Am fost la evenimentul unde mii de bucureșteni ridică icoane peste cap și s-a lăsat cu îmbrânceli

Ieri a avut loc procesiunea „Icoana - Fereastră spre Dumnezeu", care a scos din case câteva mii bune de credincioși, veniți în Parcul Grădina Icoanei pentru a-și sfinți icoanele. Știu, vei spune, am folosit de cam multe ori cuvântul icoană, dar n-am avut încotro. Evenimentul a deschis, cumva, o lună care se anunță destul de încărcată pentru Biserica Ortodoxă Română, după ce s-a opus vehement parteneriatului civil, pentru că este împotriva „credinţei creştine şi tradiţiei poporului român" și urmează să organizeze marele marș al familiei, pe 25 martie. Evident, susținut și promovat la greu de Coaliția pentru Familie.

În cheia asta, a valorilor creștine tradiționale, am petrecut și eu o oră printre românii care și-au ridicat icoanele în aer, la semnalul preotului, ca să înțeleg cine sunt oamenii care-au ajuns să-și pună toate speranțele în icoana Iordănița, făcătoare de minuni, adusă de la Ierusalim. Sau cum e marketizată treaba asta de BOR.

Baba senină de duminica asta i-a încurajat pe românii credincioși să iasă din case, pentru o adunare ortodoxă în parc. Un preot urcă pe scena de concert în fața miilor de oameni veniți să pupe icoana și să le fie sfințite cele aduse de prin case.

Un grupuleț de femei în vârstă, din primul rând, au venit cu icoane trase la xerox. Adică, se văd dungile de tuș alb-negru. Mă gândesc că fie sunt niște sfinți mai speciali (rar de găsit în rame autentice), fie și-au uitat acasă icoanele și au cumpărat de la cineva care vindea p-acolo. Ortodoxismul, să știi, nu anulează specula. Din contră. Un popă ne anunță că programul evenimentului a fost „aprobat, consimțit și sfințit" de Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul BOR, dar că acesta n-a putut ajunge și a trimis un delegat. Delegatul ține o prelegere despre cum loviturile împotriva bisericii sunt „lovituri împotriva lui Hristos". Într-un limbaj de lemn greu de urmărit, dă tot felul de exemple de astfel de încercări de subminare a puterii sfintei biserici. Ceea ce spune este, prin excelență, un mesaj care ar putea fi oricând model în Parlament. Ideea e simplă: cine are ceva de comentat împotriva bisericii are ceva cu Hristos. Și atunci să văd cine mai îndrăznește. Ne urează de bine și revine primul popă vorbitor.

Omul în sutană mulțumește poliției locale, jandarmeriei, dar în primul și-n primul rând primăriei Sectorului 2, fără de care acest eveniment nu ar fi putut „să crească atât de frumos", precum și iubiților credincioși „puternici și frumoși". A accentuat cuvântul „frumos" ca toată lumea să fie sigură pe sine. Apoi, i-a asigurat pe credincioșii adunați: „Ne vedem în Rai, prelungim acolo ziua de sărbătoare a ortodoxiei."

Aplauze frenetice.   Se cântă „rugăciunea de sfințire a icoanelor", care mi se pare interminabilă. Sunt cocoțat pe o buză de scenă, vreau să surprind momentul cu „toate icoanele sus", l-am văzut și anul trecut și mi s-a părut psihotic.

Pe același perimetru îngust de scenă stă un cârd de oameni în costume populare românește, alții decât corul bisericesc, care par să n-aibă alt rol decât unul strict decorativ. Probabil, parte din coregrafie. Bine, oamenii aveau totuși un rol: să care niște icoane masive care l-ar face chiar și pe cel mai convins ateu să-și întoarcă fața către biserică.

În timp ce preoții cuvântează, oamenii în costume populare de pe scenă moțăie în briza soarelui plăcut și fac un trafic permanent de eșarfe, icoane mai mici, șepci și batiste pe care le lipesc de icoana făcătoare de minuni, apoi le dau înapoi unor băbuțe care au fentat gardul și au venit lângă scenă. Bătrânele fac cruci, pleacă fericite. În partea cealaltă a scenei este un grup de oameni mai tineri, altfel îmbrăcați decât majoritatea celor veniți la eveniment. Stau în fața gardului care delimitează publicul de scenă și au icoane în mâini. „Astea-s nevestele politicienilor, le-au dat voie la business class", îmi zice un ziarist în glumă.

După alte câteva cuvântări și rugăciuni, tocmai când am crezut că nu mai vine acel moment, s-a strigat: „Sus icoanele!"

Și oamenii au executat. O mare de icoane s-a ridicat deasupra miilor de enoriași. Din spatele meu se aude „Wow, ce imagine!" Jurnaliștii se adapă din momentul halucinant, încep transmisiunile live, se fac poze, mă simt ca într-un film absurd pe care încerc să-l înțeleg. Se strigă încolonarea spre biserica Icoanei, unde icoana făcătoare de minuni, lângă care am stat în tot acest timp, va fi dusă pentru ca toată lumea să apuce să o pupe. E similară cu procesiunea de la orice sfinte moaște la care se îmbulzesc românii.

„Va fi acolo non-stop dacă e nevoie", liniștește preotul de pe scenă mulțimea care a început să forfotească. Gardurile s-au dat puțin la o parte și un număr considerabil de bătrâne s-a năpustit pe scenă, s-atingă înaintea tuturor icoana cu minuni. „Nu vă e rușine?", le strigă jandarmii, dar fără rezultat. „Lasați-i să mute icoana! O să fie în biserică cât vreți." O femeie îi strigă în timp ce se cațară pe scară: „Sunt însărcinată! Mi-a dat voie părintele!". Omul responsabil cu organizarea nu se lasă impresionat: „Dacă sunteți însărcinată, vă lăsăm în față, dar la biserică, fiți civilizată!"

Convoiul de popi și creștini în ii populare reușește să plece cu icoana făcătoare de minuni prin mijlocul mulțimii, ajutați de o divizie a poliției locale care le asigură un culoar. Femei și bărbați polițiști se țin de mâini, ca să-i împiedice pe credincioși să sară cu buzele pe icoană. Atmosfera e tensionată, oamenii sunt efectiv disperați să atingă icoana, se chinuiesc să o simtă măcar cu buricele degetelor. Câțiva enoriași țipă:

Câtă nevoie avem de o minune.

În fața Bisericii Icoanei este o coadă căreia nu-i văd sfârșitul. Asist la multe monente în care oamenii se bagă în fața altor mii, pe după gard. Unii se scandalizează, intervin jandarmii, băbuțele zbiară orele de la care stau la coadă: „Sunt venită de la 9" , „Eu de la 6 și am plecat numa să văd slujba! Să vă zică doamna!". Cineva să facă dreptate! Femeile ajung aproape la încăierare cu un jandarm, care cheamă prin stație întăriri. Pentru că filmez, mi se răstește: „Sunt frumos, așa-i?!" Mă îndepărtez. La un colț, alte femei sexagenare se pupă de la revedere. Duminica ortodoxiei s-a încheiat, dar doamnele se vor revedea la finalul lunii, la un alt marș. Probabil discutau despre marșul pro-viață de pe 25 organizat de BOR. A fost o oră petrecută în mijlocul României (sau a unei părți din această Românie) care nu se mai poate reproduce, dar vrea legi împotriva avorturilor și care să limiteze drepturile oamenilor care trăiesc împreună. Deopotrivă, heterosexuali și gay.

BOR, o afacere cu tradiție, de mare succes.