FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Poveștile instructorilor de dans din România: stalkereală, erecții și scandaluri între parteneri

Unii vin la cursurile de dans ca să pipăie tipe sau ca să-și găsească nevastă.
dansatori
Personajele din imagine n-au legătură cu conținutul articolului. Fotografie de melissacampbell via Pixabay

Nu e chiar cel mai simplu lucru din lume să fii instructor de dans. Deși, la prima vedere, ai putea spune că tot ce trebuie să faci e să le arăți oamenilor cum să se miște pe muzică, instructorii mi-au explicat că e mai mult de atât. Pe lângă că trebuie să te menții în formă sau să pari în cea mai bună dispoziție tot timpul, contează și să stai bine cu nervii. Pentru că se-ntâmplă să lucrezi cu tot felul de indivizi. Unii, de exemplu, nu reușesc să se concentreze deloc și, deci, trebuie să le repeți de zeci de ori până și cele mai simple mișcări. Alții, în schimb, au reacții extrem de dubioase, iar tu, ca instructor, trebuie să-i temperezi și să te adaptezi situației.

Publicitate

Am întrebat câțiva instructori români prin ce peripeții au trecut, de când lucrează în industria asta. Cu ocazia asta, am aflat că unii bărbați se duc la cursurile de dans ca să pipăie gagici, să-și găsească nevastă sau doar ca să nu-și supere iubitele.

Citește și: Poveștile ciudate ale artiștilor români: sechestrați de o profesoară, sex pe scenă și om strivit de camion

UNUL A VENIT LA DANSURI DOAR CA SĂ LE PUNĂ FETELOR MÂNA PE FUND

„Eram odată la un grup, la o lecție de dans Kizomba. La stilul ăsta de dans, postura partenerilor e mai apropiată decât la alte stiluri. În fine, se făceau switchuri între cursanți, așa cum se face tot timpul. Adică, se schimbă partenerii între ei, ca să te adaptezi mai bine dansului. Am observat că, pe durata ședinței, toate fetele îl ocoleau pe unul dintre tipi. Când se schimbau perechile, ele se-ndepărtau de el și-și alegeau alt partener. Nu înțelegeam de ce fac asta. Bănuiam că e din cauză că el era începător, abia la a doua sau a treia lecție.

La finalul cursului, m-am dus la una din tipe și-am întrebat-o ce se întâmplă: „ Care-i faza cu tipul ăsta, de ce nu vreți niciuna să dansați cu el?". Fata mi-a spus că omul ăla n-a venit acolo ca să-nvețe să danseze, ci e interesat de pipăieli. La fiecare schimb de parteneră, omul obișnuia să se apropie de tipe și să le apuce de fund. N-avea nicio treabă cu dansul, voia doar să le pună mâna pe fund femeilor. După ce-a văzut că nu-i merge, a renunțat și n-a mai venit la cursuri. Măcar n-a insistat. Habar n-am, poate s-a dus la altă școală de dans." (Alexandra, 26 de ani)

Publicitate

ITALIANUL CARE A CREZUT CĂ VREAU SĂ-L AGĂȚ

Fotografie de Marina Kuperman, via Flickr

„Eram la un curs privat de tango, lucram cu un cuplu care se pregătea de nuntă. El era italian, avea în jur de treizeci și cinci de ani, iar ea româncă. La prima ședință, am început să le explic mișcările. Am luat-o pe ea, i-am arătat cum se face, a fost totul OK. Apoi, l-am luat deoparte pe tip, ca să-i arăt și lui cum trebuie să stea în poziție, plus alte chestii pentru începători. Când am vrut să-l apuc de umăr, s-a speriat rău, s-a dat un pas în spate și-a făcut ochii mari. Mi-a zis în engleză: „I don't do boys, dude!".

Am rămas fără reacție, la fel ca tipa. După câteva momente de uluială, am încercat să-i explic că așa funcționează cursul de dans. Trebuie să facem asta, ca să prindă mișcările. N-a vrut să audă, așa că a trebuit să facem chestia asta în paralel, la oglindă, fără să pun deloc mâna pe el. Avea spaimă mare de instructorii de dans băieți. Credea că toți sunt gay, pentru că noi suntem mai flexibili de felul nostru. Pe tot parcursul cursurilor, n-a acceptat deloc să dansez cu el, așa cum se practică în mod normal. De atunci, când vin bărbați noi la curs, mi-am format obiceiul să le spun dinainte că nu-s gay și că tot ce vreau e să-i învăț cum să danseze." (Răzvan, 23 de ani)

UN TIP A FĂCUT O OBSESIE PENTRU MINE

„Făceam lecții particulare cu un tip. Erau lecții individuale, pentru că el mi-a zis că se pregătește pentru un concurs de amatori. După câteva ședințe, a început să-mi cumpere mici cadouri. Câte o floare, câte o ciocolată, mici atenții. Apoi, gradual, micile atenții s-au transformat în cadouri scumpe, cum ar fi parfumuri. Treaba asta a durat câteva săptămâni. La un moment dat, mi-a adus o scrisoare, pe care mi-a spus s-o desfac când sunt singură. Era o ghicitoare sub formă de puzzle, ceva destul de complicat de descifrat. Am rezolvat-o până la urmă, după ce i-am cerut ajutorul și unui coleg.

Citește și: Poveștile dubioase ale barmanilor din București

Publicitate

Mesajul lui era că mă iubește la nebunie și că nu poate trăi fără mine. Îți dai seama că mi s-a părut foarte ciudat, așa că i-am spus că nu mai putem să facem lecții individuale. A insistat câteva zile, i-am spus că nu poate fi nimic între noi. În cele din urmă, a renunțat, spre norocul meu. Oricum, se pare că avea un fetiș pentru instructoarele de dans. Între timp, s-a cuplat cu o tipă pe care a luat-o de nevastă." (Georgiana, 22)

BĂIATUL CARE NU SE APROPIA DE PARTENERE, DE FRICĂ SĂ NU I SE SCOALE

Foto de learn-serve.org, via Flickr.

„Eram la un curs de grup, le arătam elevilor cum trebuie să stea când dansează vals. La vals, în general, partenerii au o poziție mai apropiată, genunchii se lipesc. La un moment dat, și bazinele se lipesc, pentru că-i mai simplu să conduci fata când ai mai mult contact cu ea, decât atunci când stai mai la distanță. Mai ales când sunt implicate și figuri de rotație și trebuie să te-nvârți. În timp ce le explicam toate astea, se trezește un tip să mă-ntrebe în gura mare, la modul cel mai serios: „Auzi, da' dacă te tot freci atâta de ea, nu ți se scoală?". Băieții au izbucnit în râs, în timp ce fetele s-au uitat lung la el.

Am încercat să-i explic că, dacă faci efort susținut, sângele nu se mai redirecționează acolo și că-i puțin probabil. Poate la blues, unde te bâțâi de pe-un picior pe altul și mișcările sunt mai lente, dar nu la vals. N-a fost prea convins, credea că lui o să i se întâmple. A stat încordat tot cursul și păstra o distanță considerabilă de parteneră. A fost ciudat, că pe parcursul cursului toți am tras cu ochiul spre prohabul tipului, să verificăm dacă temerile lui erau întemeiate." (Gabi, 26)

Publicitate

UNA A ÎNCEPUT SĂ-MI POVESTEASCĂ CELE MAI STUPIDE CHESTII DIN VIAȚA EI

„Făceam odată un curs de aerobic, la o sală. Era o oră la care făceam mișcare continuă, lumea venea mai mult ca să slăbească. Nu erau mulți oameni prezenți, vreo șapte-opt. Venise o tipă, de vreo douăzeci și ceva de ani, care era cam leneșă. Mai făcea trei mișcări, apoi se așeza pe scaun și tot așa. După câteva minute, a renunțat de tot și s-a așezat. A început să-mi povestească viața ei, ca și cum ar fi fost la psiholog. Îmi spunea unde își face părul, că unghiile ei sunt rezistente, că și le taie nu știu unde, cum îi place să se machieze, despre prietena ei care pictează, despre cum ar vrea și ea să picteze, dar n-are talent. Cele mai tâmpite chestii.

Citește și: Lucruri care trebuie să dispară de pe ringul de dans pentru totdeauna

Eu încercam s-o ignor și să țin cursul, dar ea a început să-mi pună întrebări. De exemplu, cum să se coafeze. Am rămas blocat, eram și la începuturile carierei mele de instructor. Habar n-aveam cum să reacționez, ce să-i spun ca s-o fac să înceteze și să-mi țin lecția în liniște. A vorbit așa până la finalul ședinței. Ceilalți cursanți au plecat, ea a rămas să-mi povestească diverse. Până la urmă, n-am mai rezistat și m-am dus și eu la vestiar, să mă schimb, și-am lăsat-o să vorbească. Când am ieșit, ea încă era acolo. M-aștepta, mai avea câte ceva să-mi zică." (Alex, 24)

TIPUL CARE VENEA LA DANSURI FORȚAT DE PRIETENA LUI

Foto de Prayitno, via Flickr.

„Deseori, se-ntâmplă ca bărbații să fie aduși aproape cu forța la lecțiile de dans, de către prietenele lor. Odată, la un curs a venit un cuplu de tineri. Ea era foarte entuziasmată, dar el deloc. Se vedea că nu vrea să fie acolo și că-i o obligație. La prima lecție, a strâns din dinți. N-a zis absolut nimic, s-a chinuit să tacă. Făcea totul mecanic, fără nicio grimasă. Oricum, era ceva basic, super ușor, nimic complicat. Când cursul era pe sfârșite, s-a oprit din dans, s-a uitat în jur și-a izbucnit: „Mă, mie nu-mi place! Lăsați-mă în pace! Nu-mi place să dansez, nu vreau să fiu aici!".

Îți dai seama, imediat după faza asta, au început să se certe între ei. Chiar acolo, în sală, de față cu ceilalți cursanți. O perioadă destul de lungă nu i-am mai văzut, n-au mai venit la nicio ședință. Însă, după câteva săptămâni, ea l-a convins să revină. Mă rog, nu știu dacă l-a convins, cât l-a adus tot cu forța. De altfel, primul lucru pe care l-a zis tipul a fost ceva de genul: „O să mă mișc cât mai puțin, să se miște mai mult ea!". Ăsta a fost compromisul. A trebuit să fac o coregrafie special pentru ei, ca să danseze mai mult tipa." (Raluca, 38)

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe povești din România:
Poveștile angajaților români la cazino: superstiții hidoase și clienți care se răhățesc lângă sloturi
Poveștile taximetriștilor bucureșteni: Masturbatorul, Teleportarea și Prostituata care caută dragostea
Poveștile colegilor de apartament din România care-ți mănâncă ficații