Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Muzică

Rockul e pe moarte în România

Nu văd niciun viitor peste vreo zece sau 20 de ani, pentru acest gen muzical şi pentru cultura formată în jurul lui pe plaiurile dâmboviţene.

de Mihai Popescu
27 Iunie 2014, 2:28pm

Foto: George Poqe Popescu

Îmi dau seama că majoritatea n-o să citească decât titlul şi o să trântească la comentarii o „muie“ sau o replică ieftină despre manele, dar eu mi-l asum ca rocker. Hai, chiar ca metalist. Nu văd niciun viitor peste vreo zece sau 20 de ani, pentru acest gen muzical şi pentru cultura formată în jurul lui pe plaiurile dâmboviţene. Mai jos am enumerat câteva motive pentru care cred că va trebui la un moment dat să ne resemnăm toţi c-a ajuns ceva anacronic.

CONCERTELE MARI AU DEVENIT UN FEL DE REUNIUNI DE LICEU OBOSITE

Am ajuns un pic mai devreme ca prietenii mei la concertul Sepultura de la Arenele Romane, de la începutul lunii, şi am apucat să mă holbez vreo juma' de oră la public cât răgea o trupă neoriginală de deschidere de la noi sau din Bulgaria. Mă simţeam cumva ca la şcoală şi la facultate, unde chit că nu vorbeai cu jumătate din cei prezenţi, îi ştiai pe toţi cel puţin din vedere. Venise tipul care se îmbracă din cap în picioare ca Lemmy de la Motorhead. Venise tipa goth cu lentile de contact de vampir. Veniseră tipii ăia patru supraponderali bărboşi dintr-un club de motoare anonim. Practic îi recunoşteam pe toţi de la alte concerte, de parcă mă revedeam cu ăia din facultatea de Jurnalism pe la conferinţe de presă. Şi după primul val de nostalgie, în care mă gândeam c-am copilărit cu oamenii ăştia, am realizat că, de fapt, nu există deloc alţii noi.

ROCKOTECILE S-AU TRANSFORMAT ÎN BARURI DE HIPSTERI SAU AU DEVENIT BARURI DE NOSTALGIE

Când eram în liceu, aveam vreo şase sau şapte beciuri de metal sau rock prin Bucureşti, dintre care vreo trei erau prin canalul de scurgere al mizeriei umane, care era Centrul Vechi pe vremea aia. De la bodegile alea neaerisite, în care mi-am înecat puţinii neuronii, precum Hanul cu Tei, Viking, Jack sau Wings, toate au ajuns cafenele de fiţe, lounge-uri indie, cluburi sau magazine de bijuterii. Cele care nu s-au transformat cu totul, au realizat că pot să scoată bani pe nişa asta cu investiţii minime, aşa c-au intrat într-o cursă să plătească cât mai puţin angajaţii, ceea ce s-a simțit în servicii execrabile. Asta sau au devenit baruri-restaurant cu iz de nostalgii rock, ca să mulgă de la un public de corporatişti vag ataşaţi de tinereţea lor, vreo câteva beri la 0,33, cum e în Fire.

CONCERTELE MICI SUNT NIŞTE TRISTEŢI PERPETUE

Ultimul concert mic pe care l-am prins a fost ceva cu vreo două trupe underground din Timişoara sau Bulgaria, prin Fabrica sau Ageless, acum câteva luni. Evident, nu mai ţin minte nimic despre el, decât conversaţiile pe care le-am purtat cu oamenii cu care am fost acolo, ceea ce e un lucru trist de spus despre un concert unde ar fi trebuit să fii prea captivat de atmosferă, ca să faci altceva. Şi ştiu că nu e de la mine şi se poate, pentru c-am văzut cum intru în valul frenetic de oameni care se formează la concerte gen Rammstein sau Slayer. Erau undeva sub zece oameni care se zbenguiau din inerţie prin faţă şi restul stăteau la taclale sau o frecau pe mobil, iar limita de vârstă trecea bine peste vreo 25-28 de ani. Când eram mic, limita de vârstă începea de la 14 ani şi nu aveai loc să calci. Şi cumva înţeleg de ce nu se mai investesc bani într-un gen muzical care nu mai aduce oameni noi la concerte.

ROCALARII ŞI NEONAZIŞTII O SĂ FIE ULTIMII ROCKERI CARE MAI RĂMÂN

Primele dubii, în drumul maturizării, despre viitorul genului ăstuia care teoretic era axat pe rebeliune şi pe muzică inteligentă pentru oameni civilizaţi, a fost când am cunoscut primul rocalar. Dacă n-ai mai întâlnit termenul, un „rocalar“ e un rocker cuplat cu-n cocalar. Genul ăla de tip care se uită-n oglindă şi decide-n liceu că i-ar sta mai bine cu plete şi poate o să şi fută altceva decât mâna dreaptă în viitorul apropiat, dacă se face rocker. Ăia care nu ştiu altceva decât numele membrilor trupei Metallica şi au picat bacul la română, chiar şi pe vremea când se putea copia. Ăia care au mentalitatea aia retrogradă de cea mai mare sculă din curtea şcolii şi probabil vor fi înclinaţi să comenteze un „n-ai coaie să-mi spui asta în faţă când ne vedem la Rockstadt“, dar care în sine, fără gaşca lor de homunculi care le acoperă spatele, sunt nişte labe. Ăia care cred că Mareşalul Antonescu era cool, deşi a condamnat la moarte atât de mulţi oameni. Şi e trist când, după nişte ani, vezi că oamenii inteligenţi şi normali au dat-o şi pe alte genuri muzicale sau pur şi simplu nu se mai definesc prin subculturi la modă, dar rocalarii rămân neschimbaţi pe baricade, cu aceleaşi replici obosite despre cum romii şi americanii sunt de vină pentru tot ce se întâmplă pe lumea asta şi cum masoneria controlează totul.

E O CULTURĂ CARE ŞI-A SEMNAT SINGURĂ MOARTEA PRIN EXCLUSIVISM

Şi ce e cel mai trist e că rockul m-a atras când eram mic, fix prin exclusivismul din jurul lui, în România. Te ducea spre literatură, filosofie, ateism, îmbogăţirea culturii prin alte genuri muzicale decât alea disponibile, practic spre tot ce se opunea atitudinii generale de vegetare, fotbal şi obsesie cu maşini. Dar exclusivismul genului a mers mult mai departe. Rockerii bătrâni nu-i scoteau p-ăia mici din „pokemoni“, iar ăia mici îi considerau boşorogi penali pe toţi de peste 30. Ăia care ascultau black nu-i înghiţeau p-ăia cu power metal, ăia cu hard rock nu-i suportau pe puştii cu alternativ şi aşa mai departe. Din atitudinea asta generalizată s-a ajuns la oameni nostalgici ca mine, cărora nu li se pare c-au auzit ceva ok din partea genului în anii '90, de când au apus zilele de glorie comericală a rockului nişat pe care-l ascultau. Acum îşi beau berile într-un local penal de oldies sau meditează-n golden circle-ul de la concerte, despre cum o să fie ultima generaţie care merge pe stadioane la muzică de chitară electrică.

E trist să fii analogic în epoca digitală.

Urmăriți-l pe George Poqe Popescu pe blogul său

Tagged:
Romania
rock
Rockerill
mort
Vice Blog
Bucuresti
disparitie