Publicitate
Știri

Cum o să afecteze legea dării în plată șansele tale să iei credit pentru casă

După textul ăsta, o sa-nțelegi de ce legea asta e așa importantă.

de Ioan Bujor
24 Februarie 2016, 1:32pm

Fotografie de Alex Mihăileanu via contul lui de Facebook

UPDATE: S-a cerut astăzi întroducerea legii dării în plată pe ordinea de zi, dar solicitarea a fost respinsă.

Un an am citit zilnic aproape tot ce apărea despre războiul oamenilor care au luat credite și acum au probleme cu băncile. E un război ce se poartă pe mai multe fronturi - săli de judecată, proteste de stradă, ANPC, Parlament, petiții și memorii către autorități, Facebook. Una dintre bătălii, cea mai relevantă pentru cei neimplicați, este cea referitoare la legea dării în plată a imobilului ipotecat. Lege care a fost adoptată de Parlament și retrimisă spre analiză, legislativului, de președintele Iohannis.

Am să-ți explic de ce problema asta îți va afecta buzunarele, indiferent dacă legea trece sau nu, dar în alte moduri decât cele de care îți vorbesc cei implicați. Pe scurt, dacă legea trece în forma inițială locuințele se vor ieftini, dar creditele se vor lua mai greu. Vei ajunge mai greu „la casa ta", dar vei fi mai ferit de riscul de-ați pierde ulterior și casa, și bruma de bani economisiți.

Dacă legea nu va trece sau va fi schimbată semnificativ, locuințele vor continua să se scumpească, iar creditele se vor lua cu avans la fel de mic. Dar îți vei pierde mii de potențiali clienți, ai tăi sau ai firmei pentru care lucrezi, pentru că veniturile acestora se vor duce în achitarea ratei la o cutie de chibrituri într-un bloc comunist cumpărată cu banii cu care acum îți iei un etaj de vilă la Paralia Katerini.

Dai casa băncii, scapi de toată datoria

Întâi ce prevedea legea în forma inițială: ai luat un credit pentru a-ți cumpăra/construi un apartament/o casă, iar acum nu mai poți/nu mai vrei să achiți ratele? Te duci la bancă și spui că renunți la imobilul plătit cu banii băncii și ai scăpat de orice datorie. Nu-ți rămâne decât să te muți din nou în chirie, iar ce-ai plătit până acum ai pierdut.

Dacă s-ar întâmpla asta azi, ar pierde și banca, pentru că un apartament luat cu o sută de mii de euro mai valorează acum 50 de mii, iar până acum, în șapte, opt, nouă ani, n-ai apucat să returnezi cealaltă jumătate. Dar cineva a câștigat, e probabil cel de la care ți-ai cumpărat casa.

Citește și Je suis dator vândut

Dacă prețurile vor crește din nou, să zicem până la 75 de mii, iar tu ai plătit deja 25 de mii, banca iese pe zero. Dacă se întorc la o sută de mii sau peste, banca a câștigat. Împrumutatul, însă, pierde dacă rata a fost mai mare decât ar fi plătit chirie. Și, de regulă, a fost.

Susținătorii legii: personaje controversate, politiceni dubioși și clienți nemulțumiți

Legea a fost scrisă de Gheorghe Piperea, profesor de drept și avocat. Unul de succes, care-a câștigat procese grele, breaktrough, contra băncilor, la Înalta Curte. Un personaj controversat, însă, pentru multă lume. A fost arătat cu degetul pentru faptul, real altminteri, că soția sa a lucrat fix ca jurist într-o bancă. A fost acuzat că are interese ascunse, prin fratele său, care s-ar bucura (pe bani) foarte mult de o astfel de lege. Iar dacă-i citești editorialele sau cărțile, găsești articole despre over-lorzi ai sistemului bancar și Biblie. Cu toate astea, nu prea e iubit de conspiraționiștii de serviciu.

În Parlament, legea a fost inițiată de deputatul PNL Daniel Zamfir. Mai puțin cunoscut până la apariția acestei legi, este soțul Oanei Stancu de la Antena 3. Aia cu scrisoarea, da. Și el, și Piperea sunt, de altfel, obișnuiți ai casei la televiziunile fondate de Voiculescu-Felix. A fost, și el, acuzat că a făcut legea pentru fratele lui.

Un alt motiv de îngrijorare e că proiectul a fost susținut de o mulțime de parlamentari și votat, aproape în unanimitate, de aleșii noștri. Câtă încredere au românii în Parlament știm din sondaje, cât de cinstiți sunt unii dintre ei aflăm din știrile ce conțin DNA în titlu. Și mai suntem și în an electoral, deci populismul e inevitabil.

Legea mai este împinsă, cu înflăcărare - dar mai degrabă ca o răzbunare contra bancherilor, pentru că puțini ar vrea să-și părăsească locuințele - de organizațiile de clienți nemulțumiți de bănci. Mai ales de cele ale datornicilor în franci elvețieni, cum este GCCC, dar și de ONG-uri de protecție a consumatorilor, precum AURSF, ACCBAR sau APC. Și ANPC-ul a fost un suporter, nuanțat, al dării în plată. Singurii aparent „inocenți‟ printre susținătorii legii sunt datornicii. Atât de „inocenți‟, încât s-au băgat singuri în această încurcătură, din cauza căreia acum suferă: o viață de sărăcie, familii destrămate, sinucideri.

Adversarii legii: bănci, bancheri și instituții implicate în dezastre financiare

De cealaltă parte, a adversarilor legii, se înșiră, în ordine: băncile și șefii lor din țară și din străinătate și organizațiile lor, Banca Națională și scriitorii aflați în solda ei, președintele Iohannis. Li se adaugă Banca Centrală Europeană (BCE) și Comisia Europeană.

Pozițiile echilibrate și realiste ale unora sunt amestecate cu un ghem de interese ale altora și vândute publicului într-un mod alarmist, adesea apocaliptic: dispare creditarea, dispar dezvoltatorii imobiliari, se închid fabricile de cărămizi și ciment, tinerii vor sta cu părinții până la bătrânețe și vor face sex prin parcuri. Să le zicem opozanților, generic, bancherii.

Citește și Poveștile astea din cartierele de vile ale Bucureștiului te fac să apreciezi viața la bloc

Care au multe probleme. O luăm de sus în jos: profesioniștii de la BCE se luptă, de un an, cu inflația, tipărind miliarde de euro (vreo 60, cu posibilitate de suplimentare), dar cu rezultate penibile - inflația în zona euro rămâne foarte aproape de zero la sută și foarte departe de țintă. Tot BCE i-a pus pe contribuabilii din Irlanda să scoată 64 de miliarde de euro din buzunare pentru a susține stabilitatea macroeconomică și pe cea a sistemului bancar. Mai amintesc doar de crizele din Cipru și Grecia, ca să știm exact cât preț pune BCE pe bunăstarea populației.

BNR este instituția sub a cărei atentă supraveghere românii au pierdut bani - direct sau prin bugetul statului - cu Bancorex (2,4 miliarde de dolari) și Dacia Felix, Banca Albina și Banca Turco-Română, Banckoop și Banca Internațională a Religiilor, banii de Dacii de la CEC și investițiile în FNI. Și multe altele.

Șefii băncilor comerciale sunt adesea expați, dar prin consiliile de administrație și alte posturi de top management vom găsi multe dintre personajele implicate în falimentele și scandalurile enumerate anterior. Dincolo de astfel de probleme de credibilitate, băncile din România au pierdut zeci de procese, unele definitiv, deschise contra lor de consumatori sau de ANPC. Procese în urma cărora justiția a decis că bancherii și-au încărcat clienții cu costuri nedatorate, prin clauze abuzive incluse în contractele de credit.

Maradona bancară: cum îți încasează banca bani pe care nu-i datorezi

Cea mai răspândită clauză abuzivă este cea privitoare la dobândă. Te duci la bancă și semnezi un contract în care accepți ca banca să stabilească dobânda după bunul-plac. Ei bine, tocmai pentru că nu este un contract negociat, ci unul de adeziune, UE a decis că dobânda trebuie să fie compusă dintr-o parte fixă (marja băncii) pe toată durata contractului și un indicator care variază independent atât de voința băncii, cât și de cea a clientului. Sunt cuvintele alea ciudate, Robor sau Libor sau Euribor – un fel de preț al banilor stabilit de piața reală.

Orice dobândă care nu respectă acest format este abuzivă. Iar instanțele au început să sancționeze băncile pentru astfel de practici, atât în procese individuale sau colective deschise de consumatori, cât și în cele colective, cu efect asupra tuturor contractelor de tipul respectiv, deschise de ANPC.


Urmărește documentarul VICE despre criza imobiliară din Londra


O altă metodă, alți bani: comisioanele. Aici imaginația bancherilor a fost debordantă. Doar că prin Ordonanța 50/2010 s-a stabilit că băncile nu pot percepe decât următoarele tipuri de comisioane: de administrare credit, de penalizare pentru întârzieri la plată, pentru servicii cerute de consumatori (comision unic), de analiză dosar (dacă aprobă creditul), de rambursare anticipată (doar pentru creditele cu dobândă fixă) și unul aferent cheltuielilor de asigurare. Așa că băncile au început să ia amenzi de la ANPC și să piardă procese în instanță.

Acest comportament abuziv al băncilor a fost posibil cu ajutorul al statului și al băncii centrale. Nu uita că activitatea bancară este una extrem de reglementată. Iar, pentru oamenii simpli, datul de bani împrumut cu dobândă este infracțiune. O spune Codul Penal. Nu poți pur și simplu să-ți deschizi o bancă, așa cum ți-ai face un service auto sau o firmă IT. Ai nevoie de aprobarea BNR. Care l-a refuzat pe Becali cand a vrut să-și facă bancă (și bine a făcut, zic eu), nu și pe Ilie Carabulea, condamnat ulterior într-un dosar DNA.

Activitatea băncilor, cu ale lor contracte-tip, e supravegheată de BNR. Care n-a fost niciodată la fel de vocală contra clauzelor abuzive, cum e acum contra dării în plată. Dar toate aceste clauze abuzive au făcut ca mulți dintre clienții băncilor să plătească mai mult decât era legal. Așa au ajuns în incapacitate de plată, apoi au fost scoși din case de bănci, dar sunt datori în continuare. Probabil pentru tot restul vieții.

Cum să nu pui botu' la vrăjeala bancherilor...

Bancherii zic că darea-n plată va omorî creditarea, dar nu spun în ce fel. Nu vor mai fi bani în bănci pentru a fi dați cu împrumut? Ba da, pentru că banii vin de la deponenți, iar economisirea este în creștere (cu 8,8% anul trecut) și, oricum, nu e afectată de legea cea nouă. Sau nu vor mai dori oamenii să-și cumpere case pe credit? De fapt, bancherii vorbesc despre ceea ce în economie se numește cerere solvabilă. Adică dorința de a avea un bun să fie dublată de posedarea sumelor necesare pentru cumpărarea lui.

Aici este cheia poveștii. Pentru că băncile au transformat simplele dorințe de-a avea „un acoperiș desupra capului" în cerere solvabilă, și au scăzut drastic avansul. Tu aveai cinci mii de euro și-ți luai casă de 100 de mii, cu avans de 5%. La fel, tot băncile, cu binecuvântarea BNR, au crescut gradul maxim de îndatorare. Adică, dacă tu câștigi 2 500 de lei și gradul de îndatorare e de 40%, rata va fi de cel mult o mie de lei, dacă e 75%, la același salariu, rata poate merge până la 1 875 e lei, aproape dublu.

Dar asta nu e neapărat bine. La cea mai mică problemă în bugetul personal – reducere de salariu, șomaj, creștere de dobândă – plata ratei devine foarte dificilă sau imposibilă. Așa că un avans mai mare și un grad de îndatorare mai mic nu e defel Apocalipsa. Ci previne o criză „subprime", cum a fost cea din SUA.

Nici inflația nu a fost afectată semnificativ de scăderea prețurilor locuințelor, la spargerea bulei imobiliare; a stat la același nivel în 2009, 2010 și 2011, așa că nici sperietoarea cu deflația nu tine. Iar un avans al creditelor pentru locuințe nu pare să fi crescut numărul de locuințe noi, potrivit INS. Aici explicația e destul de intuitivă: s-au cumpărat apartamente noi, dar și o mulțime de apartamente construite în timpul lui Ceaușescu. Iar schimbarea de proprietar a locuințelor din blocurile comuniste nu ajută nici construcțiile, nici producția de cărămizi și ciment. Deci nici argumentul ăsta nu e prea credibil.

Citește și Un bancher din Europa a strâns bonusuri de milioane de lire

Altă sperietoare e „hazardul moral", un calc lingvistic derutant, pentru că în românește hazardul e ceva imprevizibil și inexplicabil, în timp ce riscul moral e unul dintre riscurile pe care bancherii le cunosc și pretind că știu să le măsorare. Ba chiar plătesc oameni pentru asta, ca analiști de risc. Bancherii zic că, dacă se poate legal, oamenii vor fugi la bancă cu cheile de la case. Cea mai mare dorință a românilor e să fie „proprietari", să aibă „un acoperiș deasupra capului"; după ce au plătit avans și niște ani de rate, chiar credeți că vor renunța la case?

Și, în fine, povestea cu Prima Casă. Acum bancherii se arată foarte grijulii cu banii publici, dar nu suflă niciun cuvințel despre faptul că prin acest program le sunt umflate afacerile și profiturile cu bani de la buget. Nici de alte lucruri ce le bagă bani în buzunar, precum limitarea tranzacțiilor cu numerar, care te face și dacă nu vrei client al bancherilor, care te vor taxa simțitor.

... și nici a politicienilor

Legea are în schimb destule probleme. Cea mai mare, și care nu derivă neapărat din lege, ci a fost făcută posibilă de iresponsabilitatea statului și bancherilor, este cea a creditelor de valori foarte mari, luate de persoane fizice care au construit câte un bloc sau chiar câte un cartier, și care acum pot da găuri de milioane de euro.

Doar că aici se impugn niște întrebări:

De ce le-au dat băncile acei bani unor oameni care nu aveau oficial și fiscalizat venituri acoperitoare? Unde a fost BNR când se petreceau aceste lucruri? Și, mai ales, de ce a permis Fiscul așa ceva?

Sigur, Fiscul s-a prins mai târziu că acești „dezvoltatori persoană-fizică" nu prea plateau taxe și s-a apucat să-i controleze. Se ocupă, acum, și procurorii de aspectele penale ale acestor afaceri.

Dar problema noastră, a „pietonilor", e alta: dacă băncile vor pierde mulți bani, tot de la noi și-i vor recupera. Vor mări comisioanele pentru orice și vor scădea și mai mult dobânzile la depozite. Dacă nu mă crezi pe mine, ascultă-l pe economistul șef al BNR, Valentin Lazea: „Băncile au capacitatea de a transfera o bună parte a costurilor penalizărilor asupra publicului (debitori de bună credinţă sau deponenţi), astfel încât ajung să sufere categorii total nevinovate".

Citește și Cum dai o ţeapă: cu credite, eventual în franci elveţieni

Tot problematică e și aplicarea retroactivă. Nu în sensul în care vorbesc bancherii, pentru că toate aceste contracte sunt în derulare, ci pentru că România riscă să piardă niște procese. Și, din nou, nu pentru că n-ar avea dreptate în principiu, ci pentru pentru că n-a reglementat acest dezmăț al creditării la timp.

De ce se agită, totuși, toată lumea

Pierderile estimate de BNR pentru aplicarea legii în forma ei initială ar fi de „2-4 miliarde de lei", potrivit directorului Direcţiei de Stabilitate Financiară, Eugen Rădulescu. Sub unu la sută din totalul activelor bancare (peste 360 de miliarde de lei), chiar în varianta cea mai pesimistă Apocalipsă de unu la sută?

Alta e miza, dar îl voi lăsa pe Valentin Lazea, un profesionist, să vorbească:

„Legislația americană a insolvenței personale este foarte permisivă, de tipul „non-recourse". Datornicul poate să predea băncii cheia locuinței pentru care a contractat credit (chiar dacă valoarea de piață a apartamentului este mult mai mică decât valoarea creditului) și să nu mai fie urmărit de bancă pentru diferența de recuperat. În Europa, practica este de tip „recourse", în sensul că debitorul este urmărit de instituția creditoare până la stingerea totală a datoriei, chiar și după ce a cedat cheia locuinței cu pricina".

Cum? Un astfel de sistem există într-o țară democratică și cu oameni mai bogați decât cei mai mulți dintre pământeni? Da, și e absolut normal, e egalitate de tratament între firme și persoane. A da credite unor firme, protejate de legea falimentului, presupune competență în analiza și selectarea clienților. A da credite populației, în sistemul de tip „recourse", nu presupune aproape nicio competență.

Citește și Sfaturi de viață de la Robin Hood al Spaniei

Dacă firma dă faliment, se închide, nu mai produce nimic, iar banca recuperează doar o parte din credit prin vânzarea bunurilor firmei. Dacă un om „dă faliment", omul nu se poate „închide", el va fi nevoit să muncească până la pensie pentru a avea ce mânca, iar apoi va avea pensie; banca îi va executa silit veniturile pentru a-și recupera banii împrumutați, după ce l-a lăsat pe om și fără casă, și fără banii deja achitați băncii prin rate. Adică banca riscă mult mai puțin dacă creditează persoane și nu firme.

De fapt, în sistemul european, băncile nu vând marfa asupra creației căreia au monopol, adică banii, pentru afaceri productive, ci se folosesc de acest privilegiu pentru a cumpăra cu banii creați veniturile viitoare ale oamenilor. Nu dau bani unor firme de construcții pentru a face locuințe pe care să le vândă ulterior, nici fabricilor de cărămizi, ci viitorilor locatari, pentru a cumpăra acele case. De ce? Pentru că e mult mai puțin riscant.

De-aia s-au opus și legii falimentului personal, oricum proastă în forma actuală, și amânată repetat. Pentru că și falimentul personal i-ar obliga să renunțe la creditarea persoanelor și să se întoarcă la mai riscanta creditare a companiilor. Dar - și asta nu-ți vor spune nici bancherii, nici politicienii - lipsa de creditare pentru companiile productive face rău economiei. Mai rău decât legile cele noi. Care - și aici au dreptate bancherii - sunt populiste. Dar sunt consecința abuzurilor de până acum ale bancherilor. Problema noastră e dacă ne asumăm ca un abuz să fie corectat prin alt abuz. Și, eventual, să și răsplătim noul abuz cu voturi.

Parlamentul are dreptul să schimbe sistemul din „recourse" în „non-recourse", oricât s-ar opune bancherii, în încercarea de a-și masca incompetența în analiza riscului și abuzurile de până acum. Are dreptul și să denunțe acele acorduri comerciale pe care le-ar încălca această lege. Dar trebuie să ne și spună cât ne va costa, să vedem dacă ne asumăm sau nu. Astea sunt, de fapt, mizele legii. Dar fix despre asta nu s-a vorbit, în cacofonia de manipulări ce-a ținut loc de dezbatere publică. Avem de-a face, mai degrabă, cu o idee bună compromisă de populism.

Dacă n-ai credit, cred că cel mai înțelept principiu este să nu faci afaceri cu oameni sau firme care nu vor să negocieze cu tine. Pentru că ori nu te respectă, ori vor să te înșele. Pe mine principiul ăsta m-a făcut să nu mai merg la piață: nimeni nu mai vrea să se târguiască. Și m-a împiedicat și să fac prostia de a mă înhăma la un credit prin care să-mi iau, cu 100 de mii de euro, o casă ce acum valorează 40 de mii Eventual și în vreo monedă ca francul elvețian, ajuns la un nivel aproape dublu față de momentul acordării creditului.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre datorii:
Cum a ajuns Kanye West să aibă datorii de 53 de milioane de dolari?
Cum a îngropat criza europeană a datoriilor fotbalul italian
Dacă nu ne reparăm economia, Europa va deveni Disneyland pentru China

Tagged:
taxes
locale
Vice Blog
clienti
Klaus Iohannis
leger
faliment
banci
Legea Darii in plata
dobanda
prima casa
creditul prima casa
ce e Legea darii in plata