heroinei?

Dar, în sistemul juridic, o simplă renunțare din partea procurorului nu e suficientă. „Renunțarea, conform codului de procedură penală, implică sesizarea instanței cu această soluție”, spune Nănuț. Cu alte cuvinte, instanța trebuie să fie de acord cu faptul că procurorul e de acord să se renunțe la urmărire.

„Parchetul poate spune că nu-l mai trimitem în judecată pentru că l-am depistat cu un joint, îi dăm renunțare. Dar, din punct de vedere al procedurii penale, și această renunțare trebuie validată de instanța de judecată. Ceea ce înseamnă înregistrarea dosarelor, citarea părților, prezența în instanță. Toate astea ca să se ajungă la decizia de nepedepsire”, spune avocatul.

Lucrurile se văd fix la fel și de la echipa adversă, a procurorilor:

Dezincriminarea consumului de marijuana nu ar da o lovitură de moarte marilor rețele și marilor traficanți. Să luăm, ca exemplu, banalele țigări: sunt legale „la consum”, dar asta nu înseamnă că nu există o contrabandă bine pusă la punct care se ocupă fix cu „traficul de țigări”. Dar, pentru consumatorii „legitimi” ar fi poate mai puțin stresant să cumpere „cuiul” de la Mega Image, decât de la vreun psihopat dintr-o alee întunecată.

De fapt, cel mai mare succes pe plan local, în lupta contra drogurilor l-ar reprezenta minimalizarea „la maxim” a impactului drogurilor de pe piața românească. Ar reduce legalizarea canabisului acest impact?

După un secol de prohibiție, Canada tocmai ce a legalizat canabisul, în urmă cu ceva luni. E prea devreme să tragem concluzii. Pe continentul european, avem exemplul Portugaliei care, la 17 ani după decriminalizarea consumului, are cele mai puține decese cauzate de supradoze, la nivel european. Dar e doar un exemplu. Momentan, nu știe nimeni precis cum e bine, dar e o temă de discuție.

Care, momentan, în România, e abia la început de drum.

Iar faptul că numărul de capturi crește, iar cantitățile capturate sunt din ce în ce mai mari nu reprezintă, neapărat, un semn bun.

Dacă vrei să înțelegi mai multe despre problemele cauzate de droguri citește articolele din campania „România în sevraj”.