Publicitate
Muzică

De ce nu ar trebui să-ți faci vreodată tatuaje cu trupe sau artiști din România

Gândește-te la asta: sunt oameni care și l-au tatuat pe Puya. Da, ăla cu chipsurile.

de Marius Ghenț
21 Martie 2016, 9:37am

Fanatismul în muzică e fascinant. Există oameni care au o atracție inexplicabilă față de alți oameni, care trag trei piese. Asculți piesele astea fix când apune soarele și ajungi să-ți amanetezi aragazul pentru un loc în Golden Circle-ul din fața scenei când vin să-ți cânte, o dată la zece ani.

De ce ajungem să-i punem pe un piedestal imaginar pe oamenii ăștia? Nu e de parcă au găsit leacul pentru cancer sau măcar să fi inventat o aplicație care te ajută să cureți cartofii mai ușor. Pur și simplu au făcut o piesă care te-a frecat la coarda sentimentală, la momentul potrivit, și ai ajuns să-i iubești de aici și până la marginea Sistemului Solar. Suntem niște ființe ciudate.

Tatuaj cu Puya, tipul ăla care face reclamă la chipsuri acum. Fotografie via tattoo-magazin

Există, totuși, o limită la toate, chiar și când vine vorba despre venerarea acestor pseudo-zei ai muzicii. Mă refer la momentul când vrei să-ți faci un tatuaj cu ei. Pentru mine, aici se oprește totul. E absurd. De ce ai vrea să faci asta? Să-ți bagi cerneală permanentă sub piele în forma chipului unui cântăreț, lângă o tarantulă leșinată? Înțeleg că-ți place albumul lor de debut, dar fuck it, pune un update pe Facebook și mergi mai departe. Nu trebuie să-ți desenezi coperta pe piept pentru totdeauna.

Citește și: Ce spune tatuajul tău regretabil despre tine

Sunt foarte mulți oameni care chiar și-au împodobit brațele cu desene de la formații care între timp și-au și schimbat logo-ul. Nume de trupe printre desene cu flăcări, valuri, pești koi, stele și trandafiri. Măcar să fie classy toată treaba.

Să zicem că mai înțeleg dacă ți-ai tras șase cărămizi peste abdomen. Poate îți place mult The Wall de la Pink Floyd, dar ți-e lene să mergi la sală și crezi că așa fraierești pe cineva. Dar un tatuaj dedicat unui muzician de la noi? Din România? Tată, nu. E cea mai mare greșeală pe care o poți face. Uite și de ce:

Gusturile se schimbă, tatuajele nu

Fotografie via deviantart

Nu prea găsești oameni pe la 45 de ani cu rate la bancă, un copil care se străduiește să treacă la matematică și o nevastă supărată pentru că nici acum nu e vopsit balconul, care se trezesc brusc și zic: „Hei, știi ce-mi lipsește în viață? O placă de vinil Iris în jurul buricului!" De obicei, oamenii care-și fac tatuaje cu trupe sau artiști sunt tineri și naivi, să zicem. Și eu când eram tânăr credeam că Pearl Jam e cea mai tare trupă de pe planetă. Bine că m-am deșteptat între timp.

Dar ce faci când trupa ta preferată din liceu e, să zicem, Haarp Cord și vrei să-ți tatuezi un AK-47 cât ți-e spatele de mare? Pentru că Dragonu și BRRRAAAAPPPP. Apoi ajungi la 30 de ani să-ți dai seama că-s o adunătură de xenofobi, homofobi și rasiști. Și asta nu te mai definește. Bravo, acum ai rămas cu armamentul pe spinare și mergi la plajă tot timpul cu un tricou pe tine. Sper că a meritat bronzul eșuat.

Corpul se schimbă și artiștii vor fi de nerecunoscut

Bucură-te de Alex Velea acum, cât te mai prinzi că e el. Fotografie via Facebook

Singurii artiști care îmbătrânesc mai repede decât în viața reală sunt ăia de pe pielea ta. Corpul se schimbă. Nu ai ce să faci, mai ales dacă nu dai la ora de sport și-ți place șaorma. Într-o zi ești fala munților și dintr-o dată te trezești că ai pus mai multe kilograme pe tine ca pe un cântar de depozit.

Crește burta și cu ea și fața lui Smiley pe care ai tatuat-o după ce ai auzit „Acasă". Îl transformi, săracu', în Elvis, în perioada lui de apus, când mânca banane cu unt de arahide pe pită și stingea totul cu un shot de sirop de ciocolată.

Nu-l ajuți cu nimic, dacă ești fan adevărat mai bine mergi la show-uri și îi cumperi albumele

Un tatuaj cu Uzzi. Pare profi. Fotografie via tattoo-magazin

Un tatuaj e scump. Adică depinde cât de profi vrei să fie. Poți să-l faci și la Sandu, aka hoinarul cartierului, care te rezolvă în spatele blocului cu o brichetă BIC, pastă de pix BIC, un ac și noroc de la Dumnezeu. Nu îți recomand asta și probabil știi și tu că nu e de încredere Sandu. Alternativa e să mergi la un salon de tatuaje, unde te costă destul de mult afacerea asta.

Citește și: Cele mai nasoale tatuaje cu trupe şi muzicieni făcute vreodată

Nu mai bine îi dai banii ăia artistului? Dacă tot îl iubești atât de mult? Ce rezolvi cu un tatuaj? În cel mai bun caz, o să poți să-i arăți capodopera după un concert. O să se uite ciudat la tine. Apoi își va da seama că trebuie să fugă cât mai departe de tine, pentru că sunt mari șanse să-l răpești și să-ți faci o cuvertură din pielea lui. Cred că la asta se gândesc artiștii când văd propriul lor chip pe corpul altei persoane. Cel puțin, eu așa aș reacționa.

S-ar putea ca peste câțiva ani să intre în mainstream și să fii nevoit să dai explicații că erai fan Puya când încă era în La Familia

Sișu, pe vremea când lumea își mai aducea aminte de el. Fotografie via tattoo-magazin.ro

Artiștii din România care încep din underground țin mult la valorile lor artistice. Asta până când ajung la o vârstă și-și dau seama că au un gol în bancă mai mare ca perspectivele lor de viitor. Și atunci trebuie să schimbe macazul. Altminteri vor rămâne din chirie în chirie și din lan party-uri în lan party-uri.

E fain să o arzi independent când ești la început și crezi că lumea e la picioarele tale. Dar în industria muzicală de la noi treaba asta te poate duce doar până la un anumit punct. Și când ajungi acolo, nu o să te scalzi în Ion Luca Caragiale sau Lucian Blaga.

La un moment dat, va trebui să faci trecerea la mainstream dacă vrei să faci bani serioși. Tu, ca fan înrăit, o să accepți asta? Mai ales că l-ai marcat pe veci pe piele. Probabil că nu, din moment ce face o muzică total diferită decât aia pe care o iubești tu.

Poate artistul tău preferat ajunge într-un juriu la o emisiune de căcat pe Antena 1

Să luăm cazul lui Cheloo. El nu a trecut de partea mainstream-ului. Cumva a venit la el. Foarte bine. Jos cenzura și toate alea. Dar tot nu i-a fost de ajuns. Vezi tu, nici nu trebuie să facă alt fel de muzică ca să o dea în penibil. Poate face și niște alegeri profesionale foarte tâmpite. În cazul lui, să ajungă în juriul unei emisiuni de „talente" pe un post național care a ajuns o glumă internațională.

Citește și: Am ascultat noul album Paraziții și am simțit cum mă întorc în anii '90

Nu contează că tu l-ai ascultat când îl freca la cap pe Freakadadisk și ai zis că ar fi o idee bună să susții Paraziții cu un tatuaj pe biceps. Acum nu mai ai un MC pe braț. Ai muianul unui tip care e angajat de o companie comercială care vrea să facă profit. Și care e sub supravegherea CNA-ului. Jos cenzura pe dracu.

Trupele se schimbă când se schimbă și ora

Macanache, cu tot ochelarii lui de hipster. Fotografie via Facebook

Hai să vorbim un pic și despre trupe, că-s o specie mai problematică și volatilă. Să faci parte dintr-o trupă e ca și cum ai fi căsătorit cu patru alți tipi, pe care nu i-ai ales și pe care nu poți să-i fuți. Nu ai cu ce să spargi tensiunea. Deci trebuie să ai o relație foarte strânsă cu ei ca să reziste treaba asta. Tre' să te înțelegi cu colegii tăi ca și cum ați fi frați de cruce care au trecut prin trei războaie și șapte operații împreună. Ori asta, ori se reface pachetul de cărți.

Schimbările de componență sunt la ordinea zilei și în România, unde toți pleacă, vin, se întorc, dispar și reînvie după trei zile de beție. Să luăm exemplu trupei Holograf, care, pe lângă cei cinci membri activ, au și 13 foști componenți. Cât o echipă de fotbal cu antrenor și maseur cu tot. Trupa asta s-a înființat la un an după ce au început să se comercializeze primele calculatoare. Gândește-te un pic la asta.

Și dacă tu ți-ai făcut un tatuaj cu Holograf când cântau într-o componență diferită decât cea de azi, și un stil diferit, ce te faci în prezent? Începi să dai explicații oamenilor: „Păi, știi, eu îi ascultam când era Grigorescu la voce, dar am renunțat când l-au adus pe Stănescu la bass. Mi-a plăcut și albumul cu Popescu la chitară ritmică, dar nu se compară cu ăla când aveau versuri de Cărtărescu." Mai dă-o-n pula mea.

Poate o să te întâlnești cu idolul și o să-ți dai seama că e un rahat cu haine scumpe

Trupa Coma, de pe coperta de album, pe un piept cu ceva păr. Fotografie via Facebook

E foarte posibil ca artistul tău preferat să fie un douchebag de talie mondială. Dacă mă iau după statistică sunt șanse mari. Oamenii ăștia, nu toți, dar destui, sunt niște narcisiști histrionici cu probleme pe axa doi, trei, patru, cinci și naiba mai știe câte sunt în DSM. Mulți dintre ei probabil visează să aibă un tanc într-o zi. Cine naiba visează să-și cumpere un tanc? Îți zic eu cine: artiștii.

Citește și: Cei mai îngrozitori 123 de muzicieni ai tuturor timpurilor

În consecință, dacă dă norocul, sau ghinionul, depinde cum o vezi, peste tine și ajungi să cunoști această creatură fermecătoare și delicată s-ar putea să te ia la mișto. Să-ți zică ceva de genu: „Hah, fain tatuaj, l-ai făcut să se uite prietena ta la un bărbat adevărat în timp ce o fuți?".

Și atunci îți vine să-ți tai pielea jos cu o unghieră. Felicitări, acum să-l porți sănătos.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre muzica romanească:
Ce-am învățat despre relații din muzica dance românească a anilor 2000
Muzica pop din România e la fel de proastă ca acum zece ani
Patru lucruri pe care poate le bănuiai despre cum se face muzică pop în România

Tagged:
COMA
tatuatori
Fan
tatuaje
locale
Vice Blog
Bani
puya
durere
muzica romaneasca
trupe
prostie
Sișu
Macanache
supportyourlocalbands
tatuaje cu vedete