Trebuie să încetăm odată cu obsesia pentru roboți care arată ca oamenii

Imagine de Cei Willis

„Ultimele descoperiri în cibernetică au dat naștere unor roboți cu capacitatea intelectuală a insectelor. În cinci ani o să existe roboți la fel de deștepți ca pisicile. În 10 până la 50 de ani, o să existe roboți mai inteligenți ca oamenii. Nu e science fiction.”

De fapt, e un citat extras din cartea Marșul Mașinilor, o carte a profesorului de cibernetică Kevin Warwick. A fost publicată în 1997.

Astfel de declarații extravagante au distrus reputația roboților ca stăpâni ai lumii de decenii întregi; futurologii tot amenință că roboți se vor răscula împotriva noastră sau că vom putea încărca minți individuale pe internet.

Toate discursurile astea par să fie bazate pe o înțelegere greșită a Legii lui Moore, care susține că puterea calculatoarelor tinde să se dubleze la fiecare 18 luni. Ideea spune că, dacă computerele se dezvoltă tot mai rapid, ar trebui să devină și inteligente la un moment dat. Dar e ca și cum ai spune că dacă un raver distrus de 17 ani își tot dublează caii putere la Nova lui, la un moment dat o să i se transforme într-un Voyager. MacBook-ul meu poate face multe lucruri mai rapid decât mine, dar tot nu poate scrie articolul ăsta fără ajutorul meu.

La imaginea asta contribuie cultura misterului care îi înconjoară pe câțiva roboți faimoși cum e robotul umanoid făcut de Honda, Asimo. Dacă te uiți la demonstrații pe YouTube, rezultatele companiei Honda sunt destul de impresionante din punct de vedere ingineresc. Robotul arată ca un copil neîndemânatic, dar unul care nu răcnește și scuipă și se cacă pe el.

Problema e că ce ți se arată, la fel ca în cazul multor demonstrații de roboți, e plin de porcării. Echipe întregi de ingineri controlează funcțiile robotului care se mișcă precum Michael Jackson în reluare. Fără susținerea și interevențiile constante ale experților, în orice moment fragila vedetă s-ar putea prăbuși sau ar putea suferi o eroare permanentă fatală.

Deci, să fie roboții doar o pierdere de vreme supra-promovată? Nu chiar. Problema nu e că roboții au performanțe slabe, ci că, într-o lume condusă de cultul impactului media, publicul și-a format o imagine nerealistă și distorsionată a ceea ce e posibil. Filmele ne fac să credem că androizii inteligenți sunt la doi pași de a deveni realitate, când de fapt e foarte dificil să construiești un om artificial. Și întotdeauna o întrebare rămâne fără răspuns – de ce am vrea chestia asta?

Dacă-i ceri cuiva să-și imagineze un robot, o să se gândească la ceva antropomorfic cum ar fi Terminator sau Bender din Futurama. Dar roboții ăștia au două lucruri în comun – nu seamănă deloc cu roboții de succes pe care-i avem în ziua de azi și asta pentru că sunt foarte proști.

Terminator, de exemplu, e rezultatul unor decizii proaste de design care a început cu premisa de a trimite o mașină înapoi într-un anumit moment în timp, dar n-a nimerit bine locul și până la urmă a ajuns un schelet umblător din metal înfășurat cu carnea unui bodybuilder cu accent austriac.

În realitate, Statele Unite au un sistem robotic mult superior pentru eliminarea liderilor teroriști – drona Predator. E mai rapidă, mai inteligentă, cauzează mai puține daune colaterale. Zboară până la țintă și o bombardează de o ia mama dracului. Misiune îndeplinită.

Roboții umanoizi sunt considerați viitorul, dar pentru orice sarcină care-ți vine în minte, cel mai bine funcționează designul simplu. Dacă ar fi să aleg un cuvântul pentru a-l descrie pe Asimo, aș zice „sinistru”. Dacă ar trebui să adaug un al doilea cuvânt, ar fi „inutil”. Dacă mi l-ai oferi pe Asimo în schimbul aspiratorului meu robot Roomba, te-aș refuza, pentru că Rosie îmi poate aspira tot apartamentul de una singură într-o oră, pe când Asimo bâjbâie prin casă ca Vodă prin lobodă.

Și dacă chiar ai nevoie de un umanoid, oamenii sunt ieftini. Poți angaja un adult cu șapte dolari pe oră, iar cei mici sunt și mai ieftini și mai funcționali decât un Roomba. De ce ar cumpăra un părinte un robot de 500 de dolari care să-i aspire podelele când își poate pune copilul să facă asta în schimbul a 5 lei sau poate chiar gratis.

Bineînțeles, îți vine greu să-ți folosești copiii drept sclavi domestici pentru că-i iubești la nebunie, dar tot mai multe dovezi sugerează că devenim atașați emoțional și de roboții noștri. Soldații din zonele de război țin chiar înmormântări pentru camarazii lor aruncători de bombe. Cum roboții devin tot mai sofisticați și mai asemănători cu oamenii, se ridică tot mai multe întrebări despre cum relaționăm cu ei. Într-o lume cu câte un Asimo funcțional în fiecare casă, cât ar dura până s-ar ajunge să fie citați în cazuri de divorț sau susținuți de grupările pentru drepturi civile? Chiar ne dorim o nouă rasă care să ne slujească?

Deși roboții nu reușesc să se ridice la standardele promise de știință și futurologie, sunt o parte importantă a vieții noastre de zi cu zi. Ne gătesc bunătăți, ne curăță podelele, ne monitorizează oceanele și cerul, explorează sistemul solar pentru noi. Tot mai multe vehicule și mașini au încorporată tehnologie robotică. Dacă ai zburat cu un avion comercial, probabil ai fost transportat de un pilot robot în timp ce stăteai înfundat în scaun și beai bere caldă de avion.

Ironia e că roboții de care avem cu adevărat nevoie nu sunt cei pe care ni-i dorim. Roboții mișto deja devin realitate, sunt o parte tot mai importantă din societatea și cultura noastră. Dar din cauză că nu au o moacă cretină și două picioare, nu dăm doi bani pe ei. În schimb, suntem convinși că ne dorim nu știu ce robot complicat, deși rezultatul inevitabil – pe lângă o nouă categorie de filme porno – ar fi o rasă de sclavi cu ură față de oameni. Ființele umane încă sunt mai inteligente decât mașinile, dar se pare că tot proaste ca noaptea sunt.

Urmăriți-l pe Martin pe Twitter: @mjrobbins

Traducere: Oana Maria Zaharia