7 întrebări (și răspunsuri) pe care le ai despre referendumul anti-gay din România

Fanii Coaliției pentru Familie se simt zilele astea, probabil, ca-n sânul lui Avram, după noua victorie înregistrată prin votul favorabil dat de Senatul României pentru organizarea controversatului referendum pentru redefinirea familiei în Constituției.

Lucrurile sunt acum clare și intrate deja pe ultima turnantă. De doi ani închegați asistăm la un război al urii inutile, alimentat de obsesiile unor orci creaționiste care cred, printre altele, că Big Bang-ul e, de fapt, un fel de explozie a unui transformator electric, dar ceva mai mare. Referendumul acesta, dacă s-o face, va fi și un test de maturitate pe care-l dăm cu toții acum, chit că nu ne convine. Și, dacă ai ceva dubii, gândește-te că fix textul acesta, pe care-l citești acum de pe un ecran luminos, se datorează exclusiv unor ingineri care cred mai degrabă în Big Bang și mai puțin în Sfânta Biblie.

În fine, parlamentarii și-au spus cuvântul, iar acum urmează o întreagă procedură până la organizarea efectivă a referendumului. Care, apropo, nu e musai să se întâmple. Și pentru că știu că ai o grămadă de întrebări referitoare la ce se va întâmpla de acum înainte, am vorbit cu un expert în politici publice și legislație constituțională, Codru Vrabie.

Teoretic, da. „Toate lumea vorbește acum despre referendum”, spune Vrabie, „dar asta înseamnă să pui carul înaintea boilor. În acest moment, nu există neapărat o garanție că se va ajunge la referendum”. Mai exact, după votul din Senat, Opoziția (adică doar USR, în condițiile în care PNL, după votul „conform conștiinței”, ți-a arătat că vrea cu tot dinadinsul să o ia pe drumul deja bătătorit de PNȚCD), poate să facă o plângere la Curtea Constituțională, pe chestiuni procedurale. Cum ar fi, de pildă, nerespectarea procedurilor corecte de adoptare a acestei inițiative. Treaba asta s-ar putea transforma într-un joc de ping-pong, după modelul deja exersat cu legile Justiției.

Sigur, într-un astfel de scenariu, Opoziția nu ar face decât să tragă nițel de timp, ceea ce nu e, însă, de colea, în condițiile în care timpul e o componentă importantă în această ecuație.

Răspuns simplu și la obiect: nu. PSD și ALDE s-au ocupat deja de asta și au modificat legea referendumului, astfel încât să-l scoată pe președinte din procedură. Iohannis s-a chinuit ceva, nimic de zis: a cerut reexaminare în Parlament, a sesizat inclusiv CCR-ul, dar degeaba. În cele din urmă s-a văzut silit să promulge legea și să se declare înfrânt. La acest capitol, Iohannis e redus la stadiul de simplu cetățean spectator.

Conform legii de organizare, Curtea Constituțională se autosesizează, din oficiu, în cazul inițiativelor de revizuire a Constituției.

În urmă cu doi ani, când inițiativa CpF a fost înregistrată în Parlament, Curtea Constituțională a dat un aviz favorabil. Dar acel aviz nu trebuie să-i bucure pe fanii CpF și nici să-i demoralizeze pe fanii științelor exacte.

„CCR a decis că textul propus pentru revizuire nu suprimă dreptul la căsătorie și că inițiativa se califică pentru a fi dezbătută în Parlament. Ceea ce s-a și întâmplat”, spune Vrabie.

Cu alte cuvinte, CCR a zis doar că inițiativa merită dezbătută. Acum, după ce inițativa a fost adoptată de Cameră și Senat, textul, în sine, urmează, a fi luat la bani mărunți de către judecătorii Curții.

„Parlamentul are obligația să producă un text de revizuire a Constituției care să răspundă la mai multe exigențe consituționale”, spune expertul constituțional. Și aici, trebuie să aruncăm o privire la articolul 53 din Constituție:

Or, textul votat în Parlament și care propune revizuirea Constituției, zice așa:

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

„Menționând, în mod expres, bărbat și femeie, textul discriminează între cetățeni, pe bază de sex”, spune Vrabie.

S-ar putea să descoperim că CCR va spune dragă Parlamentule, ne pare rău, ai făcut un text care nu corespunde tututor exigenețelor constituționale, motiv pentru care ia-l înapoi și mai fă o încercare! Fă-ți temele cum trebuie!

Apoi, fix în Constituție, la articolul 152, mai scrie așa:

Un alt detaliu important: când vine vorba de decizii legate de revizuirea Constituției, CCR se pronunță cu votul a două treimi din numărul judecătorilor. Scrie, negru pe alb, în articolul 21 al legii de funcționare a Curții.

Un vot de 6 la 3 e mai greu de atins, comparativ cu un vot simplu, de 5 la 4.

„Pe cazul Coman-Hamilton, CCR a fost împărțită 4-4, un om nu a știut cum să voteze, motiv pentru care s-au tot amânat, vreo trei termene, aproape nouă luni de zile, înainte de a o trimite la Luxembourg, la Curtea Europeană de Justiție”, spune Vrabie.

„În astfel de condiții, e aproape imposibil să se ajungă la un vot favorabil, de 6-3”.

Conform legii, CCR trebuie să se pronunțe asupra propunerii de revizuire în termen de fix cinci zile. Bun. În prezent, numărul de actori politici (parlamentari, președinte, Avocatul Poporului) care se pot adresa CCR e limitat.

„Când vine vorba despre legi de revizuire, această limitare nu mai e expres prevăzută, nici în Constituție, nici în lege”, spune Vrabie. „În astfel de condiții, e posibil ca o mulțime foarte mare de entități să se adreseze CCR și să o inunde cu sesizări”. Vorbim, practic, de un atac la saturație. Război total.

„În acest fel, fie nu se va putea îndeplini termenul de 5 zile, fie CCR se va găsi nevoită să nu citească o sumă de astfel de documente. Treaba e nasoală și așa, și așa”, crede expertul.

„Nici mort-copt, nu poate statul român să organizeze un referendum în 20 de zile”, crede Codru Vrabie. Dar, de dragul jocului, să ne imaginăm că avem de-a face cu cel mai bun guvern din istoria României și că, printr-un miracol (cum altfel?) acest referendum va fi organizat pe 7 octombrie.

Da, conform legii privind organizarea și desfășurarea referendumului. Secțiile de votare din străinătate sunt stabilite de Guvern și vor fi puse la punct, „prin grija reprezentanțelor diplomatice”. În țară, poți vota, de asemenea, pe listele suplimentare, dacă nu te afli în localitatea de reședință.

Conform ultimelor modificări aduse în lege, pentru ca această consultare populară să fie, mai întâi, valabilă, e, suficient, ca 30% din populația totală cu drept de vot să participe. Conform Autorității Electorale Permanente, în prezent sunt înregistrați peste 18 milioane de alegători. Matematic, e, prin urmare, nevoie să participe vreo 5,6 milioane de români. Apoi, pentru ca rezultatul să fie validat, trebuie ca 25% din alegători să zică „Da”. Asta înseamnă, tot matematic, vreo 4,5 milioane.

La alegerile parlamentare din 2016, PSD a strâns 3,2 milioane de voturi, PNL – 1,4 milioane, iar ALDE – circa 400 de mii. La fel, UDMR a strâns în jur de 400 de mii de voturi. Toate partidele astea, la un loc, adunate, abia fac 5,5 milioane de alegători, la limita cvorumului de 30% necesar.

Pentru cei care vor să trântească referendumul, boicotul pare o soluție viabilă. Dar, pentru că trăim, totuși, în România, merită menționat un precedent în materie de organizare de referendumuri.

În anul 2003, când s-a votat ultima revizuire a Constituției, pragul pentru validare era cel vechi, de 50% + 1 din totalul populației cu drept de vot. Pentru că existau șanse foarte mici ca acest prag să fie atins, Guvernul Năstase a organizat un referendum „de weekend”: s-a votat și sâmbătă și duminică, până când s-a atins pragul de prezență. De organizare s-a ocupat fostul ministru al Administrației, Octav Cozmâncă, un căpcăun al epocii de Aur Năstase, pe lângă care Liviu Dragnea pare un banal minion. Se naște o întrebare: poate să se repete acest scenariu și acum, în 2018?

Dacă actualul guvern vrea cu tot dinadinsul să se atingă pragul de 30% și să organizeze referendum „până iese cvorumul”, ideea boicotului poate fi una ineficientă.

Codru Vrabie crede însă că e extrem de puțin probabil să se ajungă aici: guvernul trebuie să dea o hotărâre, în acest sens, care va fi analizată de Curtea Constituțională. Apoi, e și mai puțin probabil ca judecătorii CCR să fie de acord cu schimbarea regulilor jocului, în timpul jocului (după modelul deja practicat, din timpul referendumului de demitere al lui Băsescu, când PSD și PNL au vrut, de atunci, să pună prag de 30% participare).

Puțin probabil, dar nu imposibil: guvernul poate să dea – de ce nu? – ordonanță de urgență.

Avocatul Poporului ar trebui să o conteste la CCR, dar noi aici mergem pe cel mai negru scenariu cu putință. Ordonanța nu e contestată, iar referendumul se face pentru două-trei zile. În acest caz, CCR ar putea da nucleara la final, după referendum, pe care s-ar putea să-l declare nul, din cauză de ordonanță. Pentru că rezultatele referendumului sunt validate, la final, tot de CCR. Dar aici ne aflăm deja pe nisipuri mișcătoare și vorbim, oricum, de un scenariu cu prea multe probabilități. Chit că nu strică să știm cât mai multe dintre ele.