FYI.

This story is over 5 years old.

High Hui

Spart la volan

Să conduci spart e una dintre cele mai mari plăceri ale vieții.
28.5.14

Fotografie de pe contul Flickr Tiffany Terry

Nota editorului: Acest articol a fost scris ca divertisment. Nu încercați să puneți în practică ce citiți aici.

Să conduci spart e una dintre cele mai mari plăceri ale vieții. Înainte să-mi iau carnetul de șofer, mergeam cu nu știu câte autobuze, de la casa maică-mii până la taică-miu și apoi la frate-miu și înapoi. Mereu trebuia să mă pregătesc sufletește pentru mirosurile dubioase din autobuz și disconfortul general. Mă uitam pe geam cu jind la mașini și mă gândeam la ziua în care o să am mașina mea și o să pot merge în ritmul meu, fără să fiu înconjurat de patruzeci de perechi de ochi neînsuflețiți, fiecare cu căștile pe urechi. La 17 ani, visul mi s-a împlinit și mașina cea veche alor mei mi-a devenit o doua cameră. Călătoriile nu mai erau o treabă enervantă, ci o plăcere. Eram liber să bag muzică la maximum, să mă opresc la orice fast food aveam chef și să fumez cui după cui. Îmi puneam un CD cu piesele preferate și opream în vreo parcare retrasă să fumez un joint și apoi reveneam pe stradă. După ce ieșeam din oraș, uitam de orice stres. Dacă cineva voia să dea de mine, nu reușsea. Aveam scuza perfectă: eram la volan. De multe ori mă bucuram de călătorie mai mult decât de destinație.

Publicitate

Deși te eliberează de stres, fumatul la volan ridică totuși câteva probleme. Există un risc destul de mare să fii prins. Poliția te poate opri pentru orice căcat și, dacă-ți miroase mașina a iarbă, ai dat de dracu'. Cel mai bine e să mergi pe banda din dreapta și să nu depășești viteza legală cu mai mult de zece kilometri la oră când fumezi.

Am fost admonestat în vreo două rânduri pentru că mi-am exprimat plăcerea de a fuma iarbă la volan. Unii spun că sunt iresponsabil (de obicei, cei care cred că e totuna să conduci fumat sau beat). Le-am făcut pe amândouă și nu regret decât că am condus beat. Un fumător ocazional de iarbă ar putea da de belea la volan, dar cum eu fumez zilnic, nu-mi pierd niciodată abilitatea de a conduce. Un joint pur și simplu îmi face călătoria mai plăcută.

Nu fumez la volan pentru că vreau să mă sparg – dacă ar fi așa, aș mânca o prăjiturică cu unt d-ăla magic. Fumez la volan pentru că-mi place ritualul de pregătire pentru excursie, mă încântă să rulez un cui rapid și să aștept ca autostrada să fie goală ca să-l pot aprinde. Zilele astea am fumat într-o mașină închiriată, ceea ce a adus o nouă dimensiune jocului. Trebuie să mă asigur că tot fumul iese pe geam pentru că, dacă rămâne miros în mașină, trebuie să mai plătesc vreo 200 de dolari în plus. Cred că îmi iese destul de bine, pentru că n-a trebuit niciodată să dau taxa asta.

Nici n-am fost vreodată tras pe dreapta în călătoriile mele. Bine, asta mă face paranoic, pentru că am impresia că norocul se adună și o să mă părăsească deodată. Știu că sunt prudent și conduc cu viteza legală, dar dacă poliția se apropie de mine și vede un tip măsliniu la față cu părul lung prins în coc care fumează pe geam și conduce încet pe banda din dreapta, s-ar putea să mă oprească. Sau poate mă vede alt șofer și le dă ăstora numărul mașinii mele. Tocmai de asta sunt politicos la volan și-i las pe toți să mi-o ia în față. Nu mă grăbesc nicăieri și e bine să fii prietenos în trafic.

Îmi fac griji în privința unui singur potențial martor: operatorii din cabinele alea de taxă. Colegul meu de apartament mi-a spus că a avut un job din ăsta și că se spărgea zilnic la muncă, ceea ce mi-a schimbat un pic percepția despre oamenii ăștia. Credeam că sunt niște funcționari sictiriți care o iau razna stând toată ziua în cabina aia claustrofobică. Dar de fapt, sunt niște oameni foarte diverși și nu  știi niciodată peste cine o să dai. Unul o să-ți zică „O zi bună!”, altul o să-ți zică „Domnule, nu pot accepta un tichet pătat cu cafea în halul ăsta!” În orice caz, sunt destul de stresat când ajung la o cabină din asta și sunt spart, așa că încerc să scap de acolo cât mai repede, astfel încât omul să n-apuce să simtă mirosul de iarbă.

Cunosc bine traseele pe care merg, așa că de obicei taxatorii nu mă iau prin surprindere decât rareori. Dar uneori apar din senin când sunt pe la jumătatea jointului și atunci mă apucă panica. Trebuie să-l sting și să aerisesc repede mașina. Deschid toate ferestrele. Când sunt la câteva sute de metri de cabină, aprind o țigară, ca să acopăr mirosul de iarbă cu cel de tutun.

Dar în ciuda acestor mici inconveniențe, fumatul de iarbă și șofatul sunt o combinație excelentă. În weekendul trecut, am condus vreo cinci ore prin Pennsylvania, am fumat trei cuie grase și am ascultat un radio creștin unde niște oameni de știință falși demontau teoria evoluției. A fost una dintre cele mai distractive călătorii cu mașina, ceea ce vă doresc și vouă.

Urmăriți-l pe T.Kid pe Twitter.