În Câmpulung Muscel frizeria e o artă

Pe la începutul lunii cei de la Club Electroputere au organizat un tur al ţării de o săptămână pentru 20 de persoane implicate într-un fel sau altul în arta românească. Au vizitat zeci de oraşe din Muntenia, Transilvania, Maramureş şi Moldova, unde au făcut fiecare experimente artistice dubioase pe care le vom vedea într-un vernisaj. În fiecare oraș au avut la dispoziție o oră pentru plimbare și un ghid care le spunea ce să admire, dar mulţi s-au ferit de el, pentru că, după cum spunea Vlad Nancă, era un vorbitor fluent al limbii de lemn. Fotograful nostru Dorin Moldoveanu a mers şi el în tur şi ne-a povestit ce minunăţii a văzut în drumul său.

Ziua 1: Bucureşti, Piteşti, Câmpulung Muscel, Rucăr-Bran, Râşnov, Sighişoara, Sovata

Prima zi a fost cu probleme. După două sute de kilometri autocarul a fost oprit de Poliție, deoarece şoferul nu avea foaie de parcurs. S-a ales cu o amendă de câteva mii şi a fost schimbat împreună cu autocarul a doua zi. Atmosfera pozitivă nu a avut de suferit, pentru că noi eram foarte uniţi fără să ne fi cunoscut înainte, iar prin spatele noului autobuz se tot plimbau o sticlă de vodcă şi câteva beri. Eu din păcate, eram pe antibiotice. Dar eram pregătit. În afară de pastile aveam haine pentru toate condiţiile și vreo trei aparate foto, chit că până la urmă am făcut poze mai mult cu mobilul. Erau însă unii mai boemi ca mine, precum tipa care-și adusese bicicleta pliabilă și care ne-a dat o lecție de hipsterism pur: a scos-o un pic la prima oprire ca să meargă altcineva cu ea, după care a stat în portbagaj tot turul.

Dacă la Pitești cel mai interesant lucru care mi s-a întâmplat a fost că m-a întrebat cineva daca am o gumă, la Câmpulung deja mergeam în spatele blocurilor ca să fotografiem viața. Așa e când mergi cu autocarul de artiști în tabără.

Am văzut trecând câteva personaje clasice din filmul numit România: tipul care dezmembra fier vechi, cei care schimbau becurile de iluminat public și, la un moment dat, am avut revelaţia că ăsta e un oraș cu super multe frizerii.

În fața frizeriei ăsteia se auzea un țiuit persistent. Nu ştiu dacă aş rezista să mă tundă cineva în frecvența aia psihotică.

Desenele mi s-au părut originale, în comparație cu pozele alea banale cu fotomodele japoneze care decorează saloanele din Capitală.

La Râșnov am ars-o prin pădure făcând cuplete cu arborii, dialoguri imaginare la cetate și scene comice cu deșeuri: „Naturo, uite, ţi-am adus nişte plastic! Ți-l las?” Iar dacă te împiedicai și îți cădea punga sau uitai petul acolo, însemna că natura a vrut niște plastic. Să nu-ți pară rău. (Totuși, n-am lăsat nicio urmă. Experimentele artistice au şi ele limitele lor).

Am apucat să admirăm și niște mașini simpatice în parcare. Băieții ăștia erau din Elveția și o ardeau aiurea prin țara noastră. După ce-am vorbit cu ei am realizat, pentru prima dată, ce traseu dubios urma să avem noi, în comparație cu ei care ținteau zonele turistice.

În Sighișoara am văzut partea aia pe care nu o văd turiștii care și-o ard prin cetate. Din păcate era la fel de clişeică.

Tricourile astea erau demne de siteul engrish.com, care face mișto de engleza analfabetă, dar asta nu cred că-i deranja pe pensionarii care se împiedicau de prag.

Era un oraș cochet care știe să investească eficient în aspect și are și niște petreceri de nișă absolut excepționale, la nivelul celor de la teatrul de vară din Costineşti.

Am urmărit o temă fotografică cu aromă de dantelă veche și ștrampi transparenți.

Din vitrina unui magazin de bibelouri am aflat despre expoziția de pictură a unei localnice, dar n-am apucat s-o admirăm. Poate cu altă ocazie, când o să stăm mai mult de 85 de minute, așa cum ne dicta programul pe care trebuia să-l respectăm.

Seara am dormit în Sovata, unde făcea Nicu armata și era voioșie maximă pe vremuri, dar acum, la închidere de sezon, era cam trist. S-a întâmplat ceva cu  hotelul nostru, dar habar n-am ce şi am fost cazaţi la unul de la periferie cam pustiu și trist, pentru că avea discoteca închisă. Aşa că ne-am dus să facem o baie sărată în Lacul Ursu, dar singura care a avut destulă vână să înoate pe cancerul ăla a fost artista Cristina David. Eu am suplinit frigul cu niște alcool combinat cu antibioticele pe care le luam, dar n-am avut tripuri cocainomane, după cum am văzut a doua zi că mă avertiza prospectul. O minciună oribilă. Numai ficatul a avut de tras după experiența asta.

Va urma

Următoarea zi a cuprins inima Transilvaniei cu o descindere la Salina Turda, unde Cristina nu a mai facut baie în apă sarată.