Fotografie de Sarah Buthmann
Una dintre puţinele chestii mişto la Valentine's Day este că îţi garantează că o să ai parte de sex. Însă ce se întâmplă când eşti într-o relaţie pe termen lung şi majoritatea contactelor tale sexuale au loc cu puţin înainte să adormi, după ce te-ai spălat pe dinţi şi cât încă mai eşti îmbrăcat în pijama? Ei bine, 14 februarie e şansa ta să-ţi mai condimentezi un pic viaţa sexuală. Asta dacă eşti în stare să îţi planifici cum trebuie seara.Am vrut să aflăm cum şi-au planificat cuplurile din întreaga lume sexul de Valentine's, aşa că i-am pus pe reporterii noştri internaţionali să facă o vizită la sex shop-uri şi să afle care au fost cele mai vândute chestii.Valentine's Day e singura zi din an când numărul de femei care cumpără chestii din magazine e mai mare decât cel al bărbaţilor care fac asta. Vânzările cresc peste tot, iar perioada asta e printre singurele când femeile le cumpără partenerilor lor daruri. De obicei, femeile îşi cumpără lucruri pentru ele. Înainte de Ziua Îndrăgostiţilor, însă, acestea caută în special daruri mici, amuzante şi comestibile, cum ar fi lenjeria intimă făcute din bomboane sau acadelele în formă de vagin, pe care le dăruiesc partenerilor ca să-i convingă să le facă sex oral mai des.Cei care vor să profite cu adevărat de sărbătoarea asta îşi mai cumpără şi cătuşe pufoase (roşii pentru femei, negre pentru bărbaţi) şi perne cu ţâţe pe ele. Acum două zile, o tipă a comandat un dildo roşu gigantic. A spus că e cadoul pe care şi-l face singură de Valentine's, aşa că trebuia să fie roşu.- Dragoş Enea, proprietarul magazinului Erotica din BucureştiAnul trecut, era pe val Fifty Shades of Grey, dar anul ăsta nu se mai vând atât de mult chestiile BDSM. Jocurile erotice şi jucăriile pentru cupluri, cum ar fi vibratorul handsfree Eva Now, sunt destul de populare.Am avut multe cliente care ne-au spus că, de obicei, nu poartă lenjerie, dar au venit să cumpere acum pentru că asta vor partenerii lor. De asemenea, foarte cerute sunt şi versiunile de ciocolată pentru Clone-A-Willy şi Clone-A-Pussy, kituri de modelaj care se mulează după organele tale genitale, ca să îţi surprinzi partenerul cu o replică comestibilă a lor. Sper că lumea o să se distreze.- Sam, co-proprietara magazinului SHAG din BrooklynChestiile pe care le vindem noi nu sunt doar pentru Valentine's, pentru că sunt mai extreme, mai specializate. Dacă totuşi ne vin cupluri care vor să îşi cumpere ceva pentru Valentine's, de obicei îşi cumpără inele vibratoare sau chestii cum ar fi dildo-ul ăsta dublu uriaş, pe care îl pot folosi amândoi în acelaşi timp. În sex shop-urile normale se vând chestii banale precum cătuşele şi lenjeria intimă, dar la noi vin cupluri gay şi discuţiile sunt ceva de genul „Vrei să îi fac asta". Sexualitatea masculină e mai agresivă.Chestiile roşii se vând bine, dar ele se vând bine tot timpul, nu numai acum, pentru că, în cultura gay, roşul este asociat cu fisting-ul, nu cu Valentine's Day.- BJ, angajat la magazinul pentru fetişuri gay Expectations din Shoreditch, LondraDacă vrei să ai parte de sex fantastic de Valentine's Day, trebuie să cooperezi cu partenerul tău. Jucăria asta e bună şi pentru cuplurile hetero şi pentru cele gay, e mişto pentru toată lumea. Cu inelul ăsta vibrator poţi să fuţi şi două ore încontinuu. Inelele vibratoare se vând foarte bine în Berlin. Cine nu şi-ar dori aşa ceva de Valentine's? Pe lângă asta mai am şi nişte prezervative noi fantastice pe care trebuie să le încerci.Berlinul vă urează o zi minunată de Sfântul Valetin!- George Gorgeous, patronul magazinului Gorgeous din BerlinÎn Serbia, Valentine's Day a devenit popular abia după căderea comunismului. Tot ce știm despre sărbătoarea asta e că a fost împrumutată de la americani și că noi, sârbii, nu am asimilat-o cum trebuie. De exemplu, lumea de aici cumpără mult mai multe cadouri sexuale pentru partenerii lor în ziua de Anul Nou decât de Valentine's Day. Cred că adolescenţilor le pasă de Ziua Îndrăgostiţilor mult mai mult, dar cei mai mulţi clienţi ai noştri sunt cupluri căsătorite.Cele mai populare produse ale noastre sunt chiloţii tanga, în diverse culori şi cu diverse modele. Ăsta e un cadou excelent. Alt produs foarte cerut sunt tanga Butterfly Kiss, care stimulează atât clitorisul, cât şi punctul G în acelaşi timp.- Boza, managerul magazinului Your Dreams din BelgradEvident că ne cresc vânzările înainte de Valentine's Day, dar de obicei sunt chestii simple gen prezervative, lubrifianţi şi inele vibratoare. Mexicanii nu prea cumpără jucării sexuale de Ziua Îndrăgostiţilor. Cei care se întâmplă sunt de obicei cuplurile care vor să încerce ceva nou. Cele mai vândute produse sunt dildo-urile, deşi se vând cam în acelaşi număr acum ca în restul anului.- Manuel, vânzător la magazinul Libido din Mexico CityChestiile pe care le-am vândut până acum, înainte de Valentine's, au fost destul de nasoale. În ultima săptămână am vândut mai multă lenjerie decât în săptămânile de dinainte şi nu la fel de multe dildo-uri şi vibratoare ca de obicei. Lenjeria roşie este mereu populară, iar săptămâna asta nu face excepţie. Am reuşit să vinde şi foarte multe dintre pachetele noastre supriză, pentru cei mai aventuroşi dintre clienţii noştri. Ştii ce zic, chestii bune şi pentru el şi pentru ea. Conţin dildo-uri, vibratoare, lubrifianţi, lucruri de genul ăsta. Dar nu ştii niciodată cu ce te alegi. Aici intervine elementul surpriză.- Rogier Speekenbrink, vânzător la magazinul Erotic Discount Center din AmsterdamValentine's Day e una dintre cele mai bune perioade zile din an în ce priveşte vânzările, la fel ca vacanţa de Crăciun şi cea de vară. Săptămâna asta, cele mai populare produse în rândul femeilor sunt uleiurile aromatice şi lubrifiantele. Bărbaţii, pe de altă parte, cumpără vibratoare high-tech. Precum şi stimulatoare pentru clitoris şi punctul G. Mie mi se pare foarte bine că fac asta, pentru că înseamnă că le pasă de partenerele lor.- Adeline Aránega, patroana magazinului Kitsch din BarcelonaFundul e pe val acum, mai mult ca niciodată, aşa că săptămâna asta am observat o creştere în cererea de strap-on-uri pentru cuplurile hetero. De asemenea, vibratorul G-kii pentru punctul G e destul de popular.Apoi mai avem şi LELO Lyla, alt produs foarte cerut. Este un fel de vibrator micuţ, în formă de ou, care poate fi inserat în vagin. Poţi să îl porţi în tine cât eşti la o petrecere sau la o cină romantică, în timp ce partenerul tău controlează telecomanda dispozitivului, pe ascuns. Chestia asta exictă pe foarte multă lume.- Kate Lis, vânzătoare la magazinul Lust din CopenhagaCu siguranţă există o schimbare în vârzări înainte de Valentines. Ne vin foarte mulţi tipi săptămâna asta, care cumpără cadouri pentru prietenele lor. Chestii de cuplu. We-vibe e cea mai vândută jucărie sexuală. Partea mai lată se inserează în vagin, iar partea mai subţire se pune pe clitoris şi vibrează. Partenerul poate să o penetreze în continuare şi să se bucure şi el de vibraţii. E o jucărie mişto pentru ambii parteneri. Tot în perioada asta se vând foarte multe vibratoare silenţioase şi high-class. Oamenii sunt destul de generoşi în perioada asta a anului. Cât despre persoanele single, ele cumpără jucării sexuale cam în acelaşi ritm tot anul.- vânzător anonim de la magazinul Lovetoys din StockholmDe Valentine's Day, lumea cumpără de obicei lucruri romantice şi intime, spre deosebire de restul anului când cumpără chestii experimentale. Mulţi clienţi vin şi cumpără materiale ca să creeze atmosferă: bileţele de dragoste, lumânări, uleiuri de masaj, jucării de dimensiuni mici. Uneori cumpără ceva mai scump, cum ar fi un vibrator. Produsele preferate ale oamenilor sunt frânghiile, benzile adezive, lubrifiantele amuzante şi prezervativele aromate – chestii de genul ăsta. Uneori, oamenii vin şi cer „cel mai bun produs" al nostru, dar adevărul este că nu există un asemenea produs.Din moment ce dolarul canadian s-a devalorizat, am fost nevoiţi să mărim preţurile la produsele de import, dar încercă să punem accentul pe produsele canadiene. Cei de la compania Happy Valley din Peterborough fac nişte butt plug-uri şi sleeve-uri minunate, precum şi nişte uleiuri de masaj pe bază de canabis.- Ignacia Ibarra Black, anagajată la Come as You Are Cooperative din Torronto
5 motive pentru care Valentine's Day e o idioţenie
Cinci motive pentru care e de căcat să urăşti Valentine's day
Piesele românești de Valentine's Day pe care o să te părăsească iubita
Inspiră-te de la rapperii români pentru un Valentine's Day perfect
Publicitate
ROMÂNIA
Citește și: Am testat două jucării sexuale pentru Crăciun
STATELE UNITE
Publicitate
Citește și: Forma jucăriilor sexuale ale viitorului
REGATUL UNIT
Citește și:** Ce am învățat cât am lucrat la un magazin de fetishuri gay**
GERMANIA
Publicitate
SERBIA
Citește și: Jucăriile sexuale religioase sunt înfricoșătoare și ilare
MEXIC
OLANDA
Publicitate
Citește și: Cele mai ciudate jucării sexuale pe care le-am găsit în Amsterdam
SPANIA
Citește și: Fă cunoștință cu două femei care fac jucării sexuale feministe
DANEMARCA
Citește și: Cum e să fii plătită ca să te masturbezi
SUEDIA
Publicitate
Citește și: De ce sunt jucăriile sexuale pentru bărbați atât de oribile?
CANADA
Traducere: Mihai NiţăUrmăreşte VICE pe Facebook.Citeşte mai multe despre Valentine's Day:Citește și: De ce ar trebui ca toate fetele să-și ia un vibrator când intră la facultate
5 motive pentru care Valentine's Day e o idioţenie
Cinci motive pentru care e de căcat să urăşti Valentine's day
Piesele românești de Valentine's Day pe care o să te părăsească iubita
Inspiră-te de la rapperii români pentru un Valentine's Day perfect