Cum a vândut Nicolae Ceaușescu copiii români unor familii din Franța

Fotografie via Fototeca Online a Comunismului Românesc, Cota: 6/1974

Cercetările sociologice din ultimii ani arată că mulți dintre românii de 18 - 20 de ani habar nu au ce a fost comunismul. Unii dintre ei cred că dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost patriot și că era chiar un tip cool, care le oferea tuturor o locuință și un loc de muncă, că așa le-au spus părinții și propaganda nostalgică. Însă, în realitate, Nicolae Ceaușescu a fost un tip absolut sinistru.

Iar cât de patriot era reiese dintr-un fapt absolut inimaginabil până acum: Nicolae Ceaușescu a fost un adevărat traficant de copii. Dintr-o cercetare derulată de o tânără istorică de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Luciana Jinga, reiese că Nicolae Ceaușescu a vândut efectiv orfani din România unor familii din Occident, în special în Franța. Un copil costa 3000 - 3500 de dolari, iar la această sumă se adăugat șpaga pe care părinții adoptivi trebuiau s-o plătească mahărilor comuniști pentru a rezolva problema adopției internaționale, după cum a spus Luciana Jinga în cadrul unei școli de vară organizată la Sinaia de IICCMER pe tema exilului românesc.

Nicolae Ceaușescu și regimul comunist, în general, au făcut comerț cu oameni. Mai întâi, au vândut evrei, apoi au vândut germani, iar la final, când nu mai aveau nici evrei, nici germani, au vândut orfani.

În cazul copiilor, însă, alta era situația. Aceștia erau vânduți fără ca cineva să țină cont de voința lor. „Copiii erau vânduți ca pe un produs. La șase luni nu puteau să își manifeste dorința să plece în străinătate", mai spune Luciana Jinga. Cele mai multe adopții internaționale au fost făcute în anii 1980.

Vezi și:

„S-a început cu două-trei-patru cazuri până la începutul anilor 1980. Atunci, fenomenul începe să explodeze", mai spune Luciana Jinga. Practic, Nicolae Ceaușescu și-a dat seama că poate face bani serioși din comerțul cu copii. Drept urmare, comuniștii români au trimis avocați în Occident care să contacteze agențiile de adopții din Franța. Evident, puteau fi ofițeri acoperiți ai Securității.

Le ofereau acestora copii spre adopție. „Acești avocați le spuneau celor de la agenții: în această lună vă putem oferi zece copii! Aduceau cu ei și pozele copiilor. În general, le propuneau copii blonzi", mai adaugă Luciana Jinga. Erau copii impecabili din punct de vedere fizic.

În acea perioadă, francezii puteau adopta și copii din statele din Africa sau copii indios din America de Sud, spune istoricul Adrian Niculescu. Francezii preferau copiii blonzi din România. Luciana Jinga spune că francezii puneau banii într-un cont privat din străinătate, care aparținea Securității, apoi se prezentau la orfelinatul în care erau găzduiți acești copii. În toată România exista un singur astfel de orfelinat: Orfelinatul numărul 1 din București, din apropierea Arcului de Triumf, care a fost vizitat și de Michael Jackson.

Pentru că acești copii orfani care erau găzduiți acolo erau o marfă de export valoroasă, ei erau foarte bine îngrijiți, iar ingrijitoarele erau drăguțe cu ei. Acolo veneau părinții francezi, care își aleseseră în prealabil copilul pe baza fotografiilor puse la cale de securiști, iar la orfelinatul din București făceau cunoștință cu copilul.

Francezii nu erau lăsați să interacționeze prea mult cu copilul, ca să nu se atașeze micuții prea mult de viitorii lor părinți adoptivi, pentru că procedurile de adopție internațională durau ani buni. În schimb, familiile de francezi erau încurajate să dea șpăgi pentru a cumpăra bunăvoința autorităților și să aducă „ajutoare" la cămin: produse de strictă necesitate care lipseau din România, de la lapte praf la haine sau medicamente. Toate acestea erau cerute neoficial. Francezii veneau a doua oară cu geamantane cu aceste produse.

Desigur, spune Luciana Jinga, multe dintre aceste bunuri ajungeau la îngrijitoare. Alte șpăgi ajungeau inclusiv la persoane care făceau parte din Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Adopțiile internaționale erau aprobate de Consiliul de Miniștri al Republicii Socialiste România. În Franța plecau cam o sută de copii pe an.

Însă au existat și momente tensionate în acest trafic oficial de copii. Președintele Franței, Francois Mitterand, trebuia să facă o vizită în România în anul 1982, însă, pentru că Securitatea a încercat să îl asasineze pe disidentul român Virgil Tănase, refugiat în Franța, a refuzat să mai vină în România și a spus într-o conferință de presă: „Refuz să strâng mâna unui tiran!", după cum își amintește Adrian Niculescu, el însuși fost exilat în Occident.

„Ceaușescu a spus: refuză să mai vină? Atunci îi blocăm adopțiile!", mai afirmă Luciana Jinga. Procedura de adopție internațională s-a îngreunat după acest incident, iar după anul 1987, când Nicolae Ceaușescu a devenit izolat aproape complet pe plan internațional, a decis să oprească în țară toți copiii adoptați, fără, însă să oprească și procedurile de adopție.

Blocarea plecării în Franța a copiilor adoptați a tensionat și mai mult relațiile dintre președintele francez Francois Mitterand și Nicolae Ceaușescu. Francois Mitterand devenise tot mai insistent și a cerut rezolvarea problemei, spre maxima iritare a lui Nicolae Ceaușescu. Luciana Jinga a găsit o stenogramă a unei ședințe a Consiliului de Miniștri de la București, în care dictatorul comunist spunea că „Iar m-a sunat nebunul cu copiii!". În cele din urmă, Ceaușescu a fost de acord ca guvernul francez să trimită la București o delegație ca să negocieze rezolvarea problemei copiilor adoptați.

Oficialii francezi au prins Revoluția din 1989 la Hotelul Intercontinental, în așteptarea unei întâlniri cu Ceaușescu

În aceste condiții, președintele Franței, Francois Mitterand, a decis ca în fruntea delegației să se afle ministrul francez al Afacerilor Sociale, un semn al importanței deosebite pe care o acorda acestei probleme.

Din delegație făceau parte și reprezentanți ai Crucii Roșii Franceze. Întâlnirea lui Nicolae Ceaușescu trebuia să aibă loc în luna noiembrie. Însă, din cauza contextului internațional tumultuos, Nicolae Ceaușescu nu s-a mai întâlnit cu delegația franceză.

În noiembrie 1989, a avut loc Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român care l-a reales în fruntea sa pe dictatorul român, apoi a urmat vizita lui Nicolae Ceaușescu în Uniunea Sovietică și conflictul cu conducătorul sovietic Mihail Gorbaciov, care îi cerea reforme și concesii tiranului de la București, iar regimurile comuniste cădeau unul după altul, așa cum căzuse și zidul Berlinului.

Însă, pentru că Francios Mitterand îi ceruse ministrei Afacerilor Sociale să rămână în București până rezolvă problema, oficialii francezi nu au plecat. Ei au rămas la Hotelul Intercontinental până când a izbucnit Revoluția din 1989.

La București au început să sosească și jurnaliștii trimiși de presa internațională ca să relateze despre Revoluție. Și jurnaliștii francezi erau cazați la Hotelul Intercontinental. A urmat apoi închiderea spațiului aerian românesc. Totuși, unele avioane puteau ateriza, însă nimeni nu putea decola. Ultima aeronavă care a aterizat a fost un aerotaxi, un zbor privat, care a ajuns la București la 15.30, în 22 decembrie 1989, de la Roma și avionul s-a întors imediat, cu mult noroc, în capitala din Italia, cu primele casete video filmate de jurnaliștii străini la București.

Delegația guvernamentală franceză a făcut, totuși, ca primul avion care a decolat de pe aeroportul din Otopeni, după redeschiderea spațiului aerian, să fie cel spre Paris. Oficialii francezi au plecat cu tot cu copiii adoptați.

În 10 ianuarie 1990, oficialii francezi erau deja înapoi în România cu primele transporturi de ajutoare pentru orfanii români și a început acțiunea prin intermediul căruia Occidentul a început să contribuie la rezolvarea problemei orfelinatelor românești.