Cum e să fii student Erasmus și să călătorești cu facultatea la 60 de ani

Programele Erasmus sunt o modalitate grozavă de a studia un semestru în străinătate, de a-ți face prieteni în toată Europa și de a învăța totul despre berile locale din alte țări. E o oportunitate frumoasă de a descoperi lumea când ai douăzeci de ani  - sau, în cazul mamei celei mai bune prietene ale mele, când ai șaizeci de ani.

Laura Peracca are 61 de ani și tocmai a încheiat un program Erasmus de șase luni în Madrid. Acolo, a devenit o celebritate locală pentru că era cea mai în vârstă studentă Erasmus din istoria Madridului.

VICE: De ce te-ai hotărât să te înscrii într-un program Erasmus la 61 de ani?
Laura Peracca: Într-o noapte, stăteam de vorbă cu fiul meu și mi-a zis despre un prieten de-al lui care primise o bursă Erasmus. În perioada aceea, eram în al doilea an la facultatea de Psihologie și l-am întrebat în glumă dacă aș putea face și eu chestia asta. Părea destul de sigur că persoanele de șaizeci de ani nu se pot înscrie în program, dar m-am interesat și am aflat că nu există limită de vârstă pentru programul Erasmus. Totuși, nu credeam că o să primesc bursa, dar am primit-o.

Ce părere au avut copiii tăi?
Inițial, au fost sceptici. Fiul meu mi-a zis că îi fur oportunitatea unui tânăr de 21 de ani și mă și vedea cum fac curat ca disperata într-o casă cu cinci tineri care fumează iarbă. Dar până la urmă s-au obișnuit cu ideea. Nu știam prea multe despre program, în afară de ce auzisem de la prietenii copiilor mei și din filmul L'Auberge Espagnole.

De ce ai hotărât să mergi în Spania?
Inițial am vrut în Norvegia, dar soțul meu a hotărât să vină și el cu mine și n-avea chef de o țară cu trei ore de lumină pe zi. Fusesem deja de mai multe ori în Franța, așa că Spania mi s-a părut o alegere evidentă. Mi-am găsit un apartament și soțul meu a venit cu 15 zile mai târziu. Așa că n-am împărțit apartamentul cu alți studenți.

Sinceră să fiu, cât am fost în facultate, n-am interacționat niciodată cu studenții mai în vârstă. Cum era la cursuri?
Da, ceilalți studenți mă cam ignorau. Când au început cursurile, profesorii au citit numele și naționalitățile ca să ne ușureze socializarea, dar pentru mine n-a prea funcționat. Ceilalți studenți italieni și-au pierdut interesul față de mine în cinci minute. M-am împrietenit mult mai bine cu studenții străini – brazilieni, maghiari, coreeni și chinezi.

Ce făceai în timpul liber? Bănuiesc că n-ai încercat să strecori bere la petreceri în club?
Nu prea. Eram pe lista de invitați la toate petrecerile, dar mi s-a părut caraghios să mă duc. M-am înscris la niște cursuri de teatru și de spaniolă în afara facultății și acolo am cunoscut mulți oameni faini cu care am explorat orașul. De obicei, între cursuri, mergeam să înot la piscina din campus, iar seara ieșeam cu soțul meu la restaurant sau ne plimbam prin parcuri. Noaptea ne uitam la un serial spaniol, El Ministerio del Tiempo.

Care a fost experiența cu cel mai puternic iz Erasmus pe care au avut-o?
Am fost la o întâlnire cu alți studenți Erasmus într-un bar și apoi am mâncat toți mâncare chinezească într-o parcare.

Ai devenit o celebritate locală, nu?
Un pic. Într-o noapte, fiica soțului meu m-a sunat să mă întrebe dacă sunt de acord ca un ilustrator să facă o bandă desenată despre mine pentru Corriere della sera (un ziar italian mare). M-a vizitat în Madrid și banda desenată a apărut în ziar câteva săptămâni mai târziu. Apoi a fost publicată și de un ziar spaniol, așa că am intrat în atenția lumii. Mi-a luat interviu și televiziunea spaniolă, în calitate de cea mai în vârstă studentă Erasmus din Madrid.

Ai avut impresia că stereotipurile despre viața Erasmus  - examenele mai ușoare, excesul de alcool și sexul cu studenți străini – sunt adevărate?
Examenele au fost, în mod clar, mai ușoare. Am urmat patru cursuri și un singur examen a fost mai greu. Dar n-am văzut atâta depravare cât se vorbește. Ceilalți studenți mergeau la petreceri, dar veneau mereu la timp la cursuri și toți au luat note mari la examene.

Ce te așteaptă acum?
La sfârșitul semestrului în Madrid m-a bușit plânsul pentru că nu voiam să plec acasă. Acum mai am câteva luni și-mi iau diploma. Apoi m-am gândit să fac un master și poate mă mai înscriu într-un program Erasmus.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia