High hui

Zidul lui Trump nu o să încurce contrabanda de droguri din America

Un zid poate fi un simbol puternic, dar nu și o unealtă utilă în războiul contra drogurilor.
5.2.17
Fotografie de US Customs and Border Protection

Președintele Trump a făcut o campanie pe baza legii corupte de imigrare, argumentând că granițele instabile pot cauza probleme destul de diverse, de la consum de droguri la terorism, dar utilizarea lui frenetică a ordinelor executive din prima săptămână a făcut dificilă urmărirea tuturor planurilor sale, cu atât mai puțin contemplarea spectrului complet a doctrinei de imigrare.

Weekendul trecut, ca urmare a restricțiilor abrupte și relativ vag vociferate despre refugiații și imigranții din șapte țări predominant musulmane, aeroporturile și tribunalele au intrat într-un haos total. A fost suficient cât să-ți sară gândul pentru o clipă de la ordinul lui Trump cu privire la construirea unui zid la graniță, care probabil nu o să facă ce a zis el c-o să facă.

Publicitate

Prin 2015, când Trump își anunța campania, el acuza imigranții nelegitimați de introducerea drogurilor în America, un punct pe care l-a mai repetat de câteva ori de atunci. Conform istoricului Kathleen Frydl, suporterii Trump în părți din Ohio și Pennsylvania, devastate de dependența de droguri, probabil au votat cu el în baza ideii că narcoticele care inundau comunitățile probabil proveneau din țări străine, iar Trump de unul singur ar putea să oprească asta.

Dar un zid, indiferent de ce ar putea simboliza, nu prea rezolvă problema drogurilor din America. Potrivit lui Sanho Tree, director al Proiectului de Politicile ale Drogurilor din cadrul Institutului de Studii politice, în marele plan al tuturor lucrurilor, un zid are același efect cu un limitator de viteză peste care o mașină poate să treacă oricum. Într-un interviu recent, Tree, a cărui organizație nu susține războiul împotriva drogurilor, mi-a spus cum inginerii crimei organizate, destul de motivați și finanțați, pot construi o infrastructură care va obstrucționa ambițiile anti-drog ale lui Trump.

VICE: Poți să-mi explici un pic cât de motivate și sofisticate sunt grupările criminale atunci când vine vorba de a transporta marfa?

Sanho Tree: Întreabă-l pe El Chapo. Oamenii lui au construit un tunel de un kilometru și jumătate, drept rută privată și de unică folosință (ca să evadeze din închisoare).

Corect. Dar înainte să vorbim despre tuneluri, are dreptate Trump? Sunt pachetele de droguri introduse în țară odată cu imigranții?

Publicitate

Da, asta s-a întâmplat cu siguranță. Dar vorbim de cantități mici, vreo două kilograme de persoană, deoarece ei cară și apă, și lucrurile personale în timp ce traversează deșertul. Conform CPB, confiscările de droguri din sud-vestul graniței au scăzut de la 1,1 la 0,7 milioane de kilograme în ultimii cinci ani, iar majoritatea cantității a fost trecută pe ascuns prin punctele normale de control, nu prin deșert. În altă parte, drogurile sunt introduse în țară cu tonele, sute de tone.

Deodată? Ce metode de contrabandă introduce mai multe tone deodată?

Un singur submarin de narcotice poate căra de la șase la 12 tone pe tură și sunt extrem de greu de detectat. Înainte erau semi-submersibile din fibră de sticlă, care rămâneau 90% sub apă, iar ziua aruncau o prelată albastră deasupra și stăteau nemișcați pe ocean.

Vorbești despre astea la trecut. Ce s-a întâmplat?

America a început să le detecteze, de aceea traficanții au dezvoltat submarine complet submersibile , care se scufundă cel puțin 15 metri sub apă. Din nou: zece tone, poate 12, de droguri. Astea sunt incredibil de greu de detectat. Am reușit să prindem doar câteva, iar majoritatea în porturi sau estuare din Columbia și Ecuador, decât din largul oceanului. De asemenea, ei au dezvoltat și torpile de narcotice, care pot ieși de sub vas.

Îmi imaginez ceva de genul o rachetă sub apă și sunt sigur că nu la asta te referi. Ce înseamnă o torpilă în contextul ăsta?

Publicitate

Ei trag aceste torpile cu cabluri foarte lungi, iar când oprești nava nu găsești nimic, nici măcar ceva prins de corpul navei. Iar ei pot tăia cablurile. Așa au reușit să transporte droguri până în Europa. Ei au mecanisme de eliberare care detașează torpila. Există și un radiofar de localizare atașat de torpilă, care iese la suprafață odată la câteva ore, ca să emită un semnal radio criptat unui vas la câțiva kilometri distanță, care poate recupera pachetul.

Iar dacă nu aleg calea maritimă? Cum s-au descurcat cu gardul existent?

O mare parte din gard are niște găuri suficient de mari. Nu lasă oamenii să treacă, care e scopul principal, dar permite accesul animalelor sălbatice și lasă să treacă nisip și apă de la inundații, pentru a nu se strânge pe o singură parte. Din cauza acestor găuri de zece centimetri, contrabandiștii au realizat că pot face pachete ca un cub și să le treacă prin găurile alea. Deci mai e și problema asta.

Păi, ca să fim corecți, zidul ar rezolva problema asta. S-au mai folosit strategii în trecut care să arată cum s-ar descurca cu un zid traficanții de droguri?

Primul lucru pe care l-au făcut a fost să construiască rampe. Au sudat rampele de camionete, le-au condus fix până la zid și practic au urcat cu mașini SUV peste zid.

Ce neobrăzați. Dar au și metode mai șirete de a aduce chestii, nu?

Catapulte. Unele sunt montate pe camionete și practic aruncă găleți de droguri peste zid. Ei pot deveni chiar și mai inovatori. Ei au adaptat tunurile de tricouri ca să arunce pachetele de droguri. Astea sunt niște chestii mari cu compresoare uriașe, montate pe camionete. Poți să tragi pe dreapta și să începi să arunci cu droguri peste graniță.

Publicitate

Ok și asta e cam nerușinată. Nu au avioane?

Obișnuiau să folosească mici aeronave Cessna, dar am început să le detectăm. Au încercat să folosească și avioane mari de pasageri. Ei foloseau avioane vechi care de abia mai duceau, dar chiar și pentru o misiune fără întoarcere, tot scoteau profituri uriașe. Apoi, am început să le detectăm, așa că au trecut pe cele ultra-ușoare.

Ultra-ușoarele zboară destul de jos și sub radar, dar peste zid. Aveau cuști atașate care se deschideau, iar fiecare putea arunca sute de kilograme de droguri, pe care complicele le ridica.

Următoarea întrebare evidentă ar fi despre drone. Ar putea căra suficient cât să fie o variantă de contrabandă profitabilă?

Sarcina lor utilă e din ce în ce mai mare. Dacă vorbim despre heroină sau metamfetamină, chestii valoroase, nu trebuie să cari prea mult ca să faci mulți bani, iar dronele sunt și mai bune pentru că nu riști niciun pilot. Așa ei nu pot turna pe alții, deci un risc mic pentru un profit extrem de mare.

Ok, deci nu fac scheme scoase din filme, dar tot mai au tuneluri, nu?

Tunelurile reprezintă un scenariu cu adevărat de groază. Până acum, am găsit cam o sută și cel mai probabil mai sunt sute de tuneluri. Odată ce le deschid, pot opera non-stop și funcționează în ambele direcții, ceea ce înseamnă că pot aduce muniții și repatria bani lichizi. E foarte dificil să muți cantități atât de mari de bani lichizi, deci tunelurile sunt foarte inovatoare.

Publicitate

Prin tuneluri se transportă o cantitate la fel de mare ca prin metodele discutate înainte?

Acum vreo doi ani, au descoperit un tunel în Tijuana care urma să fie deschis. Avea șine, ventilație, electricitate, tot ce trebuie. Au găsit 40 de tone de marijuana pe partea Mexicului pregătite să intre în tunel.

Cum reușesc traficanții să-i împiedice pe imigranți să divulge tunelurile?

Dacă aleg să transporte imigranți prin tuneluri, îi droghează sau îi leagă la ochi, iar astfel nu se află unde sunt tunelurile. Asta e cea mai mare grijă. Intri într-un depozit pe o parte și ieși în alt depozit din America. Asta-i tot. Câteodată, au ascunzătoare gen capac de canalizare, care dă chiar în stradă. Sau un fund fals dintr-un camion de marfă. În momentul respectiv, nu prea sunt atrași de ideea de a lucra cu teroriști internaționali, deoarece nu merită riscul, dar, în teorie, ar putea folosi tunelurile pentru a trece arme de distrugere în masă sau teroriști.

De fapt, nici măcar nu trebuie să mai facă tuneluri uriașe datorită tehnologiei de fracking. Una dintre cele mai mari inovații a fost săpatul pe orizontal, poți schimba unghiul și să sapi în diferite direcții. Asta au conștientizat traficanții. Nu trebuie să construiești un tunel adânc și să treci oamenii prin el. Trebuie doar să-l faci ca un tub pneumatic și să tragi cu droguri prin el.

Să zicem că zidul ăsta va îngreuna operațiunile de contrabandă cu vreo 10%. Crezi că merită?

Publicitate

Noi construim toate aceste bariere și tot ce face e să creeze un efect de valoare adăugată artificial. Tot ce discutăm e despre agricultură procesată minimal și comodități chimice care sunt ușor de produs și costă puțin, dar valorează miliarde.

Urmărește-l pe Mike Pearl on Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre traficul de droguri:

Toate modurile în care traficanții ascund droguri în mâncare

Fotografii cu epidemia de droguri sintetice care face ravagii în Gaza

Mi-am petrecut weekendul cu un dealer de droguri de mare risc de pe internet