Să cumperi un ou ar trebui să fie un lucru destul de simplu. Cu toate astea, de fiecare dată când cumpăr ouă de la supermarket, pierd minute bune în faţa raftului căutând cartonul perfect. Prima dată filtrez informaţiile relevante tipărite pe cutii, de cele irelevante scornite de cei de la marketing. Nu mă las niciodată impresionat de termeni ca, „Găini crescute la sol". Evident că-s crescute la sol, toate găinile sunt crescute la sol, chiar şi alea strivite şi stivuite în cuşti. Atâta timp cât cuştile alea se află într-o clădire, pe pământ şi nu plutesc undeva la o distanţă considerabilă deasupra solului, din punctul meu de vedere, găinile alea sunt crescute la sol.

Alții scriu pe ambalaje: „Găini crescute în baterii îmbunătăţite" sau „Găini crescute în aer liber". În traducere, în limbaj simplu, ouă naşpa sau ouă bune. Din partea mea să ţină găinile în borcane, dacă de asta e nevoie ca eu să găsesc ouă la raft atunci când am nevoie. Fantezii cu ouă de la „găini fericite", „hrănite cu foiţă de aur" sau „gâdilate la târtiţă" nu am, pentru că astfel de ouă nu există. Nu o să satisfacă nimeni o piaţă anuală de 1,5 miliarde de ouă, crescând găini aşa cum făcea mă-ta mare la ţară, pentru că nu ar fi în avantajul nimănui.

Termeni ca „eco" sau „bio" mă lasă la fel de rece, atâta timp cât oul ăla arată şi are acelaşi gust ca oricare altul, doar că la un preţ cel puţin dublu. Şi de când naiba mă interesează pe mine dacă o găină e stresată sau nu? Şi eu sunt stresat. Nu văd pe nimeni să se îngrijoreze de binele meu.

Mă rog, după ce am găsit ouăle de dimensiunea potrivită, în ambalajele cu cea mai puţină vrăjeală tipărită, aleg un producător care-şi vinde produsul la un preţ mediu. Evit să cumpăr lucruri suspect de ieftine, dar nici nu vreau să plătesc pe lângă ou salariile unora de la departamentul de marketing. Apoi, când în final am găsit ce vroiam, dau la o parte tot ce e în faţă, bag adânc mâna până în fundul raftului şi scot de-acolo un carton de ouă atât de proaspete că încă mai simţi mirosul de la curul găinii. Apoi desfac capacul şi mă uit înăuntru: Căcat, un ou spart!

Pun cartonul la loc şi mă apuc să caut altul. Câteva cartoane mai târziu, găsesc unul fără ouă crăpate doar că ăsta are un ou cu o bucată de găinaț uscat pe el. Și asta, pentru mine, e cu adevărat o problemă.

Pot să trec cu vederea peste orice. Poţi să-mi dai ouă de la găini stresate, violate, turtite, stârcite, ciupite, crăcite, ciuruite de ace de seringă şi mustind cu antibiotice, care n-au văzut niciodată lumina zilei, râme sau iarbă, hrănite cu cereale ieftine şi făinuri dubioase din resturi de animale.

Poţi să-mi vinzi ouă cu gălbenuşul atât de palid că mai bine-i zici albenuş, sau de un portocaliu atât de nenatural că ţi se dezlipeşte retina când te uiţi la el. Poţi să-mi bagi pe gât toate porcăriile de marketing scornite pentru idioţi naivi sau să mă minţi cu privire la data reală inscripţionată pe ou. Dar crezi că-ţi cer prea mult dacă te rog să nu-mi mai vinzi ouă mânjite cu căcat de găină?

Chestia asta nu numai că e o lipsă totală de bun simţ, dar e şi profund ilegală. Mă rog, și aici lucrurile sunt relative, pentru că, deşi suntem în stare să construim staţii spaţiale şi să detectăm unde gravitaţionale din găuri îndepărtate, nu reuşim să ne punem de acord la nivel internaţional cu privire la producerea şi comercializarea ovulelor de „gallus domesticus".

Acest mod preventiv de a creşte găini pentru ouat pare construit ca să limiteze prezenţa Salmonelei şi a altor bacterii specifice ouălor. De fapt, Salmonela este motivul principal pentru care unii impun spălarea şi dezinfectarea ouălor, şi nu rahatul ocazional de pe unele ouă, care nu reprezintă decât o dovadă de neglijenţă din partea unor producători. Ceea ce mă conduce la următoarea scurtă paranteză.

Dacă ai mâncat vreodată ouă mai degrabă crude decât făcute, ori prăjituri dubioase de la cofetăria din colţ, ca mai apoi să te caci pe tine până la epuizare, mai mult ca sigur ai avut o întâlnire intimă cu Domnişoara Salmonela. Pe asta o găsești peste tot: în pământ, pe legume, pe fructe, pe carne. Oriunde e mâncare o să fie şi ea. Dar, ghici ce? Cel mai mult îi place să stea în curul găinii. Ştii tu, cloaca, soluţia naturii pentru a rezolva mai multe probleme printr-o singură gaură.

Găinile, de exemplu, se pişă, se cacă, fac dragoste şi scot ouă pe acelaşi orificiu. Salmonela ajunge la noi, via ou, în două feluri. Fie e prezentă de la început în ou, dacă găina e infectată cu acest tip de bacterie, fie ajunge pe suprafaţa oului din mediul extern. Oricât de scrupulos ai fi şi orice metodă de creştere ai folosi, la un moment dat o să ai în ferma ta o găină plină cu salmonela. Singura soluţie să eviţi asta e vaccinul.

Bun, europenii îşi vaccinează găinile în draci. Dar consumatorii americani sunt reticenţi când vine vorba de ouă de la găini vaccinate şi aleg să nu le vaccineze, deşi e singura metodă sigură prin care poţi scăpa de salmonela din interiorul oului.

E ca şi cum ai spune că în America violul e strict interzis, în timp ce pentru europeni e permis, cu condiţia să poarte prezervativ.

Și așa revin la inconsistenţele legislative între cele două continente și la cea mai mare problemă: nevoia de refrigerare. Condiţiile stricte pentru o spălare corectă a ouălor sunt rar îndeplinite. Există atât de mulţi paşi şi variabile în acest proces, că e aproape imposibil să nu se întâmple ceva greşit. Aşa că, după ce au obţinut nişte ouă squeeky-clean şi salmonella-free la exterior, americani se văd nevoiţi să-şi refrigereze ouăle.

Odată pentru a limita creşterea numărului de bacterii posibil prezente în interiorul oului, de vreme ce nu s-au deranjat să vaccineze găinile. A doua oară, pentru că, prin spălare, există posibilitatea să le fi compromis coaja, bariera special creată de natură pentru a împiedica pătrunderea oricărei bacterii în interior.

Bine, dar nu ți s-a tot spus că albuşul are proprietăţi antimicrobiene? Ba da, dar ca orice lucru natural şi oul se deteriorează în timp (aproximativ 28 de zile) şi pH-ul albuşului începe să scadă. Doar că americanii au un termen limită de consum mai mare de 28 de zile, deci încă un motiv pentru a le ţin refrigerate. Europenii, în schimb, le consideră expirate după 28 de zile. Aşadar, ouăle lor vaccinate, deci fără Salmonela in interior şi nespălate, deci necompromise din punct de vedere structural, pot sta liniştite în afara frigiderului.

Până aici ai zice că europenii sunt 'ăi mai deştepţi în toată treaba asta, doar că…

Noi suntem cei mai deştepţi, buricul pământului, preferaţii lui Dumnezeu, urmaşii Dacilor, prima civilizaţie de pe glob şi inventatorii tuturor lucrurilor. Deşi suntem în Uniunea Europeană de aproape un deceniu şi avem un fetiş pentru americani, când vine vorba de ouă parcă nu vrem să ne luam nici după unii, nici după ceilalţi.

Deşi reglementările Uniunii spun clar că ouăle de categoria A, adică cele destinate consumului uman nu se spală, nicăieri în regulament nu zice că eu, consumatorul final trebuie să primesc ouă cu rahat pe ele. Tocmai de aia există nişte criterii specifice care încadrează ouăle în categoria A sau B (ouăle neconforme, destinate industriei alimentare sau nealimentare), iar prezenţa rahatului pe coajă descalifică un ou ca fiind bun pentru consum uman.

Sunt o grămadă de oameni care au impresia că un ou cu albuşul lichid şi gălbenuşul fragil e așa din cauza modului forţat în care a fost obţinut. Nu proştilor, sunt doar vechi! Şi tocmai pentru că sunt vechi, retailerii din România au un motiv să le vândă refrigerate, încălcând astfel directivele Uniunii.

Ar mai fi de zis ceva. Anume că, pe lângă faptul că nu le ajută la nimic, refrigerarea poate chiar să compromită oul. Nu frigul în sine e cel care-l strică, ci fluctuaţiile de temperatură, de la rece la cald, care produc condens pe suprafaţa oului şi încurajează dezvoltarea microorganismelor şi a mucegaiului.

Să zicem că ai ghinionul de a trăi în România, o ţară cu reglementări stricte în domeniul alimentar, aplicate după ureche. Să zicem că-ţi place să cumperi ouă la carton de 30, deci îţi anulezi singur posibilitatea de a verifica integritatea acelor ouă încă de la raft. După ce te-ai chinuit să-l transporţi la o temperatură similară cu cea din frigiderul pe care ai luat-o, ajungi acasă şi când îl desfaci găseşti trei ouă crăpate.

Foloseşte apă cu cel puţin 20 de grade mai caldă decât ouăle, altfel coaja o să se contracte, porii or să se deschidă şi ce tot ce e pe suprafaţa oului, inclusiv detergentul pe care-l foloseşti o să înceapă să intre în el. Dacă nu vrei să foloseşti detergent, acidul paracetic e o alternativă eficientă. Apoi clăteşte-le, usucă-le pe un prosop curat şi depozitează-le la rece pentru maximum 24 de ore. Astfel îţi micşorezi şansele de a te căca pe tine de fiecare dată când vrei să mănânci ceva făcut cu ouă.

Eu personal nu m-am căcat pe mine niciodată, cu toate că nu-mi spăl niciodată ouăle şi întotdeauna le mănânc chiar acolo, la graniţa dintre crud şi făcut. Poate că sunt eu norocos, poate că am mâncat ouă stricate când eram mic şi m-am imunizat. Şi cred că, până la urmă, aşa e şi firesc. Lasă natura să lucreze. Dă-le dracu' de legi şi reglementări, igienă şi precauţii. Singura lege valabilă aici e legea naturii: supravieţuirea celui cu maţele mai tari.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre mâncare:
Cum era să începi o carieră de bucătar în anii 2000, în România
Jobul de bucătar m-a transformat într-un obsedat sexual
Viața de bucătar m-a ajutat să uit că am un penis minuscul