Am vorbit cu sătenii care își închiriază casele la Electric Castle

Uliţa din Bonţida e asfaltată, iar casele sunt aranjate crescător pe dreapta și descrescător pe stânga; intri în sat fie la numărul 939, fie la nouă. Castelul Electric e la vreo trei kilometri de aici. Un nene opreşte cu o căruţă lângă mine şi îmi spune că mă duce el la castel, cu zece lei, să ia „trei pite la cal ". Calu' ăsta e mai scump ca taxiul: trei lei pe kilometru.

În drum spre castel, mi se pare că satul se deschide ca un joc pe calculator pe mai multe nivele; începe cu șina de tren, un singur bar, numit Vegas Caf, case bătrânești, apoi apar mai multe garduri de sârmă și se schimbă decorul. Clădiri care încă miros a ciment și lavabil, shot bar într-o casă neterminată de BCA, supermarketuri, un bar cu terasă şi jocuri de noroc, grătare, porumb fiert la ceaun, terase cu umbrele colorate şi cozi de oameni.

E a doua oară când vin la Electric Castle. Anul trecut, am băut bere cu sătenii în baruri improvizate la ei în curte şi am vorbit despre muzică şi tinereţe. Anul ăsta, am venit pentru Sigur Rós, dar și ca să văd ce zic localnicii despre nebunia de la castel şi cât costă să stai într-o casă din sat.

Cei care şi-au luat bilet la festival cu camping inclus stau la coadă să îşi pună cortul. Sătenii stau pe bordură sau îşi trimit nepoţii să le aducă oaspeţi. Multe dintre casele din Bonţida sunt deschise, ca un fel de hosteluri improvizate, pe durata festivalului. Preţurile pentru un pat sau o saltea sunt între 50 şi 80 de lei.

Caut cazare, așa că intru în vorbă cu un nene. E fost inginer și merge să îi cumpere două kilograme de roșii vecinei mai în vârstă. Se uită precaut când trece strada:

În spatele lui, vecina se uită pe strada inundată de oameni. Îmi spune unde pot găsi cazare. Ea nu dă, nu are camere goale, „dar să vă distrați, mamă, voi sunteți tineri". Tanti e printre cei mai bătrâni locuitori ai satului, are 91 de ani. Mă trimite la vecina ei, Suzana, care are o casă nelocuită, deschisă pentru turişti.

Suzana are casa la trei minute de mers pe jos de la Castel. E al patrulea an în care casa părintească e hostel pentru cei care vin la festival, dar primul an în care e afacerea ei. Femeia mai are trei fraţi cu care încearcă să vândă casa de când au murit părinții şi le-a rămas lor. La prima ediție a festivalului, unuia dintre frați i-a venit ideea că ar putea să facă un ban cu casă nelocuită, așa că a cumpărat niște saltele, a spălat și apretat câteva cearșafuri și a deschis poarta. De atunci, în fiecare an, alt frate repetă ideea afacerii de la Bonţida.

Anul ăsta, i-a venit rândul Suzanei. Cere 65 de lei pe pat sau saltea, dar te anunță din prima că nu are baie. E un WC în curte și de spălat te poți spăla în bucătărie. Are pregătite 17 locuri în cele trei încăperi ale casei. Dacă se ocupă toate saltele, femeia e mulțumită.

La poarta Suzanei e un trio de femei. S-au adunat bunicuțele să schimbe păreri de anul trecut și să vadă cum stau lucrurile cu festivalul anul ăsta:

Un alt nene e mai practic decât vecinele care stau în faţa porţii. El merge să agaţe clienţi chiar din faţa supermarketului.

Mai sunt şi alţi săteni care te invită să stai la ei. Dacă nu, te invită să bei cu ei măcar o bere, la una dintre terasele din sat. Cum erau oamenii ăștia, de exemplu:

Merg mai departe în sat şi ajung la tanti Cătălina, o văduvă de 73 de ani. Ea are două camere pregătite de oaspeţi în casa făcută din pământ. Două camere sunt, de fapt, toată casa ei, dar pe durata festivalului, doarme în bucătărie. Aşa a făcut şi anul trecut.

Are pregătite trei locuri într-o cameră şi încă două în cealaltă. Într-un colţ, pe o măsuţă are pregătite pahare, şerveţele, scrumieră şi ceva dulce pentru oaspeţii ei. Le face cafea la ibric la orice oră, totul la 70 de lei pe noapte. Cătălina le mai oferă oaspeţilor şi poveşti din viaţa ei, pe care a trăit-o în Bonţida. A ieşit doar de câteva ori din sat, când s-a dus în Italia să-şi viziteze băiatul. Mă invită la o cafea şi nici nu vrea să audă că nu stau pe motiv că vreau să ajung la un concert.

„Vă pun eu muzică aici, la televizor."

Femeia are o colecţie incredibilă de tablouri şi goblenuri pe pereţi, toată viaţa familiei ei. Spune că nu îi e frică să primească oaspeţi, are pregătite cinci locuri, dar pot veni şi mai mulţi. Un pat se mai deschide, mai scoate o plapumă.

„Am doi bărbaţi, au ei grijă de mine, pe dulap îi ţin, să nu mă vadă vecinii."

Femeia ia de pe dulap şi îmi arată o statuetă de bronz.

La câteva case de Cătălina stă familia Varga. Pe timpul festivalului şi tanti Varga doarme tot în bucătărie, iar restul familiei în cealaltă casă din aceeaşi curte.

Anul trecut, au găzduit patru băieţi şi două fete. Femeia spune că tinerii veneau plini de noroi. Ştia că sunt acasă după cizmele murdare de la uşă. O întreb cât costă un pat la ea.

„D-apăi mult nu e. Cât daţi? 50 de lei, atâta îmi trebuie. E bine?"

Alţi săteni îşi întâmpină oaspeţii de dimineaţă cu o cafea fierbinte şi cizmele curate. Aşa a făcut nea Horea, care şi-a închiriat şi el toată casa, a băgat un băiat într-o cameră şi un cuplu în cealaltă. Pe durata festivalului soţia doarme la copii la Cluj, iar bărbatul şi-a instalat un cort în curte. La el, un pat costă 80 de lei pe noapte.

Eu am stat la cort, pe stadion. Am aflat şi cum să scap de mahmureală, de la un puşti care vindea cizme de cauciuc: să beau apă cu bicarbonat dimineaţa. În plus, am avut noroc că nu a intrat apă deloc, chiar dacă a plouat de-a rupt timp de trei nopţi. Oricum, localnicii din Bonţida, vreo trei mii de oameni, par obişnuiţi cu cizme murdare şi cu cei care le poartă.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Electric Castle:
Ghidul VICE pentru Electric Castle, de la A la Z
Fotografii cu tatuajele oamenilor de la Electric Castle, care-ți arată ce înseamnă normalitatea
Fotografii cu oameni care se relaxează la cort, la Electric Castle, înainte să vină potopu