Chestii

Cum să faci anul 2017 mai puțin penibil pe Facebook

Avem instrumentele cu care să ne îmbunătățim spațiile publice online, dar o să le folosim?
09 Ianuarie 2017, 9:30pm
Fotografie de (JIM WATSON/AFP/Getty Images)

Nu cred că există cale mai bună de a înțelege internetul decât Legile lui Balk, un set de afirmații scrise de mizantropul de serviciu de la The Awl, Alex Balk. Una dintre ele e: „Cel mai rău e să știi ce crede toată lumea despre orice." Alta: „Dacă crezi că internetul e super nasol acum, mai stai un pic."

A fi azi pe platformele de socializare înseamnă să trăiești valuri profunde de cinism și pesimism. Lindy West, o autoare feministă marcantă și utilizatoare activă de Twitter, și-a suspendat contul săptămâna asta și a zis că platforma a devenit inutilizabilă „pentru oricine altcineva în afară de trolli, roboți și dictatori". Donald Trump, președintele ales al SUA, a postat luna trecută pe Twitter niște chestii despre un lider de sindicat care au dus la hărțuirea acestuia din partea unor terți și, drept urmare, i-a făcut pe unii să se întrebe serios dacă nu cumva Twitter ar trebui să-l baneze pe cel mai celebru utilizator al rețelei. Facebook-ul e plin de știri false și țepe, iar cea mai nouă utilitate a platformei, Facebook Live, a transmis recent o crimă oribilă, despre care se spune că ar fi fost motivată de ură. Aproape tot ce citești pe platformele de socializare – chiar și „cana pentru lacrimile liberalilor" promovată pe tot Twitter-ul luna trecută – e, într-un fel sau altul, o minciună.

Citește și Ce rezoluții și planuri (pe care probabil nu le respectă) au românii pentru Anul 2017

Toate astea se suprapun pe relele de zi cu zi, care trec de obicei neobservate, pentru că ne-am obișnuit atât de mult cu ele: invectivele pline de ură, care afectează în mod special persoanele de culoare și femeile care susțin opinii în public, modul în care platformele de socializare funcționează ca niște coconi de confirmare a propriilor opinii, în care oamenii cu afinități își spun unii altora că au dreptate și că cei din tabăra opusă greșesc, inutilitatea crasă a 99,9% din tot ce se-aruncă în chenarele alea de text.

Ar fi destul să te facă să te lași, dar nu chiar (lol), pentru că toți suntem dependenți de micile explozii de endorfine provocate de afirmare și de interacțiune. Așa că, în loc să ies de pe net, i-am trimis un mail lui Adrienne Russell, profesoară asociată la Universitatea din Denver, specializată în evoluția online a jurnalismului și a activismului online, și am vorbit cu ea despre cât de toxică a ajuns să fie relația dintre mass-media și public, precum și despre motivele ei de optimism, în ciuda tuturor acestor chestii.

VICE: S-a discutat nițel despre faptul că Twitter al trebui să-l baneze pe Trump, pentru că încurajează abuzurile și răspândește discursul urii. Ce crezi despre argumentul ăsta: e stupid, având în vedere că omul o să devină curând președinte?
Adrienne Russell: Nu cred că argumentul e stupid deloc, dar e complicat. Twitter ar trebui să-și supună toți utilizatorii, inclusiv pe Trump, la aceleași standarde de conduită. Și Facebook-ul ar trebui să facă același lucru. Postările lui Trump despre interzicerea accesului musulmanilor în Statele Unite, printre altele, încalcă în mod clar regulile Facebook împotriva discursului urii. Mark Zuckerberg susține că din cauză că discursul ăsta provine de la un candidat politic notabil e discurs politic de mase și, ca atare, e acceptabil. E un mod falit din punct de vedere moral de a conduce o platformă care găzduiește cel mai mare schimb de idei și de informații din lume. Dar ridică o foarte bună întrebare: vrem ca Twitter și Facebook să definească ce se poate spune și ce nu? Activiștii care susțin acerb libertatea de exprimare zic că nicidecum și că asta ar putea să constituie o amenințare mai mare la adresa discursului public decât faptul că Trump și alții scuipă discurs al urii și dezinformare pe net.

„Dacă vezi ascensiunea lui Trump drept rezultat al progresului tehnologic ignori zecile de ani în care mișcarea conservatoarea s-a străduit să submineze încrederea în guvern, jurnalism, știință și «fapte reale»."

Cine crezi că ar trebui să verifice afirmațiile false făcute de politicieni (în stilul Trump) sau de organizații? Ar trebui Twitter și Facebook să depună eforturi ca să se asigure că postările cu vizibilitate mare sunt, dacă nu „adevărate", cel puțin nu dezinformare pe față?
Cred că e responsabilitatea jurnaliștilor să verifice afirmațiile făcute de politicieni, dar știrile false înseamnă mai mult decât politicieni mincinoși. Cred că platformele de socializare au responsabilitatea de a diminua răspândirea știrilor false și utilizatorii au responsabilitatea de a-și dezvolta deprinderile care-i ajută să identifice știrile false, ca să nu mai fie păcăliți să creadă și să distribuie informații false. Sunt sigură c-ai văzut acel recent sondaj Pew, care arată că aproape un sfert din americani au zis că au răspândit cel puțin o știre falsă.

Și aș mai adăuga și că, deși e adevărat că platformele de socializare accelerează circulația zvonurilor și a minciunilor, nu ele au creat un public cinic, care are atât de puțină încredere în mass-media și-n guvern încât nu mai face nicio distincție între jurnalism și știri false sau între lideri politici legitimi și oportuniști populiști. Dacă vezi ascensiunea lui Trump drept rezultat al progresului tehnologic ignori zecile de ani în care mișcarea conservatoarea s-a străduit să submineze încrederea în guvern, jurnalism, știință și, în general, în „fapte reale". Ar trebui să ne gândim la asta de fiecare dată când discutăm despre politică și media.

Citește și Clișee muzicale de rahat de care trebuie să scăpăm în 2017

Dacă Twitter et co ar adopta o abordare dură împotriva „discursului urii", gen să-i baneze pe extremiștii de dreapta care incită la ură precum Richard Spencer și Milo Yiannopoulos și pe cei care-i urmăresc, n-ar risca să segrege platformele de socializare, astfel încât „dreapta alternativă" să se adune pe propriile site-uri și să nu mai existe niciun spațiu cu-adevărat public pe net, doar cluburi ideologice care concurează unele împotriva celorlalte?
Cred că ceea ce descrii tu – cluburile ideologice în competiție – există deja pe Facebook și, poate într-o măsură mai mică, pe Twitter. Algoritmii Facebook, de exemplu, creează bule ideologice, iar asta (după cum ni s-a tot spus) e parte din motivul pentru care stânga a fost atât de șocată de ascensiunea și victoria ulterioară a lui Trump. Dar, da, ceea ce descrii sună plauzibil. Dacă suprematiștii albi sunt eliminați de pe platformele de socializare, probabil o să-și facă propria platformă (și-au făcut-o deja, dacă iei în calcul anumite subreddit-uri). Nu cred că putem sau c-ar trebui să renunțăm la ideea unui spațiu public online unde să se poată desfășura discursul politic. Cred că avem instrumentele necesare pentru a facilita apariția unui astfel de spațiu, chiar dacă n-avem abilitățile necesare să-l populăm.

Dacă tu te-ai ocupa de o platformă similară cu Facebook-ul, să-i zicem Russellpedia sau ceva de genul, ce reguli ai institui pentru a facilita propagarea ideilor și a asigura, în același timp, că nu se răspândesc abuzurile și hărțuirea? Ai încercat să restricționezi discursul urii?
„Russellpedia"? Ha. Nu prea cred!

Eu nu sunt antreprenoare, manager de media sau avocat pentru dreptul la liberă exprimare, dar, sincer, cred că nu mi se pare atât de greu să combați abuzul, hărțuirea și discursul urii. Trebuie doar să te ocupi de asta și s-o faci ca lumea, nu? Există zone gri ample, dar nu e o muncă imposibilă. E o muncă continuă. Și oare, într-o anumită măsură, nu tot asta facem în spațiul public? Canalele media au învățat cum să combată comportamentele de proastă comunicare în discuțiile din comentarii. Nu e ușor. Trebuie să te dedici chestiei ăsteia și să fii dispus să plătești angajați care să se ocupe de asta. Dar, dacă ești Facebook, de ce nu poți să faci din asta o prioritate și să plătești angajați calificați și avocați care să se ocupe de asta și să-ți asumi responsabilitatea și riscurile care vin cu așa ceva? Mie mi se pare unul dintre costurile pe care le implică afacerea, în calitate de cea mai mare platformă media din lume.

Dacă nu avem abilitățile sau instrumentele necesare pentru a crea un spațiu public online, în care discursul politic să fie productiv, care sunt abilitățile și instrumentele alea? E ceva ce ține de tehnologie sau mai degrabă de a-i învăța pe oameni cum să-și vorbească? Sau, altfel spus, avem cum să facem publicul mai puțin cinic?
Publicul e cinic pentru că a fost învățat să fie cinic. Învățăm politică într-o măsură covârșitoare de la știri și din talk-show-urile radio din mass media. Deci cărui scop servesc informațiile politice pe care le consumă majoritatea americanilor? Servesc interesului public? Vor să determine oamenii să acționeze și să muncească laolaltă, cetățenește? Oare, la nivelul cel mai de bază, știrile noastre își propun să încurajeze asumarea unei responsabilități comune sau obligația de a depune un efort comun întru empatie, în slujba dreptății pentru toți sau a adevăratelor libertăți și a egalizării accesului la oportunități? Nici c-ar putea să fie mai clară situația, după campania electorală de ani întregi pe care tocmai am îndurat-o cu toții, că știrile TV sunt mânate de goana după profit și că produsul pe care-l creează e informat foarte clar de motivația asta – și e un produs foarte inadecvat, chiar toxic, judecând după cât de bine servește interesului public, iar aici includ și cât de bine informează cetățenii.

Și dacă instrucțiunile de folosire pentru mass-media ar fi altfel? SUA n-o să aibă niciodată parte de mass-media publice de anvergura BBC, dar am putea să folosim internetul în feluri noi. Dac-ar exista un spațiu pentru jurnaliști în care reporterii ar fi cu adevărat răsplătiți pentru activismul pe care-l fac în numele adevărului – atât reporterii de meserie, dar și toți acei utilizatori de pe rețelele de socializare care vor să combată propaganda și dezinformarea?
După părerea mea, ăsta-i antidotul la cinism. De exemplu, mi se pare un semnal plin de speranță că pe tineri nu-i atrage Facebook-ul. Mi se pare dătător de speranță că o mișcare influentă a tinerilor e condusă de cultura și estetica bricolajului. Oare n-ar fi trebuit s-avem deja de mult un spațiu public de informare, creat prin aportul comunității globale și care nu e mânat de profit?

Cred că avem abilitățile și instrumentele necesare pentru a crea un spațiu public care încurajează dezbaterile civilizate și productive, prin intermediul informației corecte, ușor accesibile – de fapt, mi se pare mai adevărat acum decât oricând altcândva în istorie! Știu că sună absurd în contextul de față. Dar azi avem abilitățile și instrumentele, ne lipsește doar motivația. E drept, niște forțe puternice ne îndepărtează de ideea de a produce un astfel de spațiu. Există multe motivații puternice care acționează împotriva ideii ăsteia. Cu asta trebuie să ne luptăm. Nu-i vorba să inventăm o nouă platformă magică. Asta s-a-ntâmplat deja. Instrumentele sunt incredibile și sunt pretutindeni în jurul nostru, evoluează în fiecare zi. Trebuie să ne concentrăm pe combaterea forțelor care promovează ignoranța și apatia.

Citește și 10 filme pe care trebuie să le vezi în 2017

Vreau să să subliniez că mi se pare că avem motive să sperăm din plin. Grupurile de activiști pe care le studiez de 20 de ani încoace au folosit mass media în moduri inovatoare, democratice, pentru a promova alfabetizarea civilă și de media. Asta le-a animat misiunile și cauzele pe care și le-au asumat. Am văzut că grupurile astea au îmbrățișat și au promovat o gamă mult mai largă de valori și idei despre relații sociale decât gama promovată de mass media generalistă. Cercetătorul în educație Henry Giroux se pricepe de minune la chestiile de genul ăsta. El zice că trebuie să ne străduim să ne dezvățăm de experiența grosolăniei și a privitului pasiv și de abordarea subțirică rău asupra vieții sociale și conexiunilor sociale care domină peisajul cotidian al Americii din zilele noastre. Cred că-i evident că are dreptate.

Nu Facebook-ul e, de fapt, problema. Ci felul în care am învățat să-l folosim, sau poate felul în care suntem recompensați că-l folosim în anumite moduri, nu în altele. Orice mediu e doar pe-atât de bun pe cât sunt utilizatorii lui – abilitățile lor îl fac bun sau rău. Spectatorii FOX News sunt consumatori de știri foarte needucați. Au învățat niște obiceiuri de consum de media groaznic de retrograde, dar obiceiurile de consum de media se bazează pe altfel de abilități, de alfabetizări. Cu toate astea, aviz amatorilor: într-o măsură mai mică sau mai mare, feed-ul tău de rețea de socializare te învață cum să consumi media, iar abilitățile tale de comprehensiune cresc sau scad în continuu, nu se mențin niciodată la un nivel constant.

Interviul a fost editat și scurtat pentru claritate__.

Traducere: Ioana Pelehatăi