Publicitate
Știri

Cum a vândut Nicolae Ceaușescu copiii români unor familii din Franța

Francezii preferau mai ales copiii blonzi și îi alegeau din același orfelinat pe care l-a vizitat Michael Jackson, unde li se cereau șpăgi.

de Ana Luca
26 Iulie 2017, 1:50pm

Fotografie via Fototeca Online a Comunismului Românesc, Cota: 6/1974

Cercetările sociologice din ultimii ani arată că mulți dintre românii de 18 - 20 de ani habar nu au ce a fost comunismul. Unii dintre ei cred că dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost patriot și că era chiar un tip cool, care le oferea tuturor o locuință și un loc de muncă, că așa le-au spus părinții și propaganda nostalgică. Însă, în realitate, Nicolae Ceaușescu a fost un tip absolut sinistru.

Iar cât de patriot era reiese dintr-un fapt absolut inimaginabil până acum: Nicolae Ceaușescu a fost un adevărat traficant de copii. Dintr-o cercetare derulată de o tânără istorică de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Luciana Jinga, reiese că Nicolae Ceaușescu a vândut efectiv orfani din România unor familii din Occident, în special în Franța. Un copil costa 3000 - 3500 de dolari, iar la această sumă se adăugat șpaga pe care părinții adoptivi trebuiau s-o plătească mahărilor comuniști pentru a rezolva problema adopției internaționale, după cum a spus Luciana Jinga în cadrul unei școli de vară organizată la Sinaia de IICCMER pe tema exilului românesc.

ORFANII ROMÂNI CEL MAI BUN EXPORT AL PATRIOȚILOR COMUNIȘTI

Fotografie via Fototeca Online, cota 17/1965

„În mod absolut neobișnuit și ieșit din orice norme, regimul comunist este cel care a demarat adopțiile internaționale. România era singura țară din tot continentul european care dădea copii la adoptat; toate celelalte țări europene primeau copii", spune Luciana Jinga.

Nicolae Ceaușescu și regimul comunist, în general, au făcut comerț cu oameni. Mai întâi, au vândut evrei, apoi au vândut germani, iar la final, când nu mai aveau nici evrei, nici germani, au vândut orfani.

„În cazul evreilor și germanilor, aceștia erau vânduți, dar nu împotriva voinței lor. Ei erau răscumpărați, ajutați umanitar de către statul Israel sau de Republica Federală Germană", spune istoricul Adrian Niculescu, vicepreședintele IICCMER.

În cazul copiilor, însă, alta era situația. Aceștia erau vânduți fără ca cineva să țină cont de voința lor. „Copiii erau vânduți ca pe un produs. La șase luni nu puteau să își manifeste dorința să plece în străinătate", mai spune Luciana Jinga. Cele mai multe adopții internaționale au fost făcute în anii 1980.


Vezi și:


„S-a început cu două-trei-patru cazuri până la începutul anilor 1980. Atunci, fenomenul începe să explodeze", mai spune Luciana Jinga. Practic, Nicolae Ceaușescu și-a dat seama că poate face bani serioși din comerțul cu copii. Drept urmare, comuniștii români au trimis avocați în Occident care să contacteze agențiile de adopții din Franța. Evident, puteau fi ofițeri acoperiți ai Securității.

Le ofereau acestora copii spre adopție. „Acești avocați le spuneau celor de la agenții: în această lună vă putem oferi zece copii! Aduceau cu ei și pozele copiilor. În general, le propuneau copii blonzi", mai adaugă Luciana Jinga. Erau copii impecabili din punct de vedere fizic.

FRANCEZII PREFERAU SĂ ADOPTE COPIII BLONZI DIN ROMÂNIA

Fotografie via Fototeca Online a Comunismului Românesc, Cota. 413/1966

În acea perioadă, francezii puteau adopta și copii din statele din Africa sau copii indios din America de Sud, spune istoricul Adrian Niculescu. Francezii preferau copiii blonzi din România. Luciana Jinga spune că francezii puneau banii într-un cont privat din străinătate, care aparținea Securității, apoi se prezentau la orfelinatul în care erau găzduiți acești copii. În toată România exista un singur astfel de orfelinat: Orfelinatul numărul 1 din București, din apropierea Arcului de Triumf, care a fost vizitat și de Michael Jackson.

Pentru că acești copii orfani care erau găzduiți acolo erau o marfă de export valoroasă, ei erau foarte bine îngrijiți, iar ingrijitoarele erau drăguțe cu ei. Acolo veneau părinții francezi, care își aleseseră în prealabil copilul pe baza fotografiilor puse la cale de securiști, iar la orfelinatul din București făceau cunoștință cu copilul.

Citește și: Am vorbit cu bărbaţi despre ce însemna să iubeşti o femeie pe vremea lui Ceaușescu

Francezii nu erau lăsați să interacționeze prea mult cu copilul, ca să nu se atașeze micuții prea mult de viitorii lor părinți adoptivi, pentru că procedurile de adopție internațională durau ani buni. În schimb, familiile de francezi erau încurajate să dea șpăgi pentru a cumpăra bunăvoința autorităților și să aducă „ajutoare" la cămin: produse de strictă necesitate care lipseau din România, de la lapte praf la haine sau medicamente. Toate acestea erau cerute neoficial. Francezii veneau a doua oară cu geamantane cu aceste produse.

Desigur, spune Luciana Jinga, multe dintre aceste bunuri ajungeau la îngrijitoare. Alte șpăgi ajungeau inclusiv la persoane care făceau parte din Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Adopțiile internaționale erau aprobate de Consiliul de Miniștri al Republicii Socialiste România. În Franța plecau cam o sută de copii pe an.

TRAFICUL ĂSTA DE COPII DUSESE LA RELAȚII TENSIONATE ÎNTRE CEAUȘESCU ȘI FRANȚA

Fotografie via Fototeca Online a Comunismului Românesc, Cota: 196/1966

Însă au existat și momente tensionate în acest trafic oficial de copii. Președintele Franței, Francois Mitterand, trebuia să facă o vizită în România în anul 1982, însă, pentru că Securitatea a încercat să îl asasineze pe disidentul român Virgil Tănase, refugiat în Franța, a refuzat să mai vină în România și a spus într-o conferință de presă: „Refuz să strâng mâna unui tiran!", după cum își amintește Adrian Niculescu, el însuși fost exilat în Occident.

„Ceaușescu a spus: refuză să mai vină? Atunci îi blocăm adopțiile!", mai afirmă Luciana Jinga. Procedura de adopție internațională s-a îngreunat după acest incident, iar după anul 1987, când Nicolae Ceaușescu a devenit izolat aproape complet pe plan internațional, a decis să oprească în țară toți copiii adoptați, fără, însă să oprească și procedurile de adopție.

„Francezii continuau să vină, să dea cei 3000 de dolari și șpăgile, dar copiii nu mai plecau. Statul comunist excroca aceste familii de francezi", mai spune Luciana Jinga.

Blocarea plecării în Franța a copiilor adoptați a tensionat și mai mult relațiile dintre președintele francez Francois Mitterand și Nicolae Ceaușescu. Francois Mitterand devenise tot mai insistent și a cerut rezolvarea problemei, spre maxima iritare a lui Nicolae Ceaușescu. Luciana Jinga a găsit o stenogramă a unei ședințe a Consiliului de Miniștri de la București, în care dictatorul comunist spunea că „Iar m-a sunat nebunul cu copiii!". În cele din urmă, Ceaușescu a fost de acord ca guvernul francez să trimită la București o delegație ca să negocieze rezolvarea problemei copiilor adoptați.

Oficialii francezi au prins Revoluția din 1989 la Hotelul Intercontinental, în așteptarea unei întâlniri cu Ceaușescu

OFICIALII FRANCEZI AȘTEPTAU ÎNTÂLNIREA CU CEAUȘESCU CÂND A ÎNCEPUT REVOLUȚIA

Fotografie via Fototeca Online a Comunismului Românesc, Cota: 2/1965

În aceste condiții, președintele Franței, Francois Mitterand, a decis ca în fruntea delegației să se afle ministrul francez al Afacerilor Sociale, un semn al importanței deosebite pe care o acorda acestei probleme.

Din delegație făceau parte și reprezentanți ai Crucii Roșii Franceze. Întâlnirea lui Nicolae Ceaușescu trebuia să aibă loc în luna noiembrie. Însă, din cauza contextului internațional tumultuos, Nicolae Ceaușescu nu s-a mai întâlnit cu delegația franceză.

În noiembrie 1989, a avut loc Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român care l-a reales în fruntea sa pe dictatorul român, apoi a urmat vizita lui Nicolae Ceaușescu în Uniunea Sovietică și conflictul cu conducătorul sovietic Mihail Gorbaciov, care îi cerea reforme și concesii tiranului de la București, iar regimurile comuniste cădeau unul după altul, așa cum căzuse și zidul Berlinului.

Însă, pentru că Francios Mitterand îi ceruse ministrei Afacerilor Sociale să rămână în București până rezolvă problema, oficialii francezi nu au plecat. Ei au rămas la Hotelul Intercontinental până când a izbucnit Revoluția din 1989.

„Se trăgea în toate direcțiile, dar francezii nu s-au mișcat de la București, cu scopul de a lua copiii adoptați!", spune Luciana Jinga.

La București au început să sosească și jurnaliștii trimiși de presa internațională ca să relateze despre Revoluție. Și jurnaliștii francezi erau cazați la Hotelul Intercontinental. A urmat apoi închiderea spațiului aerian românesc. Totuși, unele avioane puteau ateriza, însă nimeni nu putea decola. Ultima aeronavă care a aterizat a fost un aerotaxi, un zbor privat, care a ajuns la București la 15.30, în 22 decembrie 1989, de la Roma și avionul s-a întors imediat, cu mult noroc, în capitala din Italia, cu primele casete video filmate de jurnaliștii străini la București.

Citește și: Nuduri românești de pe vremea lui Ceaușescu

Delegația guvernamentală franceză a făcut, totuși, ca primul avion care a decolat de pe aeroportul din Otopeni, după redeschiderea spațiului aerian, să fie cel spre Paris. Oficialii francezi au plecat cu tot cu copiii adoptați.

„A fost un moment foarte important. Delegații francezi au spus lumii întregi despre criza umanitară din România și despre celelalte orfelinate, în care copiii trăiau în niște condiții groaznice, greu de imaginat, mai ales copiii cu handicap, care au fost supuși unui regim de exterminare", mai spune Luciana Jinga.

În 10 ianuarie 1990, oficialii francezi erau deja înapoi în România cu primele transporturi de ajutoare pentru orfanii români și a început acțiunea prin intermediul căruia Occidentul a început să contribuie la rezolvarea problemei orfelinatelor românești.

Tagged:
Features
Cultura
copii
Nicolae Ceauşescu
strainatate
adoptii
comunism