Marcat pe viață

Tocmai a trecut weekendul. Probabil iar ați ieșit în oraș, v-ați îmbătat rangă și unii dintre voi v-ați făcut  tatuaje pe care o să le regretați toată viața. Și noi la fel.

Ilustrații de Sam Taylor. Urmăriți-l pe Twitter la @sptsamsau vizitați-i site-ul samtaylorillustrator.com.

Acum vreo doi ani eram în vacanță în Hanoi cu câțiva prieteni și am auzit de un sat al șerpilor în care puteai vâna și mânca șerpi. Nu de asta ne-am dus noi acolo, că ni s-a părut scârbos, dar am fost totuși curioși ce se petrece. Când am sosit acolo, am aflat că barul local lansase o provocare: cine poate da pe gât cinci shoturi de vodcă cu inimi de șerpi în ele. Am făcut pariu cu prietenul meu că n-o să reușească. Care dintre noi pierdea, trebuia să-și facă un tatuaj pe mână.

A reușit. Cumva. Una dintre inimi părea că încă mai bate. Încă mai sunt bântuit de imaginea aia. În fine, din cauză că a câștigat, a trebuit să-mi fac un tatuaj după un design făcut de el. Era vorba să fie un șarpe care să-mi ocupe jumătate de braț. Dar nu arăta deloc ca un șarpe. Părea o batistă mucioasă cu ochi și limbă lungă.

N-am vrut să fiu bulangiu și să nu mă țin de cuvânt, așa că am mers la un salon de tatuaj și l-am rugat pe tipul de acolo să-mi facă tatuajul. M-am trezit a doua zi dimineață cu un haos din cerneală pe braț – pe care încă nu l-am acoperit pentru că e practic imposibil să faci ceva cu el fără să arate mai rău decât e. Am mers la salon în ziua următoare să vedem dacă au ceva soluție salină sau vreun antiseptic de pus pe tatuaje proaspăt făcute.

Tipul care îmi făcuse tatuajul mătura prin fața magazinului și nu mi-a prea dat atenție, dar cum i-am arătat tatuajul, șeful lui a sărit din scaun și a început să urle la el. Se pare că era doar un asistent care nu mai tatuase pe nimeni în viața lui. Deci acum am cel maia prost tatuaj din istoria tatuajelor care mi-a fost făcut de cineva care nu mai ținuse vreodată în mână un pistol de tatuat. Morala poveștii: nu beți inimi de șarpe.

Într-o noapte eram la un party și un prieten a venit cu un pistol de tatuat pe care tocmai și-l cumpărase. Groaznică idee pentru o petrecere. În fine, ne-am făcut toți pulă cu alcool și ketamină și ni s-a părut distractiv să ne desenăm unii pe alții cu pistolul de tatuat ca și cum ar fi fost un pix.

Când m-am trezit de dimineață, pe un genunchi aveam scris „pizdă” și pe altul „futai”. Sincer să fiu, am fost ușurată. Putea fi mult mai rău, nu? Din păcate, tocmai atunci am simțit că mă înțeapă foarte tare burta. Mi-am ridicat bluza și am descoperit un craniu oribil care-mi acoperea toată zona stomacului. Aveam corpul distrus, ce să mai vorbim. Patru ore mai târziu, am descoperit și o cruce întoarsă pe spate. Nu mai pot să-mi dau jos tricoul în public niciodată.

Unul dintre primele mele tatuaje a fost „Cherchez Le” pe antebraț, după piesa mea preferată de la Ghostface. N-a fost o chestie adolescentină – am crescut și am devenit jurnalist muzical. Și plătit, pe deasupra. Apoi, în mod incredibil, am ajuns să-i iau interviu lui Ghostface. M-am dus la el, am murmurat ceva de genul că-i iubesc muzica veșnic și mi-am tras mâneca să-i arăt tatuajul.

Mi-a spus imediat că trebuia să scrie „Cherchez La”. Nu numai că am simțit că l-am dezamăgit, dar a mai și trebuit să trag de mânecă în jos tot timpul interviului, ca să nu mă umilesc și mai tare. În plus, sunt unul dintre oamenii ăia cu un tatuaj incorect gramatical. Pe viață. Puneți-mă pe internet ca să comenteze oamenii despre cât de bou sunt.

Beam mereu la crâșma The Old Ship, un loc liber unde mă adunam mereu cu prietenii să bem până în zori. Într-o noapte, a venit un tip și s-a băgat în seamă cu noi de parcă ne știam dintotdeauna. Am stat cu el până la 4 dimineața.

În momentul ăla, ne-a anunțat că se duce să mai ia niște cocaină și se întoarce repede. Soarele urca pe cer, păsările deja cântau, era clar că plecase de mult timp. Peste vreo două-trei ore, a intrat izbindu-se de uși, arătându-ne cu mândrie brațul. Pe drum, se gândise că ar fi o idee bună să-și tatueze pe tot antebrațul „The Old Ship: Aici o ardem noi” și era disperat să ne convingă pe toți să ne facem tatuaje la fel.

Noi eram deja treji și încercam să ne punem pe picioare să mergem la muncă. Ultima mea imagine înainte să închid ușa a fost cu el trăgând trei liniuțe de pe masă în timp ce brațul colorat îi strălucea în lumina soarelui de dimineață.

Am fost în armată timp de patru ani, dar, în mod surprinzător, sunt încă în toate mințile. Problema e că am devenit obsedat să conving pe toată lumea că sunt relaxat, chiar dacă o vreme am tras cu mitraliera în oameni. În fine, eram în vacanță anul trecut și m-am întâlnit cu un tip care tot îi dădea înainte cum că toți soldații sunt nebuni și că nu înțelege de ce se înscriu unii în armată. În loc să mă înfurii, am devenit exagerat de defensiv și am încercat să-i dovedesc că sunt ok vorbindu-i despre Led Zeppelin și despre hașiș marocan.

După ce am împărțit o sticlă de tequila, am rezolvat problema imediat, anunțând că o să-mi tatuez pe piept un Saddam Hussein care fumează din bong. N-am idee ce înseamnă asta, dar tipul m-a convins că dacă îmi fac tatuajul, o să mi se ierte toate păcatele. În cele din urmă, m-am trezit în camera mea, împreună cu monstrul pe care tocmai mi-l tatuasem permanent pe corp. E cea mai proastă decizie pe care am luat-o în viața mea și sper să nu fie depășită vreodată de alta.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Povești adevărate anterioare: Idioțenii de la festivaluri