Cum e să mănânci supă de câine, preparatul asiatic tradțional

FYI.

This story is over 5 years old.

Food

Cum e să mănânci supă de câine, preparatul asiatic tradțional

Nu e frumos să te porți așa cu cel mai bun prieten al omului.

Vara în Coreea de Sud e foarte cald. Eu sunt într-un tren care mă duce de la Seoul la Seongnam, în piața Moran, care e cam la 40 de minute distanță de Seoul. Poți să cumperi multe chestii, dar piața Moran este populară ca cel mai mare bazar de câini din Coreea. Pe căldura asta, pare o călătorie destul de lungă cu trenul, dar aici e locul unde să afli cum se prepară și gătește carnea de câine.

Aparent, coreeni au început să-și mănânce tovarășii canini în perioada Celor Trei Regate din Coreea, acum 2000 de ani. Dar când Seoul a găzduit Olimpiada de Vară din 1988, guvernul sud-coreean a interzis consumul de carne de câine, într-o tentativă de a evidenția o imagine modernă a țării, în concordanță cu restul lumii. Legea a intrat în vigoare în 1984, dar nu a fost niciodată impusă, iar sud-coreenii au continuat să măcelărească câinii și să-i transforme în supe și tocănițe. Cupa Mondială FIFA, care a ajuns în Coreea și Japonia în 2002 a scos din nou la lumină practica, iar FIFA a vorbit deschis împotriva cruzimii față de câinii din Coreea.

Publicitate

Zilele astea, mai puțin de o treime din coreeni au încercat carne de câine și din ce în ce mai puțini oameni mănâncă în mod regulat, deși un număr considerabil de restaurante încă mai au câine în meniu. În Seoul e destul de greu de găsit, dar există abatoare de câini pe la marginea orașului, în piețe sau ferme. Tinerii în mod special nu apreciază ideea de a molfăi un animal de companie. În călătoria mea, am întrebat un cuplu de douăzeci și ceva de ani, unde aș putea să încerc niște câine, iar ambii au răspuns cu un dezgust și o iritare evidentă.

Cu toate acestea, toată lumea știe că poți găsi carne de câine la piața Moran, un bazar în aer liber destul de aglomerat, care, potrivit publicației Seoul Times, alcătuiește 30% din cei aproape două milioane de câini care sunt măcelăriți anual pentru consum în Coreea de Sud.

De fapt, toate tipurile de animale vii sunt de vânzare la piața Moran. Străzile sunt pline de găini, capre, rațe sau iepuri, toate adunate în cuști. Imaginea e una plină de cruzime, nesanitară și deprimantă. Dar în ciuda acestor animale și a faptului că poți cumpăra ginseng cu tona, tot spațiu miroase a câini. Încerc să urmăresc mirosul și să ajung la sursă, în spatele pieței, într-un loc care duce spre parcarea de mașini.

Dacă nu poți să vezi animale suferinde, chiar trebuie să stai departe de toată secțiunea asta. În ultimul rând din piața Moran, aproape 20 de magazine oferă câini în diverse forme: vii sau morți, tranșați, întregi sau congelați. Un câine întreg pentru consum te poate costa până la 250 de dolari. Am văzut în jur de 15 câini într-o singură cușcă, destul de mică. Câinii nu se pot mișca, nu latră și majoritatea dintre ei sunt lipsiți de vlagă.

Publicitate

Există diferite rase de câini la vânzare, dar majoritatea sunt gălbui și ca niște vulpi, coreenii le spun noo-rung-yee și în mare parte sunt crescuți pentru carnea lor. Fermele unde sunt crescuți nu sunt regulate, deoarece carnea de câine nu este reglementată sub legile coreene. Se estimează că există între 15 mii și 20 de mii de ferme de câini în Coreea de Sud, iar niciuna dintre ele nu este inspectată de autorități. Mulți câini din piața Moran provin din fermele astea.

Când ajung la primele tarabe de măcelari, încep să aud un scheunat. Observ cum un om scoate cam brutal patrupedul dintr-o furgonetă, iar colierul câinelui este atașat de un băț. El târăște câinele cu bățul și forțează animalul printr-o ușă din spatele magazinului, pe care apoi o trântește. Scheunatul se oprește în scurt timp. Oficial, este ilegal să măcelărești câinii la piață, dar e evident de neclar cât de mult sunt respectate regulile astea.

Procesul de măcelărit câinii e cât se poate de înfiorător. În general sunt electrocutați sau omorâți cu o lovitură puternică în cap, care potrivit măcelarilor, face carnea mai gustoasă. După ce este omorât, câinele este aruncat în apă clocotită sau fript, ca să-l jupoaie de blană.

Carnea de câine de la piață este tranșată și ținută în congelatoare mici în fața tarabelor. Poți distinge costițe, o coadă, un piept, picioare și alte bucățele pe care nu le recunosc. Știu că mi-am făcut-o cu mâna mea, am venit aici să văd tot procesul și chiar să încerc niște carne de câine. Dar tot îți sfâșie inima să fii martor la toată suferința asta.

Publicitate

Magazinele astea nu sunt ilegale, deși atmosfera din jurul lor sugerează că da. Serviciul clienți nu e cel mai grozav, ca să fiu cât mai amabil. Vânzătorii sunt secretoși și agresivi. Nu le plac aparatele foto și fiecare tarabă are un semn pe care scrie interzis fotografii. Este evident că vânzătorii sunt complet conștienți că domeniul lor nu e foarte popular în restul lumii.

Ultimul magazin pe lângă care trec are și un restaurant inclus. Nu pare foarte igienic, dar sunt oameni în interior care par în regulă. Femeia care mă servește e foarte prietenoasă și ajutătoare. Nu există niciun cuvânt din meniu care să nu fie în coreeană, dar cu gesticulări care indicări bețișoare și carnea de câine de afară, ea înțelege că mi-ar plăcea să comand specialitatea casei, supa de câine.

Toți clienții sunt mai în vârstă, iar să mănânci câine e mai mult o chestie bătrânească în Coreea de Sud. Chelnerița reapare cu o sticlă de soju, lichior de orez coreean și o sticlă de apă. Apoi îmi aduce niște orez aburit și trei banchan, mici farfurii care acompaniază mâncarea coreeană. Mai e kimchi, două porții enorme de chilli cu ceapă și usturoi pe o altă farfurie mică, iar ultima chestie e ridiche fermentată. Până acum totul e bun, dar nici urmă de câine.

Apoi se servește felul principal, supa de câine, care este denumită local gaejangguk. Se servește fierbinte, pe o farfurie de piatră și nu pare nimic special la prima vedere. Simt cum clienții mă fixează cu privirea, în timp ce iau o primă îmbucătură. Carnea arată ca cea de vită, dar după ce am gustat-o, am realizat că e mult mai fragedă decât vita sau porcul.

Publicitate

Creierul meu încearcă să evadeze realitatea și pentru o secundă îmi imaginez că mănânc miel, cu o consistență de vită. Bună încercare, dar nu merge. Mănânc câine din pură curiozitate, dar trebuie să recunosc că nu e atât de nasol pe cât îmi imaginam. Carnea a fost gătită cu mușețel și păpădie și multe condimente coreene. Supa este servită cu un sos numit deul-gge, făcut din semințe de Perilla, ulei de susan și pastă de ardei iute roșu. Se pare că scoate în evidență aroma, dar suspectez că e și pentru a masca mirosul puternic al cărnii.

Mai am parte de o surpriză în supă, o carne mai albă și mai grasă decât restul. Bănuiesc că e burta câinelui, iar chelnerița se pipăie pe burtă în semn de confirmare. E gustoasă, dar destul de grețoasă.

Felul ăsta de mâncare e denumit și bosintang, care înseamnă „supă tonică". În Coreea, se spune că supa asta stimulează virilitatea și fertilitatea la bărbați.

Supa asta e cel mai popular fel de mâncare cu carne de câine din Coreea de Sud, dar cu siguranță nu e singurul. Poți servi carne de câine gătită în aburi, cu legume și condimente, sau poți chiar bea gaesoju, un tonic medical făcut din câine, ghimbir, castane și jujube.

Chelnerița pare foarte fericită că un străin mănâncă ce mulți oameni încearcă să interzică în țară. Ceilalți clienți din restaurant mă urmăresc aprobator și din curiozitate. Supa în sine nu a fost nici pe departe atât de neplăcută ca spectacolul oribil și mirosul îngrozitor de afară, dar psihic mi-a fost greu să le separ ca experiențe.

În timp ce plec, nu mă pot abține să nu fac câteva fotografii din partea asta a pieții. Chelnerița iese la intrarea în magazin ca să-și ia la revedere, când mă hotărăsc să fac câteva pe furiș. Mișcarea mea nu trece neobservată, iar ceilalți vânzători ies imediat pe palier. Unul dintre ei ține în mână o țeavă metalică și zdrăngăne o cușcă de câine. Nu pare să se sfiască să folosească țeava și pe mine.

El țipă furios ceva ce nu înțeleg, dar mesajul e destul de clar. Mă hotărăsc să o iau la fugă și să mă îndepărtez cât mai mult de piață, de câini și de vânzători. Nu cred că o să mă mai întorc prea curând.

Citește mai multe despre carnea de câini:
Ne-am îndopat cu carne de câine la festivalul solstițiului din China Am mâncat un câine în Hanoi Viață de câine în Yulin Viață de câine în Yulin – partea 2