O casă de discuri din Turcia folosește muzica pop ca să reziste regimului autoritar

Nu e ușor să pui bazele unei case de discuri oriunde în lume, cu atât mai puțin atunci când trăiești într-o țară zguduită de reprimare politică și violență teroristă. Asta e lupta lui Kubilay Yigit, în vârstă de 25 de ani, fondatorul casei de discuri Drug Boulevard din Turcia.

Yigit are aceleași vise și aspirații ca mulți alți artiști de vârsta lui. Frustrat de trendurile pe care le simțea pre-formulate, într-o scenă electro-pop monopolizată, el a lansat recent proiectul ca o modalitate de a descoperi noi posibilități de creație și de a stabili conexiuni online cu artiști care-i împărtășesc opiniile. Însă, pentru el, un obstacol reprezintă haosul din țara natală. Conflictul din Siria s-a extins către ei, dar a venit la pachet cu un număr din ce în ce mai mare de atacuri teroriste și asalturi armate. În timpul ăsta, guvernul președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan a făcut presiuni dure asupra adversarilor politici, jurnaliștilor și social media, printre proteste publice și o tentativă de lovitură de stat de anul trecut.

Yigit, care locuiește în Istanbul și care în trecut a fondat Blue Soho, casa de discuri trance / progressive, el spune că a îndurat căderi de internet și electricitate, auto-cenzurare și un sentiment din ce în ce mai mare de nesiguranță, în timp ce încerca să pună pe picioare Drug Boulevard. Cel puțin 39 de persoane au murit într-un atac terorist asupra clubului Reina, în noaptea de Anul Nou. Asta a băgat spaima în oameni și i-a decimat speranțele să organizeze un eveniment local pentru sărbătorirea lansării casei de discuri.

„Doar din cauza poziției geografice în care trăiești, trebuie să mături sub preș multe idei care într-o lume ideală ar fi ușor de implementat", spune el. „Simți cum o mână invizibilă te trage înapoi în regres."

Dar el nu a rămas descurajat, iar compilația de debut a casei de discuri Drug Boulevard, care va fi scoasă pe piață pe 17 februarie, oferă o scăpare binevenită de la stresul și criza, recurgând la artiști atât de pe scena locală, cât și internațională. „Reasons" e melodia care lansează compilația de la beatmaker-ul Astronautica din Los Angeles glisează melodios pe un bass pulsant și sintetizatoare însorite. În melodia slow „OH", FMLYBND din California așterne un groove mellow, care culminează într-un pod pe doi timpi și un solo la saxofon a la „Careless Whispers".

Iar Australia's Mammals au făcut un cover trip-hop după hitul „Breathe", de la Telepopmusik, iar vocile lor calde te îndeamnă să faci exact asta. Proiectul, masterizat de Barry Grint (David Bowie, Radiohead, Prince, Oasis, Fleetwood Mac, Guns N' Roses), te face să respiri, să-ți aduni oamenii și să privești spre noi orizonturi.

Am vorbit cu Yigit pe mail despre scena muzicală din Istanbul, provocările unui nou label și planurile lui pentru un viitor nesigur. Citește mai jos interviul și poți asculta în premieră, piesa „Reasons" de la Astronautica.

Noisey: Care au fost obstacolele întâmpinate de-a lungul procesului de înființare a casei de discuri Drug Boulevard, ținând cont de problemele interne ale Turciei din momentul actual?

Kubilay Yigit: Situația din Turcia creează multe dificultăți. De exemplu, eu am ales o noapte pentru a sărbători lansarea albumului, însă, deși spre surprinderea mea majoritatea artiștilor au fost de acord, mi s-a părut prea riscant să țin acest eveniment din cauza situației actuale a țării. Pe lângă asta, după toate lucrurile care s-au întâmplat în țară, am rămas doar cu scenarii fataliste. Doar din cauza poziției geografice în care trăiești, trebuie să mături sub preș multe idei, care într-o lume ideală ar fi ușor de implementat", spune el. Să zicem că vrei să faci o plată pentru un serviciu primit. Dar, trebuie să explici partenerilor că PayPal nu este disponibil (e interzis) în Turcia și trebuie să cauți o metodă alternativă de plată. Simți cum o mână invizibilă te trage înapoi de la progres.

Provocarea psihică e o altă dimensiune a acestei probleme. Deși exemplele mai sus menționate reprezintă deja o provocare mintală, mai sunt multe scenarii frapante. Cum ar fi faptul că îmi auto-cenzurez gândurile în cadrul acestui interviu. Nu fac asta intenționat. Viața ta deviază într-o direcție, în care fără să vrei interiorizezi felul în care gândești, impus de stilul tău de viață. În timp ce, într-o societate care are tendința de a obosi și restricționa, începi să valorifici și să accepți jobul tău mai mult ca niciodată. Chiar dacă obstacolele te șifonează la început, apoi înveți să le transformi în elemente motivaționale. Personal, mi se pare trist ca o persoană să dezvolte abilitatea asta.

Ai menționat prima oară când m-ai contactat că s-a deconectat internetul în Turcia în anumite momente când încercai să pui bazele casei de discuri. Se întâmplă des asta? Cum s-a ajuns aici?

În primul rând, trebuie să specific că internetul nu a fost complet închis în Turcia. În schimb, este încetinit până la o viteză incredibil de mică, care le permite „lor" să spună: „Vedeți, nu am oprit internetul." De asemenea, odată cu cenzura și restricțiile puternice, internetul devine extrem de disfuncțional. Potențialul propagării foarte rapide de știri printre oameni a creat un fel de alergie față de social media. Noi ne confruntăm aproape la fel de des cu astfel de limitări  pe cât ca cu atacurile teroriste sau alte incidente senzaționale care au loc în țară. Cel puțin o dată pe lună, în ultimii ani. Limitările nu se rezumă doar la internet, uneori nu avem acces nici la electricitate, sau chiar apă.

Îți poți imagina un scenariu de genul: iau legătura cu o trupă din California, ei știu că locuiesc în Istanbul și au niște cunoștințe de bază despre oraș. Împărtășești entuziasmul tău despre ce e de făcut, ce plănuiești pentru album și casa de discuri și cum vrei să implementezi aceste planuri. Ei simt la fel și împreună stabilim o întâlnire pe Skype. Cu cât se aproprie data stabilită, observi cum orașul se scufundă în întuneric, sector cu sector. Dacă ești norocos, ai acces la electricitate, reușești să porți o conversație (cu condiția ca internetul să funcționeze la o viteză rezonabilă). Dacă ai ghinion, ajungi să-ți ceri scuze pentru că ți s-a tăiat curentul și încerci să reprogramezi. Sincer, nu știu ce simte persoana respectivă în momentul ăla, dar pentru mine e o situație foarte penibilă și solicitantă.

Cum ai reacționat când ai auzit de atacul terorist de la clubul de noapte Reina, de Anul Nou? Climatul politic curent și toată violența a afectat în vreun fel viața muzicienilor și celor pasionați de muzică din oraș?

Evident, a avut un impact enorm. Sunt de acord că o anumită cantitate de presiune poate avea un efect opus asupra creativității, dar a devenit mai mult decât atât. Dacă se transformă într-o atmosferă instabilă de haos, până la urmă oamenii pierd entuziasmul față de arta pe care încearcă s-o creeze. Cred că ăsta e un punct culminant. Din câte am observat, sfatul de „nu e ok să te distrezi pe vremurile astea" care este adresat muzicienilor din când în când, are un efect negativ asupra lor. Cu toate acestea, în ciuda tuturor lucrurilor negative, faptul că mai există un nucleu de oameni care sprijină muzica, care nu pot trăi fără muzică și care încearcă să protejeze muzica îmi oferă o doză de alinare.

Cum e scena muzicală din Istanbul acum?

Devine din ce în ce mai introvertită. Personal cred că o astfel de evoluție are atât consecințe negative, cât și pozitive. Atunci când observi scena alternativă, există un segment de oameni antreprenori, care încearcă să ducă mai departe idei noi, ce e o provocare în sine. Pentru început, trebuie să se afirme pe scena muzicală, pentru a putea urmări o carieră în muzică, ceea ce este destul de dificil într-un mediu aglomerat, unde în fiecare zi apare ceva nou de nicăieri. Lipsa unor cunoștințe serioase de a sprijini muzicienii e o problemă cronică a scenei muzicale din Istanbul. Din moment ce locațiile se orientează doar pe profit, majoritatea muzicienilor fac eforturi foarte mari de a depăși stadiul de hobby.

Muzica de pe acest album nu este neapărat politică și nu adresează situației politice curente din Turcia, dar astfel de vremuri te fac să te gândești diferit la importanța și motivația a ceea ce faci?

Da, lucrările de pe album nu au niciun fel de natură politică. Totuși, deși conținutul nu este politic, putem considera atitudinea care încearcă s-o creeze ca una politică. În astfel de vremuri, oamenii află lucruri de la alții care gândesc la fel și care au experiențe similare. Punctul în care albumul prinde relevanță este că nu conține un mesaj, cum ar fi că lumea nu are granițe, ci demonstrează asta prin formarea acestui concept.

Tot ce sper e că am reușit să realizez ce era în mintea mea, în ciuda negativității din jurul meu, să pot inspira alți oameni. Până la urmă, o declarație practică propragată pentru persoanele din jurul meu, care sunt pasionați, la fel de determinați și la fel de visători ca mine, e mai semnificativă decât un discurs politic.

Care sunt planurile de viitor ale casei de discuri?

Compilația de debut nu a fost lansată încă, dar deja am început să lucrez la următorul album, programat pentru vară. După experiența mea anterioară de la primul album, dacă vrei să faci o lucrare cu adevărat bună, trebuie să sacrifici cel puțin șase, poate șapte luni din viața ta. În afară de asta, mi-ar plăcea să reunesc artiștii din Hotline Miami (care are un soundtrack care m-a prins) într-un nou album.

Dacă tot vorbim de jocuri, în loc să fac doar un brand de muzică, unul din visurile mele e să găsesc un echilibru sub același brand între industriile interactive, cum ar fi modă și jocuri. Când spun modă, nu mă refer la un brand de haine. Crearea unui design original prin forțarea brandului cât de mult se poate și prezentarea unui stil ar fi obiectivul esențial pentru mine. Desigur, ca să obțin asta, ar trebui să întâlnesc persoane care lucrează în aceste domenii, care ar putea să mă ghideze și cu care să mă înțeleg.

De unde vine numele Drug Boulevard?

Eu îmi doresc să creez o bază pentru cei care preferă din punct de vedere muzical, „pastila roșie". Toți cu care am lucrat până acum la acest proiect au un anumit scop, un ideal. Chiar dacă nu și-l asumă verbal, poți să-l extragi cu ușurință din etica muncii și felul în care dezvoltă dialogurile. Cu cât interacționezi mai mult cu acești artiști, cu atât te implici mai mult în arta lor, fără să fii distras. Este un sentiment incredibil! Câteodată lipsește motivația de a continua, dar persoana cu care colaborezi devine cea care te sprijină, te ajută și te ghidează. Atunci îți dai seama că vorbești cu persoana potrivită. Începi să observi oamenii care sunt cu adevărat dependenți de muzică, într-un fel sau altul.

Cu cât trece mai mult timp, începi să înțelegi că numărul de oameni care sunt compatibili cu viziunea ta pot umple un „bulevard".

Poți comanda în prealabil compilația de debut de la Drug Boulevard aici.

Peter Holslin e un scriitor din Cairo. Urmărește-l pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Citește și despre scenele muzicale din alte țări: