Chuck Palahniuk a ascuns o cutie plină de dubioşenii în casa mea

Autorul Fight Club, Chuck Palahniuk este renumit pentru romanele lui despre clasa socială marginalizată, cu tendințe de auto-distrugere. El e un erou pentru orașul său iubit, Portland, și deseori când citește din lucrările lui în public, oamenii vomită sau leșină. Un lucru mai puțin cunoscut despre autorul de „ficțiune transgresională" e faptul că îi plac surprizele, iar cea mai recentă a venit sub forma unei cutii de table sigilate, ascunsă în tavanul băii din fosta lui casă, care a fost descoperită de noii proprietari. Cutia era plină de fleacuri drăguțe: o copie semnată a romanului Fight Club, schițele originale ale casei, fotografii și bilețele.

Asta e o nouă chichiță pe care Palahniuk o face de ceva timp: trimite cititorilor colete pline cu diverse lucruri. Știu asta, pentru că și mie mi-a trimis unul la un moment dat.

Asta s-a întâmplat în 2006. Eu am descoperit destul de târziu Fight Club, la zece ani după ce a fost publicată cartea și șapte de când filmul a fost primul din grămada care a apucat o scenă cheie cu piesa de la the Pixies, „Where is My Mind". Povestea despre un lucrător insomniac, care formează un club de lupte underground, alături de un vânzător de săpun dubios, ca să-și schimbe viața. Am rezonat cu asta ca adolescent plictisit, în primul an de liceu.

I-am scris o scrisoare lui Palahniuk (în retrospectivă, probabil că era plină de furie antisistem) și am trimis-o la o adresă găsită pe „site-ul oficial al fanilor Chuck Palahniuk", chuckpalahniuk.net. Nu m-am așteptat la un răspuns în vecii vecilor.

Dar câteva luni mai târziu, m-am trezit cu un colet, cam de mărimea unei cutii de pantofi. Expeditorul era trecut „Palahniuk", prin intermediul agenției literare Donadio & Olson din New York. Înăuntru erau multe lucruri împachetate în confetti auriu Mylar: plastilină, un yo-yo, lumânări pentru tort, creioane, ciocolată asortată de la Whitman, o acadea care se aprindea, un set de acuarele, Pop Rocks, tatuaje temporare, steluțe fosforescente de lipit pe tavan, un păianjen de plastic, o carte de colorat, monezi aurii din plastic, o mingiuță, accesorii pentru petreceri, semințe de nu mă uita și două CD-uri cu înregistrări din turneele pentru diverse cărți.

În plus, mai conținea și un koala de pluș, „Totemul tău Koala", a scris el cu un marker peste o scrisoare redactată.

În scrisoare, el mi-a spus că am un nume grozav, iar cutia nu era o schemă de marketing sau ceva trimis din obligație, ci doar un proiect distractiv de-al lui. „Țelurile/proiectele mărețe te formează", a scris el. „Proiectul în sine aproape că nici nu contează. Construiește-ți cele mai ambițioase proiecte în jurul a ceva ce-ți place. Prin puterea exemplului, o să învețe și alții."

El a mai scris că adevărata libertate revine din plăcerea de a crea. În momentul respectiv, el crea cutiile astea, aproape o mie la număr, cu o valoare de vreo 25 de dolari și le trimitea fanilor. (O grămadă de plastilină.)

De-a lungul anilor, oamenii au împărtășit poveștile lor cu propriile cutii de la Palahniuk, descriind obiectele personalizate, inclusiv un săpun pe bune „Paper Street Soap Company" și un semn de carte de un metru și ceva confecționat de el din bijuteriile mamei sale. Dacă și restul sunt ca mine, cu siguranță au prețuit lucrușoarele. Zece ani mai târziu, eu încă le mai am pe ale mele, păstrate perfect în ambalajul lor original.

Eu sunt „Sentimentul Imens de Gratitudine" al lui Jack. Merci, Chuck.

Urmărește-l pe James Charisma pe Twitter.

Citește mai multe despre Fight Club:
Cum a devenit Fight Club Biblia cocalarilor misogini din jurul lumii
După 15 ani, „Fight Club" tot naşpa a rămas
În Moscova există un fight club și e pe bune